Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Buruiana „superstiţiilor“ şi fariseismul propagandei comuniste

Buruiana „superstiţiilor“ şi fariseismul propagandei comuniste

Un articol de: George Enache - 14 Noi, 2009

„Religia îşi are rădăcinile în asuprirea socială“, subliniau clasicii marxismului. În consecinţă, pentru lichidarea concepţiilor religioase trebuia desfiinţată baza socială pe care se menţineau acestea, proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, lichidarea claselor exploatatoare şi instaurarea dictaturii proletariatului. Prin urmare, în logica simplă a bolşevicilor, dacă desfiinţai „exploatarea omului de către om“, religia urma să dispară automat. Dar, ca după orice demolare, rămâneau resturi, fragmente. Aşa şi în cazul religiei. Ceea ce s-a înţeles oficial prin „lupta împotriva religiei“ a fost lupta cu acele „rămăşiţe“, „credinţe băbeşti“, „superstiţii“, care subzistau în sânul maselor populare ignorante şi minţite de foştii stăpâni. Deşi prin victoria proletariatului în URSS „religia nu mai poate juca rolul pe care l-a avut şi îl are în societatea capitalistă“, „rămăşiţele“ care se perpetuau erau dăunătoare construcţiei societăţii socialiste, deoarece: „neagă posibilitatea transformării conştiente, revoluţionare a societăţii“, „insuflă credincioşilor speranţa într-o viaţă mai bună după moarte“, „predică individualismul şi cultivă psihologia de mic proprietar“, „împiedică apropierea între popoare“, sunt ostile „eliberării oamenilor muncii de sub jugul naţional şi social“.

Dacă statul sovietic, chemat să asigure drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, nu era (teoretic) interesat direct de concepţiile religioase, membrii de partid, „cei mai luminaţi membri ai proletariatului“, erau chemaţi să răspândească în mod obligatoriu ateismul. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (CC al PCUS) a precizat în numeroase rânduri conţinuturile şi modalităţile luptei împotriva religiei. Astfel, în cadrul plenarei din 1921, s-a arătat că „sarcina întregii munci ştiinţifico-ateiste“ constă în „a înlocui concepţia religioasă despre lume printr-un sistem ştiinţific, care să clarifice toate problemele ale căror soluţii oamenii muncii le căutau în religie“. În hotărârile plenarei se menţiona că „este necesar ca propaganda ştiinţific/ateistă să fie legată de practică, de problemele privind reorganizarea întregului mod de trai şi a condiţiilor economice, de dezvoltarea şi aplicarea tehnicii şi electrificării, de introducerea celui mai bun sistem de asolamente şi de alte acţiuni practice, care contribuie la uşurarea muncii şi la îmbunătăţirea traiului oamenilor muncii“.

Cu alte cuvinte, dispariţia ultimelor „superstiţii“ urma să se producă (oficial) printr-o „pedagogie“ atentă şi civilizată. Pentru atingerea obiectivelor propuse, „s-a înfiinţat Uniunea Ateilor Militanţi, s-a organizat editarea literaturii antireligioase, s-au tipărit un ziar şi o revistă specială pentru problemele ateismului, s-a desfăşurat o largă propagandă antireligioasă prin viu grai maselor“. Se spera că aceste elemente, combinate cu „marile succese“ pe care le cunoştea societatea sovietică, să conducă la eradicarea rapidă a „prejudecăţilor religioase“.

Grija „părintească“ a partidului pentru evitarea abuzurilor

Aceasta a fost singura „luptă împotriva religiei“ recunoscută oficial de regimul bolşevic: cea prin propagandă şi „educaţie“, făcută de „voluntari“, fără instrumentele statului. Zecile de mii de clerici arestaţi erau consideraţi exponenţi ai vechiului regim şi lichidaţi în numele luptei de clasă. În plus, au existat nenumărate metode de presiune neoficiale prin care oamenii simpli, „beneficiarii“ comunismului, au fost forţaţi să renunţe la credinţă: măsuri administrative aparent inocente, utilizarea pe scară largă a aparatului represiv al statului, libertatea tacită dată propagandiştilor atei pentru a face orice şi împiedicarea credinciosului ca să riposteze. Însă toate acestea, în pofida evidenţelor, erau negate cu vehemenţă.

Din când în când, se simţea nevoia reîmprospătării minciunii oficiale, prin „delimitarea“ fariseică a conducerii superioare de partid de „greşelile“ (voite) ale celor din subordine, greşeli care jigneau „sentimentele religioase ale credincioşilor“: „Este necesar să fie lichidate acele încercări de a duce lupta împotriva prejudecăţilor religioase prin măsuri administrative, ca, de pildă, închiderea bisericilor, moscheilor, sinagogilor, caselor de rugăciuni, bisericilor catolice etc. Propaganda antireligioasă la sate trebuie să aibă un caracter de explicare exclusiv materialistă a fenomenelor naturale şi sociale de care se loveşte ţăranul. Explicarea provenienţei grindinii, ploii, furtunii, secetei, apariţiei dăunătorilor, proprietăţilor solului, acţiunii îngrăşămintelor etc. constituie cea mai bună formă de propagandă antireligioasă. Centrul acestei propagande trebuie să devină şcolile şi casele de citit, sub conducerea organizaţiilor de partid. Este necesar să avem o grijă deosebită să nu fie jignit sentimentul religios al credinciosului, sentiment care poate fi învins numai printr-o muncă educativă foarte îndelungată, care poate să dureze zeci de ani. Această atitudine prudentă este deosebit de necesară în regiunile şi republicile din Orient“.

Al Doilea Război Mondial şi slăbirea propagandei ateiste

De fapt, în toată perioada interbelică propaganda ateistă a continuat în URSS neabătut, ba chiar s-a înteţit, prin mijloacele cele mai crâncene. Abia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, sub presiunea invaziei germane, Stalin „redescoperea“ utilitatea religiei ca formă de solidarizare a oamenilor. Deodată, Biserica Ortodoxă devenea parte a patrimoniului istoriei URSS, iar morala religiei ortodoxe nu mai prezenta incompatibilităţi cu cea comunistă, dimpotrivă, cele două ajutând deopotrivă la construirea fericirii oamenilor. Astfel, G.G. Carpov, preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe, arăta: „Statul sovietic a experimentat în aceşti 27 de ani vitalitatea credinţei religioase, precum şi aportul ei pozitiv la marea operă a progresului social. Şi cum regimul comunist este un regim realist, ce ţine seama şi se foloseşte de toate forţele reale, trainice, nevestejite de dialectica evoluţiei istorice, există puternice temeiuri de crezut că el va persista pe linia dezvoltării şi adâncirii raporturile armonioase cu Biserica“. Uriaşul sprijin moral şi material dat de Biserică pentru victoria împotriva armatelor germane a făcut ca, cel puţin o perioadă, persecuţiile să înceteze, iar propaganda ateistă să slăbească.

Un nou asalt ateist şi un set de explicaţii absurde

Mica perioadă de relaxare ia sfârşit în 1954, când se declanşează o nouă acţiune susţinută de promovare a ateismului (şi combatere a religiei). Problema cea mare a constituit-o nivelul mare al religiozităţii populare, chiar şi după patru decenii de ateism. Propagandiştii au încercat să explice acest fenomen „straniu“. Iată un fragment dintr-o asemenea analiză: „În urma victoriei socialismului, în URSS au fost lichidate clasele exploatatoare care propagau şi susţineau religia şi organizaţiile religioase şi bisericeşti. Prin aceasta au fost zdruncinate bazele sociale ale religiei. În acelaşi timp, datorită revoluţiei culturale şi propagandei ateist-ştiinţifice, majoritatea covârşitoare a populaţiei Uniunii Sovietice a rupt definitiv cu religia ş…ţ Totuşi, o anumită parte a cetăţenilor, deşi s-au îndepărtat de religie, nu şi-au însuşit încă o concepţie ştiinţifică fermă despre lume, mai au o atitudine şovăielnică. În afară de aceasta, în sânul unei părţi însemnate a populaţiei ţării se păstrează diferite credinţe religioase ş…ţ Existenţa credinţelor religioase se datorează acţiunii unui întreg şir de cauze, atât cauze care determină menţinerea altor rămăşiţe ale trecutului, cât şi cauze specifice, referitoare numai la religie.

Dintre cauzele generale care fac ca în condiţiile socialismului credinţa religioasă să se menţină un anumit timp, trebuie amintită, în primul rând, rămânerea în urmă a conştiinţei sociale faţă de existenţa socială ş…ţ O altă cauză ş…ţ este existenţa sistemului mondial capitalist, care duce o intensă luptă ideologică împotriva ţărilor socialiste ş…ţ Una dintre direcţiile acestei lupte o constituie propaganda religioasă ş…ţ La menţinerea credinţelor religioase contribuie şi faptul că sistemul mondial capitalist pregăteşte un nou război de exterminare, racheto-nuclear“.

Cauze „specifice“ ale supravieţuirii religiei

Şi mai interesante sunt cauzele specifice ale existenţei credinţelor religioase. Una din aceste „explicaţii“ merită să fie redată pe larg, datorită absurdului ei: „Deşi rădăcinile de clasă ale religiei au fost lichidate în societatea socialistă, rădăcinile ei gnoseologice, care se exprimă în perceperea subiectivă, unilaterală a realităţii, se menţin. Această particularitate a conştiinţei omeneşti contribuie uneori la alimentarea concepţiilor religioase.

Conştiinţa omului poate smulge în mod arbitrar una dintre laturile realităţii din conexiunile ei reale şi s-o absolutizeze, atribuindu-i diferite însuşiri supranaturale. Astfel, ca rezultat al abordării subiectiviste a fenomenelor, conştiinţa omului poate să desprindă noţiunile generale de lucrurile reale, să le absolutizeze şi să înceapă să privească lucrurile reale ca provenind din noţiunea generală. Bunăoară, noţiunea de „fruct“ a luat naştere ca reflectare a proprietăţilor generale, comune diferitelor fructe existente în realitate: măr, pară etc. Abordarea subiectivistă poate face ca noţiunea de „fruct“ sa fie desprinsă de fructele reale ale căror proprietăţi generale le exprimă de fapt şi să fie privită ca existând înaintea fructelor şi independent de ele; în cazul acesta fructele reale sunt prezentate ca produsul noţiunii generale de „fruct“.

Întrucât toate noţiunile cu care operează conştiinţa omenească sunt rezultatul unei abstracţii, o abordare subiectivistă poate determina o operaţie asemănătoare cu cea descrisă mai sus în cazul oricărei noţiuni. Ruperea noţiunilor de lucrurile şi fenomenele reale, absolutizarea lor şi atribuirea de proprietăţi supranaturale noţiunilor stau la baza reprezentărilor lui Dumnezeu, diavolului, îngerilor etc“.

O „cauză serioasă“ care contribuia la menţinerea credinţei religioase o constituia, în opinia propagandiştilor, „marea influenţă emoţională a sărbătorilor şi ritualurilor religioase“. „Fastul calculat şi teatralismul slujbelor religioase“ îi emoţiona pe credincioşii, majoritatea încă ignoranţi, într-ale ateismului.

Apoi, autorităţile îşi reproşau că au permis „organizaţiilor religioase şi bisericeşti“ să adopte o atitudine de „loialitate“ faţă de puterea sovietică şi să încerce adaptarea „ideologiei“ lor la ideologia comunistă „pentru a frâna îndepărtarea credincioşilor de religie“. Toate achiziţiile din vremea celui de-al Doilea Război Mondial erau anulate astfel cu o trăsătură de condei.

Reorganizarea propagandei ateiste în anii â50

„Autocritici“, ideologii atei s-au întors şi către ei înşişi, considerându-se vinovaţi de slaba organizare a muncii de propagandă şi de prea mare „îngăduinţă“. Pentru ca lipsurile constatate să fie eliminate, organele de partid şi de stat au adoptat succesiv mai multe măsuri. Pe 7 iulie 1954, CC al PCUS elabora o hotărâre prin care stimula propaganda ateistă în şcoli, în familie, în colectivele de muncă, în rândurile tineretului. Prin această hotărâre, cadrele didactice căpătau roluri sporite în acţiunile de promovare a ateismului. La 25 august 1954, Colegiul Ministerului Culturii al URSS adopta hotărârea „cu privire la intensificarea propagandei antireligioase şi a ateismului ştiinţific“, prin care şi organizaţiile sportive, teatrele, palatele republicane de creaţie populară erau implicate în acţiunile de propagandă. Pe 10 noiembrie CC al PCUS îndemna din nou la creşterea lecţiilor cu conţinut ateist, arătând că „religia întunecă conştiinţa omului, condamnându-l la pasivitate în faţa forţelor naturii, încătuşând activitatea şi iniţiativa sa creatoare“. Textul hotărârii din data amintită, „Cu privire la greşelile săvârşite în desfăşurarea propagandei ştiinţific-ateiste în sânul populaţiei“, este extrem de interesant prin efortul pe care-l face de a concilia amplificarea propagandei ateiste cu o atitudine „de înţelegere“ faţă de cetăţenii loiali ai URSS, rămaşi totuşi credincioşi: „În loc să se desfăşoare o muncă sistematică, atentă, de propagare a datelor ştiinţelor naturii şi o luptă ideologică împotriva religiei, unele ziare centrale şi locale, precum şi unii lectori şi conferenţiari se dedau la atacuri jignitoare la adresa clerului şi a credincioşilor care îndeplinesc rituri religioase. Există cazuri când în coloanele ziarelor şi în expunerile verbale ale propagandiştilor unii slujitori ai cultelor religioase şi credincioşi sunt înfăţişaţi, fără nici un temei, ca nişte oameni care nu merită încredere politică. Într-o serie de raioane, organizaţiile locale şi diferite persoane au intervenit pe cale administrativă în activitatea asociaţiilor şi grupurilor religioase, luând o atitudine brutală faţă de cler ş…ţ Comitetele regionale şi comitetele de ţinut ale PCUS, CC ale partidelor comuniste din republicile unionale şi toate organizaţiile de partid trebuie să lichideze cu hotărâre greşelile în desfăşurarea propagandei ateiste şi de acum înainte să nu admită în nici un caz jignirea sentimentelor credincioşilor şi nici amestecul administrativ în activitatea Bisericii ş…ţ. Nu se poate să nu se ţină seama că există şi cetăţeni care, participând activ la viaţa ţării şi îndeplinindu-şi cu cinste datoria lor cetăţenească faţă de patrie, se află sub influenţa diverselor credinţe religioase. Faţă de aceşti oameni credincioşi, partidul a cerut şi va cere şi de acum înainte o atitudine delicată, atentă ş…ţ Orice fel de măsuri administrative şi de atacuri jignitoare la adresa credincioşilor şi a clericilor nu pot aduce decât prejudicii, nu pot avea alt efect decât menţinerea şi chiar întărirea prejudecăţilor religioase. În desfăşurarea propagandei ştiinţifice-ateiste trebuie să se ţină seama că nu se poate identifica situaţia Bisericii în ţara socialismului cu situaţia Bisericii în societatea bazată pe exploatare. În societatea burgheză, Biserica este un sprijin şi un instrument al claselor dominante, care o folosesc în scopul înrobirii celor ce muncesc. Aceasta nu înseamnă că şi în societatea capitalistă nu pot exista clerici care, într-o serie de probleme politice fundamentale, pot să adopte şi adoptă punctul de vedere al oamenilor muncii. Dar pentru atitudinea lor, care contravine intereselor claselor exploatatoare, aceşti slujitori ai Bisericii sunt, de regulă, prigoniţi de cercurile ecleziastice şi guvernamentale din ţările capitaliste“.

Fariseismul se păstra în continuare la cote înalte.

Minciună, persecuţie, umilinţă, crimă

Succesul acestor iniţiative s-a lăsat aşteptat, astfel că în 1959 se iniţiază o nouă serie de măsuri, de această dată cu un caracter administrativ manifest (acestea în afara acţiunilor de persecuţie). Pe 10 noiembrie 1959 CC al PCUS elaborează hotărârea „Cu privire la greşelile comise în propagarea ateismului ştiinţific în rândul populaţiei“. Din acel moment structurile de stat şi cele mai înalte organisme unionale şi republicane ale partidului şi organizaţiilor de tineret deveneau direct responsabile, alături de ministerele de cultură şi organizaţiile sindicale, de propaganda ateistă, fiind organizate noi structuri specializate, precum Centrul de Instruire Politică, Societatea „Ştiinţa“ şi Şcoala Tânărului Ateist. O nouă hotărâre din 9 ianuarie 1960 „Cu privire la sarcinile propagandei de partid în condiţiile actuale“ critica dur atitudinea „pasivă, defensivă faţă de ideologia idealistă, religioasă“ a unor conducători de organizaţii de partid.

În sfârşit, cu ocazia Congresului al XXII-lea al PCUS din 17 octombrie 1961, s-a discutat crearea unui sistem bine chibzuit de educaţie ştiinţifico-ateistă, care să cuprindă toate păturile şi grupurile sociale.

Astfel, exasperat de rezistenţa „superstiţiilor“, statul comunist renunţa la falsa sa neutralitate în chestiunea religioasă şi se implica în mod făţiş de partea ateismului. Obsesia lui Hruşciov ca URSS să devină primul stat deplin ateu din lume a avut consecinţe grave în tot lagărul comunist, unde s-au declanşat persecuţii antireligioase fără precedent. În România, în perioada 1959-1961, mii de preoţi au fost arestaţi şi s-a adoptat funestul decret 410/1959, prin care s-a dat o gravă lovitură monahismului ortodox. În anii în care au urmat, destrămarea forţei ideologice a comunismului a făcut ca şi propaganda ateistă şi lupta împotriva religiei să devină o simplă butaforie într-o lume în care absurdul era prezent pretutindeni. Minciuna devenise parolă pentru menţinerea unui mecanism greoi şi ineficient, care s-a prăbuşit la primele semne mai serioase de criză. În schimb, „superstiţiile“ au rămas.

Un discurs sovietic din anii â60 arăta că: „lupta împotriva prejudecăţilor religioase trebuie dusă prin lămurirea cu răbdare şi perseverenţă a caracterului reacţionar al oricărei religii, fără a jigni câtuşi de puţin sentimentele credincioşilor“. De fapt, adevărata „propagandă“ ateistă a însemnat crimă, persecuţie, umilinţă, minciuna oficială ascunzând de fapt sute de mii de victime care au fost ucise doar pentru faptul că se rugau lui Dumnezeu. Văzând că nu pot eradica ideea din conştiinţa omului, comuniştii au decis că e mai simplu să nimicească omul cu totul. Dar, evident, acest lucru nu a fost recunoscut vreodată.