Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Cuviosul Antonie, stâlpul de rugăciune al pustiei egiptene

Cuviosul Antonie, stâlpul de rugăciune al pustiei egiptene

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 16 Ian, 2022

Unul dintre cei mai mari rugători din istoria creştinismului este Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, „lauda cea vestită a pământului Egiptului”. În cele peste opt decenii de viaţă monahală, Sfântul Antonie, părintele monahilor, s-a desăvârşit duhovniceşte rugându-se şi nevoindu-se în pustiul Egiptului, pe care l-a transformat într-o lume a monahilor îmbunătăţiţi.

Din „Viaţa Sfântului Antonie cel Mare”, scrisă de ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, ştim că, prin lucrarea duhovnicească izvorâtă din rugăciunea neîncetată a vieţuirii lui ascetice, „pustiul s-a făcut ca o cetate de călugări care au lăsat lumea pentru a deveni cetăţeni ai cerului”. Toţi aceşti bărbaţi duhovniceşti care au urmat modelul ascetic al Sfântului Antonie îşi petreceau viaţa monahală citind psalmi, reflectând la cuvintele Sfintei Scripturi, postind şi rugându-se neîncetat. Sfântul Antonie a fost un model pentru mii de monahi, iar viaţa sa, un reper duhovnicesc în nevoinţele ascetice ale călugărului din toate timpurile.

Puterea rugăciunii Sfântului Antonie cel Mare

Despre puterea Sfântului Antonie în rugăciune aflăm parcurgând viaţa lui. „Într-o zi, sfântul a fost răpit în duh la vremea rugăciunii şi s-a simţit parcă ridicat cu trupul în văzduh de către îngeri, care au alungat de lângă el hoarda de demoni ce doreau să cerceteze cu neruşinare purtarea sa încă de la naştere. Chipul său era într-atât de curat, iar mişcările trupului arătau atât de bine starea liniştită a inimii sale, încât sfântul răspândea în jurul său o aură de pace, de bucurie şi de blândeţe” (Ieromonah Macarie Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor, volumul 5, luna ianuarie). Din aceste rânduri vedem desăvârşirea duhovnicească la care a ajuns Sfântul Antonie prin viaţa sa ascetică împletită cu rugăciunea neîncetată.

Toţi creştinii ar fi bine să cunoască viaţa Sfântului Antonie pentru a putea descoperi cum un om poate ajunge la sfinţenie, închinându-şi întreaga existenţă slujirii lui Dumnezeu. Imnurile zilei lui de serbare din 17 ianuarie mărturisesc sfinţenia nevoinţei sale ascetice: „Cuvioase Antonie, săvârşit-ai petrecerea cea arzătoare şi însufleţită a preaasprei pustnicii, ca şi cum te-ai fi odihnit între cei nematerialnici. Că unindu-te duhovniceşte cu cele mai din adâncul pustiului, ai călcat în picioare săgeţile demonilor cele arzătoare ca focul; şi ajungând mai presus de toată fapta bună, te sălăşluieşti împreună cu îngerii întru Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta, roagă-te lui  Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (din slujba Litiei).

A împărţit averea săracilor şi a mers în pustie

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a urmat exemplul anahoretic al Sfinţilor Proroci Ilie şi Ioan Botezătorul şi a fost locuitor duhovnicesc al pustiului Egiptului, întărind lumea prin rugăciunile sale. S-a născut în anul 251 în satul Coma, pe valea fertilă a Nilului, în Egiptul aflat sub stăpânire romană. După trecerea părinţilor săi la viaţa veşnică, a împărţit averea considerabilă moştenită săracilor şi a plecat să ducă o viaţă ascetică. S-a nevoit pe lângă mai mulţi pustnici de la care a deprins virtuţile duhovniceşti şi a învăţat modul cum să se roage. Pentru râvna sa ascetică a fost încercat în dese rânduri de duhurile necurate. Prin rugăciune şi aspră nevoinţă pustnicească a reuşit să biruie toate încercările demonice de a-l îndepărta de la drumul său spre desăvârşirea duhovnicească.

A vieţuit multă vreme într-un mormânt

„Cuvioase Părinte Antonie, pentru viaţa cea adevărată, în mormânt te-ai închis, netemându-te nicidecum de năvălirile potrivnicului...” După cum spune şi acest imn din slujba Sfântului Antonie, el a ales această asceză extremă trăind mai mult timp într-un mormânt, unde a avut de înfruntat multe încercări venite de la duhurile necurate, pe care le-a biruit prin rugăciune şi credinţă puternică în Dumnezeu. Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos a învins toate duhurile rele ce au venit să-l chinuie şi Mântuitorul i-a spus că a fost permanent cu el în luptele sale ascetice.

După acest episod din viaţa sa, Sfântul Antonie alege să trăiască timp de 20 de ani într-o fortăreaţă părăsită de pe malul Nilului. Aici a trăit în rugăciune şi aspră nevoinţă sihăstrească, neîngăduind nimănui să intre în acest loc de asceză. Aflând de această aspră viaţă pustnicească a Sfântului Antonie, mulţi oameni au venit să caute sfat şi alinare, dar pentru că el nu-i primea, într-o zi au forţat poarta şi l-au văzut pe cuvios plin de strălucire, iar chipul său era neschimbat, ca şi cum nu ar fi trecut peste el 20 de ani. Ieromonahul Macarie Simonopetritul precizează că în cele două decenii „de  post şi luptă cu demonii, sufletul său căpătase o curăţie asemenea aceleia a lui Adam înainte de cădere“.

A primit ucenici în pustie şi a întărit creştinii persecutaţi

De atunci sfântul a acceptat să primească ucenici, iar când numărul acestora a crescut a întemeiat două mănăstiri: una la Pispir şi alta lângă Arsinoe. Aflând că iarăşi creştinii sunt persecutaţi în Egipt, a mers în Alexandria, unde i-a întărit pe membrii acestei importante comunităţi creştine, cercetându-i şi întărindu-i pe cei închişi pentru credinţa lor. Dumnezeu a rânduit ca sfântul să nu aibă de suferit din partea autorităţilor imperiale romane şi s-a întors la mănăstirea sa, unde a intensificat aspra nevoinţă pustnicească. Deoarece numărul celor care-l căutau era foarte mare, a hotărât să se retragă în adâncul pustiului egiptean. A ajuns în ţinutul muntos „Al Qolzum”, unde se va nevoi duhovniceşte până la sfârşitul vieţii. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 356, în ziua de 17 ianuarie, zi în care cinstim pomenirea celui care a fost „părinte al părinţilor” şi cântăm: „Antonie, neadormit fiind în rugăciuni, întărit în ajunări şi răbdător întru ispite, ai petrecut curat la cuget ca un înger... pe Hristos roagă-L să ne miluiască pe noi”. „Mulţimile călugărilor te cinstesc pe tine, Antonie, ca pe un îndreptător; că prin tine am cunoscut în adevăr a umbla pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului, cu îngerii împreună-vorbitorule şi cu Pavel Tebeul împreună-locuitorule. Cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre” (cântare la Vecernia Sfântului Cuvios Antonie cel Mare).

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Antonie cel Mare  -   monah