De-a lungul timpului, mai multe minţi care s-au vrut a fi luminate au pus la îndoială naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu, considerând relatările evangheliştilor simple basme. Tocmai împotriva acestora, Evanghelistul Matei scrie în introducerea Evangheliei sale „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam“, pentru a sublinia istoricitatea evenimentelor relatate. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vine înaintea noastră ca un prunc, tocmai pentru faptul că pruncul este frumuseţea care dăruieşte fără să ceară nimic în schimb. Pruncul Hristos vine într-o lume înnebunită după putere, care nu-I oferă nici un loc la „casa de oaspeţi“, o lume pe care El o îmbrăţişează, întrucât numele Său, Emanuel, ne arată că Dumnezeu este cu noi, chiar şi în momentele dese de zbucium în care trăim.
Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat intrarea Absolutului în orizontul Timpului. Cel neîncăput de ceruri încape în sărăcăcioasa iesle a necuvântătoarelor. Naşterea minunată şi tainică a Fiului lui Dumnezeu a fost prevestită cu mulţi ani înainte prin prooroci, care au arătat locul naşterii, seminţia din care Se va naşte şi multe alte semne. Istoria Naşterii Domnului ne este relatată de către Evangheliştii Matei şi Luca. Deşi povestirea este foarte simplă, de-a lungul timpului au apărut diverse întrebări sau nelămuriri care priveau diferite aspecte legate de naşterea Mântuitorului Hristos.
Familia Mântuitorului Hristos
Din cele două surse scripturistice aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea naşterii Sale, era logodită cu Iosif, un bărbat „drept“, după cuvintele Evanghelistului Matei, care era din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve să adauge“, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare că locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea să copilărească. Matei îl prezintă pe Iosif ca figura centrală în începutul Evangheliei sale. Astfel, aflăm că Fecioara Maria era logodită cu el, contractul matrimonial scris fiind făcut de către Iosif (sau de părinţii lui) şi de părinţii Mariei. Cu toate că exista un contract matrimonial, ceremonia căsătoriei iudaice era considerată completă când soţul o lua pe soţie în casa sa; în acest fel am putea înţelege expresia „fără să fi fost ei înainte împreună“ (Matei 1, 18).
În relatarea de la Matei, un înger al Domnului vine noaptea, în vis, cu scopul de a-i risipi îndoielile lui Iosif care văzuse că Maria era însărcinată, dar nu ştia că ceea ce are „în pântece este de la Duhul Sfânt“. În acest sens, el dorea să o lase în ascuns, fapt pentru care Evanghelistul îl numeşte drept, întrucât Iosif era dornic de a observa legea. Dreptatea sa era asociată deciziei de a nu-şi expune soţia; era în puterea sa să strice contractul, semnând o declaraţie în prezenţa martorilor, dar fără a face publice motivele. În urma visului pe care-l are, Iosif se hotărăşte să ia la sine pe Maria, logodnica sa, înţelegând că ceea ce se află în pântecele ei este de la Duhul Sfânt. Totodată, îngerul îi vesteşte că numele pruncului va fi Iisus, ceea ce se traduce prin „Iahve este mântuirea“.
Evanghelistul Luca pune în centrul istorisirii sale despre naşterea Mântuitorului persoana Fecioarei Maria. El aminteşte de venirea Îngerului Gavriil la o fecioară din Nazaret, logodită cu un bărbat pe nume Iosif. Numele fecioarei era Maria, care în ebraică înseamnă „Desăvârşita“. Părinţii Fecioarei Maria erau Ioachim şi Ana, aceştia lăsând-o pe fiica lor la Templu, începând cu vârsta de trei ani.
Astfel, Maria a rămas la Templul din Ierusalim până la 12 ani, vârsta la care fetele trebuiau, după tradiţia iudaică, să se căsătorească. Preoţii de la Templu, ştiind că fata nu mai putea sta aici după vârsta de 12 ani, dar cunoscând sfinţenia vieţii ei, au hotărât să o dea spre logodnă unui om mai vârstnic, pentru ca, în felul acesta, tânăra să-şi păstreze fecioria. Sfântul Maxim Mărturisitorul exprimă foarte frumos momentul alegerii lui Iosif drept viitor logodnic al Mariei. După relatarea acestuia, Iosif, care avea atunci peste 70 de ani, ar fi fost ales dintr-un număr de 12 bărbaţi, care au primit 12 toiege. La rugăciunile preoţilor de la Templu, toiagul lui Iosif a înflorit precum odinioară cel al lui Aaron. În acest fel au ştiut care dintre ei era vrednic a se logodi cu Maria.
Slăvita Naştere din Bethleemul Iudeii
Luca vorbeşte despre plecarea Mariei şi a lui Iosif din cetatea Nazaretului în Bethleem, în urma poruncii lui Cezar August de a se face un recensământ general, astfel că toată lumea era constrânsă să meargă în cetatea strămoşilor pentru a se înregistra. Întâlnim astfel câteva elemente cronologice: Iisus Se va naşte în timpul lui Cezar August (27 î.Hr.-14 d.Hr.), pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Evanghelistul Matei fixează ca dată a naşterii „timpul regelui Irod“. Este vorba de Irod cel Mare (37-4 î.Hr.), un rege clientelar, în stare să facă orice pentru tronul său. Este imposibil de fixat data exactă a naşterii lui Iisus; după calculul lui Dionisie cel Mic, Irod cel Mare a murit cu patru ani înainte de naşterea lui Hristos.
Aşadar, Iosif, fiind din neamul lui David, trebuia să meargă în Bethleem, locul de origine al împăratului David. În acest fel, se împlineşte profeţia lui Miheia care arată că Bethleemul Iudeii va fi locul în care Se va naşte Mesia (Miheia 5, 1). În acest loc, Cel mai presus de toate Se naşte într-o iesle săracă, întrucât se pare că nu mai exista nici o cameră liberă pentru ei în acele zile. Astfel, chiar dacă S-a născut în circumstanţe umile şi fără ospitalitate, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va dărui lumii întreaga Sa ospitalitate.
Închinătorii la stele dăruiesc daruri Soarelui Dreptăţii
Se pare că în momentul în care Fecioara Maria Îl năştea în ieslea necuvântătoarelor pe Împăratul tuturor, „iată magi de la Răsărit au venit în Ierusalim“. Iniţial, termenul de „mag“ desemna clasa cultă sacerdotală a perşilor, mai apoi ajungând să desemneze orice persoană expertă în ştiinţe şi forţe oculte. Pentru faptul că Matei menţionează „steaua“, arată că ei sunt numiţi magi pentru că sunt foarte buni cunoscători de astrologie. Evanghelistul nu ne spune altceva cu privire la ei. Dintr-un manuscris grecesc din secolul al VI-lea, aflat în Alexandria, aflăm că numele lor erau: Caspar (sau Gaspar), Melchior şi Balthasar, deşi aflăm şi alte nume oarecum apropiate de acestea mai ales în Biserica Siriacă. Faptul că vin din Răsărit ne face să ne gândim că locul de origine al lor era Mesopotamia, patria astrologiei în lumea greacă.
Cei trei magi ajung la Ierusalim şi întreabă despre locul unde S-a născut regele iudeilor. Speriat că cineva ar putea să-i ia tronul, Irod îi cheamă la el pe magi, spunându-le să meargă să-L găsească pe noul rege şi să-i dea de veste şi lui pentru a I se închina. Urmărind steaua, magii au ajuns în Bethleem, unde steaua a stătut deasupra locului unde Se născuse Iisus. Aici au aflat pe „Prunc şi pe Maria, mama Lui“, s-au închinat Lui şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Luând poruncă în vis, ei s-au întors pe altă cale în ţara lor, pentru a nu se mai întâlni cu Irod.
Trebuie amintit aici că Matei nu spune câţi magi au venit, numărul de trei fiind fixat datorită darurilor aduse Mântuitorului Hristos. În ceea ce priveşte referinţa cu privire la „steaua Sa“, putem spune că e imposibil de identificat un anume corp ceresc cu steaua de la Betleem, deşi de-a lungul timpului s-au dat mai mult ipoteze privind această stea (o posibilă conjuncţie a lui Jupiter cu Saturn).
Fuga în Egipt şi uciderea pruncilor
După ce magii pleacă din Bethleem, Iosif primeşte din nou, în vis, vizita îngerului care-i spune să ia pe Prunc şi pe Mama Lui şi să meargă în Egipt. Iosif a făcut aceasta, ei rămânând aici până la moartea lui Irod. Date despre această perioadă a vieţii celor trei nu avem. După moartea lui Irod, cei trei se întorc în Israel, stabilindu-se în Nazaret, la porunca primită de la înger, în vis.
Observând că magii nu s-au mai întors să-i dea de veste, Irod a poruncit să fie omorâţi toţi pruncii din Bethleem şi din împrejurimi, de doi ani şi mai mici, împlinindu-se în acest fel o altă profeţie a proorocului Ieremia.
În afară de Evanghelistul Matei, nici un alt evanghelist nu aminteşte despre tragicul episod al uciderii pruncilor. Totodată, nici o parte a literaturii canonice sau profane aparţinând acelei perioade nu aminteşte de aceasta, în afară de „Protoevanghelia lui Iacov“. Diferenţe există şi în ceea ce priveşte numărul copiilor ucişi: în calendarele bizantine este trecut numărul de 14.000, în cele siriace 64.000, iar unii istorici moderni vorbesc de până la 100 de prunci ucişi. Cu toate acestea, o acţiune atât de iresponsabilă stă în armonie cu caracterul lui Irod, aşa cum este descris de Iosif Flaviu. Iosif îl descrie pe Irod ca fiind patologic obsedat de puterea sa - unii membri ai familiei proprii au fost ucişi chiar de el (este vorba de doi dintre fii săi) pentru că erau suspectaţi că atentează împotriva puterii sale.
Biserica Ortodoxă îi serbează pe aceşti sfinţi ucişi din porunca lui Irod pe data de 29 decembrie.
▲
Darurile aduse de magi
Sfântul Evanghelist Matei spune că cei trei magi aduc drept daruri aur, smirnă şi tămâie. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează aceste daruri ca fiind modul magilor de a arăta că-L consideră pe Iisus nu doar un rege, dar şi Dumnezeu. De asemenea, darurile aduse de ei vor să sublinieze diferenţa dintre popoarele din vechea Mesopotamie şi evreii, care aduceau drept daruri oi. Imnografia creştină prezintă semnificaţia acestor daruri astfel: Pruncului I s-a adus aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu şi smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire.
Ce s-a întâmplat ulterior cu aceste daruri nu se ştie cu siguranţă. Una dintre povestiri relatează că aurul a fost furat de către cei doi tâlhari care au fost mai târziu răstigniţi cu Mântuitorul Hristos.
Cu toată această lipsă de informaţii, din secolul al XV-lea, Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel“ din Muntele Athos adăposteşte o cutie aurită în care s-ar afla darurile celor trei magi. Acestea au ajuns aici de la Palatul imperial din Constantinopol, unde se aflau începând cu secolul al IV-lea. După cutremurul din 1999 care a afectat Atena, aceste relicve au fost mutate în Atena.
A existat un al patrulea mag?
O legendă uitată vorbeşte de existenţa unui al patrulea mag care trebuia să vină să se închine cu ceilalţi trei. Legenda spune că el a vândut toată averea sa şi a cumpărat trei pietre pe care să le dea Pruncului: un safir, un rubin şi o perlă. Întârziind în drumul spre Babilon, ceilalţi magi plecară înainte, aşa că acesta a mers singur pe drum, urmărind steaua. Ajungând la Ierusalim, a aflat că ceilalţi magi I s-au închinat pruncului, iar acum Irod a început omorârea copiilor în Bethleem. În căutarea ulterioară a lui Mesia, povestea spune că el întârzia mereu, neapucând să-L cunoască pe Cel Căruia voia să I se închine. Pietrele le dăduse în ajutorarea săracilor, aşa încât, atunci când a ajuns să-L vadă pe Mântuitorul răstignit pe cruce, n-a mai avut nici un dar să-I dăruiască. Cu toate acestea, Mântuitorul îi spune că el I-a adus cel mai frumos dar, prin faptul că a dat aceste pietre celor care au avut nevoie de ele în acele momente.
▲
„Slavă întru cei de sus...“
Dacă Evanghelistul Matei încearcă să arate că primii care I s-au închinat Pruncului au fost cei din alte neamuri, respectiv magii, Sfântul Luca subliniază că evreii, prin păstorii de pe câmp, au fost primii care au adus daruri de închinăciune Mântuitorului Hristos. Luca aminteşte în capitolul al doilea din Evanghelia sa că în ţinutul Bethleemului erau păstori care făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. La aceştia a venit îngerul, spunându-le: „Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David“, dându-le şi semne pentru a-L recunoaşte: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle“ (Luca 2,12). După primirea acestor cuvinte, păstorii au văzut mulţime de îngerii lăudând pe Dumnezeu, iar apoi au mers şi s-au închinat Pruncului.
Relatarea lui Luca are însă o semnificaţie mai profundă decât aceasta. Evanghelistul arată că cei deştepţi, cei care au căutat mii de ani aflarea locului unde Se va naşte Mesia, cei care s-au încrezut în puterea minţii lor şi în cercetarea stelelor, au fost depăşiţi de nişte simpli păstori. Aceştia din urmă au primit revelaţia naşterii Domnului direct de la îngeri; au avut în faţa lor o experienţă mult mai mare decât urmărirea unei stele.
▲
Biserica de pe câmpul păstorilor
La o distanţă de doi kilometri de centrul Bethleemului, în partea de răsărit a acestuia, se află astăzi satul Beit Sahur. În aceste locuri se pare că erau adunaţi păstorii în seara naşterii lui Iisus. În acest sens avem nişte dovezi din secolul al IV-lea, de la pelerina Egeria, care, în celebrul jurnal „Pelerinaj la Locurile Sfinte“, spune că într-o vale aproape de Bethleem „am văzut o biserică ce se numeşte «La Păstori», cu o grădină mare înconjurată de un zid drept şi, de asemenea, cu o foarte frumoasă grotă, adăpostind un altar“. Un alt amănunt ni-l oferă episcopul Galiei, Arculf, care, în „Despre Locurile Sfinte“, precizează că acest loc se află la o distanţă de un kilometru şi jumătate de Bethleem. Astăzi, pe acest loc se află o biserică franciscană, ridicată în 1953, pe locul în care fusese construită în primele secole creştine o mănăstire bizantină.
