Eliza Alexandrescu, fiica pitarului Stan Paliu, a ridicat această biserică între anii 1905-1911, pentru a păstra vie memoria soţului ei, Gheorghe Alexandrescu, dar şi pentru a servi ca necropolă a familiei sale. Capela cu hramul „Adormirea Maicii Domnului “ şi „Înălţarea Domnului“ a fost sfinţită la 29 decembrie 1946. Policandrul din mijlocul bisericii datează din anul 1907, fiind executat din aramă, într-un atelier din Berlin. Modelul pe care îl imită este coroana regelui ostrogot Receswild, piesă admirată de Eliza Alexandrescu la muzeul Cluny din Paris. Pentru a nu fi supusă uzurii, capela nu a mai fost folosită ca loc în care să se depună trupurile celor adormiţi. Mai târziu, biserica a participat la expoziţia din Karlsbad, obţinând marele premiu: Grand Onix.
Capela „Sfânta Maria“ - Sineasca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, se află în mijlocul celui mai mare cimitir din Craiova, cimitirul Sineasca. Ea a fost ridicată iniţial pentru a fi necropolă pentru familia Gheorghe şi Eliza Alexandrescu, între anii 1905-1911. După anul 1937, odată cu demolarea Bisericii Potbaniţa, aflată în apropiere, şi după ce Maria B. Georgescu, sora vitregă a Elizei, donează Primăriei din Craiova clădirea, aceasta este transformată din necropolă în capelă şi este dată spre folosinţa cimitirului.
Construită pentru a fi necropolă
Eliza Alexandrescu, fiica pitarului Stan Paliu, a ridicat această biserică între anii 1905-1911, pentru a păstra vie memoria soţului ei, Gheorghe Alexandrescu, dar şi pentru a servi ca necropolă familiei sale. Persoană îndrăgostită de artă, fire credincioasă şi filantroapă, Eliza Alexandrescu s-a transpus în ctitoria sa, aducând materialele cele mai alese, arvunind meşterii cei mai pricepuţi, toate acestea pentru ca necropola Alexandrescu să fie un mic Taj-Mahal al Craiovei. Autenticitatea istorică a construcţiei este dată de cele două pisanii aşezate pe frontispiciul capelei şi în pridvor: „Acest sfânt locaş cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost înălţat între anii 1905-1911 de către Eliza Alexandrescu, iar după trecerea ei la cele veşnice, înfrumuseţat după cum se vede, a fost dăruit de sora sa Maria B. Georgescu Primăriei Municipiului Craiova“ (pisania din faţa bisericii).
Monumentul a fost ridicat după planurile arhitectului bucureştean A. Calvel, din blocuri masive de piatră aduse de la Albeşti, Muscel. Ulterior, au fost adăugate pridvorul, altarul, catapeteasma şi cripta, după planurile arhitecţilor O. Heselman Carada şi A. Vincenz.
După moartea Elizei, în anul 1913, grija necropolei a revenit surorii, Mariei B. Georgescu.
Transformată din necropolă în capelă
La 28 aprilie 1933, Maria B. Georgescu a donat necropola Alexandrescu Primăriei oraşului Craiova, printr-un act de donaţie autentificat şi transcris la Tribunalul Dolj, cu condiţia de a fi transformată în capelă şi folosită pentru necesităţile liturgice ale cimitirului Sineasca. Pentru a funcţiona ca biserică, mausoleului i-au mai fost adăugate un pridvor, altar şi catapeteasmă. Cripta a fost şi ea construită ulterior, fiind mutate aici sarcofagele familiei Alexandrescu: al Elizei şi al lui Gheorghe Alexandrescu, precum şi rămăşiţele pământeşti ale celorlalţi membri ai familiei.
În perioada 1934-1941, Ion B. Georgescu, fiul Mariei, care ocupa funcţia de primar al municipiului Craiova, a zugrăvit altarul şi a refăcut, parţial, pictura din naos. De asemenea, tot în această perioadă, a fost schimbat, în parte, mobilierul, tâmpla a fost împodobită cu icoane, iar capela a fost împrejmuită cu zid de piatră.
Capela cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Înălţarea Domnului“ a fost sfinţită la 29 decembrie 1946 de delegatul episcopului Nifon al Râmnicului şi Noului Severin de atunci, părintele consilier administrativ Florea Mihăiescu, împreună cu un ales sobor de preoţi. La eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor locale, dar şi primarul-ctitor Ion B. Georgescu. Primul preot rânduit aici spre slujire a fost părintele Nicolae Bolboceanu, fost consilier economic al Arhiepiscopiei Chişinăului, fiind plătit prin contribuţia Primăriei Craiova.
Monument de aleasă arhitectură bisericească
Ceea ce rămâne totuşi caracteristic pentru capela „Sfânta Maria“, este arhitectura ei de o neegalată frumuseţe, totul, de la materiale de construcţii la decor, de la instalaţii la pictură şi iconografie, fiind ales cu cea mai mare grijă. Lăcaşul este o bijuterie, fiind împodobit cu materiale folosite destul de rar în construcţia bisericilor craiovene.
Biserica este compusă din pridvor, naos octogonal, altar semicircular în interior, iar în exterior - în formă de vârf de cruce cu nouă laturi, şi cripta ctitorilor, aşezată subteran. Ea a fost proiectată după planurile arhitectului A. Clavel, lucrările fiind duse la sfârşit de o echipă condusă de meşterul italian P. Pascuttini. Blocurile de piatră cu care a fost construită biserica au fost aduse de la Albeşti, Muscel. Decorul tâmplei aparţine arhitectului O. Heselman Carada, iar în interior pereţii au fost pavaţi cu plăci de marmură albă de Carara, aduse din Italia.
În ceea ce priveşte pictura interioară, aceasta poartă semnătura artiştilor A. Gheorghiu din Bucureşti şi Menpiu din Franţa. Pictura tâmplei îi aparţine cunoscutului pictor gorjean I. Keber. Cele 29 de medalioane cu chipuri de sfinţi, ce se găsesc la exterior, sunt executate din mozaic de sticlă de Murano. Acoperişul a fost confecţionat din tablă de aramă, prelucrată de firma bucureşteană Glaiser. Biserica are trei cupole. Cupola cea mare, pe care este pictat Pantocratorul, este înălţată pe opt coloane masive de marmură neagră de Carara, fiecare coloană având cca 5 m înălţime. Tot în cupola cea mare se mai găsesc 16 ferestre dreptunghiulare cu geamuri de diferite culori, prin care lumina pătrunde armonios în interiorul bisericii.
Policandrul executat după modelul coroanei unui rege ostrogot
Pe pereţii interiori, pe bolta mare, în naos şi în pantocrator sunt pictate icoane cu scene din viaţa Mântuitorului: Naşterea, Judecata, Răstignirea, Punerea în mormânt etc. De asemenea, pe pereţii laterali sunt pictate opt icoane mari. Policandrul ce se găseşte în mijlocul bisericii datează din anul 1907, fiind executat din aramă, într-un atelier din Berlin. Modelul pe care îl imită este coroana regelui ostrogot Receswild, piesă admirată de Eliza Alexandrescu la muzeul Cluny din Paris. Aceasta era pasionată de artă, dar se ocupa şi cu filantropia, implicându-se în creşterea a 10 copii, pe care i-a ajutat să păşească în societate.
Unul dintre elementele esenţiale ale capelei este cripta ctitorilor, unde se găsesc cele două sarcofage: cel al Elizei, în partea dreaptă, şi al lui Gheorghe Alexandrescu, în partea stângă. Sarcofagele sunt executate din bronz masiv, în anul 1907, la atelierul de gravură al lui Frederik Strok din Bucureşti. Pe fiecare sarcofag se găseşte câte o vază cu flori, aduse din Egipt, purtând pecetea păsării Ibis.
Primele lucrări de restaurare
Pentru a nu fi supusă uzurii, capela nu a mai fost folosită ca loc în care să se depună trupurile celor adormiţi. În scopul acesta, din fondurile parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ a fost construită, într-o perioadă de timp relativ scurtă, 18 octombrie-14 noiembrie 1982, o clopotniţă la intrarea în cimitirul Sineasca, cu un parter destul de încăpător pentru a îndeplini şi această funcţie. Clopotul a fost păstrat de la vechea Biserică Potbaniţa, biserică veche, construită pe la 1800 de Vlad Măcelaru şi demolată în 1937 din cauza stării înaintate de degradare în care se găsea.
În anul 1982, la capela „Sfânta Maria“, au început primele lucrări de restaurare. De pe data de 14 noiembrie 1982 şi până pe data de 10 februarie 1983, sub directa coordonare a preotului Ioan Ion Popescu, au avut loc lucrări de refacere a picturii şi, în acelaşi timp, a fost întrodus aici curentul elecric. În decursul timpului s-au înaintat numeroase demersuri pentru ca Biserica „Sfânta Maria“ - Sineasca să treacă în patrimoniul Mitropoliei Olteniei.
Mai târziu, biserica a participat la expoziţia din Karlsbad, obţinând marele premiu: Grand Onix.
Astăzi, cei doi preoţi slujitori ai sfântului lăcaş, pr. Dumitru Bădescu, paroh, şi pr. Paulian Bălaşa, preot II, se ocupă de bunăstarea capelei, având grijă de integritatea ei arhitectonică.
