Ce-ar fi dacă v-am propune să facem o călătorie imaginară în Etiopia, mai precis în oraşul Lalibela? Sună frumos denumirea acestei mici aşezări, ca refrenul unui cântec, nu-i aşa? Incursiunea noastră va fi cu atât mai interesantă, dacă veţi avea răbdarea şi curiozitatea să aflaţi povestea celor 11 biserici săpate în piatră, cu acoperişul la nivelul solului. Aceste minunăţii arhitecturale sunt considerate locuri unice în lume, fapt care atrage turişti de pe întreaga planetă.
Mulţi vizitatori rămân impresionaţi de acest colţ de pământ etiopian, uitat parcă de timp, şi datorită liniştii şi simplităţii în care îşi trăiesc viaţa cei aproximativ 10 mii de locuitori ai oraşului, dintre care o mie sunt preoţi. Pentru aceşti oameni, cultul religios are o însemnătate imensă. Zi de zi, participă la slujbe, cântări şi dansuri în grup şi organizează, cu regularitate, procesiuni.
Regele, recunoscut ca sfânt
Oraşul etiopian, care în vechime se numea Roha, a devenit cunoscut datorită regelui Lalibela (de aici şi denumirea urbei, stabilită încă din secolul al XII-lea), care a hotărât săparea bisericilor. Se spune că acest rege, care a ajuns să ocupe tronul Etiopiei în jurul anului 1000, a dispus construirea lăcaşurilor de cult dintr-o nădejde a sa în rugăciunea bisericii, suficient de puternică încât să-l păzească de duşmanii care ameninţau să-i ia puterea. Mai mult, sursele istorice arată că nu doar teama de a-şi păstra tronul l-a determinat pe rege să se apropie de biserică, ci şi dorinţa acestuia de a construi un oraş sfânt etiopian, idee care l-a inspirat la scurtă vreme după ce a vizitat Locurile Sfinte. După 20 de ani, regele a abdicat de la tron. A renunţat la tot şi a preferat adăpostul unei peşteri, unde se ruga şi mânca numai rădăcini şi legume. Până în ziua de astăzi, Biserica Etiopiană Creştină îl recunoaşte pe regele Lalibela drept unul dintre cei mai mari sfinţi ai ei.
Îngeri şi oameni
Ineditul bisericilor de piatră din Lalibela constă în modul de proiectare. Acestea nu sunt construite, ci săpate. Lucrările au început mai întâi cu excavarea unui şanţ adânc, în jurul zonei în care se dorea să se înalţe construcţia, după care s-a trecut la munca sisifică de săpare a interiorului blocului de piatră rămas în centru, a bisericii de mai târziu. Toate lucrările au fost executate cu dalta şi ciocanul. O tradiţie populară spune că, în fiecare noapte, când meşterii mergeau să se odihnească, îngerii coborau şi continuau munca acestora până la ivirea zorilor.
Pe la 1520, portughezii au fost cei dintâi exploratori care au ajuns în aceste minunate locuri. Unul dintre temerari a scris într-un jurnal despre Lalibela: "Atât de minunat este acest loc, încât îmi este teamă că cei care vor citi descrierea mea, mă vor suspecta de înflorire şi de minciună."
Arhitectura etiopiană, îmbinată cu spiritul religios al locului, nu şi-a pierdut monumentalitatea de altădată şi impresionează pe oricine ajunge în acest ţinut. În biserici se slujeşte neîntrerupt, încă din secolul al XII-lea, dată la care au fost finalizate lucrările de construcţie.
Cea mai impresionantă, Biserica Sfântul Gheorghe
Deoarece acoperişurile se află la nivelul solului, accesul se face cu ajutorul unor podeţe din lemn. Bisericile comunică între ele prin mai multe tunele şi galerii săpate în piatra brută a granitului.
Ca elemente arhitecturale comune, care definesc stilul aparte, original al acestor construcţii, sunt ferestrele cu diferite forme şi dimensiuni, scobite în pereţii laterali. În câteva biserici există şi picturi murale, iar altele prezintă cruci, svastici (influenţa motivelor arhitecturale religioase din Răsărit) şi broderii islamice.
La fiecare biserică, pelerinul este întâmpinat de un călugăr în grija căruia se află biserica respectivă. Vizitatorii intră fără încălţăminte în bisericuţe. Le lasă la intrare, în grija monahului care stă mereu la uşă.
Dintre cele 11 biserici, cea închinată Sfântului Gheorghe (Bet Giorgis) este cea mai impresionantă. Are o înălţime de 12,50 metri - ceea ce îi dă grandoarea pe care nu o vom regăsi la nicio altă biserică - iar tavanul este de forma unei cruci greceşti. Biserica a fost construită după moartea regelui Lalibela (cca 1220) de către soţia sa.
11 biserici, 11 minuni ale pământului etiopian
Peste drumul ce trece pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe, în partea nordică, se află Biserica Beta Medhane Alem, locul în care se păstrează crucea regelui Lalibela. Specialiştii consideră construcţia ca fiind cea mai largă biserică monolitică din lume. De asemenea, se mai spune că aceasta este o copie a Bisericii Sfânta Maria de Zion din Axum (aici se găseşte biblicul Chivot al Legământului în care se află tabletele pe care sunt scrise Cele zece porunci).
Bete Medhane Alem este legată de către Beta Maryam (Biserica Sfânta Maria) printr-un tunel săpat în piatră. Aceasta din urmă se crede a fi cea mai veche dintre toate bisericile. Elementele arhitecturale simple şi frumoase sunt: ferestre sculptate, cruci malteze, stele de tipul celor din Axum, cruci latine şi ferestre simple pătrate. Biserica păstrează pe o coloană din piatră chipul regelui Lalibela. La baza coloanei, suveranul a încrustat secretul construirii bisericilor. Textele sunt scrise cu aur şi doar preoţii au dreptul să le privească.
În vecinătatea Bisericii Sfânta Maria se află Beta Golgotha, care se remarcă prin picturile murale, în care sfinţii sunt reprezentaţi în mărime naturală. Aici se găseşte şi mormântul regelui Lalibela, marcat de o lespede grea din piatră. Din zona vestică merită a fi menţionate Capela Selassie şi Mormântul lui Adam.
"Grupul Estic" include următoarele locuri de închinăciune: Bete Amanuel (fostă capelă regală), Bete Merkorios (se presupune că ar fi fost închisoare la început), Bete Abba Libanos şi Bete Gabriel-Rufael.
