Florenţa, considerat oraşul artelor, oferă vizitatorului multe de văzut: muzee, biserici şi palate care reprezintă un nepreţuit tezaur, lăsat de istorie ca dovadă a fiecărei epoci şi a fiecărui gen de artă. Florenţa reprezintă o invitaţie la o călătorie în istoria artelor.
O dată ajunşi la Florenţa, trebuie să ştim că obiectivul nostru cel mai important de vizitat este monumentala Catedrală Santa Maria del Fiore, numită şi Domul de la Florenţa. Cu aceasta trebuie să începem. Iar dacă timpul ne permite, putem să completăm vizita cu celelalte lucrări de artă ce definesc epoca florentină de înflorire culturală şi artistică.
Prin „Poarta Paradisului“, spre „Sfânta Maria a Florii“
Bazilica Sfânta Maria del Fiore care, în decursul lungii sale istorii, a servit ca sediu al consiliului din Florenţa, a auzit predicile lui Girolamo Savonarola şi a fost martoră la uciderea lui Giuliano de Medici din 1478, este catedrala Arhidiecezei Romano-Catolice din Florenţa. Numele ei, care se traduce prin „Sfânta Maria a Florii“, se referă la floarea de crin, simbolul Florenţei.
Proiectul măreţei construcţii a fost generat de dorinţa prosperei Florenţe de a depăşi, în măreţie, pe rivalii săi din Pisa şi din Siena, cu o biserică unicat, care să întreacă, în dimensiuni exterioare, dar şi în arhitectura interioară, toate edificiile catolice ridicate până atunci. Rezultatul? O construcţie magnifică, cea mai mare din Europa la data când a fost terminată. 30.000 de persoane avea drept capacitate. Biserica este astăzi întrecută în dimensiuni doar de către Bazilica Sf. Petru din Vatican, Catedrala Sf. Pavel din Londra şi Catedrala din Milano.
Dacă interiorul impresionează prin arhitectura gotico-florentină, exteriorul ne atrage atenţia, de la distanţă, prin folosirea placajelelor de marmură în trei culori: alb de Carrara, verde de Prato şi roşu de Maremm. Faţada Domului este ornată cu statuile celor 12 Apostoli având în miloc pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe. Este o construcţie în stil gotic-florentin, începută la 1300 şi terminată la 1450, cu un interior foarte sobru, încărcat de fresce cu scene biblice. Şi cupola, înaltă de 114 metri, cu un diametru de 42 de metri, are o arhitectură deosebită, ea servind de model pentru Michelangelo la construirea cupolei Bazilicii Sfântul Petru din Roma.
Catedrala are două anexe deosebit de valoroase: Baptisteriul şi Campanila lui Giotto, veche de 500 de ani. Baptisteriul - locul unde se oficiază botezul copiilor - este construit în stil roman şi completat în stil toscan. Dante Aligieri, mândru că a fost botezat aici, numea clădirea „Frumosul Sfântul Ioan“. Baptisteriul, cel mai vechi edificiu din Florenţa, construit în stil roman şi datând din secolele XI-XII, are trei intrări, trei portaluri, cea principală purtând numele de „Poarta Paradisului“. Portalul, lucrat în bronz, timp de 40 de ani, de către sculptorul Lorenzo Ghiberti, înfăţişează, prin zece tablouri ale marilor pictori ai Renaşterii florentine, scene din Vechiul şi Noul Testament.
Primul dom octogonal din istoria arhitecturii
Domul Catedralei, larg de 42 de metri, a fost iniţial un dom din lemn, construit de Arnolfo di Cambio. Ridicarea cupolei de piatră peste bolta catedralei a adus mai multe dificultăţi tehnice. Proiectul, care prevedea o construcţie octogonală a domului, ce impunea aşezarea acestuia pe un tambur, un cilindru de fapt, şi nu chiar pe acoperiş, a permis ridicarea domului fără a mai fi nevoie de schele ajutătoare. Pentru imensa construcţie cântărind 37.000 tone şi conţinând 4 milioane de cărămizi, arhitectul a făcut mai multe desene şi schimbări de-a lungul timpului. Brunelleschi, căruia i se cuvine tot meritul, a trebuit să inventeze maşini speciale de ridicat pietre mari. De altfel, în aceasta şi constă aportul său fundamental la architectura catedralei. Construcţia domului a avut loc între anii 1420 şi 1436. A fost primul dom octagonal din istorie care a fost ridicat fără o structură de schele de lemn. Dar şi cel mai mare dom construit până atunci. Şi astăzi este socotit ca fiind cel mai mare din lume. Oricum rămâne în istoria artei ca unul dintre cele mai impresionante proiecte ale Renaşterii.
Învierea Domnului la Domul din Florenţa
Deosebit de emoţionante sunt, la această catedrală, slujbele de Înviere la care participă turiştii, oficialităţile locale şi aproape toată suflarea florentină. Încă de la orele 22.00, lumea se strânge în piaţeta domului şi a Baptisteriului. Oamenii poartă costume de epocă, toate moştenite de la strămoşi; vârstnicii se îmbracă în costume de duci, conţi şi marchizi, iar tinerii - în cele de paji şi cavaleri. La intrarea în catedrală, sub o ferestruică, este adus un car tras de boi, care are în el un tort uriaş decorat şi ornat cu lumânări. De baza tortului este legată o sârmă care face legătura cu altarul. La orele 24.00, când bat clopotele, după ce cardinalul aprinde lumânarea şi rosteşte „Hristos a înviat!“, un porumbel dresat, cu o lumânare aprinsă în cioc, este slobozit din altar, pe sârmă, cu „misiunea“ de a aprinde toate lumânările de pe un tort. Dacă reuşeşte, florentinii spun că va fi un an bun, dacă nu, va urma un an mai puţin bogat. Oricum, după ce din toate colţurile pieţei, „Hristos a Înviat!“ se înalţă pâna la cer, urmează cântece, urale şi atmosferă de intensă bucurie. Toată lumea aplaudă, cântă şi dansează până în zori.
