Cuvioasa Dositeia s-a nevoit sub numele pustnicului zăvorât Dositei

Pământul Rusiei a plămădit din vremuri îndelungate sfinţi bine plăcuţi lui Dumnezeu, care s-au rugat pentru lume. Fie că s-au născut în familii de oameni simpli şi credincioşi, fie că au fost rod al unor familii de aristocraţi ruşi, toţi aceştia au oferit oamenilor mărturie şi nădejde că Învierea lui Hristos nu a fost în zadar. Cuvioasa Dositeia, născută într-o familie bogată, a fost atrasă de mică de viaţa călugărească şi, prin purtarea sa smerită, a păşit pe calea unei nevoinţe aparte, pentru Hristos, prin pustiul Kitaev, în chip bărbătesc.

În 1721, într-o familie bogată din neamul lui Dimitrie Donskoi, unul dintre aristocraţii ruşi, s-a născut o copilă pe care părinţii au botezat-o cu numele Daria.

Ea a crescut în lux şi belşug alături de surorile ei, fiind o comoară pentru familie şi pentru servitorii care o răsfăţau. Dariei nu îi lipsea nimic. Părea că toate bunurile pământeşti îi stăteau la dispoziţie, dar viitorul ei avea să fie cu totul altul decât cel dorit de părinţii acesteia.

A cunoscut viaţa de mănăstire sub îndrumarea bunicii

Cu puţin timp înainte de naşterea Dariei, bunica ei s-a retras la Mănăstirea „Înălţarea Domnului“ din Moscova, fiind tunsă în monahism cu numele Porfiria.

Când Daria a împlinit 2 ani, a mers împreună cu părinţii într-un pelerinaj la Lavra Sfântului Serghie şi au poposit pentru câteva zile şi la monahia Porfiria. Atât de mult s-a bucurat bunica când şi-a văzut nepoata, încât monahia nu a mai vrut să se despartă de aceasta, stăruind până ce părinţii au acceptat ca micuţa să rămănă acolo pentru un timp. Acum începe formarea Dariei în viaţa monahală, sub îndrumarea bunicii sale.

Fiind o fire chibzuită şi înzestrată cu o memorie bună, ea era foarte atentă la toate mişcările bunicii, astfel că toate acele clipe petrecute împreună au căzut ca nişte seminţe roditoare în sufletul ei, iar roadele aveau să se vadă mai târziu.

Bunica şi-a iniţiat nepoata în tainele vieţii monahale şi i-a vorbit neîncetat despre creaţie, despre Fiul lui Dumnezeu care a săvârşit nenumarate minuni, despre Răstignirea şi Învierea Sa şi despre puterea binefăcătoare a rugăciunii. Astfel s-a născut în sufletul copilei dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Era milostivă cu săracii, ţinea post fără ca nici măcar bunica ei să ştie, iar în zilele de post împărţea hrana sa pelerinilor şi celor săraci.

Se rătăceşte special prin dumbravă, pentru a pleca la mănăstire

La împlinirea vârstei de nouă ani, Daria pleacă de lângă bunica Porfiria. Fiind obişnuită cu viaţa din mănăstire, Dariei îi este destul de greu să se adapteze în noul mediu. Părinţii, care erau nerăbdători ca aceasta să se căsătorescă, erau nemulţumiţi de purtarea fiicei lor, care continua să fie milostivă cu cei săraci, pe care îi aducea în camera sa şi le dădea mâncare. Deşi avea o vârstă fragedă, se nevoia având drept pat o scândură îngustă, iar în loc de pernă, un sac de paie. Ea aştepta un moment prielnic pentru a părăsi casa părintească pentru totdeauna.

Într-una din zile, Daria acceptă, spre uimirea surorilor, invitaţia la o scurtă plimbare prin dumbravă. Planul ei a fost altul. Ajunsă în dumbravă, se rătăceşte de surorile ei, fără a-şi da seama. Acestea o căutau, dar ea era departe, fericită şi nerăbdătoare să-şi lase întreaga viaţă în grija lui Hristos. De acum începea un drum presărat cu ispite, dar pe cât de greu, pe atât de minunată avea să fie răsplata.

Fără a se gândi prea mult la cele ce vor urma, s-a îndreptat spre Mănăstirea „Înălţarea Domnului“, unde odinioară bunica sădise în sufletul ei dragul de mănăstire. După ce îşi revede bunica, fără a mai vorbi cu cineva a părăsit această mănăstire.

S-a nevoit în Lavra Sfântului Serghie

Hotărârea şi dorul după monahism o determină pe Daria să ia unele decizii radicale. Îşi tunde părul, îşi cumpără haine bărbăteşti şi astfel îmbrăcată se îndreaptă spre Lavra Sfintei Treimi a Cuviosului Serghie de Radonej. Nu stârnea nici o bănuială că sub chipul bărbătesc se ascunde, de fapt, o tânără fată. Ajunsă la mănăstire, stareţul o primeşte binevoitor. Aici se prezintă cu numele Dositei, fiu de ţărani sârbi, fugari. Stareţul refuză să-l tundă în monahism, însă, mai târziu, consiliul Lavrei i-a permis să rămână acolo. În scurt timp a câştigat încrederea tuturor. Nu era nici o ascultare pe care să nu o îndeplinească. Ispitele erau mari, dar ea se apăra şi se întărea prin rugăciune. Părinţii o căutau disperaţi, folosind toate mijloacele pentru a o găsi. Primul loc în care au căutat-o a fost, fireşte, la bunica Porfiria; dar aceasta nu-şi mai văzuse nepoata de când ei au luat-o de acolo. Au venit apoi la Lavra Sfântului Serghie, unde s-au rugat stăruitor să li se arate unde se află fiica lor. Rugăciunea le-a fost auzită, căci fratele Dositei trece pe lângă ei pentru a aprinde lumânările de la icoane.

Şi-a găsit liniştea în pustiul Kitaev

Mai târziu, fratele Dositei a plecat de aici şi a ajuns la Lavra Pecerska din Kiev. Aici vorbeşte cu stareţul, prezentându-se ca fiul unui ţăran rus, fugar, care şi-a închinat viaţa slujirii Domnului Hristos şi cere să fie primit acolo. Stareţul îl trimite la Mitropolitul Rafael Zaborovski. Deşi acesta din urmă a fost impresionat de erudiţia lui Dositei, îi refuză dorinţa. Atunci Dositei s-a îndreptat spre pustiul Kitaev. Aici a vazut peşterile din stânca Kitai, ce demonstrau că mulţi sihaştri se nevoiseră în acele locuri din cauza dispoziţiilor stricte ale Ţarului Petru şi ale succesorilor, ce interziceau închinarea fugarilor în mănăstiri.

Şi-a săpat singură în stâncă o peşteră mică, pentru a nu se folosi de rodul strădaniei altora. În acest loc avea să trăiască Dositei mulţi ani, ducând o viaţă aspră, şi se hrănea numai cu pâine şi apă pe care i le aducea un călugăr al mănăstirii Kitaev.

Când începea Postul Mare, Dositei se zăvora în peşteră şi ieşea numai noaptea, pentru a-şi aduna rădăcini şi muşchi de copaci care îi serveau drept hrană. N-a putut sta ascuns de ochii lumii prea mult, devenind cunoscut în tot Kievul, chiar şi la Palatul Ţarului.

A primit haină monahală la porunca împărătesei Elisabeta Petrova

În 1744, împărăteasa Elisabeta Petrova vizitează Kievul. Pe parcursul şederii sale, ea merge să vadă peşterile, Catedrala „Sfânta Sofia“, diferite biserici şi sfinte locuri din Kiev, precum şi locul pitoresc al pustiei Kievului. Ajunsă aici, se închină la locul sfânt unde trăise strămoşul ei, cneazul Andrei Bogolinbov. Aflând şi de pustnicul Dositei, doreşte să-l cunoască. Impresionată de o discuţie despre viaţa monahală, rânduieşte ca fratele Dositei să fie tuns în monahism, ea însăşi participând la slujbă. La plecare, împărăteasa îi dă o pungă cu monede de aur, cu care avea să se ridice mai târziu o bisericuţă de lemn, în satul Pirogov. În tot acest timp pustnicul nostru îşi continuă nevoinţa neîntreruptă, iar după aproape 20 de ani de pustnicie, Dositei a revăzut-o pe sora sa, care venise la el să-i vorbească despre necazurile ce se abătuseră asupra familiei. La plecare, Cuviosul a sfătuit-o să nu-şi mai caute sora, ci să se bucure pentru ea că şi-a găsit calea.

A plecat la Domnul cu rugăciunea pe buze

La scurt timp, pentru faptul că în Rusia se interzice să mai fie pustinci, Dositei se mută la Lavra Pecerska, unde nu stă decât patru ani, fiind foarte solicitat de creştini din toate colţurile Rusiei şi nu numai. Obţine binecuvântarea mitropolitului Kievului de a se întoarce la Kitaev. Aici a trăit în aspră înfrânare timp de un an, alături de ucenicul său, Teofan.

Fiindu-i descoperite vremea şi ziua sfârşitului, Dositei a ieşit din chilie şi a mers să îşi ia rămas bun de la toţi fraţii. Deschizând uşa fiecăruia, cu smerenie cădea în genunchi, cerându-le iertare cu lacrimi în ochi: „iertaţi-mă, căci mult v-am supărat pe toţi cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul“. Întors în chilie, s-a zăvorât şi a cântat psalmi, dându-şi sufletul lui Dumnezeu cu rugăciunea pe buze, îngenunchind. A plecat la Domnul pe 25 septembrie 1776, la vârsta de 56 de ani, fiind îngropat pe teritoriul Mănăstirii Kitaev, lângă Biserica „Sfânta Treime“.