În prezent, în capitala Serbiei, Belgrad, se constată aceeaşi situaţie pe care o trăim în Bucureşti. „Saborna Crkva“ - Catedrala ortodoxă a Patriarhiei Serbiei, pusă sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, se dovedeşte neîncăpătoare pentru credincioşii dornici să participe la sfintele slujbe. Monument istoric aflat în centrul capitalei, martor a numeroase evenimente de seamă ale poporului sârb, îşi va păstra pentru totdeauna locul cuvenit în inimile oamenilor care regăsesc în ea mândria naţională specifică balcanicilor. Pentru a dăltui în piatră această mândrie naţională, vecinii noştri de la sud au construit însă o nouă catedrală, închinată Sfântului Sava Nemanja, întemeietorul şi primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Catedrala care a devenit cea mai mare biserică ortodoxă din lume s-a ridicat pe platoul Vracear, acolo unde turcii au incendiat moaştele Sfântului Sava în 1594.
Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail“ continuă să fie Catedrală patriarhală a Serbiei, cel puţin până la sfinţirea Catedralei „Sfântul Sava“. Situată în centrul vechi al capitalei, chiar vizavi de reşedinţa Patriarhiei, a fost ridicată pe locul Bisericii Sfântului Arhanghel Mihail din zona Porţii Varoš. Acesta fusese singurul lăcaş ortodox tolerat în Belgradul ocupat de otomani, devenit în secolul al XVI-lea catedrală şi scaun mitropolitan. Dominaţia străină a lăsat urme adânci asupra bisericii care la începutul secolului al XIX-lea era aproape de ruină. Prinţul Miloš Obrenovi al Serbiei a hotărât construirea unei noi catedrale ce s-a ridicat între anii 1837 şi 1840. Aşa a luat naştere unul dintre cele mai importante monumente bisericeşti, culturale şi artistice din Serbia, ce îmbină armonios faţadele neoclasice cu turnul-clopotniţă baroc. Cei mai mari artişti sârbi ai vremii şi-au dovedit măiestria în detaliile lucrate pentru împodobirea bisericii.
Sub cupola Catedralei „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Serbia, credincioşii venerează moaştele unor sfinţi locali care au condus destinele ţării lor, precum prinţul Lazăr Hrebeljanovi (1371-1389) sau ultimul despot sârb, Stefan Štiljanovi (1537-1543). De asemenea, lăcaşul serveşte drept mausoleu al dinastiei Obrenovi şi al ierarhilor sârbi. După inaugurare, toţi monarhii sârbi au primit mirungerea în această catedrală. În sfântul altar al catedralei au primit harul arhieriei cei mai mulţi ierarhi sârbi, biserica fiind şi loc de întronizare a patriarhilor. Pe faţada bisericii, deasupra uşii de intrare strălucesc mozaicuri reprezentând pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Treime.
Colina Vracear, loc sfânt pentru poporul sârb
Sârbii au un cult deosebit pentru Sfântul Sava Nemanja (1175-1235), primul arhiepiscop al Serbiei. Fiu de domnitor ajuns monah atonit, a primit hirotonia întru arhiereu prin punerea mâinilor patriarhului ecumenic Manuel I Haritopoulos, în anul 1219, Biserica Ortodoxă din Serbia dobândindu-şi astfel autonomia. S-a mutat la Domnul în ziua de 27 ianuarie 1235, în cetatea Târnovo, unde a fost înmormântat până când cinstitul trup i-a fost readus în Serbia şi depus în Mănăstirea Mileseva. În anul 1595, în Vinerea Mare, turcii conduşi de Sinan Paşa au jefuit mănăstirea, furând moaştele Sfântului Sava. La 27 aprilie 1595, pe colina Vracear din Belgrad au ars în foc cinstitele moaşte, acel loc devenind reprezentativ pentru poporul sârb. În 1895, la 300 de ani de la sacrilegiul comis de turci, un grup de credincioşi, având în frunte pe mitropolitul Belgradului Mihail Jovanovi, a fondat o asociaţie ce milita pentru construirea unei catedrale închinate Sfântului Sava pe Dealul Vracear. Atunci a fost ridicat un paraclis temporar, urmând a fi dezbătute planurile bisericii gândite a deveni monument emblematic al naţiunii.
O construcţie zădărnicită de nesfârşite războaie
Instabilitatea din Europa de la începutul secolului XX, cu izbucnirea Războaielor Balcanice şi a Primului Război Mondial, a tergiversat construirea noii catedrale. Abia în anul 1926 a fost ales un proiect al arhitectului Aleksandar Deroko. Construcţia a început în anul 1939, cu piatra de temelie aşezată de patriarhul Gavril Doži al Serbiei. S-a lucrat continuu până 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când construcţia ce ajunsese la cota de 10 metri deasupra temeliei a fost abandonată. Ulterior, conducerea ateistă a Republicii Socialiste Serbia a tergiversat cele 88 de solicitări ale patriarhului Gherman de reluare a lucrărilor pe şantierul abandonat, pe care ierarhul îl numea „o rană deschisă“.
Construcţia a reînceput abia după o jumătate de secol, în anul 1985, şi continuă în zilele noastre cu detalii de interior. La 12 mai 1985, patriarhul Gherman săvârşea Sfânta Liturghie solemnă pe şantierul redeschis al catedralei, împreună cu un sobor de 20 de ierarhi şi numeroşi preoţi. În interiorul bisericii s-au aflat 12.000 de credincioşi, alţi 80.000 asistând pe platoul din jur. Arhitect-şef al proiectului a fost desemnat Branko Peši. Anii â90 nu au scutit Belgradul de frământările ce cuprinseseră statele din fosta Iugoslavie, astfel că şantierul Catedralei naţionale a evoluat anevoios. La jumătatea anilor ’90, după domolirea războaielor fratricide, opinia publică sârbă şi-a îndreptat din nou atenţia asupra şantierului catedralei. Arhitectul-şef Branko Peši adresa un nou apel: „Să ieşim din acest război şi din acest iad prin cea mai mare victorie posibilă, prin împlinirea făgăduinţei poporului sârb de a ridica o biserică Sfântului Sava, luminătorul său, chiar pe locul unde acum 400 de ani sfintele sale moaşte au fost arse cu gândul de a distruge ceea ce avea mai sfânt şi mai bun acest popor. Să terminăm această biserică drept dovadă că nu putem fi învinşi, să dovedim că transformarea moaştelor Sfântului Sava în cenuşă nu a fost în zadar! Orice zădărnicie a lucrului ar însemna victoria lui Sinan Paşa, a tuturor cotropitorilor noştri, vechi şi noi duşmani!“
În anul 2002, autorităţile din Belgrad au acordat Bisericii Ortodoxe a Serbiei un teren pe platoul Vracear, în vecinătatea Catedralei „Sfântul Sava“, pentru a ridica o nouă Reşedinţă patriarhală. În 2004, catedrala a fost finalizată la exterior, în prezent lucrându-se la finisajele interioare. Familia regală a Serbiei, care s-a reîntors în patria natală după exil, s-a angajat să contribuie la finalizarea bisericii naţionale. Un aport deosebit în construirea catedralei l-a avut diaspora sârbă, în special din Statele Unite ale Americii. La o strângere de fonduri din Los Angeles, scriitorul Matija Bekovi îşi motiva conaţionalii astfel: „Aici nu adunăm fonduri pentru Biserică, ci ne adunăm pe noi înşine. […] Biserica «Sfântul Sava» nu aparţine nimănui, noi aparţinem ei. A fost construită dintotdeauna, de toate generaţiile, de patriarhii noştri, de strămoşii şi părinţii noştri. […] Biserica «Sfântul Sava» este a întregii Serbii. Nu noi construim Biserica, ci Biserica ne clădeşte pe noi“.
Edificiu-emblemă al capitalei Serbiei
Placată cu marmură albă şi granit la exterior, Catedrala „Sfântul Sava“ din Belgrad a devenit edificiul-emblemă al oraşului. În formă de cruce grecească, cu o cupolă maiestuoasă a Pantocratorului ce se ridică la înălţimea de 70 de metri şi deasupra având o cruce aurită ce măsoară 12 metri, biserica domină peisajul capitalei Serbiei, fiind vizibilă din toate împrejurimile. Pe bolţile catedralei străjuiesc alte 18 cruci aurite de diferite mărimi, iar credincioşii sunt chemaţi la rugăciune de 49 de clopote Grassmayr, dintre care cel mai greu cântăreşte 6,2 tone. În lungime, de la est la vest, măsoară 91 de metri şi are o lăţime de 81 de metri de la nord la sud. Catedrala poate adăposti peste 10.000 de credincioşi şi o corală de 800 de persoane. La demisol se regăsesc o criptă îmbrăcată în sticlă ce adăposteşte fragmente dintr-un veşmânt al Sfântului Sava, un muzeu ce expune tezaurul bisericii şi o capelă închinată Sfântului Mucenic Lazăr, cneazul Serbiei. Biserica „Sfântul Sava“ din Belgrad va fi îmbrăcată la interior în veşmânt de mozaic. Pentru a realiza monumentalitatea acestui edificiu, este de ajuns să menţionăm că un singur ochi al Mântuitorului din icoana Pantocratorului vă măsura între 3 şi 4 m2.
