Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Când Domnul îl învaţă pe om iubirea…

Când Domnul îl învaţă pe om iubirea…

Un articol de: Augustin Păunoiu - 24 Sep, 2011

Sfântului Siluan i s-a dat cuvântul lui Dumnezeu pentru cei care trăiesc astăzi, cuvânt care dă răspuns problemelor deosebite şi situaţiilor fără ieşire ale generaţiilor actuale. Monahul rus de la începutul secolului trecut defineşte şi criteriul sigur pentru a stabili adevărata cunoaştere de Dumnezeu în Biserică, care se referă la iubirea vrăjmaşilor.

Care este slujirea monahului? Răspunsul Sfântului Siluan, ca unul care s-a luptat în nevoinţă monastică adevărată, spune că "monah este cel care se roagă pentru lumea întreagă; şi într-aceasta constă lucrarea lui de căpătâi". Prin viaţa sa retrasă, prin dăruirea în chip desăvârşit dobândirii smereniei, rugăciunii şi iubirii pentru întreg neamul omenesc, monahul devine una cu întreaga zidire cuvântătoare. "Prin rugăciune lumea continuă să existe; când rugăciunea va înceta, lumea va pieri…"

Tânărul Simeon a primit chemarea lui Dumnezeu care a lucrat în viaţa sa în repetate rânduri şi în felurite chipuri. Fie că aduce iubirea lui Dumnezeu care bucură sufletul, fie că trezeşte mintea şi inima la o conştientizare adâncă a păcatului, harul lui Dumnezeu lucrează permanent în fiinţa celui chemat.

Păcatul era înţeles nu ca o încălcare a unui Cod moral, ci ca pe o îndepărtare de dragostea dumnezeiască pentru care omul a fost creat.

Pocăinţa neprefăcută naşte bucuria

Smerenia cunoaşterii de sine şi conştiinţa păcătoşeniei sale l-au făcut pe monahul Siluan să se învrednicească de descoperirea Mântuitorului Hristos, care l-a încredinţat pe robul Său de mila şi iubirea Sa. Arătarea Domnului, una minunată şi de neînţeles, a umplut sufletul nevoitorului deznădăjduit de focul harului Duhului Sfânt, acesta fiind momentul naşterii lui Siluan în "harul înfierii".

Pronia divină a făcut ca sufletul tânărului monah să îmbrăţişeze lucrarea pocăinţei, marcată de nesfârşita sa tânjire după Dumnezeu şi de adânca sa smerenie.

Pocăinţa neprefăcută, cu gândul nesfârşit la păcătoşenia proprie, a născut bucuria şi încrederea în mila lui Dumnezeu.

Evenimentul descoperirii lui Hristos răpeşte în afara acestei lumi pe cel care este vrednic de aceasta, deşi el are loc în timp, într-o clipă, ca o străfulgerare a Dumnezeirii.

Sfântul Siluan a cercat prin trăire dogma Domnului. "Acela (Duhul Sfânt) va mărturisi pentru Mine. (In. 15, 26)." Prin Duhul Sfânt omul devine învăţat de Dumnezeu şi înţelege neţărmurita şi nespusa dragoste a lui Hristos. În clipa arătării Domnului, lui Siluan i-a fost împărtăşită starea lui Hristos Însuşi. Prin dragostea reciprocă în Duh s-a desăvârşit unirea fiinţială a sfântului cu Mântuitorul lumii. Sufletul lui Siluan s-a transformat umplându-se de viaţa cea dumnezeiască.

După vederea lui Hristos, sfântul vorbeşte despre smerenie şi dragostea de vrăjmaşi, pe care le-a învăţat din întâlnirea cu Domnul. Blândeţea şi smerenia Mântuitorului s-au întipărit în inima şi mintea celui căruia I s-a descoperit. Această smerenie a lui Hristos "nimeni nu o poate înţelege şi ea se face cunoscută numai prin Duhul Sfânt", fiind cel mai minunat dar al Mângâietorului. Smerenia dumnezeiască a lui Hristos, odată lucrătoare în duhul omului, dă mărturie fără cuvinte de mântuirea sufletului.

În clipa arătării Domnului, Sfântul Siluan a cunoscut prin experienţa trăirii cele trei persoane ale Sfintei Treimi. El spune cu uimire: "Ce milostivire este aceasta - că Domnul doreşte ca noi să fim întru El şi întru Tatăl… Duhul Sfânt învaţă sufletul o negrăită dragoste pentru neamul omenesc… Duhul Sfânt aşa împodobeşte sufletul şi trupul, încât omul devine asemenea Domnului în trup".

Puterea duhovnicească a deznădejdii

Cercetarea din partea lui Hristos a adus bucurie nemaiîntâlnită până atunci monahului nevoitor, care a devenit "casa lui Dumnezeu". Dar înaintea arătării Domnului şi a plinătăţii dragostei trăite în Duhul Sfânt, sufletul a atins adâncurile deznădejdii, trecând printr-o înfricoşată deşertare de sine, pentru că, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, prima este răstignirea, după care urmează slava. Încercările prin care trece sufletul sunt semnul alegerii credinciosului de Dumnezeu.

Harul primit în timpul descoperirii Domnului nu a rămas pentru totdeauna la intensitatea pe care o cunoscuse monahul Siluan la început. A început o perioadă de intense căutări, de schimbări, de pierderi şi regăsiri de sine, pentru a redobândi harul mult-dorit. Lupta chinuitoare din sufletul monahului rus a durat 15 ani, după care a fost cercetat de Domnul, care i-a pus în inimă cuvântul: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui". Acesta era mijlocul prin care Siluan putea deveni smerit, iar harul putea fi redobândit.

Părăsirea omului din pronia lui Dumnezeu este una indispensabilă cunoaşterii depline a lui Hristos din partea credinciosului. Prin retragerea harului, omul care a cunoscut felul de viaţă dumnezeiesc nu mai poate afla odihna în realitatea prezentă a lumii. Despărţirea de Hristos face ca bucuria unirii cu Dumnezeu să fie trăită la intensităţi mult mai mari. Sfântul Siluan ne învaţă prin experienţa sa că, atunci când suntem ameninţaţi de orice fel de moarte şi nu cedăm fricii, ci ne agăţăm de Dumnezeu şi ne lăsăm în mâinile Lui cu credinţă, aceasta înseamnă că dragostea şi credincioşia pe care le dovedim lui Dumnezeu sunt mai tari decât moartea care ne ameninţă", scrie ucenicul stareţului Siluan, părintele Sofronie Saharov, în cartea sa "Vom vedea pe Dumnezeu precum este".

Ucenicul lui Hristos este ucenicul Crucii şi, deci, al binecuvântării. Dacă Crucea presupune răstignirea, ea aducea cu sine şi binecuvântarea şi slava învierii.

"Nu gândiţi de rău despre vrăjmaşi!"

Iubirea vrăjmaşilor nu are în vedere atât suportarea supărărilor şi necazurilor pricinuite de aceştia, ci mai ales mulţumirea pentru ele lui Dumnezeu şi îndurarea lor cu bucurie, ele fiind văzute ca un dar al proniei cereşti care se îngrijeşte de mântuirea noastră. Păstrarea păcii sufleteşti şi nemânierea, netulburarea sunt semnul iubirii pentru cei care ne fac rău. Blândeţea, trăsătura pe care Sfinţii Părinţi o aşază mai presus de toate celelalte virtuţi, întrucât ea caracterizează nu doar marile personalităţi din Vechiul Testament, Moise, David şi înainte de toate pe Mântuitorul Hristos, contează înainte de orice drept cheie a adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu. "Domnul ne învaţă să-i iubim atât de mult pe vrăjmaşi, încât să ne fie milă de ei ca de copiii noştri", scria în notiţele sale Sfântul Siluan. În această iubire se amestecă iertarea pentru cei care ne greşesc şi compătimirea celor care ne fac rău. Îndurerarea de durerea celuilalt ca de suferinţa proprie, purtarea crucii celui de lângă tine ca pe crucea proprie reprezintă chipul iubirii autentice. Numai aşa suntem chipul lui Hristos cel atotiertător şi iubitor de oameni. "Cel ce a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească va suferi toată viaţa pentru cei care nu se mântuie, varsă multe lacrimi pentru oameni şi harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a-i iubi pe vrăjmaşii săi! Sufletul pe care harul lui Dumnezeu l-a învăţat să se roage iubeşte cu milă întreaga zidire şi îndeosebi pe om." Rugăciunea este păzitoarea păcii sufletului în faţa vrăjmaşilor şi a vrăjmăşiei lor.