Coşuna Bucovăţul Vechi, mărturie a zestrei strămoşeşti pe meleagurile oltene

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei

este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi.

Se ştie că, pe lângă rolul liturgic pe care l-au avut în viaţa credincioşilor mai tot timpul, mănăstirile erau şi adevărate fortăreţe, scuturi de apărare în vremurile tulburi ce au venit nu de puţine ori peste pământul ţării noastre.

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi s-a bucurat încă de la începutul existenţei ei istorice de toate exigenţele ctitoreşti, fiind amplasată într-o regiune cu populaţie densă, cu o poziţie strategică, favorizată de apele Jiului, beneficiind de un cadru deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar ce se găsesc în apropiere. Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea şi-a împlinit cu prisosinţă destinaţia pentru care a fost zidită, fiind, de-a lungul anilor, pavăză a creştinătăţii şi mărturie a Sfintei Jertfe, dar şi un puternic centru de atracţie turistică, după cum mărturiseşte cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în Proimionul Condicii mănăstirii.

La picioarele sfântului ei altar s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgânească sabie ce adesea se abătea asupra lui.

Zidită pe locul vechiului castru roman Pelendava

Descoperirile arheologice şi numismatice din această regiune demonstrează existenţa unui castru roman între anii 400-350 î.Hr. care purta denumirea de Pelendava, făcând parte dintr-un complex sistem de apărare, ce se găsea la răscrucea drumurilor: Drobeta-Altus, Sarmizegetusa-Danubius, barând trecerea duşmanilor către centrul politico-administrativ din Munţii Orăştiei. Dovada acestor vechi aşezări a fost descoperită pe locul actualei biserici a mănăstirii, unde au fost găsite mai multe obiecte de ceramică şi vase de lut, obiecte ce formează Tezaurul traco-getic de la Craiova şi Tezaurul de la Mofleni.

În timpul împăratului Traian (97-117), romanii construiesc un castru militar din valuri de pământ întărit, pe ţinutul Pelendava. Acest spaţiu a cunoscut o mare înflorire datorită poziţiei sale geografice, protejat fiind şi de garnizoana romană. Ca mărturii stau o serie de vestigii arheologice, cum sunt resturile unui zid din cărămidă care se mai păstrează şi astăzi în apropierea mănăstirii. Un lucru este foarte clar: înainte ca trupele romane să părăsească Dacia, în timpul împăratului Aurelian (270-275), viaţa a gravitat în jurul zonei Bucovăţ-Mofleni (locul pe care urma să se construiască mănăstirea), urmând ca, mai apoi, să se extindă spre oraşul Craiova, în vatra ei actuală.

Numele sfântului lăcaş, în decursul timpului

Primul nume cu care mănăstirea apare atestată de documente este Coşuna sau La Coşuna - aşa cum este ea numită în Actul Mitropolitului Eftimie al Ţării Româneşti (ianuarie 1574) şi în Actul lui Mihai Voievod Viteazul (februarie 1574). Cuvântul coşuna este de origine slavonă şi înseamnă păşune, fâneaţă, cosit, îndeletniciri des întâlnite la oamenii de la câmpie. Alţi cercetători au asociat cuvântului coşuna înţelesul de koşciuna, cuvânt care în limba latină are semnificaţia de fa-bulă, asociind această denumire cu locul legendar al ruinelor vechiului castru roman Pelendava, sens potrivit căruia coşuna ar indica un loc legendar, un monument funerar sau o necropolă.

După o veche tradiţie, denumirea de coşuna ar fi legată de faptul că, în trecut, până în preajma primului război mondial, coborau din munţii Gorjului şi ai Vâlcii coşunarii care împleteau toamna coşuri de răchită, recoltată de pe malurile Jiului, schimbau aceste coşuri pe diverse cantităţi de grâu şi de porumb cu locuitorii de la câmpie.

La scurt timp după restaurarea mănăstirii, din anul 1572, pe lângă numele de Coşuna l-a primit şi pe cel de Bucovăţ, de la moşia din satul cu acelaşi nume situat pe malul celălalt al Jiului. Cuvântul bucovăţ este de origine slavonă, avându-şi rădăcina în buk care înseamnă fag, în aceste locuri existând păduri de fag.

Între anii 1834-1843, obştea mănăstirii Coşuna Bucovăţul vechi a fost mutată în partea dreaptă a Jiului, unde s-a construit o altă biserică, iar pentru a o deosebi de cea veche, ea a luat denumirea de Bucovăţul Nou.

Cartierul unde se află amplasată actual biserica se numeşte Mofleni, denumire atestată documentar pentru prima dată în anul 1799.

Aici funcţionează Seminarul Teologic Mitropolitan

Începuturile Mănăstirii Coşuna Bucovăţul vechi se pierd în trecutul poporului nostru. Originea ei este mult mai veche decât cea a bisericii actuale. Anul în care a fost construită este menţionat într-o Delă pentru mănăstirile şi bisericile din jurul Craiovei (1838) ca fiind 1483. Cel dintâi egumen atestat de documente poartă numele de Eftimie (1571-1575) şi este menţionat de Actul emis de voievodul Ţării Româneşti Alexandru al II-lea Mircea, în care era menţionată donaţia doamnei Dobra către mănăstire.

În anul 1583, marele clucer Pârvu închina Mănăstirea Coşuna lavrei Meteora din Grecia, devenind astfel prima mănăstire românescă închinată către o mănăstire străină, după mănăstirea Zdralea, închinată de ctitorul ei, Barbu I, banul Craiovei, mănăstirii atonite Xenofon.

Mulţi egumeni au cârmuit acest lăcaş dumnezeiesc, dintre toţi aceşti vrednici de laudă ostenitori Arhimandritul Teofil Niculescu ocupă un loc de seamă.

În anul 1896, biserica mănăstirii purta pe trupul ei rănile primului război mondial. Este restaurată de Comisia monumentelor istorice, definitivându-se forma pe care o are astăzi biserica. Spirit luminat şi cu mari capacităţi de muncă, stareţul Teofil Niculescu (1934) a participat activ la viaţa mănăstirii, construind chilii pentru călugări, restaurând în totalitate mobilierul bisericii.

După ce este desfiinţată, în anul 1939, iar apoi reînfiinţată, ca biserică de parohie, în chiliile fostei mănăstiri avea să înceapă a funcţiona Seminarul Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul“, devenind strălucită vatră de cultură teologică pentru formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare din Mitropolia Olteniei, biserica fiind, ani de-a rândul, paraclis al generaţii şi generaţii de elevi seminarişti. De pe băncile seminarului au ieşit oameni pregătiţi, dintre care mulţi au ajuns preoţi, profesori şi chiar arhierei. Dintre aceştia menţionăm doar câteva nume: Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Irineu, Mitropolitul Olteniei, Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei etc. Primul director al Seminarului Teologic de la Mofleni a fost arhimandritul Teofil Niculescu.

Monument de artă religioasă

Singura clădire care se mai păstrează astăzi din vechea mănăstire este biserica. Este ctitoria banului Stepan şi a fiului său, Pârvu, fiind construită într-un timp record: 75 de zile (20 iulie-3 octombrie1572).

Toate elementele bisericii sunt impresionante şi îmbracă o aură deosebită, parcă în aşteptarea eshatologiei. Despre turla bisericii se spunea că „era frumos zidită cum numai la puţine biserici din ţara noastră se mai întâlneşte“, iar, despre pictura bisericii Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi, Cezar Boliac spunea că „nu avem nimic în ţară mai frumos şi mai vrednic de păstrat“, ea fiind, într-adevăr, o piesă de rară valoare a vechii picturi bisericeşti din ţara noastră.

Una dintre caracteristicile picturii este fresca policoloră din sfântul altar şi din naos, realizată de pictori care şi astăzi au rămas anonimi.

O altă piesă de valoare este Zodiacul, pictură executată în pronaosul bisericii. La noi în ţară, pentru prima dată, zodiacul în pictura bisericească apare în secolul al XVI-lea, atunci când este adus de zugravi din sudul Dunării. Primele reprezentări la găsim la mănăstirile din nordul Moldovei (Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa).

În Ţara Românească apare pentru prima dată la Mănăstirea Tismana (1563).

Astăzi, biserica este monument istoric, în ea săvârşindu-se sfintele slujbe doar la ocaziile speciale: de hram şi la sărbătorile mari. În anul 2002, a fost definitivat un frumos paraclis cu osteneala conducerii seminarului, cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul“, aşezat în curtea seminarului, în care elevii seminarişti participă la slujbele de practică liturgică, dar care este şi biserică de enorie pentru credincioşii din cartierul Mofleni.