Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Crucea Domnului, păzitoarea poporului dreptcredincios

Crucea Domnului, păzitoarea poporului dreptcredincios

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 14 Sep, 2021

În fiecare an, la 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci, în amintirea momentului din secolul 4, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena. Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.

Chiar și rânduiala scoaterii Sfintei Cruci în mijlocul bisericii în această zi întărește trăirea spirituală similară celei din Sfânta și Marea Vineri, aspect mărturisit și de imnografia sărbătorii: „Veniți toți credincioșii să preamărim lemnul cel de viață făcător; pe el a întins mâinile Sale de bunăvoie Hristos, Dumnezeul nostru”. Condacul sărbătorii de astăzi subliniază aceeași teologie a jertfei de bunăvoie pentru mântuirea noastră a Domnului Iisus Hristos: „Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie...” Jertfa pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este de bunăvoie, iar Crucea devine, din instrument de tortură, altarul mântuirii noastre. De aceea noi astăzi cântăm: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecre­din­cioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Acest tropar al sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci mărturisește sintetic teologia ortodoxă despre Sfânta Cruce și rolul ei de pavăză a poporului dreptcredincios.

Crucea este simbolul credinței noastre și armă în lupta cu cel rău pentru dobândirea mântuirii și a vieții veșnice. Atunci când ne uităm la Sfânta Cruce, privim la Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a răstignit pe ea pentru a noastră mântuire.

„În Rai de demult, lemnul m-a dezgolit prin mâncare”

Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru a medita la ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru mântuirea noastră şi mai ales să vedem în cinstirea Sfintei Cruci mărirea pe care trebuie să o aducem Celui ce S-a jertfit pentru noi, răstignindu-Se pe ea, Hristos Domnul.

Acest lucru este subliniat şi de imnurile din rânduiala tipiconală a sărbătorii, care subliniază importanţa Sfintei Cruci în planul mântuirii. În acest sens, un exemplu edificator este Sedealna în glasul al 8-lea de la slujba Utreniei, care sintetizează istoria căderii şi mântuirii neamului omenesc, adică a pierderii Raiului prin lemn (pomul din care au mâncat protopărinţii Adam şi Eva) şi a câştigării lui prin lemnul Crucii pe care S-a răstignit Hristos: „În Rai de demult, lemnul m-a dezgolit prin mâncare, vrăjmaşul pricinuindu-mi omorârea; iar lemnul Crucii, aducând haina vieţii oamenilor, s-a înfipt în pământ şi lumea toată s-a umplut de toată bucuria. Pentru aceasta, văzând-o ­înălţată, lui Dumnezeu cu credinţă, popoare, să strigăm: Plină este de slavă casa Ta”.

„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”

O vedem înălţată la finalul slujbei Utreniei din această zi de sărbătoare, când preotul, imi­tând gestul Episcopului Macarie de a înălţa Sfânta Cruce în văzul poporului la Ierusalim în urmă cu 1.700 de ani, scoate Crucea frumos împodobită din Sfântul Altar şi o aduce în mijlocul bisericii, unde o înalţă în faţa credincioşilor prezenţi la sfintele slujbe din această zi de mare praznic. În biserică se cântă imnul de cinstire a Crucii Domnului nostru Iisus Hristos, care ne prezintă legătura dintre Cruce şi Înviere: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Apoi, preotul şi credincioşii cinstesc Sfânta Cruce, iar la strană se cântă stihira ce ne invită „să ne închinăm lemnului celui de viaţă făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-Şi, ne-a înălţat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiţi de vrăjmaşul prin dulceaţă, am fost izgoniţi de la Dumnezeu”. Iar o altă stihiră subliniază sensurile teologice ale sărbătorii din 14 septembrie: „Astăzi pomul vieţii, din sânul pământului fiind scos, adevereşte Învierea lui Hristos, Cel ce a fost răstignit pe ea; şi, înălţat fiind prin mâinile preoţilor, vesteşte înălţarea Lui la ceruri, prin care firea omenească, din căderea cea de pe pământ înălţându-se, în ceruri vieţuieşte. Pentru aceasta, cu mulţumire grăim: Doamne, Cel ce Te-ai ­înălţat pe Cruce şi împreună ne-ai înălţat şi pe noi, învredniceşte-i de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine”.

Pentru a înţelege sensurile acestor imnuri liturgice, este foarte important să parcurgem şi sinaxarul zilei din Minei, de unde aflăm de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podului Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”. Noi astăzi retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce, şi la fel ca ei o cinstim venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor nepuntincioşi, învierea morţilor”, care „se ­înălţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).

Citeşte mai multe despre:   Sfanta Cruce  -   Înălțărea Sfintei Cruci