În năzuința lor de a se regăsi în rotundul țării alături de frații români de peste munți, transilvănenii și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu, Căruia I-au închinat altare, devenite veritabile școli de ortodoxie și românitate. Când România Mare a fost recunoscută la nivel internațional, orașul Alba Iulia a fost ales pentru ridicarea unei catedrale reprezentative, care să servească drept locaș al încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria. Chivotul din piatră a fost pus sub ocrotirea Preasfintei Treimi, cu gândul la cele trei Țări Române, devenite una.
Alba Iulia a fost aleasă de reprezentanții Consiliului Național Român Central drept loc al Marii Adunări Naționale din 1 decembrie 1918, în amintirea intrării triumfale a domnitorului Mihai Viteazul în cetatea istorică, la 1 noiembrie 1599. A urmat o aprigă luptă diplomatică de recunoaștere a României Mari la nivel internațional. Izbăvirea avea să vină în urma semnării, la 4 iunie 1920, a Tratatului din Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franța. Nicolae Iorga a propus ca proiect de țară ridicarea unui ansamblu bisericesc pe locul fostei Catedrale mitropolitane, ctitorie a lui Mihai Viteazul, la Alba Iulia. Edificiul era menit să devină Catedrală a Încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria și a fost construit în mai puțin de doi ani.
„Spre comemorarea înfăptuirii de veci a visului nostru secular"
Piatra de temelie a fost așezată în primăvara anului 1921, iar slujba de târnosire a avut loc la 8 octombrie 1922. Ceremonialul încoronării avea loc o săptămână mai târziu, în 15 octombrie. Proiectul i-a fost încredințat arhitectului Victor G. Ștefănescu, care a încadrat ansamblul în școala realistă a marilor Ion Mincu și Petre Antonescu. Ansamblul împletește armonios elemente din ctitoriile basarabe și brâncovenești, în timp ce catedrala este construită în formă de cruce greacă înscrisă, după planul Bisericii Domnești din Târgoviște. În studiul „Victor G. Stephănescu – arhitectul Catedralei Încoronării de la Alba Iulia", publicat în 1999 în revista „Muzeul Național", Maria și Ștefan Ioniță reproduc un articol al arhitectului ansamblului de la Alba Iulia, publicat în „Ilustrațiunea" din august 1921, când planurile sale prindeau deja contur în piatră: „Am conceput și plănuit clădirea ce se ridică acum pe locul vechii bisericuțe a lui Mihai spre comemorarea înfăptuirii de veci a visului nostru secular și spre a servi ca biserică în care Regele Ferdinand I-iu, întregitor de neam se va unge și încorona ca Domn al tuturor Românilor".
„A fost admirabil. Toți au rămas adânc impresionați"
Despre însemnătatea Catedralei Încoronării ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „La Alba Iulia, încă din vremuri străvechi, mulți români au luptat pentru dreptate socială și libertate națională. Pentru această luptă au avut de îndurat uneori persecuție, închisoare și chiar moarte sângeroasă. Lupta milenară a românilor ardeleni pentru libertate și unitate a fost încununată la 1 decembrie 1918, când Transilvania, eliberată din monarhia austro-ungară, a devenit liberă și s-a unit cu Regatul României. A fost cel mai de seamă eveniment al Istoriei românilor din toate timpurile. Alba Iulia este cetatea Marii Uniri. Pentru a consacra acest eveniment pe plan național și internațional, în 15 octombrie 1922 aici s-au încoronat primii suverani ai României reîntregite: regele Ferdinand și regina Maria. Această catedrală, dimpreună cu întregul ansamblu arhitectural, au fost construite în mai puțin de 2 ani, special pentru acest glorios eveniment".
În însemnările personale ale Patriarhului Miron Cristea, la acea vreme Mitropolit primat și conducător al ceremonialului religios al încoronării regilor României Mari, regăsim gândurile sale așternute după ceremonia din incinta Catedralei din Alba Iulia. La întoarcerea la București, a primit vizita regelui Ferdinand în reședința din Dealul Mitropoliei: „Slujba noastră a fost frumoasă, 17 episcopi, 4 diaconi, 4 anagnoști și 2 preoți (arhimandrit și protopop). Corul «Carmen» 120 persoane, admirabil. În 3/16 nov. a fost M. Sa Regele la mine acasă și mi-a mulțumit emoționat și foarte călduros, scuturându-mi puternic mâna dreaptă: «N-am cuvinte ca să-ți mulțumesc pentru modul plin de tact și demnitate, cum ai reprezentat Biserica cu prilejul încoronării, atât înaintea țării cât și a străinilor din toată lumea. A fost admirabil. Toți au rămas adânc impresionați și s-au ales cu simpatii față de ce au văzut»." Noul locaș de cult își împlinise menirea.
Simbolul unității naționale și spirituale
Astăzi, Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia păstrează strălucirea de odinioară. Pridvorul deschis adăpostește patru plăci din marmură ce amintesc evenimente importante găzduite de vechiul Bălgrad în diferite perioade ale istoriei: Noul Testament tipărit de Sfântul Mitropolit Simion Ştefan la 1648 („Aici în Bălgradul Transilvaniei, cu trei veacuri în urmă, Mitropolitul Simion Ştefan a tipărit Noul Testament, tălmăcit de ieromonahul Silvestru, venit de dincolo de munţi"); Unirea domnitorului Mihai Viteazul de la 1600 („Aici, pe pământul trecătoarei glorii a lui Mihai Viteazul, Domn peste Ardeal, s-a împlinit după trei secole menirea de a fi împreună a poporului român"); martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, la începutul anului 1785 („Aici, pe pământul stropit cu sângele martirilor suferinţei româneşti, rupţi pe roată pentru dreptate, a răsărit după un secol şi jumătate, soarele unităţii naţionale"); refacerea unității bisericești a românilor în anul 1948 („Aici, după 250 de ani s-au regăsit în aceeaşi lege în Biserica străbună, fraţii despărţiţi prin silnicie şi viclene promisiuni, 21 octombrie 1948").
În pronaosul sfântului locaș regăsim portretul domnitorului Mihai Viteazul și cel al soției sale, Doamna Stanca, și tablourile votive ale ctitorilor catedralei: regele Ferdinand și regina Maria. Deasupra ușii de pe peretele vestic a fost așezată, după amplele lucrări de restaurare încheiate în 1994, următoarea pisanie: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și împreună-lucrarea Sfântului Duh, s-a zidit acest sfânt lăcaș de închinăciune între anii 1921-1922. Ridicată în memoria catedralei lui Mihai Viteazul, primul unificator al românilor, actuala catedrală rămâne peste veacuri simbolul unității naționale și spirituale. Regele Ferdinand I și Regina Maria, în timpul cărora s-a realizat această ctitorie, s-au încoronat aici la 15 octombrie 1922 ca suverani ai României Mari. Proiectul lucrării i se datorează arhitectului Victor Ștephănescu, realizarea - inginerului Tiberiu Eremie, iar pictura în tehnica fresco, maestrului Costin Petrescu". Iconostastul din lemn de stejar a fost sculptat de maestrul Constantin M. Babic, iar icoanele sunt opera pictorului Ion Norocea. În registrul superior al tâmplei tronează icoana filoxeniei avraamice de la stejarul Mamvri, reprezentare a Sfintei Treimi, hramul principal al Catedralei Arhiepiscopale. Cel de-al doilea hram, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", a fost rânduit întru veșnica pomenire a voievodului Mihai Viteazul.
O salbă de altare închinate Sfintei Treimi
În orașele transilvănene Sibiu și Blaj, românii și-au mărturisit identitatea națională în fața stăpânirii străine, coagulându-se în jurul unor edificii reprezentative: catedralele ortodoxă și greco-catolică. Ambele au fost puse sub ocrotirea Preasfintei Treimi, întru slava lui Dumnezeu Cel întreit în Persoane, dar și cu gândul la cele trei Țări Române care trebuiau să fie, din nou, una. Catedrala Încoronării din Alba Iulia, sediu al Arhiepiscopiei Ortodoxe, se înscrie în același gând. La scurt timp după căderea comunismului au fost așezate pietrele fundamentale pentru biserici reprezentative din zone de graniță ale României, în nord, nord-vest și vest, puse sub ocrotirea Sfintei Treimi: Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime" din Arad, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime" din Baia Mare (Maramureș) și Catedrala „Sfânta Treime" din Vatra Dornei (Suceava).
