Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Dimitrie Cantemir - „simbol al culturii româneşti în deschidere universală“

Dimitrie Cantemir - „simbol al culturii româneşti în deschidere universală“

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 29 Oct, 2008

Pe 26 octombrie 2008 s-au împlinit 335 de ani de la naşterea celui mai mare reprezentant al umanismului românesc, Dimitrie Cantemir. Domn al Moldovei între anii 1710-1711, Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Ca domnitor, Cantemir a dovedit vederi progresiste. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

Mare cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic, scriitor român - figură luminoasă pentru contemporanii săi - domnul Dimitrie Cantemir rămâne în conştiinţa românilor de pretutindeni un mare cărturar a cărui operă contribuie cu demnitate la cultura europeană şi universală. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura românească, George Călinescu afirma că acesta este „un Lorenzo Medici al nostru“.

Anul trecut, la 24 ianuarie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul Daniel sublinia rolul lui Dimitrie Cantemir în cultura noastră, numindu-l „simbol al culturii româneşti în deschidere universală, el fiind membru al Academiei din Berlin şi un om care cunoştea foarte multe limbi străine, un bun român, dar, în acelaşi timp, un european şi aş zice chiar mai mult decât european“. De aceea, Preafericirea Sa l-a numit pe Dimitrie Cantemir şi „simbol al unităţii în deschidere europeană“.

Ostatic la Constantinopol

S-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din judeţul Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Principala preocupare a tânărului a fost învăţătura, ceea ce avea să-l ajute să devină un spirit enciclopedic, reprezentant strălucit al umanismului românesc şi prefigurator al iluminismului.

La 15 ani a fost luat ostatic la Constantinopol, unde a stat 22 de ani, prefăcându-şi condiţia de ostatic în cea a cărturarului care avea să-şi desăvârşească cunoştinţele la Academia Patriarhiei Ecumenice şi care avea să-şi însuşească îndeaproape limba şi cultura Imperiului Otoman. Din martie 1693 până în luna aprilie a aceluiaşi an, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar, întrucât Înalta Poartă nu l-a confirmat, s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit mai mulţi copii, între care viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709-1744). În 1714 a devenit primul membru român al Academiei din Berlin.

„Întors acasă din lungă şi grea pribegie“

A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de domnie, s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti - ţinutul Fălciu pe Prut -, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier personal al ţarului Petru cel Mare, sub protecţia căruia va trăi perioada de maturitate a creaţiei sale, dar purtând în suflet „melanholia neasemuitului inorog“. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei, la 1 august 1711.

În 1723, Dimitrie Cantemir a murit pe moşia sa Dimitrievka, la Harkov, şi a fost înmormântat în Rusia, însă la 1935, osemintele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi reînhumate în nişa din stânga din Biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. „Aici, întors acasă din lungă şi grea pribegie, înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei şi învăţat cercetător al trecutului românesc“, citim pe placa din marmură, fixată pe peretele nişei, cuvintele scrise la 17 iulie 1935, de Nicolae Iorga.

Cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei

În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Despre cea dintâi carte a lui Dimitrie Cantemir „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea“, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698, s-a spus că e mai mult decât un tratat de etică; e întâiul eseu scris în limba română. În această operă, prima lucrare filosofică românească, întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă.

A doua sa lucrare, apărută în 1700, la Constantinopol, în latineşte - „Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi“ - face din autorul ei un precursor în filosofia românească. Prin această lucrare filosofică autorul încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. „Istoria ieroglifică“, scrisă la Constantinopol, în română (1703-1705), este considerată prima încercare de roman politic-social. Lucrarea prezintă ideile filosofice şi politice, extrase din realitatea istorică trăită intens de fostul şi viitorul domn al Moldovei.

O altă operă importantă este „Istoria Imperiului Otoman“ (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină, între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Pentru lucrarea „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor“, scrisă în română (1719-1722), care cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare, autorul a consultat peste 150 de izvoare române şi străine, în limbile latină, greacă, polonă şi rusă. Prin această operă susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor.

Primul nostru cărturar care a cercetat etnografia şi folclorul

Operă monumentală, „Descriptio Moldaviae“ (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, cuprinde trei părţi.

Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, elaborând astfel prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării, făcând referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul, în această lucrare el enumerând întruchipări mitologice, precum: „Doina“, „Frumoasele“, „Ursitele“, „Sânzienele“, „Zburătorul“ etc.

Menţionăm, de asemenea, şi operele „Compendium universae logices institutionis“ (Prescurtare a sistemului logicii generale), „Monarchiarum physica examinatio“ (Cercetarea naturală a monarhiilor), „Sistema religiae mahomedane“ sau „Cartea ştiinţei muzicii“ (Kitab-i-musiki), scrisă în limba turcă, care este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.

Trei trăsături definitorii pentru personalitatea lui Dimitrie Cantemir

Într-un articol publicat în anul 2003 în „Candela Moldovei“, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintele Nicolae Dascălu, actualmente directorul Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române, găseşte definitorii pentru personalitatea domnului Dimitrie Cantemir trei trăsături profunde. Dimitrie Cantemir este enciclopedist umanist ortodox, principe de spirit pentru toţi românii şi cărturar european, genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident.

Enciclopedist umanist ortodox

Cunoscător a 12 limbi străine la maturitate, între care: greacă, latină, slavonă, arabă, turcă, persană, italiană, franceză, principele român este filosof, teolog, istoric, geograf, etnograf, dar şi scriitor de mare talent. Educat mai întâi la Academia Domnească din Iaşi, student al Academiei patriarhale de la Constantinopol, Dimitrie Cantemir va fi toată viaţa un creştin ortodox de profunzime. Dascălul său din tinereţe, călugărul Ieremia Cacavelas Cretanul, elogiază prima carte tipărită la Iaşi în 1698, „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul“, o lucrare în care reflexia teologică întâlneşte limbajul culturii europene a timpului. Cartea este deschizătoare de drum şi arată că Dimitrie Cantemir a fost deodată un fiu al Bisericii dreptmăritoare şi un savant care îşi întinde sfera preocupărilor sale către domeniile cunoaşterii raţionale din vremea sa. Dimitrie Cantemir s-a format în lumina credinţei şi a rămas mereu un umanist ortodox. Către sfârşitul vieţii se va apleca din ce în ce mai mult către teologie. Una dintre ultimele sale scrieri, „Locuri obscure în Catehism“ („Loca obscura in Catehisi“ - 1722) este dedicată chiar lămuririi unor probleme controversate privind dreapta credinţă, în raport cu influenţele protestante din teologia rusă a vremii.

Principe spiritual al tuturor românilor

Convins de nobleţea neamului peste care domneşte, Cantemir priveşte cu luciditate, dincolo de calităţi sau slăbiciuni, către întreaga seminţie românească. „Istoria ieroglifică“ (1705) este doar o fabulă a mentalităţilor şi a rivalităţilor din Ţările Române, însă alte scrieri arată câtă iubire are domnul cărturar pentru moştenitorii latinităţii orientale. Dimitrie Cantemir afirmă şi argumentează, cu mult înaintea Şcolii Ardelene, originea latină nobilă a neamului românesc şi faptul că Biserica Ortodoxă este cea care l-a născut, l-a crescut şi îi conferă o identitate şi o vocaţie istorică aparte.

„Descriptio Moldaviae“ ne vorbeşte despre organizarea politică a ţării Moldovei, despre tradiţii şi despre viaţa bisericească, despre scris, despre literatură, însă cartea aceasta trebuie citită alături de „Historia moldovlahica“ şi de „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor“.

Chiar atunci când era la Istanbul, în anii tinereţii, sau pribeag primit cu cinste de către ţarul Petru cel Mare al Rusiei, după bătălia de la Stănileşti din 1711, Cantemir a trăit şi a scris pentru patria sa cea mare a românilor de pretutindeni.

Genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident

Ales în 1714, la propunerea lui Leibnitz, membru al Academiei din Berlin, savantul Dimitrie Cantemir aduce cu el mirifica înţelepciune orientală filtrată prin conştiinţa unui european. Cu aceeaşi iscusinţă, el scrie cărţi în latină, este preocupat de logică, metafizică şi cunoaşte filosofia lui van Helmont, vorbeşte curent turceşte, arabă sau persană, cântă la tambură şi compune arii pentru dervişi sau sistematizează ritmurile muzicii otomane. „Istoria Imperiului Otoman“ (1714-1716) şi „Sistema religiei mahomedane“ (1722) sunt opere prin care domnul român şi serenissimul principe al Rusiei oferă Occidentului imaginea cea mai consistentă despre împărăţia turcească, cultura şi religia acesteia.

Vocaţia culturală de punte între Orient şi Occident va fi notată în mod concis de Voltaire în „Histoire de Charles XII“: „Moldova era cârmuită atunci de principele Cantemir care reunea talentele grecilor vechi, ştiinţa literelor şi a armelor“.