▲ Sărbătorile din calendarul creştin sunt momente în care cei credincioşi participă la cinstirea liturgică adusă sfinţilor de către Biserică ▲ Calendarul, ca mijloc de măsurare a trecerii timpului, a primit noi semnificaţii o dată cu apariţia creştinismului ▲ Primele sărbători au fost consemnate în calendar ca o comemorare a evenimentelor de căpătâi din viaţa Bisericii, iar primii sfinţi trecuţi în calendar au fost martirii şi mărturisitorii ▲ Căutăm să aflăm, în cele ce urmează, care au fost primii sfinţi şi primele sărbători cu dată specifică de prăznuire ▲
Biblia, în Cartea Facerii, ne arată că o dată cu apariţia primelor elemente ale Creaţiei, s-a născut şi timpul. Această dimensiune a existenţei a fost dintotdeauna un mister pentru oameni, care dintotdeauna au simţit nevoia de a o măsura. S-au născut, astfel, metodele de măsurare a timpului şi de consemnare a celor mai importante momente din istoria unui popor sau a omenirii întregi. Cu timpul, unele zile consemnate de oamenii de ştiinţă, au marcat şi comemorarea unor persoane sau evenimente.
Sărbătorile evreieşti
Primele zile închinate lui Dumnezeu şi care sunt legate de anumite evenimente ce ţin de relaţia omului cu Dumnezeu, au apărut la evrei, care consemnau trecerea timpului numărând anii care s-au scurs de la facerea lumii. Fiind poporul ales pentru a pregăti venirea lui Mesia, evreii au dedicat anumite zile din calendar pentru a păstra în memoria poporului anumite evenimente semnificative pentru viaţa lor. Astfel, sărbătoarea Paştilor, ţinută la 14 Nissan, amintea de ieşirea din robia egipteană. Sărbătoarea Cincizecimii amintea despre darea Legii pe Muntele Sinai. Pe lângă acestea, evreii ţineau şi sărbătoarea Corturilor, a Împăcării sau Curăţirii, şi cea numită Purim.
Calendarul creştin
O dată cu apariţia creştinismului, calendarul devine modalitatea de consemna, pe lângă sărbătorile mari, care aminteau de evenimente unice din activitatea lui Hristos şi din viaţa Bisericii, şi momentele în care au apărut primii sfinţi. Multe dintre sărbătorile iudaice, cum ar fi Paştile sau Cincizecimea capătă acum alte semnificaţii, iar sărbătorile romane sunt înlocuite cu altele, de origine creştină. Persecuţiile din secolul al II-lea au dus la apariţia primelor zile de pomenire a sfinţilor creştini. Moartea martirică, ca o mărturisire şi jertfă supremă pentru Hristos, este considerată naşterea la o viaţă nouă, cea întru Hristos. Primul sfânt martir a fost Sfântul Arhidiacon Ştefan, menţionat în Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli. Însă primul martir menţionat de un document este episcopul Policarp al Smirnei, martirizat în 155. Pe lângă aceste zile în care au murit martirii şi mărturisitorii, calendarul creştin s-a îmbogăţit şi cu sărbătorile legate de moartea episcopilor (depositiones). Toate aceste sărbători ale sfinţilor au avut caracter local, însă cu timpul, ele s-au generalizat în întreaga Biserică.
Generalizarea primelor sărbători ale sfinţilor
Pe lângă sărbătorile închinate Mântuitorului şi Maicii Domnului, primele sărbători care s-au generalizat sunt cele ale Sfântului Ioan Botezătorul. Majoritatea sunt de origine palestiniană, importate de Apus începând din sec. al V-lea. Apoi cea a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care a pornit de la Roma, din sec. al IV-lea. O altă mare sărbătoare generalizată în secolul al IV-lea este cea a Sfântului Mucenic Ştefan, de origine ierusalimiteană. S-au notat, de asemenea, în calendare şi zilele aflării, transportării sau depunerii moaştelor de sfinţi în diferite biserici, zile care au devenit la rândul lor sărbători locale. Un exemplu concludent este sărbătoarea Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol, ţinută la 27 ianuarie. Dar o dată cu această generalizare, au mai dispărut unele sărbători, cum ar fi sfinţirea Bisericii Sfântului Mormânt, ţinută până spre sfârşitul secolului al IV-lea la 13 septembrie şi înlocuită cu cea a Înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie.
▲
„În fiecare zi din calendar este un sfânt“
Fiecare familie de creştini are în casă un calendar creştin, care ajută nu numai la consemnarea trecerii timpului ori la programarea activităţilor cotidiene, ci şi la a ne trăi viaţa în ritmul Bisericii. Calendarul creştin ne arată în ce zi ne putem întâlni cu anumiţi sfinţi, ori ne aducem aminte de momente semnificative din viaţa Bisericii. Despre importanţa calendarului creştin şi a sărbătorilor consemnate în el, dar şi despre modul în care ajung sfinţii să fie trecuţi în calendar, am discutat cu părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Din punct de vedere creştin, care este diferenţa între o zi obişnuită şi una de sărbătoare?
În biserica Ortodoxă, toate zilele sunt serbate cu sfinţenie. Însă, în serviciul liturgic, unele dintre aceste zile au dobândit o semnificaţie deosebită, prin faptele mari care s-au săvârşit în ele pentru mântuirea şi luminarea noastră sau pentru însemnătatea persoanelor sfinte pe care ni le amintesc. Ele sunt trecute în calendar ca zile de sărbătoare, adică zile în care trebuie să ne îndreptăm mai mult sufletul spre rugăciune, spre slujirea lui Dumnezeu şi spre cinstirea evenimentului serbat sau a persoanei comemorate la sărbătoarea respectivă.
Există diferenţe între sărbătorile creştine?
Primul criteriu după care se împart sărbătorile creştine este importanţa lor. Avem astfel praznice împărăteşti, închinate Mântuitorului şi Maicii Domnului, sărbători ale sfinţilor, aici putând deosebi pe cele ale sfinţilor români sau cu moaşte la noi în ţară, pentru că ele sunt zile deosebite pentru credincioşii noştri. Tot în categoria sărbătorilor închinate sfinţilor intră şi cele închinate Sfintei Cruci. Mai avem pe lângă acestea şi sărbătorile sfinţilor îngeri.
Un alt criteriu după care se împart sărbătorile este cel al datei în care sunt consemnate în calendar. Astfel, avem sărbători cu dată fixă, cum ar fi Crăciunul, Buna Vestire, Naşterea Maicii Domnului şi multe altele, dar şi cu dată schimbătoare, cea mai importantă fiind Paştele. Modul de calculare a datei în care se sărbătoreşte în fiecare an Paştele - pascalia - determină şi data la care se vor ţine în acel an şi celelalte sărbători legate de Paşti, cum ar fi Înălţarea sau Cincizecimea.
În calendarul creştin sunt trecuţi toţi sfinţii?
Se pătrează amintirea sfinţilor cunoscuţi, a celor care au viaţa cunoscută. Dar sunt foarte mulţi sfinţi care nu sunt cunoscuţi. Biserica a stabilit în viaţa ei liturgică cinstirea tuturor celor care sunt casnici ai lui Dumnezeu. De altfel, fiecare zi din an ne aminteşte de unul sau mai mulţi sfinţi, chiar dacă ziua respectivă nu este trecută în calendar ca sărbătoare cu cruce roşie. Dar faptul că există în fiecare zi din calendar un sfânt, ne demonstrează că fiecare zi trebuie închinată lui Dumnezeu, prin tot ceea ce facem.
Sunt sfinţi români cunoscuţi şi în alte ţări. Există sfinţi români şi în calendarele creştine din alte ţări ortodoxe?
Fiecare Biserică Ortodoxă are sfinţii naţionali, trecuţi în calendarele lor. Există sfinţi comuni, sărbători comune, în special cele mari, generalizate la nivelul Bisericii universale. Sinoadele fiecărei Biserici naţionale au canonizat persoane pe care le-au trecut în calendarele lor. Spre exemplu, la noi s-au canonizat mai mulţi români în 1955 şi 1992. Sfinţii români canonizaţi nu sunt trecuţi în alte calendare, dar unii dintre ei sunt cunoscuţi în toată Ortodoxia, cum ar fi Sfântul Calinic de la Cernica şi Sfântul Iosif de la Partoş. Prin extindere, ei sunt cinstiţi şi în alte ţări. Nu vor fi trecuţi în alte calendare, dar cu siguranţă ei mijlocesc şi se roagă şi pentru alţi credincioşi decât cei români. Singurele excepţii sunt Sfântul Paisie Velicicovschi, care este cinstit şi în Biserica din Ucraina, el fiind de origine ucraineană, ca şi Sfântul Petru Movilă. De altfel, ei au fost canonizaţi mai întâi în Ucraina şi apoi în România.
De ce unii sfinţi sunt trecuţi în calendar cu cruce roşie într-o zonă a ţării, iar în altă zonă cu cruce neagră?
Aceşti sfinţi sunt locali. A rămas o tradiţie ca un sfânt care a activat şi a fost cunoscut în mod special într-una dintre provinciile româneşti, să fie trecut în calendarul din zona respectivă cu cruce roşie. Un alt motiv este prezenţa moaştelor. Acolo unde sunt moaştele unui sfânt, acolo va fi şi sfântul cinstit cu mai multă evlavie. Aceasta nu înseamnă că sfântul nu este recunoscut şi în alte zone ale ţării. Dar în locul unde se află moaştele sau unde a trăit sfântul respectiv, cinstirea lui se face în mod special.
▲
Apariţia marilor sărbători creştine
Generalizarea sărbătorilor mari în întreaga Biserică s-a realizat în secolele IV-VI. În acest răstimp, persecuţiile au încetat, iar creştinii s-au putut manifesta fără oprelişti. Documente din secolul al IV-lea amintesc de primele sărbători ale Maicii Domnului (Buna Vestire şi Adormirea), ale sfinţilor îngeri şi ale sfinţilor mai importanţi din Vechiul şi Noul Testament. Secolul următor a adus mai ales înmulţirea sărbătorilor Maicii Domnului, cum ar fi - în Răsărit - Naşterea Maicii Domnului şi Intrarea ei în biserică, dar şi ale sfinţilor pustnici, călugări şi asceţi din secolele IV-V. Tot în această vreme, au avut loc influenţe şi schimburi reciproce între Răsărit şi Apus sau între diversele Biserici locale, ceea ce a dus la răspândirea unor sărbători locale şi transformarea lor din sărbători locale sau regionale,în sărbători universale ale Bisericii. Naşterea şi Botezul Domnului sunt exemplele cele mai bune în acest sens. Un alt factor important care a determinat această generalizare a sărbătorilor a fost şi aducerea moaştelor unor sfinţi în diferite localităţi din diferite zone ale lumii creştine, dar şi pelerinajele la mormintele sfinţilor sau la Locurile Sfinte, desfăşurate mai ales în timpul împăratului Constantin cel Mare.
