Cuvioasa desăvârşită în pustiul Sihlei

Ortodoxia românească este în sărbătoare pe 7 august, când o prăznuim pe Sfânta Teodora de la Sihla, pentru care românii au o deosebită evlavie. Potecile ce duc spre peştera în care s-a nevoit sfânta s-au umplut zilele acestea de pelerini care au vrut să-i aducă cinstire la stânca din munţii Sihlei, acolo unde s-a nevoit cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor.

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe 7 august pe cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor, Sfânta Teodora de la Sihla. Datorită deosebitei evlavii pe care credincioşii români o au pentru sfântă, potecile din munţii Sihlei sunt pline astăzi de pelerini ce au venit din toată ţara pentru a se închina la stânca unde aceasta s-a nevoit.

Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în vremea păstoririi Sfântului mitropolit Varlaam şi a domniei lui Vasile Lupu, în satul Vânători Neamţ, una dintre fiicele dregătorului Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului.

Dragostea şi frica de Dumnezeu le-a deprins de mică de la părinţii săi şi de la marii duhovnici ai mănăstirilor şi schiturilor nemţene din zonă, astfel încât s-a decis să îi urmeze toată viaţa Mântuitorului Hristos. Chiar dacă s-a căsătorit cu un tânăr evlavios, la insistenţele părinţilor, după ce aceştia au trecut la Domnul, s-a decis să se retragă la mănăstire. Astfel, Sfânta Teodora s-a retras la Mănăstirea Vărzăreşti din munţii Buzăului, iar soţul său a intrat în obştea Mănăstirii Poiana Mărului, devenind monahul Elefterie.

Dragostea de rugăciune şi viaţa evlavioasă a egumenei Paisia au ajutat-o şi pe sfântă să sporească duhovniceşte, făcându-se "tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire", după cum o descrie părintele Constantin Galeriu.

Numai că vremurile grele din acea perioadă au adus necazuri vieţuitoarelor mănăstirii, fiind o perioadă în care turcii prădau des ţara. De frica acestora, egumena mănăstirii, Paisia, a luat câteva maici, printre care şi pe Teodora, şi s-a refugiat în părţile de sud ale munţilor Vrancei.

După puţină vreme însă, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoinţe şi necazuri, a fost chemată la Domnul, Cuvioasa Teodora nevoindu-se 10 ani în munţii Vrancei. După 10 ani însă, s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, unde cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria s-a retras în pustie. Se spune că Sfânta s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, apoi şi-a îndreptat paşii spre pădurile Sihlei, unde a dus o viaţă ascetică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.

Ascunsă între pereţii unei stânci, în chilia dăruită cu binecuvântare de un alt pustinc ce s-a retras în şi mai adâncul pădurii, Sfânta Teodora şi-a dedicat cu totul viaţa Mântuitorului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care ştia de ea şi de nevoinţele sale era duhovnicul Pavel, cel care venea să o spovedească şi să o împărtăşească pe sfântă.

Hrănită de păsările cerului

Numai că, după un timp, ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria a trecut la Domnul, nimeni altcineva nemaiştiind de cuvioasa din peştera de la Sihla, singurele ajutoare fiindu-i păsările cerului, care îi aduceau mâncare.

Păsările intrau pe fereastra trapezei de la mănăstire şi luau firimituri de pâine în cioc, apoi zburau spre munţii Sihlei. Văzând aceasta de mai multe ori, egumenul mănăstirii a trimis doi ucenici să urmărească păsările, să vadă unde duc mâncare. Aşa au ajuns în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora învăluită într-o lumină ca de foc, sfânta fiind în rugăciune. Cei doi ucenici s-au speriat când au văzut-o pe sfântă şi au strigat, însă Sfânta Teodora le-a vorbit şi i-a liniştit, rugându-i să îi arunce o haină, întrucât ale sale erau rupte după anii petrecuţi în metanii şi rugăciune.

Se spune că sfânta se ruga de 40 de zile la Dumnezeu să îi fie trimis un duhovnic la care să se spovedească şi căruia să îi mărturisească păcatele înainte de a trece la Domnul, Sfânta ştiind că în scurt timp va pleca spre Creatorul său.

Dorinţa sa a fost ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi şi împărtăşi, pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtăşit, a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.

Vestea despre viaţa aleasă pe care sfânta a dus-o şi nevoinţele trupeşti pe care le-a trăit nu au rămas fără ecou, în scurt timp numeroşi călugări şi mireni aflând despre marea isihastă a Carpaţilor şi venind la mormântul ei pentru a i se închina. Se spune că chiar şi fostul soţ al ei, ieroschimonahul Elefterie, a venit pentru a se încredinţa că este vorba despre fosta lui soţie.

Cinstitul trup al sfintei a rămas în peştera în care s-a nevoit până în 1830, când domnul Mihail Sturdza a aşezat moaştele într-o raclă frumoasă, de mare preţ, şi le-a depus în biserica Schitului Sihla spre închinare. Apoi, moaştele au fost aduse la Miclăuşeni, unde familia de boieri a zidit o biserică nouă, unde au stat până în 1965, când în timpul ocupaţiei ruseşti moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de "Sfânta Teodora din Carpaţi". Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfinţenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, la o zi după Sărbătoarea Schimbării la Faţă.

Învăluită de lumina Taborului

Sfânta Cuvioasă Teodora este unul dintre sfinţii români ce au ajuns la un înalt nivel de trăire duhovnicească, dovadă fiind lumina ce o învăluia în momentul în care se ruga. Părinţii Bisericii ne învaţă că unii oameni, datorită trăirii duhovniceşti înalte, ajung să se bucure încă din această viaţă de Lumina cea Necreată, cea descoperită pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut referire ieri în cuvântul de învăţătură la sărbătoarea Schimbării la Faţă la viaţa aleasă dusă de Sfânta Teodora şi la Lumina ce o învăluia atunci când era în rugăciune, lucru ce se întâmplă doar la sihaştrii îmbunătăţiţi. "Sfânta Teodora de la Sihla, care s-a nevoit în munţii Sihlei, încă din lumea aceasta a fost văzută în lumină când se ruga. În lumina Taborului. Ea a sfinţit prin rugăciunile ei munţii noştri, de la munţii Sihlei până la muntele Ceahlău, care este o replică a Sfântului munte Athos", a spus Preafericirea Sa în predica de ieri.

Peştera Sfintei Teodora

Pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Teodora a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui. Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de "Peştera Sfintei Teodora", arătând tot ca şi acum trei veacuri: o încăpere boltită, înlăuntrul unei stânci uriaşe. Tradiţia consemnează că Teodora ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.