Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești, recunoștință la 5 ani de la înființare
Dincolo de valoarea incomensurabilă pe care un cimitir o are din punct de vedere liturgic într-o comunitate, fie că vorbim de mediul rural, fie că vorbim de cel urban, se impune să privim retrospectiv, cu mulțumire și recunoștință, odată ajunși la împlinirea a 5 ani de la înființare, asupra lucrării de amploare a Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentată de apariția primului și reprezentativului Cimitir eparhial „Sfântul Nicolae”- Străulești, aflat în zona de nord a Capitalei. Aducem mulțumire și recunoștință lui Dumnezeu și tuturor celor implicați în realizarea acestui frumos și necesar proiect, pornind de la familia domnului Anghel Nicolae, deschizătorul și ostenitorul acestei lucrări.
Pornit de la o idee, care, pe măsură ce se contura, devenea o lucrare etalon în domeniul funerar, acest spațiu sacru s-a materializat, în decursul mai multor ani, cu eforturi și implicări asidue, depuse de zeci de persoane, atât laici, cât și clerici.
Proiectul a fost creat cu gândul la familiile îndoliate și la nevoile care apar în astfel de situații; de aceea era chiar necesar de a veni în sprijinul credincioșilor, care sunt în căutare de locuri de înmormântare, știut fiind faptul că cetatea Bucureștilor nu mai răspundea de mult timp nevoilor crescânde ale concesionarilor, fie că vorbim despre cei din cimitirele Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, fie că vorbim despre concesionarii din cimitirele parohiale sau mănăstirești, administrate de preoții din parohii. Și într-un caz, și în altul, locurile de înmormântare nu se mai găseau spre concesionare pentru mulți dintre locuitorii urbei.
Așa cum descoperim pe site (cimitireparhial.ro), acest cimitir a luat naștere din dorința Arhiepiscopiei Bucureștilor de a pune la dispoziția credincioșilor o soluție de concesionare a locurilor de înmormântare la cele mai înalte standarde, respectându-le pe cele impuse de Biserica Ortodoxă Română, dar și pe cele europene.
Cimitirul eparhial funcționează încă din anul 2018, cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a considerat oportună venirea în sprijinul celor îndoliați cu proiectul unui cimitir, care să fie administrat direct de Arhiepiscopia Bucureștilor.
Tot în anul 2018 a fost pusă piatra de temelie pentru viitoarea biserică a cimitirului, ce va asigura rânduielile specifice pe care Biserica Ortodoxă le săvârșește pentru cei adormiți în Domnul. S-a împrejmuit terenul aferent cimitirului cu un gard înalt, potrivit scopului destinat spațiului, s-a ridicat o clădire administrativă, ce cuprinde birouri, camere mortuare, săli de parastase, bucătărie utilată, spații și anexe care să răspundă nevoilor concesionarilor. La toate acestea, se adaugă un teren cu o suprafață de aproape 30.000 m2, numărând, în cele 18 parcele, peste 5.000 de potențiale locuri de înmormântare, rezultate în urma sistematizării.
În ședința sa de lucru din 28 octombrie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a examinat și a aprobat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea anului 2021 în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.
Cu această ocazie s-au desfășurat activități specifice, chiar și în plină perioadă pandemică, din dorința de a evidenția faptul că Biserica lucrează, prin milostivire, și asupra celor ce nu mai sunt printre noi, că se roagă, deopotrivă, pentru cei vii și pentru cei adormiți în Domnul. În acest sens, în scopul mediatizării, s-a hotărât ca afișul cimitirului eparhial să aibă apariție consecventă în Ziarul Lumina, în fiecare marți, la pagina 15 a cotidianului. Alături de acesta, apare și un scurt anunț, în vederea aducerii la cunoștință a celor interesați că pot concesiona locuri de înmormântare aici. Afișul Cimitirului eparhial poate fi recunoscut la pangarele și avizierele de la bisericile din Capitală și din județul Ilfov. Tot pentru mediatizarea acestui cimitir etalon a fost aprobată și menținută apariția logoului pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor (în partea de jos, pe mijloc).
Pentru ca și concesionarii să înțeleagă însemnătatea anului 2021 ca an comemorativ, a fost aprobată apariția unui banner, care să fie poziționat la intrările în cimitirele parohiale, un model asemănător regăsindu-se și la intrarea în Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”- Străulești.
Începând cu luna decembrie 2021, pentru a se răspunde necesităților duhovnicești ale concesionarilor din acest cimitir, a fost numit și un preot capelan. Astfel, s-a format o echipă profesionistă, responsabilă, educată, așa cum trebuie să existe în administrarea unui cimitir eparhial, care poate îndruma și sprijini o familie îndurerată.
Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești pune la dispoziție produse de calitate și servicii complete, precum: cavouri simple sau duble cu trei niveluri, cavouri duble cu trei niveluri și cameră de vizitare, monumente funerare, cu diverse modele din marmură sau granit masiv, două camere mortuare, cu spații optimizate termic pentru defunct și camere primitoare pentru priveghi, mai multe săli de organizare a parastaselor, complet dotate cu toate ustensilele și accesoriile necesare, meniuri complete pentru organizarea parastaselor.
Sunt câteva aspecte de subliniat, și anume: se pot concesiona locuri de înmormântare din timpul vieții, există posibilitatea achitării în rate, atât a concesiunii, cât și a lucrării funerare, fiind personal specializat și anume pregătit pentru realizarea unor oferte mulțumitoare pentru concesionari, lucrările funerare sunt de calitate, durabile, elegante și ușor de întreținut, lucrându-se cu responsabilitate și profesionalism în acest sens.
Pe site-ul Cimitirului eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești putem regăsi documentele necesare efectuării înmormântării, în conformitate cu Regulamentul Cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română. În acest fel, putem observa care sunt demersurile în concesionarea unui loc de înmormântare. Persoana interesată ia legătura cu reprezentanții Cimitirului eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești, se discută despre posibilitatea concesionării unui loc de înmormântare, se stabilește o zi de vizionare, apoi, ulterior, își poate alege poziția locului de înmormântare în prezența reprezentanților Cimitirului eparhial. Ulterior, se întocmește partea contractuală, ce cuprinde Actul de concesiune, se aduc la cunoștință concesionarului drepturile și obligațiile asupra locului de concesiune, eventual, concesionarul este sfătuit și îndrumat în momentul unui deces survenit în familia sa, personalul cimitirului dovedind, încă de la început, disponibilitate și empatie cu cei aflați în suferință. Până în prezent au fost concesionate peste 300 locuri de înmormântare, majoritatea având și lucrări funerare finisate. Aducem mulțumiri clericilor care au mediatizat informații despre existența Cimitirului eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești.
Toate acestea întregesc imaginea unui cimitir „așa cum ar trebui să fie toate”: organizat, cu personal de calitate, oferind servicii complete, reprezentând un etalon în domeniul funerar și fiind primul Cimitir eparhial din Arhiepiscopia Bucureștilor.