Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Darurile Învierii împărtășite de Hristos Bisericii
Astăzi facem pomenirea minunii care se petrecea la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul din cetatea Efes, locul unde pelerinii creștini vin să se închine. În Evanghelia sa, Sfântul Ioan subliniază darurile pe care Hristos le dă Apostolilor Săi după Înviere, daruri care au contribuit la formarea și creșterea Bisericii în lume. În textul de față încercăm să vedem care sunt aceste daruri și harisme primite de Sfinții Apostoli și apoi de Biserică în întregime.
Conform Evangheliei după Ioan, primele cuvinte și gesturi ale Mântuitorului Iisus Hristos Înviat către Sfinții Apostoli au fost: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23). Mai înainte de acest episod, Evanghelistul Ioan consemnează întâlnirea Domnului Hristos cu Maria Magdalena, care, la vederea Acestuia, I-a spus: „Învățătorule!” Iar Domnul Înviat a spus misterioasele cuvinte, pline de tâlc și învățături ascunse: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17).
Ferecați în spatele ușilor, de frică
Maria Magdalena a adus vestea neșteptată, plină de bucurie și speranță Apostolilor, înainte ca Domnul Înviat să Se arate lor. Totuși, deși au ascultat ce le-a spus Femeia Mironosiță, martoră a ceea ce se întâmplase la mormântul gol, Evanghelistul Ioan consemnează că Apostolii erau în continuare într-o stare sufletească exprimată prin frică, neîncredere, teamă, șovăială: „Și uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor” (v. 19). Deși o află de la Maria Magdalena, vestea Învierii nu le schimbă comportamentul, nu îi eliberează de frică, nu există acea mult așteptată explozie de bucurie, de speranță. Vestea Învierii, singură, nu are nici o putere asupra lor. Prima întâlnire a lui Hristos Înviat cu Apostolii pare să aibă la Ioan același aspect anemic și discret. Evanghelistul Ioan spune că Hristos „le-a arătat mâinile şi coasta Sa”, iar ucenicii „s-au bucurat” (v. 20). Atmosfera de neîncredere și îndoială este amplificată apoi de episodul necredinței lui Toma, consemnat în continuare de Ioan. Evanghelistul Ioan păstrează un ton grav, creionează o atmosferă grea, nu una eliberatoare. El subliniază discret neputința ucenicilor de a înțelege ce s-a întâmplat. Nu există o explozie de entuziasm, ucenicii nu se reped să Îl îmbrățișeze pe Domnul înviat, nu se consemnează lacrimile de bucurie, strigătele de eliberare, nimic spectaculos care să arate eliberarea lor de frică și teamă.
Patru daruri pentru edificarea Bisericii în lume
Totuși, Ioan Evanghelistul construiește aici un mesaj teologic foarte important tocmai prin neconsemnarea unor elemente care ar fi putut fi considerate sentimentaliste. El arată patru elemente pe care Apostolii le primesc la întâlnirea cu Hristos Înviat. Primul este darul păcii: „A venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (v. 19), care pare să fie mai de preț decât bucuria frenetică, entuziasmul și fericirea lumească. Al doilea constă în trimiterea lor în lume ca Apostoli: „Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi” (v. 21). Cel de-al treilea element este trimiterea Duhului Sfânt: „Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt” (v. 22). Iar cel de-al patrulea, puterea de a ierta păcatele: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (v. 23). Aceste daruri date de Mântuitorul Înviat ucenicilor Săi la prima întâlnire cu ei subliniază un mesaj foarte clar: ei nu primesc nimic pentru beneficiul personal, ci tot ceea ce primesc este pentru edificarea Bisericii în lume, daruri orientate nu spre ei, ci spre viitorii membri ai Bisericii. Mântuitorul le aduce pace, pentru că Biserica poate spori în atmosferă de pace, și nu de frică, și astfel își poate propovădui mesajul evanghelic. Îi trimite în lume spre a vesti Evanghelia mântuirii și le dă Duhul Sfânt pentru a ierta păcatele celor care cred. Ioan vrea să ne spună că nu informația despre Învierea lui Hristos este mântuitoare. Informația nu are puterea de a schimba viața oamenilor, pentru că din experiența Bisericii din istorie vedem că mulți au auzit că Hristos a înviat, dar puțini se mântuiesc, puțini se împărtășesc de darurile Învierii Sale. Omul trebuie să se străduiască să primească pacea lui Hristos, să devină apostol sau ucenic al Domnului, să aibă o viață sfințită și binecuvântată de Duhul Sfânt, să fie izbăvit de păcatele sale prin darurile Învierii lui Hristos, să primească iertarea care vine de la Dumnezeu.
Universalitatea Evangheliei mântuirii
Învierea Domnului în Evanghelia după Ioan nu este un eveniment personal al unei comunități sau grupări mici de oameni, neînsemnată, ci este un eveniment universal, care schimbă fața lumii, de aceea darurile pe care Apostolii le primesc de la Hristos nu au un caracter individual, ci privesc formarea Bisericii și creșterea ei în lume. În același fel, și Evanghelistul Luca, în Faptele Apostolilor, când prezintă Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, amintește că aceștia vorbeau în toate limbile pământului: „Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 4). Putem să cunoaștem și noi dacă suntem cu adevărat beneficiarii darurilor Învierii Mântuitorului, verificând Evanghelia. Sfântul Apostol Pavel face o listă a roadelor transmise de Mântuitorul Înviat prin Duhul Sfânt ucenicilor și celor care au crezut și au devenit membri ai Bisericii: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5, 21-23).
Pomenirea minunii de la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul
Cinstita mutare din viața aceasta a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuiește la 26 septembrie. În ziua de astăzi se cinstește numai pomenirea semnului minunat, care avea loc, în fiecare an, în ziua de 8 mai, în cetatea Efesului din Asia Mică, unde era mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul. Și în adevăr, în fiecare an, la 8 mai, izvora, cu darul lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul, o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creștinii din acele locuri îl numeau „mană”. Și, ungându-se cu el, credincioșii se tămăduiau de toate neputințele și patimile sufletelor și trupurilor, slăvind pe Dumnezeu și pe sluga Sa, Ioan Apostolul lui Hristos. Și se petrecea semnul acesta în toți anii, până la cotropirea Efesului de către necredincioși și până la nimicirea creștinilor din acele locuri. Iar Biserica, în loc de altă mulțumire, a rânduit ca, în această zi, să proslăvim, cu laude și cu cântări, și să fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu Ioan Evanghelistul. (Extras din Proloagele pe luna mai)