La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul în care tocmai am intrat a fost dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii, prin omagierea diferitelor personalităţi duhovniceşti locale, care s-au arătat vrednici păstori ai poporului lui Dumnezeu. Una dintre aceste figuri reprezentative pentru activismul său misionar a fost şi Episcopul Grigorie Comşa al Aradului.
În scurta sa păstorire dintre anii 1925 şi 1935, fostul Episcop al Aradului a reuşit să lase o amprentă aparte în rândul credincioşilor arădeni şi timişoreni pe care i-a povăţuit pe calea mântuirii. Şi astăzi, datorită celor peste 100 de titluri de cărţi şi broşuri tipărite de acesta, avem marea bucurie să descoperim un veritabil tezaur din care să ne inspirăm în activitatea de propovăduire a dreptei credinţe şi de păstorire pe calea mântuirii a credincioşilor. Astfel, se poate observa că, în cea mai mare parte a predicilor şi cuvântărilor sale, episcopul arădean nu urmăreşte doar o expunere în sine şi fără relevanţă pentru viaţa socială a credinţei Bisericii, ci caută să arunce, permanent, punţi pentru o experienţă viabilă a misterului credinţei în societatea contemporană lui, chiar dacă aceasta începea să manifeste tot mai pregnant un aer cosmopolit şi secularizat. Din mulţimea tematicilor aprofundate în opera omiletică a Episcopului Comşa prezentăm câteva teme pe care le considerăm centrale şi fundamentale pentru înţelegerea contribuţiei sale în toată profunzimea şi complexitatea ei, în contextul începutului de secol XX.
Iisus Hristos - centrul vieţii omului
Episcopul Grigorie Comşa subliniază în predicile şi cuvântările sale centralitatea lui Iisus Hristos în Biserică şi în viaţa omului. De câte ori se referă la persoana divino-umană a lui Iisus Hristos o vede ca pe o realitate fundamentală pentru viaţa omului. Iisus Hristos este pentru el singurul capabil să desăvârşească pe om şi să-i deschidă acestuia o perspectivă autentică asupra vieţii şi mântuirii lui. În acest sens el face delimitări stricte între morala creştină, care are în centrul ei pe Hristos, fiind o morală eclezială, şi celelalte forme de etică specifice unei viziuni autonome şi secularizate. Astfel, el analizează şi combate diferitele sisteme, idei, concepţii morale ale lumii moderne, specificându-le totodată reducţionismele, în comparaţie cu morala creştină: morala lui Nietzsche, morala lui H. Spencer, morala monistă, morala sociologică, teoria solidarităţii („Credinţa, morala şi neamul…“, pp. 8-15). Toate aceste concepţii nu sunt altceva decât consecinţa autodivinizării umanului şi abdicării libere a omului de a recunoaşte pe Iisus Hristos ca centrul vieţii lui.
Episcopul Comşa face un apel - plecând de la viziunea distorsionată şi reductivă a acestor concepţii şi sisteme privind relaţia om-societate-morală - la recentrarea persoanei şi comunităţii umane în voinţa lui Dumnezeu, care înseamnă acceptarea vieţii în Hristos sau readucerea lui Hristos în centrul preocupărilor omului contemporan: „Să punem deci pe Hristos în centrul preocupărilor noastre. Renaşterea nu se începe cu libertatea, ci cu dragostea creştină! Nu inegalitatea este rădăcina răului social, ci lipsa de dragoste, caritate. Libertatea fără religiune este un râu fără dig, care nimiceşte tot în calea lui. Dorul de plăceri prin etica, prin pietatea creştină se stăpâneşte, iar nu prin legi şi poliţie. Hristos, care a poruncit valurilor, va porunci patimilor. Hristos coboară dragostea în familii, care sunt temelia vieţii sociale. Hristos va vindeca urmările pauperismului. Hristos, iar nu lumea, va satisface dorinţele inimii, căci inima este mai largă decât lumea, iar suferinţele ei sunt cu mult mai multe decât să le poată alina lumea. (…) Prin Hristos a grăit omenirea înălţată la Dumnezeu. Prin Hristos se va face înălţarea şi în viitor“ (Ibidem, pp. 18-19).
Sfintele Taine în viaţa Bisericii şi a creştinilor
Episcopul Grigorie Comşa subliniază în repetate rânduri, în predicile şi cuvântările sale, că nu există viaţă eclezială autentică în afara Tainelor care au un caracter eclezial şi personal-comunitar profund, în ele fiind prezent Hristos în vederea transfigurării omului şi a creaţiei întregi. În acest sens, el caută să sensibilizeze pe creştinii contemporani lui asupra acestor realităţi ecleziale, accentuându-le rolul lor spiritual, sfinţitor şi mântuitor. Astfel, Taina Botezului îmbracă în opera omiletică a Episcopului Grigorie variate abordări şi tonalităţi, în funcţie de starea candidatului la Botez: prunc, adult convertit. Pe de altă parte, el subliniază că Taina Botezului implică o responsabilitate uriaşă nu numai pentru cel botezat şi familia lui, ci şi pentru întreaga Biserică, care primeşte un nou membru şi mai ales pentru naşii care nu trebuie să uite că, prin ei, cel botezat s-a lepădat de satana şi s-a împreunat cu Hristos. Nuanţa aceasta, de responsabilitate, o leagă de interpretarea ce o dă întreitei rostiri a Crezului, din slujba tainei: „Întrebările şi răspunsurile acestea se fac de trei ori, pare că anume ca părinţii şi naşii să nu le uite, cum din nenorocire se întâmplă de multe ori! De aceea, iubiţi naşi, Biserica vă roagă prin glasul meu să nu uitaţi că numai atunci a primit acest prunc botezul când aţi răspuns în numele pruncului, că el s-a împreunat cu Hristos! Aţi luat deci asupra voastră sarcina de a ajuta părinţilor să-şi crească pruncul în temere de Dumnezeu. Cuvântul vostru este o chezăşie, luată faţă de viaţa unui nou membru al Bisericii. Prin urmare, veţi avea să răspundeţi până la răsuflarea voastră cea mai de pe urmă pentru angajamentul ce aţi luat“ (Ibidem, pp. 11-12).
De asemenea, el atrage atenţia asupra dimensiunii mistice a Tainei Botezului, a stării în care omul cel botezat este pus, dar şi a realităţilor ispitelor lumii care încearcă să zădărnicească darurile primite în Taina Botezului: „Prin botez te-ai îngropat împreună cu Hristos şi te-ai ridicat la o nouă viaţă. Cu adevărat zice acelaşi sfânt apostol la Galateni: „Că oricâţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat“. Lumea de azi înţelege cuvintele acestea, dar nu toţi le urmează. Mulţi după botez caută a se îmbrăca în duhul lumii. Lumea te cheamă la distracţiile ei, ca să nu te plictiseşti, dar nu trebuie să asculţi de ea ca să nu pierzi chipul ce l-ai îmbrăcat azi. Lumea te va copleşi cu necazuri, dar Mântuitorul te învaţă că nădejdea răbdare lucrează. Lumea te va amăgi ca să te faci necredincios, dar nu uita că amăgirile ei sunt trecătoare“ (Ibidem).
Taina Euharistiei este o taină înfricoşătoare prin care creştinii se unesc maxim cu Iisus Hristos, de aceea ei trebuie să conştientizeze această unire şi să se comporte ca atare. Apelul la o conştiinţă euharistică este întâlnit des în predicile sale şi are şi un caracter religios-moral, el fiind convins că participarea creştinilor la Taina Euharistiei creează un anumit stil de viaţă, care este de fapt stilul de viaţă al Bisericii. El arată că, dacă oamenii nu s-ar mai aduna la Sfânta Liturghie, ca şi model al comuniunii în societate, dacă nu vor mai avea comunitate de viaţă în Hristos, va triumfa „dictatura egoismului sălbatic“. De aceea el îndeamnă: „Dacă oamenii nu s-ar mai aduna la Sfânta Liturghie spre a se privi ca fraţi, dacă nu vor mai avea comunitate de viaţă lui Hristos, va triumfa dictatura egoismului sălbatic (…). Veniţi deci totdeauna la biserică, preaiubiţii mei fii sufleteşti, căci Sfânta Liturghie se face acolo nu pentru interese egoiste, ci pentru întreaga Biserică din care cu toţii facem parte. Cu toţii deci trebuie să ne apropiem de Altarul lui Hristos şi să zicem: sângele lui Hristos e răscumpărarea noastră. Cu toţii ne simţim acolo ca fraţii, având o inimă şi mâncând aceeaşi mâncare duhovnicească“ (Ibidem).
