Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe doi dintre părinţii ei cei mai însemnaţi, pe Apostolii Petru şi Pavel, cunoscuţi în lumea întreagă, cinstiţi şi pomeniţi împreună în fiecare an la sfârşitul lunii iunie. Numele lor sunt pomenite împreună în Biserica Răsăriteană pentru a arăta unitatea lor în edificarea Trupului lui Hristos în această lume, dar şi glasul lor comun în mărturisirea adevărurilor de credinţă ale Bisericii primare, călăuze peste timp pentru creştinii din întreaga lume.
Importanţa egală a celor doi Apostoli este arătată în mod simbolic de Sfântul Apostol Luca în cartea Faptele Apostolilor din Sfânta Scriptură. Capitolele 1-14 ale cărţii Faptele Apostolilor au în centru pe Sfântul Apostol Petru, prezentând în special cuvântările sale programatice pentru Biserică, care au dus la lărgirea numărului celor care au crezut în Hristos. Capitolul 15 consemnează primul Sinod apostolic de la Ierusalim, unde s-a rezolvat problema moştenirii prescripţiilor legii iudaice în Biserica Creştină, şi funcţionează ca un punct de balans al naraţiunii. Capitolele 16-28 prezintă în detaliu activitatea predicatorială a Sfântului Apostol Pavel, care a vizat în special pe neamuri, adică pe păgânii din afara iudaismului. Aparenta antiteză dintre Apostolul Petru, fidel legii iudaice, cerând ca prescripţiile ei să fie observate şi de creştinii proveniţi din lumea păgână, şi Pavel, care avea o înţelegere duhovnicească a noii realităţi mântuitoare, care este Biserica, a fost ilustrată în mod special de Sfântul Luca cu un anumit scop. Biserica, zidită pe „temelia Apostolilor”, are o deschidere către întreaga lume, către toţi oamenii pământului care aveau nevoie de Evanghelia lui Iisus Hristos
pentru a fi vii în Împărăţia cerurilor. Cei doi Apostoli sunt pomeniţi împreună pentru că rezumă în personalitatea şi în lucrarea lor cele două direcţii spre care misiunea Bisericii s-a îndreptat: o dată spre sinagoga iudaică, pentru că iudeii au fost primii destinatari ai mesajului evanghelic, şi apoi spre păgâni, spre cei din afara iudaismului.
Pescarul din Betsaida
Despre Sfântul Apostol Petru ştim din paginile Sfintei Scripturi că era din Betsaida Galileii, un oraş din partea de nord a Ţării Sfinte. Petru era pescar, la fel ca şi fratele său Andrei, iar la chemarea Mântuitorului au devenit amândoi ucenici şi Apostoli ai lui Iisus Hristos. Petru era un evreu zelos pentru împlinirea legii iudaice, cunoscător al Vechiului Testament şi în special al profeţiilor despre venirea lui Mesia. Petru împreună cu Andrei au fost dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. Petru era cel mai în vârstă dintre cei chemaţi de Domnul, era cel mai matur, avea intuiţia unei inimi curate, care dincolo de aparenţe putea sesiza lucrarea lui Dumnezeu. Petru a fost cu adevărat ceresc, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Era primul dintre Apostoli, caracterizat printr-un dor arzător după Dumnezeu, care nu-l va fi părăsit toată viaţa. Era pescar şi tată de familie. Ştia că dincolo de idealismele tinereţii şi speranţele care apar în sufletul omului există acel ceva care te ţine cu picioarele pe pământ, greul vieţii. Petru spera la Patria cerească mai mult decât toţi. La chemarea Mântuitorului: „Vino după Mine”, a răspuns prompt şi fără răgaz, aşa cum îi era şi firea, fără ascunzişurile omului învăţat, fără să facă calcule. Dorul dumnezeiesc l-a mânat să se arunce în apele mării atunci când Domnul Iisus li S-a arătat Apostolilor pe Marea Galileii, noaptea în furtună: „Doamne, porunceşte să vin la Tine şi voi veni”. Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Petru a luat-o înaintea tuturor Apostolilor spre Domnul. În acelaşi timp, în sufletul acestui om sfânt se îngemănau şi acele trăsături care l-au determinat pe Domnul Hristos să spună despre poporul evreu că este „tare în cerbice”. Petru, cel râvnitor şi avântat spre cer, era în acelaşi timp legat atât de puternic de pământ, de legea iudaică, de logica acestei lumi. Această impulsivitate şi râvnă a caracterizat pe Apostolul Petru până la final. Petru a fost printre primii care au ajuns la mormântul gol al lui Iisus Hristos Înviat, iar mărturia despre Înviere făcută de el va constitui predica celorlalţi Apostoli. Sfântul Apostol Pavel prezintă în Epistola către Corinteni o primă mărturisire a Bisericii: „Căci v-am dat întâi de toate ceea ce eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi; şi că S-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor douăsprezece”. Sfântul Pavel arată că mărturia lui Petru despre Înviere este fundamentală pentru Biserică. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima dată creştini. Apoi în Pont, Galatia, Cappadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.
Apostolul din afara celor doisprezece
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a făcut parte din cei care au petrecut alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de Domnul Iisus Hristos. De ce oare Dumnezeu a rânduit ca pe lângă ceata deja constituită a Apostolilor să aleagă în mod special pe un altul, care a devenit vas ales al Duhului Sfânt, rămâne o taină adâncă. Pavel însuşi mărturiseşte despre sine că a fost ales Apostol încă din pântecele maicii sale. Pavel spunea că s-a ostenit mai mult decât oricine dintre ucenicii Domnului. Dovadă ne sunt cele 14 epistole scrise de el comunităţilor creştine şi cele trei călătorii misionare în care a străbătut tot bazinul Mării Mediterane. A predicat Evanghelia mântuirii evreilor şi păgânilor. S-a ostenit aşa de mult pentru Biserică, ajunsese aşa de sus, încât spunea: „Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Pavel a fost un om învăţat, dar el mărturisea că nu s-a folosit de înţelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a arătat lumii întregi lucrarea Duhului Sfânt. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Creta şi în insula Malta, a ajuns până în Peninsula Iberică. Conform tradiţiei, Sfântul Pavel a murit în aceeaşi zi cu Apostolul Petru, în anul 67, în timpul persecuţiei lui Nero împotriva creştinilor.
