A doua zi după sărbătoarea închinată Sfântului Nicolae, pe 7 decembrie, cinstim pe Sfânta Muceniţă Filofteia. S-a născut într-o familie de plugari, în Târnovo, Bulgaria. A primit moştenire de la mamă, în timpul scurt petrecut împreună, dragostea faţă de Hristos. Alături de Acesta trece peste toate suferinţele venite din partea mamei vitrege şi a tatălui violent. Din cauza dragostei faţă de semeni, manifestată prin milostenie, este omorâtă de tatăl ei. Datorită vieţii îngereşti, Tatăl din ceruri îi binecuvintează trupul cu nestricăciune, ajutând mulţi oameni în suferinţă şi necazuri. La dorinţa expresă a Sfintei Muceniţe, cinstitele sale moaşte sunt venerate de aproape 600 de ani pe teritoriul ţării noastre, în paraclisul din incinta Mănăstirii Curtea de Argeş.
Sfânta Filofteia face parte din rândul sfinţilor ale căror moaşte se află, în întregime, în ţara noastră. Credincioşii vin şi se închină sfântului ei trup aflat în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, de dimineaţa până seara. Părinţii slujitori la racla cu sfintele ei moaşte sunt nevoiţi uneori, seara, să oblige mulţimea pelerinilor să părăsească biserica, cu promisiunea că sfânta îi va primi şi a doua zi. Această încredere în ajutorul Sfintei Filofteia se datorează aşezării ei în ceata mucenicilor şi a trecerii pe care o are la Mirele Hristos. Sunt ascultate de către tânăra muceniţă rugăciunile copiilor şi tinerilor, în special ale fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să ducă o viaţă liniştită, dar şi ale celor care suferă în boli de tot felul, ori luptă cu încercările vieţii. Este protectoarea animalelor şi a viilor, iar în popor i se spune sora îndepărtată a Sfântului Ilie sau „aducătoarea de ploi“. În tradiţia cinstirii sfintei Filofteia se vorbeşte despre mai multe procesiuni cu moaştele sale pe timp de secetă, în urma cărora, prin mijlocirea ei la Dumnezeu a plouat, aducând şi roade bogate. Ziua în care o cinstim, 7 decembrie, urmează celei închinate Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie, şi de aceea a primit şi denumirea de Poitra lui Nicolae.
Sfânta Filofteia este cinstită oficial de români din 1950
Cultul închinat cinstirii vieţii ei sfinte, cât şi moaştelor sale n-a fost dintotdeauna aşa de dezvoltat. Dacă, începând cu mijlocul mileniului al II-lea, poate chiar mai devreme, sfânta avea mai mult o cinstire locală, credinţa în ajutorul ei s-a generalizat cu trecerea timpului. Astfel, în anul 1950, la 28 februarie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât cinstirea sfintei în toată Biserica noastră, recunoscând dragostea tuturor românilor faţă de tânăra sfântă muceniţă. Peste cinci ani, în luna octombrie, a avut loc şi slujba specială închinată recunoaşterii acestei cinstiri, la Curtea de Argeş, în prezenţa patriarhului Justinian Marina şi a numeroşi ierarhi români şi străini. Astfel, în biserici cum sunt bisericile Dobroteasa şi „Sfântul Gheorghe“ din Bucureşti, „Sfânta Filofteia“ şi „Sfânta Vineri“ din Ploieşti, „Adormirea Maicii Domnului“ din Mizil şi altele, s-au zugrăvit icoana şi scene din viaţa sfintei.
Mircea cel Bătrân primeşte în 1396 moaştele Sfintei Filofteia
Numele Sfintei Filofteia sau Filoteia este de origine grecească şi înseamnă „iubitoare de Dumnezeu“. Această înfluenţă grecească se datorează şi locului naşterii, Târnovo, în Bulgaria, după unii cercetători ar fi chiar de neam român, dar şi timpului în care a văzut lumina zilei. Acest moment binecuvântat pentru ţinutul Argeşului, cât şi pentru toţi românii, s-a petrecut în jurul anului 1206, în timpul Ţaratului româno-bulgar înfiinţat de cei doi fraţi de origine română, Petru şi Asan. Odată cu ocuparea Ţaratului bulgar de către turci în anul 1393, oraşul Târnovo, unde se aflau cinstitele moaşte, a fost ars. Pentru a le feri de profanare, oameni aleşi de Dumnezeu au dus moaştele la Vidin, unde au stat pentru scurt timp, probabil până în 1396. Întrucât armatele creştine au fost înfrânte la Nicopole (1396), a crescut ameninţarea turcilor, drept urmare moaştele Sfintei Filofteia au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sfântul Nicolae“, de la Curtea de Argeş, de altfel, aşa cum vom vedea mai încolo, acesta este şi locul unde sfânta şi-a dorit să vină. Actuala biserică, ctitorită de către Neagoe Basarab şi sfinţită la 15 august 1517, a devenit noul loc de pelerinaj la moaştele Sfintei Filofteia.
Sfintele ei moaşte au mai cunoscut şi alte mutări. Astfel, în 1893, datorită degradării bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, au fost mutate în biserica „Sfântul Gheorghe“, şi de aici, la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Olari, amândouă din Curtea de Argeş. Şi în timpul Primul Război Mondial, din cauza luptelor ce se dădeau în apropierea acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află, până astăzi, în paraclisul acestei mănăstiri.
A urmat sfatul Mântuitorului de a fi milostivă
Cei care se închină moaştelor Sfintei Filofteia rămân uimiţi de micile dimensiuni pe care le are racla în care-i este aşezat feciorelnicul trup. Aceasta se datorează trupului ei de copil. A murit la vârsta de 12 ani. Sfânta Filofteia era un copil nu doar la trup, ci şi la inimă şi comportament. Mare parte din credinţa firavei muceniţe se datorează mamei sale, care şi-a înţeles cu adevărat misiunea. I-a semănat în suflet doar seminţele adevărului, dragostei şi milosteniei. Atât cât a trăit, nu mult pentru că boala şi suferinţa le-a despărţit, mama Sfintei Filofteia i-a fost ca un stâlp alături de care tânăra mlădiţă s-a înălţat. La moartea mamei, ogorul era deja semănat, iar roadele avea să le culeagă mai târziu.
Şi tatăl sfintei a semănat, însă numai pământul: era plugar. Muncea de dimineaţa până seara pe câmp. După moartea soţiei, tatăl şi-a ales o altă nevastă care să se îngrijească de gospodărie, dar care şi-a arătat cât mai mult cu putinţă „calităţile“ de „mamă vitregă“. De acum apar încercările care o înalţă pe viitoarea muceniţă pe urcuşul sfinţeniei. După ce a rămas fără sprijinul mamei, a alergat la Biserică, care i-a devenit ca o a doua mamă. De aici a învăţat că dragostea şi milostonia trebuie să stea împreună. Se supunea întru totul persecuţiilor mamei vitrege. Fata a ajuns chiar să ducă, în fiecare zi, mâncare tatălui ei. Drumul era lung şi se întâlnea pe cale cu oameni săraci, care îi cereau milostenie. Fiecăruia îi dădea câte puţin din prânzul tatălui ei, încât desaga cu merinde ajungea mai mult goală la destinaţie.
Trupul devine uşor la auzul localităţii Curtea de Argeş
Tatăl era un om care se aprindea repede la mânie, şi şi-a certat nevasta, însă aceasta a deconspirat-o pe tânăra copilă Filofteia. N-a reuşit să-şi stăpânească firea, şi-a bătut fiica, devenind al doilea persecutor al muceniţei. A ajuns chiar să-şi urmărească în ascuns fiica, încât mintea întunecată de păcat nu a înţeles puterea milosteniei şi, dând frâu liber răutăţii care îi cucerise sufletul, nu a mai gândit, şi şi-a rănit propriul copil cu un topor. Suferinţa a fost prea mare pentru trupul ei plăpând. Dreptul Judecător a venit şi şi-a cules roadele, înălţând-o în ceata mucenicilor.
El a mai vrut să arate exemplul tinerei muceniţe tuturor şi a binecuvântat trupul neîntinat al Sfintei Filofteia cu neputrezirea. Mai mult, imediat după ce a murit, trupul îi era scăldat în lumina dumnezeiască. Tatăl-ucigaş, înspăimântându-se, a fugit în cetate să cheme episcopul, care a înţeles minunea şi a mers în întâmpinarea sfintelor moaşte în procesiune. După cuvenita cinstire, au hotărât să-i ridice moaştele şi să le aşeze spre venerare în biserica din Târnovo. Dar Sfânta Filofteia, spune sinaxarul, ştia că va veni în Argeşul românesc şi şi-a îngreuiat trupul. Inspiraţi de Duhul Sfânt, cei prezenţi au rostit numele localităţilor din jur. Abia la auzul denumirii localităţii Curtea de Argeş, Sfânta Filofteia le-a permis ca trupul să-i fie ridicat.
„Întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind“
De aproape 800 de ani Sfânta Filofteia se roagă pentru toţi cei în suferinţă, pentru tineri şi copii deopotrivă, pentru plugarii care îşi muncesc în credinţă pământul, aducându-le ploi în timp de secetă, iar pentru fete se roagă la Dumnezeu să-şi găsească soţi iubitori de Hristos.
Cu adevărat, după ce am cunoscut faptele minunate ale Sfintei Muceniţe Filofteia, iubitoare şi milostivă ca un copil, dar înţeleaptă ca un adult, cu bucurie o rugăm şi îi cerem ajutorul rostindu-i troparul: „Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre“.
