Colindăm colind frumos...

Sărbătoarea Nașterii Domnului are o semnificație aparte în viața credincioșilor, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specific în trăirea religioasă. La aceasta contribuie tradiția străveche a colindelor, care vestesc evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume într-o manieră plină de duioșie și frumusețe. Colindele vin din adânc de istorie creștină și românească, formându-se odată cu poporul român și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.

Prezența în colindele și plugușoarele noastre a numelui lui „Bădica Traian” ne amintește de timpul formării poporului român și de strămoșii neamului nostru, de vremea în care prin părțile Dobrogei a propovăduit Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat. Ele s‑au transmis pe cale orală, din generație în generație, răsunând în fiecare an în casele creștinilor, începând de la Sfântul Nicolae până la Bobotează.

Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care‑l exprimă, este ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. S‑au plămădit în sânul Bisericii, fiind creația sfântă a poporului nostru, mărturisitor al credinței creștine celei adevărate. Ele sunt inspirate din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, din slujbele divine și din iconografie. În ele respiră puternic duhul creștin și se păstrează ceva din frăgezimea creștinismului primar. În versurile lor duioase și pline de credință se descifrează sensurile adânci ale unei trăiri religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei cre­dințe. Ele exprimă, sub forma poeziei populare, florile alese ale simțămintelor noastre creș­tinești în fața tainei celei din veac ascunse, precum și binefacerile ce s‑au revărsat asupra omenirii prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

În colinde, simplitatea, ușurinţa și cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăție de idei, într‑o formă plină de frumuseți artistice, în care figurile de stil abundă, com­parațiile se întrec una pe alta, iar epitetele și mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingășie, frumusețe, farmec și duioșie colindelor.

„Și din Galileea/ De la Nazaret,/ Mers‑a și Maria,/ La Vitleem drept”

Tradiția colindelor, venind din cel mai adânc timp istoric românesc, conține esența învățăturii creștine despre Mântuitorul. Cei care au transmis‑o aveau cu­noștință, în primul rând, de multe evenimente istorice: cunoșteau că S‑a născut La Vitleem coloân jos; știau de regele Irod și de uciderea pruncilor: Iară Irod Împărat/ Văzând că s‑a înșelat/... Șiân Vitleem a intrat,/ Mulți coconi mici a tăiat./...De doi ani și mai în jos,/Ca să tae pe Hristos; aflaseră de fuga în Egipt: Până în Egipt s‑a dus/ Cu dulcele Prunc Iisus;/ Și‑a scăpat de moarte grea,/ Ce Irod în gând avea; amintesc de recensământul din vremea împăratului roman Octavian Augustus, care a prilejuit venirea Maicii Domnului din Nazaret în Betleemul Iudeii: Și din Galileea/ De la Nazaret,/ Mers‑a și Maria,/ La Vitleem drept.

În același timp, cunoșteau și teologie, nici una dintre înva­ță­turile de bază ale credinței creș­tine nefiind uitată sau nefolosită în colindele noastre românești.

Învăţătura despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, Cel fără de început, născut din Tată fără de mamă mai înainte de veci şi din Mamă Fecioară fără de tată, în timp, la plinirea vremii, este redată în colind astfel: Tatăl Atotțiitorul/ Și Fiul Izbăvitorul/ Și Duhul Mângâietorul/ Unul fiind în Trei Fețe/ S‑a pogorât să neânvețe/ Să ne arate cu blândețe... reliefând totodată Unimea şi Treimea. Hristos S‑a născut din Fecioara Maria prin zămislirea Duhului Sfânt: Că a născut Prunc,/ Prunc din Duhul Sfânt/ Fecioara curată, dar în acelaşi timp El este Fiul Cel din vecie trimis de Tatăl nouă tuturor, ca să crească şi să ne mântuiască, adică să experimenteze condiţia omului cu tot realismul ei, să crească în sânul familiei, pentru a cunoaşte ce înseamnă iubirea părintească şi astfel să mântuiască lumea din interiorul ei.

Nașterea Domnului este împlinirea prorociilor: Astăzi S‑a născut/ Cel fărâ de‑nceput/ Cum au spus prorocii...; Mântuitorul a venit în lume într‑un mod smerit, născându‑Se într‑o iesle, înfășat în scutece, arătând chenoza sau smerenia deplină a Fiului lui Dumnezeu, dar și ostilitatea cu care a fost întâmpinat de oameni încă de la naștere: În ieslea din Vitleem/ S‑a născut precum vedem/ S‑a născut pe fân uscat/ De îngeri înconjurat/ Prigonit de oameni răi/ Dar slăvit prin Sfinții Săi. Deşi smerit, Hristos este în acelaşi timp Om şi Dumnezeu, Împărat al întregii făpturi. De aceea, magii şi păstorii de la iesle I s‑au închinat ca unui mare Împărat și I‑au adus daruri: aur, smirnă și tămâie.

Întreaga făptură creată de Dumnezeu, lumea văzută și lumea nevăzută, ia parte la marea minune a Nașterii Domnului: peștera, ieslea, animalele dimprejur, cosmosul, înțelepții magi de la răsărit, Îngerii cântau,/ Păstori fluierau,/ Magii se‑nchinau,/ Toți se bucurau. Scopul venirii Domnului în lume este mântuirea neamului omenesc şi a întregului cosmos, deschiderea uşilor Împărăţiei cerurilor şi omorârea morţii şi biruinţa asupra vrăjmaşului diavol: Raiul cel închis,/ Azi iar s‑a deschis/ Şarpelui cumplit/ Capul s‑a zdrobit/ Şi strămoşii iară/ Prin Sfânta Fecioară,/ Iar s‑au înnoit.

Toate aceste evenimente mântuitoare sunt actualizate în fiecare an prin colind în viețile noastre prin folosirea frecventă a cuvântului astăzi: Astăzi S‑a născut Hristos..., amintind că, pentru noi, Hristos Se naște în ieslea sufletelor noastre în sens duhovnicesc atunci când ne pregătim cu rugăciune, post și fapte bune.

Colindătorii, mărturisitori ai credinței în întruparea Domnului

„Poezie și cântare sfântă... colindele românești sunt aur, smirnă și tămâie în sens spiritual, izvorâte din inimi și purtate pe buze ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus, ca răspuns la iubirea Sa pentru noi.” Colindătorii au conștiința vie că sunt într‑o neîntreruptă legătură duhovnicească cu moșii și strămoșii în mărturisirea credinței în întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu: Azi cu strămoșii cânt în cor,/ Colindul sfânt și bun/ Tot Moș era și‑n vremea lor/ Bătrânul Moș Crăciun.

Colindele se cântă pentru că în trasmiterea orală cuvintele, cântate, se rețin mai ușor. Melodia colindelor este foarte simplă, se învață și se ține minte foarte repede, precum sunt doinele. Cuvintele se adresează minții noastre, iar melodia este menită să se adreseze inimii noastre. Tocmai pentru că se adresează și minții, și simțirii în același timp, în primirea învățăturii se angajează întreaga noastră ființă. Cântate în cor, de copii, de tineri, colindele arată comuniunea în Biserică, dar și comuniunea cu înaintașii care au alcătuit aceste nestemate.

Mântuitorul Iisus Hristos Se naște ca să ne spună că suntem frați, să ne schimbe, să ne învețe să fim mai buni. Acesta este de fapt motivul întrupării Sale, acesta este mesajul venirii Sale. Simțind că Mântuitorul vine pentru noi, aducându‑ne bucuria intrării în casa noastră, în casa inimilor noastre, colindătorii duc mai departe mesajul Său, cântându‑ne: Și nu uita, când ești voios,/ Române, să fii bun!