Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar De la Înviere la Înălţare

De la Înviere la Înălţare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 09 Iun, 2021

Miercuri, în săptămâna a şasea după Paşti, este ziua când se încheie sărbătoarea Învierii Domnului, iar seara acestei zile este momentul când începe praznicul Înălţării. Ziua Odovaniei praznicului Paştilor este momentul când din punct de vedere liturgic săvârşim în Biserică slujbele la fel ca în Săptămâna Luminată, retrăind bucuria pascală, care ne pregăteşte pentru celebarea sărbătorii Înălţării Domnului.

În această zi de miercuri din săptămâna a şasea după Paşti, în prima parte a zilei până către ora 16 ne salutăm prin mesajul pascal Hristos a înviat!, iar după această oră, intrând în timpul liturgic al sărbătorii Înălţării, ne salutăm prin cuvintele Hristos S-a înălţat! Astfel, ziua de miercuri din săptămâna a şasea după Paşti este momentul când încheiem sărbătoarea pascală de 40 de zile şi începem celebrarea praznicului împărătesc al Înălţării Domnului.

Istoria mântuirii neamului omenesc începe cu Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos la Buna Vestire şi este continuată cu Naşterea Sa, apoi prin activitatea Lui mesianică, culminând cu Jertfa de pe Cruce din Vinerea Mare şi Învierea cea de a treia zi, sărbătorită de Paşti şi se încheie cu Înălţarea la cer. Această istorie a mântuirii noastre este exprimată sintetic în imnurile Penticostarului: „Pe Tine, Hristoase Mântuitorule, Cel ce Te-ai întrupat şi de ceruri nu Te-ai despărţit, cu glasuri de cântări Te slăvim. Că ai primit Cruce şi moarte pentru neamul nostru, ca Domnul Cel iubitor de oameni; prădând porţile iadului, a treia zi ai înviat, mântuind sufletele noastre” (Stihire de la Stihoavnă, Vecernia Odovaniei praznicului Învierii Domnului). În legătură cu scopul Înălţării Domnului Iisus Hristos la cer de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, prima stihiră de la Vecernia sărbătorii Înălţării mărturiseşte: „Domnul S-a înălţat la ceruri ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gătit scaunul Lui; norii suirea Lui. Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primeşte pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururea; Duhul Sfânt porunceşte tuturor îngerilor Săi: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre! Toate nea­murile, bateţi din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte”.

Fiul lui Dumnezeu, prin Întruparea Sa, nu a încetat nici un moment să fie alături de Tatăl şi de Duhul Sfânt. Prin Înălţarea Domnului se încheie şi procesul de îndumnezeire a umanităţii luate de El din Preasfânta Fecioară Maria, lucru teologhisit şi de prima cântare a Canonului Înainteprăznuirii din ziua Odovaniei praznicului Paştilor: „Sus la Tatăl, Hristos Se suie şi duce trupul pe care l-a luat dintre noi. Pe Dânsul să-L preaslăvim astăzi, cu laude, cântându-I cântare de biruinţă”. Iar Dogmatica Vecerniei Înălţării Domnului întăreşte cele spuse mai sus mărturisind sintetic teologia ortodoxă hristologică: „De sânurile părinteşti nedespărţindu-Te, Preadulce Iisuse, şi cu cei de pe pământ laolaltă vieţuind, ca un om, astăzi Te-ai înălţat întru slavă de pe Muntele Măslinilor; şi cu milostivire înălţând firea noastră cea căzută, ai pus-o să şadă împreună cu Tatăl. Pentru aceasta, cetele cereşti ale celor fără de trupuri, de minune spăimântându-se, cu frică se mirau şi, de cutremur fiind cuprinse, preamăreau iubirea Ta de oameni. Cu care şi noi, cei de pe pământ, preaslăvind cu cântări pogorârea Ta la noi şi Înălţarea de la noi, ne rugăm, zicând: Cel ce la Înălţarea Ta ai umplut de bucurie nemărginită pe ucenicii Tăi şi pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, învredniceşte-ne şi pe noi, pentru rugăciunile lor, bucurie aleşilor Tăi, pentru mare mila Ta”.

Înălţarea Domnului este strâns legată de Învierea Sa şi reprezintă momentul când se încheie activitatea mesianică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment biblic se întâmplă la 40 de zile după Înviere şi reprezintă momentul când „El S-a înălţat la ceruri pentru a Se împărtăşi de Tronul Tatălui, cu trupul care era unit cu El” (Sfântul Chiril al Alexandriei). Fericitul Augustin teologhiseşte că prin Înălţarea la cer a firii umane îndumnezeite din Persoana divino-umană a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „firea neamului nostru omenesc s-a înălţat dea­supra demnităţii tuturor creaturilor cereşti. A trecut de cetele îngereşti şi s-a înălţat dincolo de înălţimile arhanghelilor. În înălţarea ei, firea noastră omenească nu s-a oprit la nici o înălţime cerească până când această fire nu a fost primită pe Tronul Tatălui Celui veşnic. Firea noastră omenească, unită cu dumnezeirea Fiului, s-a aşezat pe Tronul Slavei Sale”.

Legătura dintre Înviere şi Înălţare este reflectată şi în cântările Penticostarului din ziua sărbătorii Înălţării Domnului: „Înviat-ai a treia zi, Cel ce din fire eşti fără de moarte, şi Te-ai arătat celor unsprezece şi tuturor ucenicilor, şi Te-ai suit, Hristoase, la Tatăl, de nor fiind purtat, Făcătorule a toate” (Canonul al doilea de la Utrenie alcătuit de Iosif al Tesalonicului).

Despre Înălţarea Domnului, Sinaxarul sintetizează relatările scripturistice şi Tradiţia apostolică: „Iar când a sosit vremea Înălţării, Mântuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Măsli­nilor şi le-a grăit lor despre propovăduirea Lui până la marginea lumii, cum şi despre viitoarea Lui Împărăţie, cea necuprinsă cu mintea, deoarece vedea că şi ei vor să-L întrebe despre cele ce trebuiau să facă. Şi de faţă fiind acolo şi Maica Sa, a trimis înaintea lor îngeri, ca să le arate suirea la cer. Şi, pe când ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtându-L în sus. Şi astfel, înconjurat de îngerii trimişi înaintea Lui, care se întreceau unii pe alţii să ridice porţile cerurilor şi care erau uimiţi de roşeaţa de sânge a trupului Lui, S-a înălţat şi a şezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, şi făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui”. Din textul Sinaxarului vedem că autorul nici nu îndrăzneşte să teologhisească despre îndumnezeirea trupului lui Hristos şi despre şederea acestuia de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl după Înălţare. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Înălţându-Se la cer, Se aşază de-a dreapta Tatălui şi cu trupul Său îndumnezeit prin întrupare, naştere, răstignire, moarte pe Cruce, Înviere şi Înălţare la cer. Părintele Dumitru Stăniloae ne explică teologhisind astfel înţelesurile dogmatice ale Înălţării cu trupul a Domnului la cer: „Hristos Și-a ținut înainte de înălțare, patruzeci de zile, umanitatea într-o stare capabilă să coboare la relația vizibilă cu oamenii, pentru a putea convinge pe ucenici despre învierea Sa. Dar prin înălțare a ridicat-o deasupra acestei stări. A ridicat-o prin toate cele nouă cete îngerești. Voia să le arate și acelora slava Lui de împărat al întregii creații, ca om. Se ridica prin aceasta ca om peste ele, ca să șadă pe tronul stăpânirii peste toate, la dreapta Tatălui”.

Înălţarea Domnului aduce bucurie întregii umanităţi, pentru că ne arată locul omului, şi anume Împărăţia cerurilor care, după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, este pregătită pentru noi de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). De aceea şi noi mărturisim tuturor această bucurie prin troparul sărbătorii: „Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”.

Citeşte mai multe despre:   Inaltarea Domnului