Bucură-te, rod duhovnicesc din neamul românesc!

Astăzi, Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Iuliu, veteran al armatei romane, martirizat pentru credinţa sa neclintită în Hristos, în Durostorum, o cetate de pe Dunăre, pe 27 mai 298. Se cuvine să îl rugăm pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul să mijlocească la Bunul Dumne­zeu să ne înveţe şi pe noi curajul mărturisirii credinţei.

În primele secole creştine, eliminarea creştinilor din armată a fost mai degrabă rezultatul unei superstiţii. În Imperiul Roman târziu, Sol Invictus („Soarele Neînvins”) era zeitatea păgână importată din Orient care îi patrona, printre alţii, pe soldaţii romani. În 274 Aurelian l-a transformat într-un cult oficial şi împăraţii care i-au succedat l-au amplificat. Declinul cinstirii acestui zeu a venit abia după ce Sfântul Constantin cel Mare a renunţat treptat la el. Deoarece soldaţii romani creştini nu se închinau acestei zeităţi, erau priviţi cu suspiciune de colegii lor păgâni şi de împărat, pentru că aveau impresia că „necredinţa” creştinilor faţă de zeul oficial al armatei romane le va aduce înfrângeri în luptă.

Pentru a pune capăt acestor superstiţii, au fost declanşate mai multe campanii de eliminare a creştinilor din rândul soldaţilor, oferindu-li-se mai întâi opţiunea de a aduce jertfe împăratului şi lui Sol Invictus. Refuzul de a jertfi era asociat cu insubordonarea, iar soldatul creştin era executat pe loc. Este foarte posibil ca mulţi dintre soldaţii creştini să fi acceptat formal cinstirea zeilor, pentru a scăpa de o moarte sigură, aşa cum s-a întâmplat în alte prigoane anticreştine. Tocmai de aceea, Biserica îi cinsteşte pe Sfinţii Mucenici ca pe unii care aveau, de cele mai multe ori, opţiunea de a scăpa cu viaţă, însă nu au acceptat compromisul renunţării la credinţa în Dumnezeul cel Viu, nici chiar în mod formal, ci, dimpotrivă, L-au mărturisit pe Hristos Cel răstignit şi înviat în faţa celor ce îi prigoneau. Mărturisirea aceasta a credinţei până la moarte martirică este tocmai temelia pe care s-a zidit şi a crescut Biserica primară.

Sfântul Iuliu, slujitor credincios al Împăratului Ceresc

O astfel de campanie anticreştină a fost declanşată de împăraţii Diocleţian şi Maximian Galeriu în 297-298, care au găsit în soldaţii creştini ţapul ispăşitor potrivit pentru înfrângerile imperiului. În anul 298 a fost judecat un grup de soldaţi creştini în cetatea romană Durostorum (Silistra de astăzi), pe Dunăre, dintre care şase au primit slăvita cunună a muceniciei: doi fraţi, Pasicrat şi Valentin (martirizaţi pe 28 aprilie), Iuliu Veteranul (martirizat pe 27 mai), Nicandru şi Marcian, (decapitaţi pe 8 iunie) şi Isihie (ce şi-a regăsit colegii în cer pe 15 iunie).

Din relatarea martiriului Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul reiese, mai presus de orice, că el înţelegea că în toate lucrurile există un principiu al ierarhiei. El încearcă, fără foarte mare succes, să îi explice dregătorului Maxim că nu este nicidecum necinstitor al împăratului roman. De altfel, din viaţa Sfântului ştim că i-a slujit cu credincioşie în şase campanii de luptă, ceea ce i-a şi atras gradul de veteran al armatei romane. Îi explică însă lui Maxim: „De vreme ce am fost credincios celui mai mic, adică împăratului pământesc, cum nu voi fi credincios şi Celui mai mare?” (Viaţa şi Acatistul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, Ed. IBMO, 2017).

Opoziţia a două sisteme ierarhice

Aşa cum remarcă şi pr. prof. Ioan Rămureanu (Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, 1987), dialogul între el şi judecătorul Maxim este atipic, deoarece nu are sensul unui conflict. Avem, mai degrabă, o opoziţie între două sisteme ierarhice: cel al Sfântului Iuliu are drept vârf pe Însuşi Dumnezeu, Împăratul prin definiţie şi premisa pentru orice „împărăţie” lumească, care nu poate fi, de fapt, decât o icoană imperfectă a Împărăţiei veşnice a lui Hristos; şi cel al funcţionarului roman păgân, care îl avea ca vârf suprem pe împăratul roman. În lumea secularizată de astăzi, este, mai mult ca oricând, nevoie să luăm aminte la felul în care gândea Sfântul Iuliu Veteranul aceste lucruri. El a înţeles că deasupra oricărui om, fie el chiar şi marele împărat roman (cel mai puternic om din lume din vremea aceea şi, poate, din orice timp istoric), se află Hristos. Vârful piramidei oricărei ierarhii corecte este în Cer. De altfel, fiecare lider, începând de la capul familiei, bărbatul, şi până la cele mai mari funcţii lumeşti sau chiar bisericeşti, trebuie să îşi reamintească iară şi iară acest lucru.

Sfântul Iuliu ştia, încă de când a fost arestat, exact cum vor decurge lucrurile: porunca împărătească era clară şi avea putere de lege absolută. Cei ce jertfeau idolilor erau eliberaţi, primind chiar daruri materiale substanţiale, iar cei care rămâneau statornici în credinţa creştină şi refuzau jertfa idolească erau executaţi. Ameninţarea morţii, precum şi tentaţia salariului pe 20 de ani, o mică avere, nu însemnau nimic pentru un om care se luptase circa 20 de ani în şase războaie şi văzuse moartea aproape zilnic. El îi explică dregătorului Maxim că, deşi porunca împăratului este de a jertfi, porunca lui Hristos, Care este mai mare decât orice om, este de a mărturisi adevărul credinţei şi a refuza orice compromis păcătos. El îi cere judecătorului să fie credincios sistemului ierarhic în care credea, aşa cum şi el este credincios lui Hristos: „Te rog deci, ­preabunule, pe sănătatea împăra­ţilor, să îndeplineşti gândul tău şi să dai împotriva mea hotărârea, ca să se desăvârşească făgăduin­ţele mele”.

Văzând credinţa neclintită a Sfântului Iuliu în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dregătorul Maxim a dat această sentinţă: ­„Iuliu, nevoind să se supună poruncilor împăraţilor, primeşte pedeapsa tăierii capului”. Sfântul a fost decapitat îndată în timp ce se ruga lui Hristos să îi primească sufletul în ceata mucenicilor.

Se cuvine să îl rugăm pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul să mijlocească la Bunul Dumnezeu să ne înveţe şi pe noi nu doar curajul mărturisirii credinţei, pentru care şi-au vărsat sângele sfânt nenumăraţi mucenici chiar pe te­ritoriul actual al României, ci şi înţelepciunea de a respinge hotărât iubirea de bani şi bunuri materiale şi compromisurile păcătoase.