De la Gledin la Pecerska, drumul lui Pahomie spre sfinţenie

Biserica Ortodoxă (română şi ucraineană) îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului. Se împlineşte un an de la proclamarea canonizării Sfântului Pahomie, canonizare aprobată de Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din 14-15 noiembrie 2006.

Proclamarea canonizării Sfântului Pahomie s-a făcut la Gledin, satul lui natal din Bistriţa-Năsăud, în prezenţa multor credincioşi, în fruntea cărora s-au aflat mulţi ierarhi, preoţi şi monahi.

Surse biografice

Viaţa Sfântului Pahomie a fost scrisă de un ucenic al său de mai târziu, rămas necunoscut, după mărturiile orale ale părinţilor de la Neamţ şi Pocrov, dar ţinând seama şi de însemnările lăsate pe diferite cărţi care i-au aparţinut ierarhului. Mai târziu, episcopul Romanului Melchisedec Ştefănescu a reprodus viaţa Sfântului Pahomie în „Chronica Romanului“, fiind folosită ca sursă istorică în diferite studii de specialitate cu privire la ierarh.

Sfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din Bistriţa-Năsăudului, în jurul anului 1674, primind la botez numele Petru. Nu avem date despre copilăria Sfântului Pahomie, dar este de presupus că a primit o educaţie aleasă de la părinţii săi, preotul Eftimie şi prezbitera Ana. Tânărul Petru de la Gledin a ajuns la Mănăstirea Neamţ, unde a intrat în obşte ca frate. În anul 1967 a fost tuns în monahism, primind la călugărie numele Pahomie, iar la scurt timp a fost hirotonit diacon. Din pricina războiului încheiat în anul 1699 cu pacea de la Karlowitz, a plecat în pribegie împreună cu ceilalţi vieţuitori ai Mănăstirii Neamţ, aşezându-se la schitul Strâmba. După încetarea ostilităţilor, a venit din nou la Neamţ. În anul 1700 a fost hirotonit preot şi ales mare eclesiarh.

Stareţ, pelerin, sihastru

În 1702, obştea Mănăstirii Neamţ l-a ales pe Pahomie ca să-i fie stareţ. Ca egumen la Neamţ, nu a stat decât până în primăvara anului 1704, când, atras de dorul desăvârşirii, a plecat într-un pelerinaj la Lavra Pecerska. Şederea la Kiev i-a dat posibilitatea să cunoască activitatea Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, şi să-l întâlnească pe acesta. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ. A refuzat însă să mai fie egumen al mănăstirii şi, cu îngăduinţa soborului şi a noului egumen, Macarie, Sfântul Pahomie s-a retras ca la un ceas de Mănăstirea Neamţ, lângă Muntele Chiriac. Sinodul Moldovei, în frunte cu mitropolitul Misail, l-a ales pe Pahomie, la 18 decembrie 1706, episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 şi a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun.

Episcop în vremea a cinci domni

Activitatea Sfântului Pahomie în scaunul episcopal al Romanului a decurs în agitaţie, în instabilitate politică. Astfel, în timpul celor şapte ani şi trei luni, la tronul Moldovei s-au succedat cinci domni. Pe unul dintre aceştia, pe Nicolae Mavrocordat, venit în a doua domnie în Moldova (1711-1715) l-a uns ca domn chiar episcopul Pahomie, în lipsa mitropolitului Ghedeon. Sfântul Pahomie s-a remarcat la Roman ca un bun gospodar, care a căutat să chivernisească bine averile episcopiei. El nu s-a mulţumit însă doar cu aceasta, ci a urmărit să restabilească drepturi mai vechi ale Episcopiei Romanului, care fuseseră uzurpate în timp. Sfântul Pahomie a fost un filantrop. S-a îngrijit de starea materială a celor pe care-i păstorea. La trei zile de la hirotonie, la 21 ianuarie 1707, episcopul Pahomie a întărit catastiful breslei mişeilor (săracilor) din Roman.

Sfântul Pahomie a fost un ierarh iubit de credincioşi şi aceştia, în frunte cu domnul Nicolae Mavrocordat, au căutat să-l convingă să nu renunţe la episcopat. Însă pentru a se retrage la „dorita sa linişte“, Sfântul a renunţat la scaunul episcopal la 10 aprilie 1714, retrăgându-se la Mănăstirea Neamţ şi după câteva zile la schitul Pocrov, pe care l-a ctitorit acum, ridicând biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului („pocrov“ în limba slavă).

Din nou, spre Lavra Pecerska

În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune şi osteneli cărturăreşti până la sfârşitul vieţii. Călătoria în Rusia dintre anii 1704-1706, i-a dat posibilitatea să-şi completeze studiile începute de la Neamţ. Aceasta a făcut-o în atmosfera cultural-duhovnicească din preajma sfinţilor Dimitrie al Rostovului şi Ioan Maximovici. A intrat în contact cu prestigioasa Academie de la Kiev, fără a urma însă studii sistematice acolo. A murit la Lavra Pecerska, în anul 1724.

I-a plăcut să scrie

Cultura lui Pahomie a fost una bisericească. Cunoscător al limbii ruse, el s-a remarcat drept un mare sprijinitor al culturii slavone, care a cunoscut în timpul său ultima perioadă înfloritoare. Cât a stat la Kiev, ieromonahul de la Neamţ a adunat cărţi, între care şi un manuscris slav, un Molitfelnic arhieresc, vechi de la începutul veacului al XVIII-lea, care nu se mai găsea în nici o bibliotecă slavă.

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească, şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi.

A avut o grijă deosebită să înzestreze schitul său de la Pocrov cu cărţile necesare slujbelor, după cum arată şi în „Aşezământul“ pentru schitul Pocrov: „Cărţi tiparnice de biserică, un triod postnii (triod slavon numit «Triodul Postului», care cuprinde rânduiala Postului Mare, de la Duminica Vameşului şi Fariseului până la sâmbăta lui Lazăr), un trefoloiu (Antologhion slavon), două psaltiri, un mărgărint («Mărgăritarele» Sfântului Ioan Gură de Aur, tipărite la Bucureşti în 1699 şi dăruite de Mihalcea Cândescul biv vel stolnic), poucienie rumănească («Cazania» lui Varlaam), o pravilă mare, un bogorodnicinic, o biblie rumănească care mi-au dat-o Savin - banul fiindu-i ca duhovnic şi fiindu-mi dator cu câţiva bani şi o căldare mare şi un minei mare bun din Ţara Muntenească care l-am cumpărat eu cu ai mei bani şi l-am dat mănăstirii mele şi fiind purat cam rău şi având molitva sa ucenicul meu Mihail, unul întru acel chip cumpărat din mila noastră la Roman, ca şi altele toate câte are şi vânzându-l unui popă şi prinzând eu de veste, am schimbat, am dat cel purtat rău şi am luat cel bun de l-am dat bisericii. Acum am auzit că iaste la Mihail, ci trebuie să-l deau unde iaste dat la mănăstire, 12 Minei din Ţara Muntenească, care le-au dat Măria sa Nicolae Vodă (Mavrocordat) Mănăstirii Neamţului, care am scris eu la Măria sa şi cu a mea poruncă cheltuială şi rugăminte am trimis pe Mihail de le-au adus şi apoi de iznoavă le-am legat cu a mea cheltuială“.

În călătoriile pe care le-a făcut la Kiev, Sfântul Pahomie a urmărit, între altele, să achiziţioneze cărţi de cult, pe care mai apoi le-a adus sau le-a trimis la Neamţ şi Pocrov. Am amintit deja de «Molifelnicul arhieresc» pe care l-a adus, împreună cu alte cărţi de cult, din timpul călătoriei dintre 1704-1706.

În timpul celei de-a doua şederi la Kiev, a trimis prin ucenici la Mănăstirea Neamţ două Psaltiri, un Triod tipărit la Liov în 1664 şi un Liturghier tipărit la Liov în acelaşi an. Triodul şi Liturghierul au fost legate de Sfântul Pahomie la 22 septembrie 1717.

Dar nu doar pentru înzestrarea cu cărţi de cult a Mănăstirii Neamţ şi a schitului pe care-l întemeiase a fost preocupat Sfântul Pahomie, ci şi pentru a celorlalte biserici. Astfel, cât a fost episcop la Roman, a purtat această grijă faţă de bisericile din eparhia pe care o păstorea. Bisericii ridicate de unul din ucenicii săi, Dosoftei, sfântul i-a dăruit un Apostol.

Sfântul Pahomie a fost interesat, după ce a pus la îndemâna părinţilor şi fraţilor de la Mănăstirea Neamţ şi schitul Pocrov, de cărţile de folos sufletesc. Le-a citit cu atenţie, recomandându-le şi altora. Pe „Cheia înţelesului“, apărută în 1678 la Bucureşti, cumpărată la 25 martie 1713 şi dăruită schitului Pocrov anul următor, sfântul îndeamnă „să hie la cetit părinţilor ce s-or afla trăitori acolo de folos sufletelor“.

Sfântul Pahomie a adunat în ostenelile sale o bogată bibliotecă pe care a dăruit-o Mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov. O listă pe care a făcut-o în perioada episcopatului la Roman „Izvod de cărţi câte am să se ştie (7219-1711) martie“ cuprinde 52 de titluri. La acestea se adaugă şi lucrările cumpărate după această dată. „Izvod de zestre Pocrovul (1711-1802)“ aminteşte de 42 de cărţi.

Pentru ca ostenelile să nu-i fie în zadar, grija de căpetenie a lui Pahomie a fost să formeze ucenici. Alături de călugării de la Neamţ sau din alte părţi, veniţi cu el la Pocrov, a chemat din Transilvania nepoţi care să se bucure de beneficiile culturii şi să-i continue activitatea.

Astfel, prin munca de traducere şi de copiere a vieţilor de sfinţi şi a unor texte din operele Sfinţilor Părinţi, Pahomie a creat la Pocrov o şcoală de traducători şi de copişti, care continua vechea şcoală de la Neamţ.