Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Cuvioasa inimilor îndurerate

Cuvioasa inimilor îndurerate

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 14 Oct, 2020

În fiecare an în ziua de 14 octombrie o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea care aduce mângâiere în toate inimile îndurerate. Din anul 1641 de când voievodul Vasile Lupu a adus cinstitele ei moaşte de la Constantinopol la Iaşi, românii au venit în capitala Moldovei pentru a-i cere ajutorul în necazuri şi nevoi. Pentru ei, Cuvioasa este sfânta iubitoare care-i răsplăteşte pe cei smeriţi, darnici şi buni. De aceea, când îi citesc Paraclisul, ei o roagă: „Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi”. Ea este grabnic ajutătoare, lucru mărturisit de minunile pe care le-a săvârşit de-a lungul anilor.

Poporul român şi-a arătat evlavia faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva prin sutele de biserici pe care le-a ctitorit în cinstea ei, iar evlavia faţă de ea este prezentă în mai toate familiile ortodoxe româneşti. De mici, copiii află despre viaţa Cuvioasei Parascheva, despre dărnicia ei, despre smerenia şi mai ales despre dragostea ei faţă de aproapele. Aşadar, multora dintre noi ni s-a povestit din copilărie despre episodul din viaţa ei când, la vârsta de 10 ani, fiind în biserica închinată Maicii Domnului din localitatea sa natală, Epivata Traciei, a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), iar în urma acestor cuvinte a simţit chemarea spre desă­vârşire şi ca prim gest a împărțit toate hainele săracilor.

Din scrierile aghiografice ştim că ea a trăit în urmă cu 1.000 de ani în Imperiul Bizantin. După cum am arătat mai sus, locul naşterii Cuvioasei este localitatea Epivata din vechea provincie bizantină Tracia, astăzi localitatea Boiados din partea europeană a Turciei. Părinţii ei erau oameni bogaţi şi de neam bun, care şi-au crescut copiii în credinţă şi dragoste faţă de cele sfinte. Astfel, pe lângă viaţa ei plină de sfinţenie avem şi pe cea a fratelui ei, Eftimie, închinată slujirii lui Dumnezeu, mai întâi ca monah, iar apoi ca episcop în localitatea Madite.

La moartea părinţilor, moştenind o însemnată avere împreună cu fratele ei, Cuvioasa a împărţit partea ei celor săraci. Apoi a plecat la Constantinopol, unde a căutat să primească sfaturi duhovniceşti de la călugări şi călugăriţe cu viaţă aleasă. Aceştia au îndemnat-o să meargă în nordul Asiei Mici, în ţinutul Pontului. Aici a stat timp de 5 ani în Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. După această perioadă de noviciat a plecat în Ţara Sfântă şi s-a închinoviat la o mănăstire de călugăriţe din pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi rugăciunea. La vârsta de 25 de ani, într-o noapte, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, care i-a spus: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După această anghelofanie a plecat în patria sa, dar mai întâi a trecut prin Constantinopol, unde în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne s-a rugat cu lacrimi înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care şi-a pus toată nădejdea. Ajungând în Epivata, fără să spună cine este, trăind ca o străină, se nevoia în post şi rugăciune. Aici, după puţin timp de la întoarcerea ei, s-a mutat la viaţa veşnică, fiind înmormântată ca o străină. Cum însă Dumnezeu nu lasă niciodată nevădită sfinţenia, în chip minunat s-a descoperit trupul neatins de stricăciune al Cuvioasei şi mai ales sfinţenia vieţii ei. Din episodul minunat al aflării sfintelor sale moaşte aflăm şi locul Cuvioasei Parascheva în Împărăția lui Dumnezeu: „Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, aflară trupul Preacuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor. Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: «Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?» Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare” (Pr. Nicolae Dascălu, „Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva”, în lucrarea Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, apărută la Iaşi în 2002).

Creştinii din Epivata au luat trupul Cuvioasei şi l-au aşezat în Biserica „Sfinții Apostoli”, unde au început să se întâmple multe minuni. Cei din Epivata au construit o biserică pe locul casei părinteşti a sfintei. Despre minunile care se săvârşeau în Epivata la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva s-a aflat în întreaga Peninsulă Balcanică, ceea ce a dus la canonizarea ei de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.

După două veacuri, moaştele ei au fost duse din Epivata la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar, în timpul împăratului Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241). Aici au rămas 160 de ani. După căderea Bulgariei sub stăpânire turcească, la sfârşitul secolului al 14-lea, sfintele moaşte au fost mutate la Belgrad, unde au stat până în anul 1521, când sultanul Soliman Magnificul (1520-1566) a cucerit acest oraş şi a transformat Serbia în paşalâc. La solicitarea Patriarhului Ecumenic Ieremia I, sultanul le-a dăruit Patriarhiei din Constantinopol.

Sfintele moaşte au rămas în Catedrala Patriarhală din Constantinopol până în anul 1641, când au fost dăruite voievodului Moldovei Vasile Lupu, care le-a aşezat în Biserica Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi, ctitoria sa. După ce au scăpat în chip minunat din incendiul din 26 decembrie 1888, care a afectat paraclisul Mănăstirii „Trei Ierarhi”, cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde se află și astăzi, şi sunt izvor de vindecare pentru cei aflaţi în suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Ea este pentru poporul dreptcredincios pavăză şi apărătoare în vremuri de grele încercări prin care a trecut neamul nostru. De aceea şi noi astăzi să o cinstim cântând: „Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.

Citeşte mai multe despre:   Sfanta Parascheva