Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Irodion, supranumit "Luceafărul de la Lainici" pentru că a strălucit în mănăstirile Olteniei prin faptele sale. Atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea sa la cele veşnice, sfântul a săvârşit numeroase minuni pentru cei credincioşi.
Sfântul Irodion a fost canonizat anul trecut şi face parte din pleiada de duhovnici ai neoisihasmului românesc, alături de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie de la Neamţ (Velicikovski), Cuviosul stareţ Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, mai întâi duhovnic, apoi ucenic al Sfântului Irodion.
Viaţa duhovnicească aleasă, pe care a trăit-o şi a promovat-o, l-a aşezat pe Sfântul Irodion între sfinţii mult iubiţi ai credincioşilor, bucurându-se de o aleasă preţuire atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea sa la cele veşnice.
Credincioşii de prin sate păstrează cu evlavie în casele lor chipul stareţului Irodion, iar când aveau unele necazuri, veneau la Mănăstirea Lainici, se rugau, îşi atingeau hainele de mormântul cuviosului, îi sărutau crucea şi plecau mângâiaţi la căminele lor. Acum, vin şi se roagă direct lui, cinstitele sale moaşte fiind depuse spre închinare în biserica mănăstirii.
Sfântul Irodion era văzător cu duhul şi tămăduia pe cei suferinzi atât spiritual, cât şi fizic. Pentru multa lui smerenie s-a învrednicit de la Hristos Domnul de darul preasfintei rugăciuni şi al alungării duhurilor necurate, astfel încât i se dusese vestea în toată Ţara Românească şi până dincolo de munţi, în Ţara Ardealului.
Marele stareţ al Lainiciului se învrednicise şi cu darul înaintevederii, astfel că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.
Se spune în Patericul Românesc al arhim. Ioanichie Bălan, care a cules date de la vechi stareţi de la Lainici, că a venit la sfânt o femeie care i-a adus nişte lapte. Femeia i-a dăruit vasul cu laptele muls de la capra ei, însă Cuviosul Irodion a refuzat-o categoric, spunând că nu primeşte laptele, pentru că nu este de la capra ei. Femeia a insistat să îl primească pentru că este a ei. Însă Sfântul Irodion i-a spus că nu mai este. Pentru că a dat-o diavolului cu o zi înainte. Şi, vădită fiind, femeia şi-a mărturisit păcatul, cerând iertare.
În viaţa Sfântului Calinic de la Cernica, duhovnicul şi apoi ucenicul Sfântului Irodion, se menţionează că, la un moment dat, când acesta era la Râmnicu Vâlcea, s-a ridicat în picioare, a făcut semnul sfintei cruci, a binecuvântat şi a spus: "Domnul!" Şi atunci cei care erau de faţă l-au întrebat: "Ce este, Prea Sfinţite, ce s-a întâmplat?" Şi Sfântul Calinic le-a răspuns: "Stareţul Irodion de la Lainici mi-a cerut binecuvântare pentru un lucru". Cei doi sfinţi trecuseră de barierele limbajului pe care noi îl considerăm normal şi vorbeau în duh.
Ajungând în vârstă de peste 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, a chemat la sine pe toţi şi le-a dat binecuvântarea cea de pe urmă, profeţind în acelaşi timp că, după plecarea sa la Domnul, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu.
Apoi s-a mutat la cele veşnice, în primăvara anului 1900. În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion. Fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica, transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929 Schitul Lainici a luat din nou fiinţă, prin grija protosinghelului Visarion Toia. Noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiaşi an, găsindu-i trupul întreg şi nevătămat ca al unui adevărat sfânt.
Descoperirea sfintelor sale moaşte
O altă minune este ultima aflare a sfintelor sale moaşte. După ce în 2009 au fost săpate mai multe morminte acolo unde se ştia că este depus în aşteptarea învierii Sfântul Irodion, nu a fost descoperit nimic. Monahi vrednici din perioada trecută l-au dezgropat pe sfânt şi l-au aşezat într-o groapă şi mai adâncă, peste care au aşezat trupul unui alt monah, astfel încât cinstitele sale moaşte să nu mai fie furate.
Ajunşi în pragul deznădejdii, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu, actualul stareţ al mănăstirii, arhim. Ioachim Pârvulescu, dar şi alţi monahi s-au rugat fierbinte la duhovnicul şi apoi ucenicul sfântului, adică la Sfântul Calinic de la Cernica.
Astfel se face că cei ce săpau şi-au dat seama că pe fundul uneia dintre gropi se vedea că pământul este mai afânat. Când au început să sape aici au descoperit conturul unui mormânt mai mic şi urmele sicriului în care a fost depus, ca o comoară tăinuită în adâncurile pământului. Apoi au fost găsite şi cinstitele sale moaşte şi cărămida cu numele său ce o avea sub cap.
Când au fost scoase afară, povesteşte arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Lainiciului, oasele Sfântului Irodion erau maronii, nu albe cum sunt în mod normal oasele, şi uşoare ca hârtia, deşi au stat în mocirlă aproape un secol.
Apoi, cei din fundul gropii, care le scoteau, au început să strige "Părinte! Încep să miroasă!", iar mireasma plăcută a început să învăluie locul.
Minune după dezgroparea moaştelor
Imediat după aflarea cinstitelor moaşte, în prima duminică, stareţul Ioachim Pârvulescu a vorbit la predică despre Sfântul Irodion, în biserică fiind şi două maici de la Polovraci.
Una dintre ele, maica Marina, venea foarte des la Mănăstirea Lainici, pentru că avea evlavie deosebită la Sfântul Irodion.
După slujbă aceasta a venit la stareţ şi i-a povestit un vis pe care l-a avut în urmă cu un an.
Se făcea că este la Mănăstirea Lainici. Şi era în faţa mormântului Cuviosului Irodion, iar curtea era plină de lume. Şi la un moment dat vede că se desface mormântul Cuviosului Irodion şi parcă ar fi dispărut toată lumea, şi Cuviosul era deasupra mormântului. Şi maica a rămas uimită de acest lucru. Mai întâi, dorea din tot sufletul să se apropie de Cuviosul Irodion, voia să-i sărute picioarele, simţea o bucurie extraordinară. El a ieşit din mormântul care s-a deschis şi parcă se îndrepta spre lume. Era frumos la chip, cu barbă lungă şi neagră, însă sărăcăcios îmbrăcat. Şi atunci când Sfântul a vrut să se întoarcă-n pământ, maica a prins curaj şi l-a rugat să stea afară, că doar era viu! Abia atunci a vorbit Cuviosul Irodion şi i-a spus că "n-a venit încă vremea!". Maica, văzându-l atât de sărăcăcios îmbrăcat, l-a întrebat dacă poate să-i aducă îmbrăcăminte şi pantofi noi, în anul care vine, când se va întoarce pe la mormânt. Şi Sfântul i-a răspuns profetic: "N-am nevoie de nimic. Anul viitor, părintele stareţ îmi va face haine noi!". Şi peste un an, cinstitele sale moaşte aveau să fie descoperite şi aşezate într-un veşmânt nou. Minunile sunt cu siguranţă mult mai multe, oamenii locului păstrând prin viu grai faptele săvârşite de sfânt în timpul vieţii sale pământeşti sau, apoi, la mormântul său.
De aceea credincioşi din numeroase zone au mers necontenit la crucea de la locul unde îşi dormea somnul de veci fostul stareţ şi se rugau ori de câte ori aveau necazuri.
Au existat şi consemnări ale faptelor minunate săvârşite în lavra de la Lainici, însă în timpul Primului Război Mondial a fost distrus totul la sfânta mănăstire, iar arhiva a fost arsă.
