Chemarea spre Putna, auzită şi în vremea noastră

„Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” este manifestarea din aceste zile care ne prilejuieşte rememorarea evenimentului istoric  de la 15 augsut 1871, organizat de studenţii din generaţia lui Mihai Eminescu. În acea vreme, Bucovina se afla sub ocupaţie austriacă, dar intelectualii, tineri şi în vârstă, continuau să lupte pentru idealul naţional. Ideea unei serbări naţionale a fost lansată în 1868 de studenţii români de la Viena, iar în anul următor au ales un comitet care să se ocupe de organizare. Şi-ar fi dorit ca în 1870, chiar la împlinirea a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna, să aibă loc serbarea lor, dar n-au reuşit, o cauză importantă fiind piedicile autorităţilor.

Sudenţii au lansat diverse apeluri către confraţii lor din toate marile centre universitare. Printre cei care au făcut apeluri s-a aflat şi Mihai Eminescu. Sosit la Viena la data de 2 octombrie 1869, poetul lansează un „Apel către fraţi şi camarazi de arme”. Tot el a promovat ideea unui congres al studenţilor români prin trei articole: „Să facem un congres”, „În unire e tăria”, „Echilibrul”, publicate în ziarul de limbă română „Federaţiunea” din Pesta.

Alături de Eminescu, trup şi suflet pentru această mare întâlnire studenţească de la Putna au acţionat Ioan Slavici, Nicolae Teclu, A.D. Xenopol, Ciprian Porumbescu şi mulţi tineri români care studiau în marile universităţi occidentale.

Pregătirile pentru serbare au început în toamna anului 1869 și au durat doi ani. Serbarea a avut loc în 14–15 august 1871, de Adormirea Maicii Domnului. Din însemnările vremii aflăm că din București soseau entuziaşti la marea întrunire: Gh. Dem Teodorescu, Ion Brăescu, Grigore Tocilescu, din Iași veneau: C. Istrati, Ressu și Irimescu, iar din Berlin venea tânărul student A.D. Xenopol, viitorul mare istoric. În ziua următoare vin din Iași: Mihail Kogălniceanu și Hristodulo Cerchez (primarul orașului Iaşi), apoi Vasile Alexandri. Din partea mitropoliei Moldovei au participat arhiereul Filaret Scriban și arhimandriții Iosif Bobulescu şi Ieronim Buțureanu și arhidiaconul Nectarie Apostoliu. Serbarea a fost deschisă oficial de Ioan Slavici. În timpul Sfintei Liturghii, mormântul voievodului Ştefan cel Mare, acoperit de flori și făclii aprinse, era vegheat de patru studenți. După slujbă, A.D. Xenopol a rostit un discurs înflăcărat, iar Corul studenților teologi din Cernăuți a interpretat “Imnul Religios”, pe versuri de Vasile Alecsandri, care amintea: „Etern Atotputernic, o Creator sublime,/ Tu care ții la dreapta‑Ţi pe Ștefan, erou sfânt,/ Fă‑n lume să străluce iubita‑i Românime…” După Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru marele Voievod, a urmat sfințirea darurilor aduse de participanți, care au fost depuse pe mormântul domnitorului. Cel mai simbolic dar a fost o frumoasă urnă de argint în care era pământ adus din toate provinciile românești. Pe urnă erau inscripţionate o rugăciune către Ştefan cel Mare şi Sfânt: „Așa cum s‑a unit acest pământ aici, mijlocește la Dumnezeu să se unească și locurile de unde el s‑a luat! / Eroului, învingătorului, apărătorului existenței române, scutului creștinătății, lui Ștefan cel Mare și Bun. Junimea Academică Română. MDCCCLXX”.

După slujbă, când mulţimea de români se bucura prin cântece şi dansuri populare româneşti, studenţii s-au retras şi au participat la congres. Au dezbătut despre modul în care se puteau organiza mai bine în lupta pentru păstrarea identităţii naţionale. Eminescu i-ar fi spus atunci lui Slavici: „Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează... facem ce știm și lumea vine după noi”. S-a emis, printre altele, ideea înființării de societăți ale studenţilor români în toate universitățile în care ei studiau. În acelaşi timp, ei doreau să înființeze şi o publicaţie culturală comună care să apară la Viena şi prin care să ţină cu toţii legptura şi să propună idei culturale şi politice.  

Teodor Ştefanelli, student şi el pe atunci, nota despre un aspect al serbării de la Putna: “După masă are loc o manifestare populară şi, în cadrul acesteia, muzicianul Badea Grigore este înlocuit la vioară de către tânărul Ciprian Porumbescu în vârstă de numai 17 ani. Momentul reprezintă debutul implicării tânărului Porumbescu în sprijinirea cauzei naționale a românilor, mai târziu, în 1875, el fiind unul dintre creatorii Societății Arboroasa”.  

Chiar dacă dezbaterile congresului studenţilor români de pretudineni adunaţi la Putna nu au avut un impact direct în politica vremii, el poate fi încadrat între marile manifestări naţionale care au condus spre unitatea românilor din 1918.  

Rămâne memorabilă chemarea lui Eminescu: “Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale!”. Emulaţia de atunci a studenţilor din toate provinciile româneşti avea să lucreze până la marea împlinire a neamului românesc din 1918. Mai lucrează şi în zilele noastre, iar dovada este manifestarea „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.