Cuvioasa Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Cuvioasa maică Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (judeţul Vâlcea) a fost una dintre cele mai de seamă stareţe ale acestei mănăstiri. A stăreţit între anii 1808 şi 1846. Fire blândă, dar energică, cuvioasa Platonida s-a distins în cadrul obştii monahale de la Dintr-un Lemn prin viaţa ei curată şi smerită, înnobilată de atâtea fapte bune, prin înţelepciunea sfatului, prin hărnicie şi perseverenţă, prin rigoare şi dibăcie administrativ-gospodărească.

În timpul ei, mănăstirea de pe Valea Otăsăului a fost restaurată. Se ştie că la începutul secolului al XIX-lea Mănăstirea Dintr-un Lemn ajunsese în paragină. De aceea, la 15 octombrie 1815, marele ban Grigore Brâncoveanu - în calitatea sa de „ctitor“ al mănăstirilor preluate de la strămoşii săi Brâncoveni, văzând „atâta scădere şi dărăpănare“ a Mănăstirii Dintr-un Lemn (dar şi a Mănăstirii Surpatele), a cerut domnitorului Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818) să rânduiască epitropi la aceste două mănăstiri care să se ocupe de buna lor chivernisire. Alegerea de către domnitor a celor doi epitropi propuşi de Grigore Brâncoveanu („părintele arhimandrit Ghermanos Hurezeanu şi biv vel pitarul Nica Vlădescu“) s-a dovedit inspirată. În scurt timp, Mănăstirea Dintr-un Lemn a început să-şi revină. În anul 1837, în timpul domniei lui Alexandru Ghica (1834-1842), Hrisant Penetis, egumenul Mănăstirii Hurezi, fiind numit şi epitrop al Mănăstirii Dintr-un Lemn, a iniţiat împreună cu harnica stareţă Platonida ample lucrări de construcţii şi de restaurare la mănăstire. Astfel, la biserica de zid a mănăstirii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a fost adăugat un pridvor, în faţa celui din 1684 - căruia încă din 1793 i se zidiseră arcadele -, a fost refăcută pictura bisericii din anul 1715, s-a refăcut catapeteasma, fiind acum poleită şi zugrăvită din nou, iar în pridvorul bisericii s-au zugrăvit ctitorii.

Fire harnică şi întreprinzătoare

Tot acum a fost acoperită biserica cu tablă de plumb, a fost renovată stăreţia din timpul lui Ştefan Cantacuzino, iar pe latura de est a incintei principale a fost ridicat un rând de chilii. O inscripţie din anul 1837, ce s-a aflat în interiorul pridvorului bisericii de zid a mănăstirii, aminteşte că: „La 1837, de către stariţa Platonida împreună cu Hrisant arhimandritul Horezului, s-a acoperit cu plumb toată biserica, s-a zugrăvit şi s-au făcut mai multe odoare în timpul lui Alex. D. Ghica v(oe)v(o)d, şi a mitropolitului Ţării Româneşti, Neofit (Cretanul - compl. n.), care cârmuia şi Eparhia Râmnicului, postul de episcop fiind vacant“. În această vreme a fost „prefăcut“ şi clopotul mănăstirii, după cum menţionează inscripţia de pe el: „Acest clopot s-a făcut de răposatul Matei Vodă Basarab, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, şi spărgându-se s-au prefăcut cu cheltuiala Dumnealui Fotie şi iar a treia oară cu cheltuiala Mănăstirii, Gegosen Daniel Wolff 1835“.

În timpul stăreţiei cuvioasei Platonida a fost construită şi incinta de la intrarea în mănăstire, închisă cu chilii pe laturile de nord şi est, iar pe latura de sud au fost ridicate mai multe dependinţe. În apropierea zidului de incintă, în partea de miazănoapte, a fost zidită, în anul 1826, şi o cişmea, cu un frumos acoperiş rezemat pe stâlpi legaţi prin arcuri.

Frumoase îndeletniciri administrative

La îndemnul maicii Platonida, zugravul Gheorghe-Gherontie a pictat pentru biserica de zid a mănăstirii trei icoane împărăteşti şi alte 36 mai mici pentru tâmpla bisericii, după cum arată inscripţia de pe icoana Naşterea Maicii Domnului, aflată în biserică: „Aceste sfinte icoane împărăteşti, împreună cu cele de nou zugrăvite, ce să cuprind în această sfântă tâmplă (sic) s-au zugrăvit de mine Gheorghe zugrav, în zilele Sfinţiei Sale maicii Platonida, fiind stareţă a aceştii sfinte mănăstiri Dintr-un Lemn. La anul 1840, martie 30“. După zugrăvirea acestor icoane, în anul următor, la 26 aprilie 1841, zugravul Gheorghe a pictat, împreună cu ucenicii săi, Voicu şi Petre din Piteşti, şi biserica mănăstirii.

Prin amploarea lucrărilor de construcţie şi de restaurare întreprinse la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cuvioasa stareţă Platonida poate sta alături de ctitorii iniţiali ai acestui sfânt locaş.

În anul 1814, în timpul stăreţiei cuvioasei Platonida, bisericuţa de lemn a Mănăstirii Dintr-un Lemn a fost refăcută, în urma unui incendiu, de către Iancu, ginerele lui Constantin Socoteanu („dumnealui cocon Iancu zeţ căminar Constandin“), în noua construcţie fiind înglobate şi bârne din vechiul locaş construit, potrivit tradiţiei locale, din stejarul secular, pe locul unde s-a descoperit o icoană a Maicii Domnului. Bisericuţei de lemn i-a fost adăugat un frumos iconostas sculptat în lemn de tei, o veritabilă operă de artă, lucrată de talentaţi meşteri ţărani locali.

Preocuparea pentru Mănăstirea Surpatele

Pe lângă mănăstirea sa de metanie, vrednica stareţă Platonida s-a îngrijit şi de Mănăstirea Surpatele, vechi metoh al Mănăstirii Dintr-un Lemn. Este cunoscut faptul că în vremea cuvioasei Platonida a stăreţit la Surpatele sora ei, maica Elisabeta (1831-1839), fostă stareţă a Schitului Bascov din judeţul Argeş. În septembrie 1839, aceasta a fost ucisă de tâlhari, iar locaşul sfânt a suferit mai multe stricăciuni. În această situaţie dramatică, a intervenit energic cuvioasa Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, care a făcut unele reparaţii la Mănăstirea Surpatele. Din „Pomelnicul Schitului Surpatele din sud Vâlcea“ („Pomelnicul Sfinţiei Sale maicăi Elisabeta“) aflăm că, printre reparaţiile care au fost făcute acum, s-a numărat şi refacerea turnului-clopotniţă al mănăstirii, legat de clădirea chiliilor, care s-a păstrat până astăzi: „Stariţa Sfântului Schit Surpatele… având hotărât să facă în primăvara viitoare a leat 1840 şi clopotniţă de iznoavă fiind cu totul dărâmată şi crăpată… întâmplarea şi deşertăciunea acestei lumi vremelnice nu au lăsat-o ca să-şi împlinească această dorinţă, căci acum la 10 septembrie cu anul următor leat 1839 călcând-o până la 5 ceasuri din noapte făcătorii de reale tâlhari, în Sfântul Schit au bătut-o şi au sdrobit-o atât de grozav încât peste 4 zile în urmă şi-au dat obştescul sfârşit cu destulă mucenie dar pentru ca să nu rămâie şi acest lucru nesăvârşit ci să să împlinească după dorinţă ce au avut loc la vremea sfârşitului au îndatorat chiar pre sora sfiinţiei sale maica Platonida stariţa Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn ca s-o săvârşească“.

Grija părintească pentru obşte

Alături de bogata sa activitate administrativ-gospodărească, cuvioasa maică Platonida s-a îngrijit şi de zidirea duhovnicească a obştii monahale de la Dintr-un Lemn. Tot timpul era aplecată spre nevoile sufleteşti ale obştii, răspunzând cu dragoste părintească şi cu sfatul cel înţelept la orice solicitare. Era pentru toate vieţuitoarele mănăstirii o adevărată mamă duhovnicească, o „matcă“ harnică şi jertfelnică pentru „stupul“ cel spiritual de la Dintr-un Lemn. Toate monahiile îi ascultau sfatul şi vedeau în maica stareţă Platonida o pildă de smerenie, de jertfelnicie şi de dragoste în Hristos. Aşa se face că în vremea stăreţiei sale, numărul monahiilor de la Mănăstirea Dintr-un Lemn a tot crescut, ajungând la 70, „surâzătoarea grădină“ a Olteniei devenind un loc sfânt, binecuvântat de Dumnezeu, unde rugăciunea şi faptele cele duhovniceşti se manifestau în chip deplin în duhul iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.

Odată cu trecerea la cele veşnice a cuvioasei Platonida, numărul vieţuitoarelor va începe să scadă. Mai apoi, secularizarea averilor mănăstireşti din vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1864) va aduce declinul mănăstirii, la începutul secolului   XX existând în mănăstire doar 27 de călugăriţe, cele mai multe fiind în vârstă şi infirme.

În anul 1804, când s-a scris pomelnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, de către Dionisie Eclesiarhul, din cei 76 de taleri care au trebuit plătiţi, 20 de taleri i-a dat cuvioasa Platonida, iar în anul 1812, când vel vornicul Radu Golescu a ferecat Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, alături de inscripţia aflată pe uşiţa făcută în îmbrăcămintea de argint („Prea Sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare deschide nouă uşa milostivirii Tale şi primeşte lacrămile mele“), s-a adăugat o altă inscripţie ce poartă numele cuvioasei Platonida: „Stariţă fiind mănăstirii, Platonida monahia“.

Prin viaţa sa curată, prin jertfelnicia faptelor sale, dar şi prin rodnica sa activitate administrativ-gospodărească, cuvioasa maică stareţă Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn rămâne o pildă vie de trăire în Hristos, o stea luminoasă în istoria monahismului românesc, din prima jumătate a secolului al XIX-lea.