Cuvioasa Domnina din Siria, primitoarea de străini

Siria a însemnat pentru creştinismul secolului al IV-lea un tărâm al monahilor, la fel ca cel din Egiptul Cuviosului Antonie cel Mare. Sfânta Domnina, pomenită astăzi, a fost îndrumată duhovniceşte de către unul dintre cunoscuţii cuvioşi sirieni, Sfântul Maron, ai cărui ucenici au marcat monahismul sirian din veacul care a urmat. 

Părintele duhovnicesc al Sfintei Domnina, Sfântul Cuvios Maron, a trăit în secolul al IV-lea, lângă orașul Cir din nordul Siriei. El şi-a petrecut aproape toată viaţa sub cerul liber - în rugăciune, privegheri, muncă și post aspru. Foarte curând după începerea retragerii din lume, Maron a devenit cunoscut pentru darul vindecării bolnavilor și alungării demonilor. Cuviosul îi sfătuia pe cei care veneau la el pentru sfat să fie cumpătaţi, preocupați de propria mântuire și să se ferească de lăcomie și mânie. Ucenicii Cuviosului Maron au fost Sfinţii Cuvioşi Iacov Pustnicul (26 noiembrie), Limneu (22 februarie) şi Domnina (1 martie). Sfântul Maron a înfiinţat mai multe mănăstiri în regiunea Cir şi s-a mutat la Domnul înainte de anul 429.

Cuvioasa Domnina şi-a petrecut viaţa ascetică în Siria. Izvorul principal de informații despre această cuvioasă îl reprezintă un capitol din „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”, scrisă de contemporanul ei, Fericitul Teodoret al Cirului. Potrivit acestuia, Cuvioasa Domnina, fiica unor părinți evlavioși și bogați, a construit o colibă ​​în grădina casei mamei sale, unde a început să practice asceza monahală, petrecân­du-şi zilele în rugăciuni și lacrimi de pocăinţă. În fiecare zi, dimineața și seara, ea mergea la o biserică din apropiere. Vieţuind astfel, Domnina și-a convins mama și frații să doneze din bogățiile lor pentru casa lui Dumnezeu. Asceta mânca doar linte înmuiată în apă. Mulți veneau la Cuvioasa Domnina pentru convorbiri duhovniceşti, inclusiv Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului. Primind vizitatorii, Domnina nu se uita la fețele lor, ea însăși fiind înfășurată într-un voal până la genunchi. Folosind ocazia de a dispune de proprietățile și averea mamei și a fraților ei, Domnina a ajutat alți asceți și a avut grijă de toți pelerinii aflaţi în vizită la ea, pe care îi caza peste noapte în casa unui preot din satul ei, situat la sud de orașul Cir.

Pomenirea Sfintei Domnina, bazată pe textul Fericitului Teodoret, este semnalată în sinaxarele bizantine fie la 28 februarie, fie la 1 martie. Pomenirea la 1 martie se găsește și în Proloagele slave, unde în prefaţă este un text scris de autor, Sfântul Mitropolit Macarie al Moscovei (+1563), în care cuvioasa este numită Domnina cea Nouă, deosebind-o de Domnina din Antiohia, care a suferit moartea martirică în regiunea Edesei, alături de Verina și Prosdoca. Alcătuitorul vieţuirii Sfintei Domnina din Minologhiul împăratului Vasile al II-lea o aşază în data de 28 februarie, spunând că era din Cir, citând „Istoria iubitorilor de Dumnezeu” a Fericitului Teodoret. Martirologiul roman nu conţine numele Domninei, dar ea este prezentă în alte martirologii şi calendare apusene mai puţin cunoscute, datând din secolele XVI-XVII, cum este „Catalogul sfintelor femei” al lui Arthur du Monstier. Chipul Sfintei Cuvioase Domnina este pictat în Minologhiul lui Vasile al II-lea în forma unei femei orante.

În istoria sa, Fericitul Teodoret ne spune că minunata Domnina a imitat viața Cuviosului Maron, care i-a fost învăţător. Și-a făcut un cort mic din tulpini de mei în grădina casei mamei sale. Petrecând zile întregi acolo, Domnina își uda neîncetat nu numai fața, ci și părul, care îi acoperea întregul corp. De obicei, după cântatul cocoșilor, ea mergea la biserica situată în apropiere, pentru ca, împreună cu alți bărbați și femei, să aducă laudă lui Dumnezeu. Făcea acest lucru nu numai la începutul, ci și la sfârșitul fiecărei zile, gândind pentru ea și învăţându-i pe ceilalți că locul închinat lui Dumnezeu este mai vrednic de purtarea de grijă a oamenilor decât oricare altul. Prin multă insistenţă şi iubire milostivă, ea şi-a convins mama şi frații să-și cheltuiască averea pentru folosul casei lui Dumnezeu. Fericitul Teodoret ne spune că Sfânta Domnina avea, din cauza hranei sărace, formată numai din linte înmuiată, un trup slăbit de post. Pielea ei era foarte subțire, asemenea unei folii care îi acoperea foarte fin oasele subțiri. Domnina trăia la vedere pentru toți cei care voiau să o vadă, bărbați sau femei. Vorbind cu o voce slabă și neclară, ea pronunța cuvintele aproape tot timpul lăcrimând. Adesea, luând mâna dreaptă a Fericitului Teodoret, Cuvioasa o atingea de ochii ei, lăsând-o atât de umedă, încât mâna părea să fi fost sursa lacrimilor. Această femeie binecuvântată, dobândind marea bogăție a înțelepciunii, plângea, se întrista și ofta neîncetat.

Lacrimile ei se năşteau din dragostea înflăcărată pentru Dumnezeu, aprinzând mintea spre contemplare și făcând-o să-și dorească să părăsească această lume pentru a ajunge faţă în faţă cu Ziditorul. Petrecându-și astfel zilele și nopți­le, Cuvioasa Domnina nu neglija nici alte fapte virtuoase. Ori de câte ori era posibil, îi ajuta pe marii asceți.

Cuvioasa avea grijă de cei care veneau la ea, cazându-i pe propria cheltuială. De o astfel de milostenie s-a bucurat inclusiv Fericitul Teodoret, primind şi hrană linte, pâine şi legume, după cum ne mărturiseşte chiar el în filele de istorie pe care ni le-a lăsat.