Ascultarea a fost una din marile calităţi ale marelui duhovnic Cleopa Ilie. Iar această ascultare şi-o manifesta mai ales faţă de duhovnicul său din Sihăstria, părintele Paisie Olaru. În documentele Securităţii se găsesc referiri la ascultare ca mod de vieţuire monahală a părintelui Cleopa. La 9 octombrie 1973, un informator al Securităţii mergea în vizită la Mănăstirea Sihăstria, pentru a-l cerceta pe părintele Cleopa. În urma întâlnirii cu duhovnicul de la Sihăstria, informatorul scria în nota sa: "Pe părintele Cleopa Ilie l-am întâlnit şi am vorbit cu el în timp ce supraveghea în livada mănăstirii culesul merelor... Tot discutând despre situaţia mănăstirilor româneşti de la Athos, cu problema stilistă a călugărilor români de acolo, ne-am oprit la chilia părintelui Paisie, care tocmai atunci lua masa de prânz. Părintele Cleopa i-a spus că sunt gata de călătorie şi l-a rugat să ne facă o rugăciune de călătorie, o dezlegare duhovnicească la care ne-am supus amândoi, părintele Paisie fiindu-i duhovnic... La plecare, părintele Cleopa i-a spus părintelui Paisie că după-amiază are de gând să plece cu câţiva călugări la locul numit Piciorul Crucii - în pădure - pentru câteva ore. Părintele Paisie i-a atras atenţia să nu plece fără ştirea stareţului nicăieri, ca nu cumva să fie căutat sau aşteptat de către stareţ sau altcineva, fără a avea cunoştinţă unde se află. Acest sfat de la duhovnicul său, spunea părintele Cleopa, l-a avut întotdeauna de la părintele Paisie, pentru a fi supus stareţului şi în neîntreruptă legătură cu el, ca o lege a ascultării călugăreşti, chiar dacă stareţul este mai tânăr. Apreciind cuminţenia şi înţelepciunea bătrânului duhovnic Paisie, părintele Cleopa făcea remarca, nu întâmplătoare, că ori de câte ori s-a condus după sfaturile duhovnicului său n-a avut de întâmpinat greutăţi, nici n-a comis greşeli. Şi, când i-a nesocotit sfaturile părinteşti şi a lucrat sub îndemnul altor păreri, a avut de întâmpinat greutăţi". (Adrian Nicolae Petcu)
