Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Conservare sub ocrotirea domnitorului martir
Centrul pentru Patrimoniul Cultural "Sfântul Constantin Brâncoveanu" îşi serbează astăzi ocrotitorul. În cei cinci ani de existenţă, centrul, înfiinţat la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a devenit o adevărată şcoală a specialiştilor Bisericii Ortodoxe Române din domeniul patrimoniului cultural.
Centrul pentru Patrimoniul Cultural al Patriarhiei Române a organizat în cei cinci ani de existenţă 8 programe de perfecţionare (2 pentru muzeografi, 3 pentru gestionari-custozi şi 3 pentru conservatori), desfăşurate, fiecare, pe 3 stagii de pregătire. În total 24 de stagii. Astfel au obţinut certificatul de absolvire 192 de cursanţi din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române. "Pe lângă patronajul şi organizarea centrului în cadrul Patriarhiei Române, toate programele au fost autorizate şi se desfăşoară, potrivit OG 129/2000, sub egida Autorităţii Naţionale pentru Calificare din structura organizatorică a Guvernului României. În aceste condiţii diplomele (certificatele de calificare) emise de Centrul pentru Patrimoniul Cultural al Patriarhiei Române au recunoaşterea pe plan naţional", ne-a declarat pr. dr. Florin Şerbănescu. Cursurile sunt susţinute de un amplu grup de lectori de specialitate, cadre universitare, cercetători, specialişti în domeniile patrimoniului cultural din Bucureşti şi din întreaga ţară. În acest fel s-a acreditat o întreagă reţea naţională de specialişti ai Bisericii Ortodoxe Române în domeniul patrimoniului cultural naţional, mai spune pr. Florin Şerbănescu. Cele două programe iniţiate în premieră naţională, "Gestionar-custode" şi "Ghid obiectiv cultural", au fost preluate şi de către Centrul de perfecţionare al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru cursuri cu personal de la muzeele de stat. "Calitatea, condiţiile de organizare şi autorizarea oficială a programelor Centrului pentru Patrimoniul Cultural al Patriarhiei Române au determinat o serie întreagă de muzee de stat să-şi trimită personalul la cursurile de pregătire ale acestui centru", spune pr. dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal coordonator al centrului, care menţionează de asemenea că pentru anul 2012 solicitările din aceste instituţii sunt în creştere, "Centrul Patriarhiei Române impunându-se, astfel, treptat, şi în reţeaua muzeelor de stat din România". Centrul pentru Patrimoniul Cultural vine şi în întâmpinarea preoţilor de mir de la parohii şi a gestionarilor de colecţii bisericeşti, începând cu anul 2010, printr-un program scurt de instruire (de 1-2 zile) în domeniul inventarierii, al întocmirii evidenţei ştiinţifice pe fişe unice de obiect şi al gestionării bunurilor de cult cu valoare patrimonial-culturală. La acest program de inventariere şi evidenţă au participat din eparhiile Patriarhiei, până în prezent, 513 cursanţi, el urmând a fi continuat şi în alte eparhii, în funcţie de solicitări. Odată cu lucrările de reabilitare a noului sediu al Centrului pentru Patrimoniul Cultural "Sfântul Constantin Brâncoveanu" din Bucureşti, situat pe str. Maria Rosetti nr. 63, au fost amenajate aici, în anul 2010, spaţii generoase destinate unor ateliere de conservare şi restaurare pictură şi carte veche. Acestora li s-a afectat întregul etaj II al Corpului A (pentru pictură) şi întregul Corp B, parter şi etaj (pentru carte veche). Atelierele au fost dotate dintru început cu mobilier nou, special destinat funcţiunilor respective, precum şi cu instrumentar, substanţe şi materiale. "În anul 2011 ambele ateliere au fost acreditate de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi au devenit, astfel, funcţionale, cu specialişti pentru fiecare domeniu, acreditaţi de aceeaşi comisie", mai spune pr. consilier patriarhal Florin Şerbănescu. Începând din anul 2012, în cadrul activităţii acestor ateliere de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural bisericesc s-a trecut, sub supravegherea specialiştilor centrului, şi la organizarea permanentă a practicii unor candidaţi la obţinerea atestatului de restaurator din partea Comisiei de pictură bisericească şi a Comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor. "Totodată, se are în vedere extinderea dotării acestor ateliere şi cu aparatură specială pentru investigaţii fizice, chimice şi biologice, întocmindu-se documentaţia în acest sens şi urmând ca aceasta să fie achiziţionată treptat, pe măsura existenţei disponibilităţilor financiare necesare", mai spune pr. Şerbănescu. În cei cinci ani, Centrul pentru Patrimoniul Cultural s-a implicat şi în realizarea sau reorganizarea structurală a unor expoziţii, muzee sau colecţii bisericeşti. Amintim astfel organizarea în anul 2007, în spaţii noi şi într-o nouă şi amplă formă expoziţională, a muzeului şi a depozitelor colecţiei eparhiale ale Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, în anul 2010 reorganizarea muzeelor bisericeşti ale Parohiei "Sfântul Anton" - Curtea Veche din Bucureşti şi ale Mănăstirii Ciolanu, judeţul Buzău etc. "Furnizor autorizat de formare profesională" În cadrul Sectorului Patrimoniu cultural, anul 2007 a adus o importantă dezvoltare a activităţii de formare şi perfecţionare a specialiştilor din reţeaua unităţilor patrimonial-culturale bisericeşti prin crearea, special pentru acest domeniu de activitate din cadrul Patriarhiei Române, a Centrului autonom de pregătire profesională, prin hotărârea Sfântului Sinod, urmată de recunoaşterea oficială a acestuia de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, transformat ulterior în Autoritatea Naţională pentru Calificare, precum şi de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. "Prin aceasta Patriarhia Română a devenit, în premieră, "Furnizor autorizat de formare profesională" în domeniul patrimoniului cultural, centrul fiind înscris în Registrul Naţional al Formatorilor din România", spune pr. Florin Şerbănescu. Încă din anul 2007 au fost elaborate şi aprobate standardele ocupaţionale şi întreaga documentaţie pentru primele programe ale Centrului pentru Patrimoniul Cultural al Patriarhiei Române, cele de "Muzeograf" şi de "Gestionar-custode", cărora li s-au adăugat, în anii următori, până în 2012, dosarele autorizate pentru programele "Conservator bunuri culturale", "Ghid obiectiv cultural", "Bibliotecar" şi "Formator". În prezent activităţile centrului se desfăşoară la Bucureşti, la Iaşi, la mănăstirile "Brâncoveanu" - Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov, "Sfânta Cruce" – Oradea, din judeţul Bihor, Neamţ, din judeţul Neamţ, Bistriţa, din judeţul Vâlcea, precum şi în alte unităţi din cuprinsul Patriarhiei Române, în funcţie de necesităţi şi oportunităţi.