Ortodoxia slavă aduce cu sine matricea unei vorbiri şi scrieri articulate prin jertfa Sfinţilor Metodie și Chiril. Mlădiţe desprinse din frumoasa tradiţie a Ortodoxiei bizantine, cei doi fraţi au cucerit o lume aproape barbară, împodobind vechile obiceiuri cu frumuseţea unui grai liturgic în care bulgarii, sârbii, ruşii Îl laudă pe Mântuitorul Hristos.
Locul naşterii celor doi sfinţi-frați Metodie (815-885) și Chiril (Constantin - 826-869) este, după cele mai multe păreri, Tesalonicul de astăzi. Tatăl lor era demnitar de rang înalt al imperiului, de unde reiese că cei doi erau cetăţeni ai Bizanţului, cunoscând foarte bine greaca şi bulgara deopotrivă. Legătura cu popoarele slave era o certitudine demografică în secolul al-9-lea, întrucât o mare parte din populaţia cetăţii Tesalonicului erau slavi. Naţionalitatea greacă a celor doi reiese totodată şi din numele pe care le poartă. Pe de altă parte, după unele teorii slavofile, cei doi apostoli ai slavilor s-ar fi numit de fapt Tsurho şi Strahota, numele de Constantin şi Metodie fiind folosite doar în contextul unei eficiente deplasări în imperiu. „Numele de Tsurho era foarte dificil de pronunţat în greacă. Este foarte posibil ca, sub acest pretext, Constantin să fi renunţat la el chiar înainte de a intra în înalta societate bizantină. Prenume ca Zarko şi Tserko sunt curent folosite în Bulgaria. Numele Strahota, în traducere liberă «cel înspăimântător», nu era foarte potrivit în mediul bisericesc. Acest nume, care era discordant cu practica bisericească, nu se mai foloseşte în Bulgaria. Este foarte probabil ca Metodie să fi renunţat la el atunci când a intrat în monahism sau chiar înainte de aceasta. Avem motive întemeiate să credem că probabil Metodie nu este numele pe care l-a primit la naştere” (Mihail Margaritov, An attempt to establish the nationality of the Slav apostles Constantine and Methodius and an Explanation of some circumstances telated to this question, Sofia, 1989, p. 265).
Despre viaţa celor doi apostoli ai slavilor a scris Sfântul Clement de Ohrida, ucenic şi apropiat al lor. Din mărturiile sale reiese foarte clar că cei doi fraţi erau de viţă nobilă, bunicul lor fiind unul din sfetnicii apropiaţi ai împăratului bizantin. Un episod foarte interesant din viaţa celor doi, legat de asemenea de viţa lor nobilă şi valorificat mai târziu de exegeţi, este acela în care Sfântul Clement îi prezintă înaintea marelui han al kazarilor. Întrebaţi despre rangul nobiliar al familiei, cei doi sfinţi afirmă că bunicul lor, pe nume Adam, ar fi şezut odinioară de-a dreapta împăratului, însă a fost pedepsit şi alungat din împărăţie. În interpretarea alegorică a dialogului, cei doi sunt urmaşii protopărintelui Adam, care a fost odinioară izgonit din rai şi trimis să vieţuiască „în pământ străin, unde a sărăcit şi i-a născut pe ei”. „Am căutat să redobândesc cinstea bunicului meu”, spune Sfântul Chiril, „însă nu am găsit-o, fiind urmaşul lui de drept... El, prin care a venit moartea şi păcatul în lume (cf. Romani 15), arătându-se neascultător faţă de Dumnezeu, s-a dezbrăcat de cinstea pe care orice creştin aşteaptă să o caute şi să o găsească” (Mihail Margaritov,
p. 272).
La numai 17 ani, datorită bogatei sale ştiinţe de carte, Sfântul Chiril este primit la curtea imperială din Constantinopol. La numai 20 de ani ajunge bibliotecar la Hagia Sofia şi profesor de filosofie, la 24 îl înfruntă pe patriarhul iconoclast Anis. Între anii 855 şi 861, sfântul participă la prima sa misiune în părţile arabe şi kazare. „Devotamentul faţă de credinţă şi Biserică, simţul datoriei, priceperea şi excelenta sa dedicare” reprezintă elemente definitorii în desăvârşitul portret apologetic şi misionar al Sfântului Chiril. În rezumat, de numele său se leagă: alcătuirea alfabetului şi scrierii slavone (cu litere chirilice), traducerea textelor sfinte în limba veche bulgară, pregătirea şi conducerea misiunii de încreştinare a Moraviei (863-866), lucrarea mărturisitoare în Moravia, Veneţia şi Roma şi recunoaşterea caracterului liturgic al limbii slavone (866-868).
Alfabetul chirilic, folosit în întreaga lume slavă, este o moştenire veche, prelucrată şi adusă de Sfinţii Chiril şi Metodie în mijlocul popoarelor slave în secolul al 9-lea. Acest important detaliu este foarte frumos preluat şi analizat de profesorul şi sacerdotul catolic Francis Dvornik. Părintele Dvornik face astfel legătura transferului cultural al alfabetului chirilic către imensul teritoriu al Rusiei de astăzi. „Problema unui alfabet slav descoperit în secolul al 9-lea de Constantin (care şi-a luat ulterior numele de Chiril) în Crimeea - spune părintele Dvornik -, înainte de apariţia oficială a scrierii slave, a bulversat deja un număr semnificativ de cercetători. Până nu demult, aşa cum se poate vedea într-un pasaj din Viaţa lor (a Sfinţilor Metodie şi Chiril), exista dovada că ruşii se găseau în acel moment (sec. 9) în posesia unei scrieri speciale şi că lor ar trebui să le fie atribuită inventarea unei scrieri slave, adaptată de Constantin la nevoile particulare ale slavilor din Europa Centrală. După alţi cercetători, mult mai sceptici, în acest alfabet rus se întrezăreşte scrierea gotică inventată de Ulfila. Trebuie totuşi să recunoaştem că ipoteza, aparent cea mai aproape de adevăr, are de asemenea punctele ei slabe. Dacă totuşi ar fi vorba despre un alfabet gotic, pentru ce biograful îl mai numeşte «rus»? El îi cunoştea foarte bine pe goţi, menţionându-i foarte clar în capitolul 21. De vreme ce, pe de altă parte, cunoaşterea acestei scrieri ar fi putut să fie ea inedită printre goţi, după cum insinuează autorul Vieţii?” (Francis Dvornik, Les Legendes de Constantin et de Methode vues des byzances, Commissionnaire „Orbis”, Prague, 1933, p. 185).
Cunoaşterea atât de precisă a vechiului dialect bulgar, pe care implicit se construieşte alfabetul chirilic, dezvoltă o serie de supoziţii cu privire la naţionalitatea slavă a celor doi sfinţi. Cu toate acestea, cercetători de renume în studiul slavisticii, precum V. Oblak sau V. Jagic, au demonstrat că dialectul pe care îl cunoşteau atât de bine cei doi fraţi era extrem de popular în acele vremuri în zona dintre Tesalonic şi Constantinopol. Un alt mare slavist, Ivan Golubov, scria hotărât că cei doi sfinţi „nu au folosit vechiul dialect bulgar, care se vorbea în Tesalonic, ci un idiom care se vorbea mai departe, în partea de nord a oraşului; reminiscenţe ale acestui idiom pot fi găsite încă în anumite dialecte pe teritoriul actual al Bulgariei” (Golubov, p. 221).
Alfabetul Sfântului Chiril a fost, aşadar, inventat la anul 855, având ca destinaţie precisă misiunea creştină pe teritoriul Bulgariei de astăzi. În consecinţă, bulgarii s-au convertit la 863, un rol esenţial în acest proces avându-l cei doi fraţi, sprijiniţi de sora prinţului Boris, care a primit de îndată botezul.
Sfinţii Metodie şi Chiril au rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca încreştinători şi apostoli ai slavilor. Ei sunt, de asemenea, părinţii alfabetului slav, în primă formă denumit glagolitic, folosit odinioară de toate popoarele slave, atât în mediul laic, cât mai ales în cult. După ce bulgarii au primit Botezul creştin, alfabetul glagolitic a primit o variantă îmbunătăţită, cea chirilică, folosită până în zilele noastre.
Ultima perioadă a împreună-slujirii pământeşti a celor doi fraţi slavi se leagă de Roma. Ei au plecat împreună spre Roma în 867, poposind o vreme în Câmpia Panonică, Ungaria de astăzi, unde au instruit mai mulţi ucenici. Ajunşi în capitala vechiului imperiu, ei au primit sprijinul Papei Adrian al II-lea pentru a dezvolta misiunea creştină în rândul slavilor. La scurt timp, Constantin s-a îmbolnăvit, primind înainte de moarte haina monahicească, cu numele de Chiril. Metodie a dus mai departe lucrarea misionară, revenind în Panonia, Moravia şi Nitria. În 869 este hirotonit Episcop al Panoniei şi Moraviei. Moare în anul 884, lăsând numeroşi ucenici să-i continue lucrarea de răspândire a creştinismului.
