Pornind din Bucureşti spre Ploieşti, la numai 135 de kilometri, vom întâlni Mănăstirea Cheia, aşezată în mica depresiune de la poalele Munţilor Ciucaş. Situată într-un minunat cadru natural, la confluenţa Teleajenului cu pârâul Tâmpa, aproape de Pasul Bratocea (frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania), mănăstirea a avut un rol important în menţinerea legăturilor frăţeşti dintre românii locuitori de o parte şi de alta a Carpaţilor. Aici, întotdeauna, cu o ospitalitate rar întâlnită, ne va întâmpina părintele stareţ, protosinghelul Damian Toderiţă, bun gospodar, bun manager, excelent interlocutor pentru pelerinul avid de informaţie, ghid cu bogate cunoştinţe de cultură generală şi, desigur, devotat slujitor al sfântului altar.
Transilvănenii, primii ctitori
Potrivit mărturiilor de arhivă păstrate în mănăstire, pentru prima dată este menţionat un aşezământ monahal pe aceste meleaguri în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este vorba de un schit de lemn, fondat de câţiva ciobani din Săcele, de lângă Braşov, în anul 1770, dar distrus de turci în 1777. În 1790, pe acelaşi loc, a fost ridicat noul schit având hramul „Adormirea Maicii Domnului“, schit distrus de un incendiu în 1832. În locul unde se găsea altarul bisericii se află astăzi Agheasmatarul, utilizat pentru sfinţirea apei în ziua Bobotezei, în ziua hramului sau la alte mari sărbători bisericeşti.
Actuala biserică, având hramurile „Sfânta Treime“ şi „Adormirea Maicii Domnului“, menţinută în forma sa iniţială până în zilele noastre, a fost ridicată între anii 1835-1839, în această regiune de o rară frumuseţe naturală din judeţul Prahova. Realizarea a fost posibilă prin grija a doi ieromonahi, doi fraţi transilvăneni, pe nume Damaschin şi Iustin Bârsan, originari din Transilvania, mai precis din Siliştea Sibiului, dar veniţi pe aceste locuri de la Mănăstirea Căldăruşani. Terenul pe care cei doi ctitori au ridicat biserica a fost donat de marele vornic Mihai Ghica.
Cei doi fondatori sunt îngropaţi la dreapta şi la stânga altarului. Din inscripţia votivă de la intrarea în naos aflăm că Damaschin a fost primul stareţ. Din aceeaşi inscripţie mai reiese că biserica a fost sfinţită la 20 iulie 1839, de către episcopul Chesarie de Buzău.
Monument naţional de artă bisericească
Din punct de vedere arhitectural, biserica Mănăstirii Cheia, operă a meşterilor locali, aparţine stilului tradiţional muntenesc, cu pridvor deschis, specific arhitecturii româneşti. Este o construcţie masivă de 23 de metri lungime şi 6,5 metri lăţime, cu trei turnuri, care conferă eleganţă monumentului. Fresca interioară şi cea exterioară, începute în 1837 şi terminate la 26 august 1839, este opera pictorului Naum Zugravul, toată pictura bisericii fiind realizată în concordanţă cu cerinţele iconografiei ortodoxe naţionale.
Iconostasul din lemn sculptat şi aurit, o remarcabilă operă de artă, a fost realizat de meşteri vienezi în stil baroc, fiind donaţia vrednicului episcop Chesarie al Buzăului. Icoanele împărăteşti, de o mare frumuseţe, sunt opera renumitului pictor român Gheorghe Tătărăscu. Ulterior au fost argintate de către meşterul Lazăr din Ploieşti.
De jur-împrejurul bisericii se află chiliile călugărilor, iar în partea vestică a incintei, clopotniţa. Cea originală, din lemn, a fost înlocuită cu una construită din piatră şi cărămidă, în timpul patriarhului Justinian.
În partea nordică se află paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ridicat ă între 1924-1927, de către stareţul Grigore Georgescu. Paraclisul, în formă de cruce, are un turn deasupra naosului, fiind pictat în ulei, în stil neobizantin, de către pictorul Grigore Cepoiu din localitatea Izvoarele - Prahova.
Iconostasul, sculptat în lemn de cireş de sculptorul Profilescu, precum şi stranele sunt veritabile opere de artă. În naosul paraclisului s-au păstrat până în prezent patru icoane împărăteşti pictate de pictorul Constantin, în decembrie 1799, şi aparţinând fostei biserici.
Obştea monahilor, ca o familie cu multe ascultări
Mănăstirea Cheia este o mănăstire de călugări, cu opt vieţuitori în prezent: părintele stareţ, protosinghelul Damian Toderiţă, licenţiat în Teologie, prea cuvioşii părinţi Calinic, Porfirie, Paisie, Macarie, prea cucernicul părinte Stelea Pătrăşescu, prea cuviosul arhimandrit Grigore Băbuş şi prea cuviosul arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur. Le-am menţionat numele pentru că fiecare dintre aceştia nu numai că participă la orânduielile tipiconale, de organizare stabilite de Regulamentul de ordine interioară a soborului bisericesc, dar şi primeşte o mulţime de alte ascultări legate de buna gosopdărie a mănăstirii, primirea pelerinilor, asigurarea cazării acestora, acordarea asistenţei religioase tuturor turiştilor aflaţi în zonă.
Ca mai toate aşezămintele mănăstireşti din ţară, vieţuitorii acestei obşti, în frunte cu părintele stareţ Damian Toderiţă, au ştiut să gospodărească cu folos ajutoarele primite de la forurile bisericeşti superioare, de la persoanele clericale şi de la bunii români şi bunii creştini din străinătate. Acest fapt a permis ca, ori de câte ori a fost necesar, să se poată face la timp toate restaurările şi reparaţiile necesare la ansamblul mănăstiresc.
De altfel, şi recent, la data documentării noastre pentru realizarea acestui reportaj, Mănăstirea Cheia se afla într-un nou proces de reabilitare la care toată obştea era angajată. „Fiecare dintre noi, prin ce face, prin ce rosteşte, prin ce promovează, poate fi salvatorul duhovnicesc sau fizic al semenului său“, aceasta este deviza de muncă a prea cuviosului părinte protosinghel Damian Toderiţă, stareţul acestui aşezământ monahal.
Ieri, bibliotecar al Sfântului Sinod, azi, bibliotecar al mănăstirii
De la bun început trebuie să-i informăm pe pelerinii care ajung la această mănăstire că vor avea extraordinara surpriză să se întâlnească aici cu doi oameni de o cultură deosebită.
Din rândul obştii face parte şi părintele arhimandrit Grigorie Băbuş, pensionat în această vară, la vârsta patriarhilor biblici, din poziţia de director al Bibliotecii Sfântului Sinod, când, la 3 iunie, a împlinit 92 de ani, dintre care, aproape 55 de ani ca apărător al cărţilor.
Monah de la vârsta de 13 ani, absolvent de Seminar, doctor în Teologie, mulţi ani preot spiritual al Institutului Teologic din Bucureşti, consilier patriarhal, părintele arhimandrit Grigore Băbuş a donat Mănăstirii Cheia peste 3.000 de volume, care măresc substanţial fondul de carte al aşezământului monahal. Acest gest l-a făcut părintele Băbuş cu multă dragoste şi deoarece prea cuvioşia sa consideră că, „după cum lumina se naşte din flacăra focului, tot aşa cultura răsare din cult. Noţiunea de cultură provine din cea de cult, ambele realităţi împletindu-se în viaţa laică şi în misiunea Bisericii. De aceea, între revelaţie şi cultură există, datorită Bisericii, o legătură de nedesfăcut, căci Evanghelia are nevoie de cultură, după cum nici cultura nu se poate dispensa de Revelaţia divină“, ne-a spus părintele nonagenar Băbuş.
La strană, profesorul universitar
Cealaltă personalitate a obştii de la Cheia este prea cuviosul arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur, profesor universitar, compozitor, dirijor, psalt muzicolog, bizantinolog. Biografia sa o găsim şi în International Biographical Center Cambridge, tipărită în Marea Britanie, ediţia 1990-1991. Pe acest om de o cultură muzicală deosebită îl vom găsi duminică de duminică cântând la strana bisericii.
Să mai spunem că una dintre cele mai recente lucrări ale domniei sale, la care trudeşte de zor, rod al unei ample cercetări, şi care inaugurează un ambiţios proiect cultural, este Repertoriul general al manuscriselor psaltice păstrate în România şi în colecţiile lumii. O lucrare despre care profesorul universitar vorbeşte cu plăcere tuturor pelerinilor sosiţi aici.
Dacă la toate acestea adăugăm ospitalitatea călugărească bine rânduită de prea cuviosul Calinic şi grija doamnei Lenuţa pentru pregătirea hranei pelerinilor cazaţi, după posibilităţi, la mănăstire, iată toate motivele unui pelerinaj duhovnicesc deosebit la acest sfânt lăcaş de cult şi de cultură, situat la poalele Ciucaşului.
