„Cred, Doamne!”

Duminica a 6-a după Paşti este numită a orbului, deoarece la Sfânta Liturghie se citeşte pericopa evanghelică în care ni se prezintă vindecarea unui orb din naştere de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Din finalul acestei Evanghelii aflăm că Mântuitorul Se descoperă în faţa acestui om vindecat de orbire ca Fiul lui Dumnezeu, iar el mărturiseşte credinţa lui în Hristos rostind cuvintele „Cred, Doamne!”. Această mărturisire de credinţă a orbului din Evanghelia acestei duminici pascale este un exemplu de exprimare simplă şi directă a credinţei noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Credinţa noastră în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos se fundamentează pe Învierea Sa din morţi, lucru subliniat magistral de Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Pentru noi, creştinii ortodocşi, Iisus din Nazaretul Galileii este Mesia-Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat „şi de ceruri nu s-a despărţit”, iar pentru mântuirea noastră „crucea şi moartea a primit”, ca un iubitor de oameni şi „prădând porţile iadului, a treia zi a înviat, mântuind sufletele noastre” (Stihira Învierii de la Stihoavna Paştilor).

Învierea este fundamentul credinţei noastre şi garanţia învierii tuturor. Adevărul şi puterea mărturiei noastre ortodoxe se datorează Învierii lui Hristos. Acest lucru este subliniat de imnografia pascală care ne oferă ocazia să descoperim profunzimea teologică a cântărilor bisericeşti din zilele binecuvântate ale serbării Învierii Domnului.

Stihirile de la Vecernia Duminicii orbului mărturisesc credinţa noastră în Hristos, Care „prin cinstită Crucea Sa pe diavolul l-a ruşinat; şi prin Învierea Sa, boldul păcatului l-a tocit, şi ne-a mântuit pe noi din porţile morţii”. Pentru noi, creştinii ortodocşi, Hristos este „Cel ce a dat înviere neamului omenesc” şi pentru mântuirea noastră „ca un miel spre junghiere S-a adus”, iar prin aceasta s-au înfricoşat „mai-marii iadului şi s-au ridicat porţile cele de durere”, pentru că „Împăratul slavei Hristos” a intrat în închisoarea morţii şi „celor din legături” le-a zis: „Ieşiţi!”, iar „celor din întuneric: arătaţi-vă!”. De aceea şi noi prin cuvintele imnografului inspirat mărturisim „mare minune” că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Ziditorul celor nevăzute, pentru iubirea de oameni cu trupul pătimind, a înviat, ca Cel fără de moarte” şi „prin milostivirea Lui din rătăcire ne-a izbăvit”, învăţân­du-ne să lăudăm „pe un Dumnezeu în trei ipostasuri”.

Hristos Domnul, „Lumina cea neînserată, Care la sfârşitul veacurilor, ca într-o oglindă în trup”, străluceşte lumii, „până la iad S-a pogorât, întunericul de acolo l-a risipit”, arătând neamurilor „lumina Învierii” Sale. Pentru aceasta şi noi rostind cuvinte de laudă, cântăm: „Dătătorule de lumină, Doamne, slavă Ţie!”.

Hristos redă vederea trupească şi cea sufletească

Cel ce este Lumină a lumii, Hristos Domnul, „ieşind din Templu, a aflat pe un orb din naştere; şi făcându-I-se milă, a pus tină pe ochii lui şi a zis către dânsul: Mergi de te spală în Siloam! Şi spălându-se, a văzut, dând slavă lui Dumnezeu”. Aşa prezintă minunea vindecării orbului din naştere imnografia Penticostarului, menţionând şi răspunsul plin de credinţă al celui ce a fost fără de vedere la întrebarea conaţionalilor săi: „Cine ţi-a deschis ochii, pe care nimeni din cei ce văd n-au putut să-i vindece? Iar el a grăit, zicând: Un om care se cheamă Iisus, Acela mi-a zis: Spală-te în Siloam şi am văzut. Acesta este cu adevărat Mesia-Hristos, despre Care a grăit Moise în Lege; Acesta este Mântuitorul sufletelor noastre”.

Prin vindecarea orbului din naştere, Mântuitorul Iisus Hristos nu-i redă numai vederea trupească, ci şi pe cea sufletească, după cum precizează imnograful în Ipacoi: „Că orb fiind din naştere, a dobândit şi ochii cei simţitori şi pe cei ai sufletului”. Pentru aceasta, el cu credinţă pe Hristos slăvindu-L a mărturisit: „Tu eşti Lumina cea preastrălucitoare a celor din întuneric!”.

Mântuitorul este Lumina ce a strălucit tuturor celor care au ieşit prin pocăinţă din orbirea păcatului, deoarece prin Jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa, El ne-a izbăvit din blestemul păcatului strămoşesc. De aceea, imnografia zilei ne îndeamnă: „Crucea Domnului să o lăudăm; sfânta îngropare cu cântări să o cinstim şi Învierea Lui să o preaslăvim; că a sculat pe cei morţi din morminte, ca un Dumnezeu, prădând stăpânia morţii şi puterea diavolului; şi celor din iad lumină le-a răsărit”.

Domnul Iisus este prezentat de Penticostar ca „Soare nematerial al dreptăţii, Hristos Dumnezeu”, Cel care „celui din naştere, lipsit de lumină, i-a luminat atât ochii trupului, cât şi pe cei ai sufletului, cu preacurată atingerea” Lui. De aceea, noi ne rugăm să lumineze „ochii noştri cei sufleteşti”. Luminându-ne prin milostivirea Domnului, cădem înaintea Lui şi cerem: „Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte-ne iertare de greşeli pentru mulţimea milei Tale, Unule, Iubitorule de oameni”. Pentru că omul ştie că prin păcat „orbit fiind cu ochii sufletului” vine la Hristos, „ca orbul cel din naştere, cu pocăinţă strigând: Tu eşti Lumina cea prea­strălucitoare a celor dintru întuneric”. Şi noi ne rugăm lui Hristos, „Dătătorul de lumină”, „să lumineze şi simţirile noastre cele sufleteşti”, pentru a ne învrednici de bucuria mântuirii adusă de lumina Învierii Sale.

Hristos este lumina tuturor

Prin credinţa noastră în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, mărturisim în imnografia Penticostarului că El este „Lumină a tuturor muritorilor”, Care „luminează ochii minţii noastre slăbiţi de păcatul cel întunecat” şi ne curăţeşte prin „lacrimile pocăinţei”.

Hristos a luminat pe cei care nu aveau lumină trupească, aşa cum este şi cazul orbului din naştere, dar mai ales a luminat pe cei care aveau lumină trupească, dar trăiau în întunericul păcatului ce le-a cuprins sufletele. Pentru a primi lumina lui Hristos în sufletele noastre trebuie să avem credinţa orbului din naştere. Una clară, concretă şi plină de certitudini, deoarece primul om pe care l-a văzut este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Lumina lumii, Cuvântul lui Dumnezeu prin care toate s-au făcut. Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul ne spune: „Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9).

Prin credinţă primim pe Hristos ca Lumină a lumii, descoperind prin Fiul pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Şi mărturisim „Lumină pe Tatăl cinstesc, Lumină pe Fiul slăvesc, Lumină şi pe Duhul cel drept laud; o Lumină neîmpărţită, în trei feţe cunoscută, un Dumnezeu-Împărat a toată făptura” (Slavă... la cântarea a 9-a a Canonului Utreniei). Aceasta este credinţa noastră şi astăzi, la fel ca orbul din naştere, mărturisim: „Cred, Doamne!”.