După 61 de ani de istorie paralelă: Ortodoxia românească din America, din nou pe drumul unităţii

▲ În 1904 este menţionată prima parohie ortodoxă românească din SUA, în Cleveland, Ohio ▲ Înmulţindu-se, parohiile ortodoxe româneşti s-au constituit, în 1912, într-un protopopiat ▲ În anul 1929, s-a pus, pentru prima dată, problema creării unei eparhii care să reprezinte mai bine comunitatea ortodoxă românească din SUA ▲ Propunerea s-a materializat în 1935, când a sosit la Cleveland primul ierarh al românilor ortodocşi din America, Policarp Moruşca ▲ „Arestarea“ episcopului Policarp în România, în 1939, şi instalarea regimului comunist au condus la scindarea comunităţii ortodoxe din Statele Unite ▲ Dezbinarea durează de 61 ani, până anul acesta, când s-au făcut primii paşi spre reunificare ▲

După plecarea Preasfinţitului Policarp Moruşca în ţară, în 1939, datorită imposibilităţii acestuia de a mai reveni în Statele Unite, în urma interdicţiei puse de autorităţile politice ale timpului, preoţii şi parohiile s-au văzut din nou confruntaţi cu problemele de dinainte de 1935, cărora se mai adăuga una nouă: cine să preia îndatoririle Episcopului Policarp Moruşca? Neînţelegerile din America şi instalarea comunismului în România au condus, în cele din urmă, la scindarea comunităţii ortodoxe din Statele Unite, iar dezbinarea a durat 61 de ani.

Ultimul congres al Episcopiei, ce a avut loc înainte de plecarea Episcopului Policarp, în anul 1939, a ales un nou Consiliu Eparhial, prezidat de preotul Simion Mihălţan, preotul Ioan Truţia refuzând, pentru prima dată, să facă parte din structura de conducere a Episcopiei. Astfel, conducerea Episcopiei a rămas, cel puţin formal, în mâinile preotului Simion Mihălţan pentru următorii opt ani, până în 1947. Această perioadă este foarte greu de descris, pentru că nu s-au păstrat documente. Dintr-un Album aniversar aflăm că „procesele verbale ale congreselor nu s-au scris sau au dispărut fără urmă, iar registrele de corespondenţă şi casă s-au pierdut. Singurul izvor de informaţie este Solia, care publica însă numai ceea ce publicul trebuia să ştie. Iar mărturiile contemporane sunt contradictorii“.

În toată această perioadă, Ortodoxia română din SUA se afla în incertitudine. După plecarea lui Policap Moruşca, nu s-au făcut mari progrese, sigura izbândă a timpului fiind aceea a existenţei Episcopiei din punct de vedere juridic. Ca instituţie centrală, a decăzut foarte mult şi a fost dezbinată de scandalurile politice, puţina unitate a parohiilor, realizată de Episcopul Policarp, devenind din ce în ce mai fragilă.

1940, începuturile scindării

Lucrurile au mers încet-încet spre tristul eveniment din viaţa comunităţilor şi parohiilor ortodoxe române din America de Nord, care s-a concretizat mai târziu în scindarea Episcopiei Ortodoxe Române din America în două eparhii.

Problema absenţei episcopului din mijlocul preoţilor şi a credincioşilor s-a discutat, pentru prima oară, la Congresul bisericesc din septembrie 1940.

Preotul Ioan Truţia din Cleveland dorea să se implice din nou în conducerea Episcopiei şi, după ce primeşte o corespondenţă de la Episcopul Policarp, în care acesta îi mărturisea că, „după toate perspectivele, eu nu mă voi mai putea întoarce la misiunea de acolo“, a purtat îndelungate discuţii cu consulul Andrei Popovici, în scopul de a prelua conducerea Episcopiei. Intenţiile preotului din Cleveland şi a susţinătorilor săi s-au concretizat într-o scrisoare trimisă, pe 23 iulie 1940, Patriarhiei de la Bucureşti, în care se semnala faptul că, datorită dezordinii, episcopia este ameninţată cu dezorganizarea.

Ca răspuns la această scrisoare, patriarhul Nicodim a trimis o telegramă prin care făcea cunoscut faptul că problema urma a fi discutată în sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod.

La sinodul din septembrie al aceluiaşi an, preotul Ioan Mihălţan a afirmat că „avem episcop atât timp cât autorităţile ecleziale de acasă nu ne informează altfel“, explicând faptul că s-au trimis mai multe memorii prin care se cerea întoarcerea rapidă a Episcopului Policarp.

Episcop trimis de la Bucureşti

Anii care au urmat s-au caracterizat prin conflicte interne şi neînţelegeri legate, mai ales, de alegerea noului ierarh. În vederea rezolvării acestei prelungite situaţii de criză, Sfântul Sinod a încercat trimiterea unui nou episcop. Astfel, la începutul anului 1947, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Consiliul Episcopiei a făcut demersuri pentru clarificarea situaţiei lui Policarp, iar autorităţile bisericeşti de la Bucureşti erau pregătite să trimită un alt ierarh, în persoana lui Antim Nica, care se bucura de încrederea patriarhului şi a Guvernului.

Din păcate, la 28 martie 1947, Congresul Special al Episcopiei, convocat la Detroit, a refuzat să accepte pe nou-numitul episcop al autorităţilor de la Bucureşti şi a hotărât întoarcerea la Constituţia şi Regulamentele adoptate la 30 octombrie-1 noiembrie 1932, de către Congresul anual de la Cleveland, votând astfel pentru autonomie administrativă totală faţă de Patriarhia Română.

În mai 1950, s-a stabilit un nou Episcopat sub jurisdicţia Patriarhiei Române.

În iunie 1950, acest nou Episcopat a fost înregistrat în Michigan cu numele de „Episcopatul Român Ortodox Autonom pentru America de Nord şi de Sud“.

Preotul Andrei Moldovan a fost trimis pe ascuns la Bucureşti de un grup de opt preoţi şi a fost hirotonit episcop în Sibiu, la 12 noiembrie 1950.

Reîntors în America cu directiva Patriarhală de a pretinde Episcopia, Episcopul Moldovan înregistrează, la 19 decembrie 1950, la Curtea Federală a Districtului Northern Ohio, o petiţie, pentru a i se da lui Episcopia. Episcopul Policarp i-a îndemnat în scris pe preoţii şi credincioşii români din America să-l primească pe părintele Moldoveanu ca succesor al său şi „unic episcop canonic“.

În decursul deceniului ce a urmat, Moldovan şi Patriarhia Română au încercat, prin sistemul legal al Tribunalelor Americane, să obţină proprietate asupra Vetrei şi control asupra parohiilor şi bunurilor lor. În aceste procese, purtate în faţa Tribunalelor de District şi la Curtea Supremă, drepturile Episcopatului iniţial şi legal, cu Regulamentul şi auto-administrarea au biruit.

Autonomia a născut schisma deplină

Între 3-5 iulie 1951, Congresul Episcopiei, întrunit în Chicago, a decis ruperea legăturilor cu autorităţile bisericeşti din România, şi alegerea teologului Viorel (Valerian) Trifa, drept Episcop-Vicar.

Astfel, se afirmă independenţa Bisericii Ortodoxe Române din America: „Episcopia Ortodoxă Română din America este complet autonomă nu numai în ce priveşte administraţia, dar şi în cele duhovniceşti, neprimind nici un fel de dispoziţiuni sau hotărâri din partea Bisericii Române controlate de comunişti. Respinge toate şi fiecare dintre pretenţiile „Episcopatului Român Autonom din America“ şi ale lui Andrei Moldovan. Reafirmă că mai departe recunoşte ca Episcop pe Policarp Moruşca şi că, în absenţa lui, şi pentru binele Bisericii a ales un Episcop Vicar în persoana teologului Viorel (Valerian) D. Trifa“.

La 27 aprilie 1952, noul ales, Episcopul-Vicar Viorel D. Trifa este hirotonit în treapta Arhieriei, în Biserica „Pogorârii Duhului Sfânt“ din Philadelphia, de către un Sobor Arhieresc al Episcopilor Ucrainieni, condus de mitropolitul John Theodorovich, luând numele monahal de Valerian.

La scurt timp, patriarhul Iustinian a trimis o telegramă episcopilor care participaseră la hirotonie, în care spunea că „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu este de acord cu hirotonirea lui Viorel Trifa ca Episcop. „Participarea voastră la hirotonirea lui Trifa va fi considerată ca un amestec în problemele Bisericii noastre şi va fi pedepsită în conformitate cu canoanele Bisericii Universale, cu depunerea din scaun“.

Tânărul Episcop-Vicar, Valerian Trifa, ştia prea bine că oricare episcop, ce nu face parte dintr-un Sinod al Episcopilor, este necanonic. De aceea, una dintre preocupările sale majore era rezolvarea „canonicităţii“ sale şi a Episcopiei pe care o conducea.

O rezolvare a problemei canonicităţii a venit în martie 1960, când cererea Episcopiei de a fi primită sub jurisdicţia duhovnicească a Mitropoliei Ortodoxe Ruse a fost aprobată de Sf. Sinod al Episcopilor din New York.

În 1952, episcopul Moldovan, împreună cu credincioşii săi, a fost evacuat de la Vatra, în baza unui ordin judecătoresc. Consiliul Eparhial a decis să facă din Vatra reşedinţa episcopului Trifa şi sediul central al Episcopiei.

Odată cu moartea episcopului Policarp, în toamna anului 1958, Valerian Trifa a devenit episcop titular al Episcopiei de la Vatra.

Arhiepiscopul Victorin Ursache

În aprilie 1966, după moartea episcopului Andrei Moldovan, a fost ales în scaunul episcopal arhimandritul Victorin Ursache. Acesta, între anii 1956-1966, a fost superiorul Misiunii „Ierusalim“ din Statele Unite, precum şi profesor la Seminarul Teologic din South Canaan, Pennsylvania. La 11 iunie 1973, episcopul Victorin Ursache a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop. Arhiepiscopul Victorin s-a retras din activitatea pastorală în februarie 2001, iar la 16 iulie 2001, a trecut la Domnul, după 35 de ani de slujire în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada.

Vatra Românească şi noii săi episcopi

În 1980, Congresul Episcopiei de la Vatra Românească a ales, la Congresul electoral de la Clevaland, Ohio, arhiereu-vicar pe părintele Nathanael Popp, hirotonit în acelaşi an în Catedrala „Sfântul Gheorghe“, din Southfield, Detroit, Michigan, cu titlul de Episcop de Dearborn. Patru ani mai târziu, în 1984, prin pensionarea Arhiepiscopului Valerian, Congresul Episcopiei a ales drept Episcop titular pe tânărul Episcop-Vicar Nathaniel Pop, care păstoreşte Episcopia de la Vatra până astăzi.

După o slujire de peste 20 de ani ca Episcop titular al Episcopiei, IPS Nathaniel, ridicat la rangul de Arhiepiscop în anul 1996, a cerut Congresului să-i găsească un ajutor, iar la 28 iunie 2002, Congresul Episcopiei l-a ales pe arhimandritul Irineu Duvlea drept Episcop-Vicar al Episcopiei de la Vatra Românească, a cărui hirotonire întru Arhiereu a avut loc la 2 noiembrie, 2002, la Catedrala Episcopiei „Sfântul Gheorghe“ din Southfield, Detroit, Michigan, în prezenţa a peste 600 de credincioşi, 8 ierarhi, 68 de preoţi şi 9 diaconi.

IPS Nicolae şi PS Ioan Casian

După retragerea din scaun a arhiepiscopului Victorin, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a încredintat Înalt preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe atunci Mitropolit al Olteniei, mandatul de Arhiepiscop Locţiitor al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, începând cu 22 februarie 2001. La solicitarea Mitropolitului Teofan, Sfântul Sinod a hotărât, în şedinţa din 4-5 iulie 2001, să încredinţeze mandatul de Arhiepiscop Locţiitor al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, Înalt preasfinţitului Arhiepiscop Iosif al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, începând cu 5 iulie 2001.

Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, întrunit la 1 iulie 2000, a decis constituirea unei Comisii Speciale, care să analizeze situaţia din cadrul Eparhiei, având mandat de a studia posibilitatea asigurării succesiunii la scaunul arhiepiscopal.

La 27 septembrie 2001, la propunerea Comisiei Speciale, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, întrunit la Biserica ortodoxă românească, „Pogorârea Duhului Sfânt“ în Windsor, Ontario, a hotărât să nominalizeze, ca posibili candidaţi pentru ocuparea scaunului arhiepiscopal, pe părintele Nicolae Corin Condrea şi pe fratele Casian (Livius Ionel) Tunaru.

Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, întrunit la 9 martie 2002, la Biserica ortodoxă românească „Sf. Treime“ din Troy, Michigan, a ales pe părintele Nicolae Condrea ca arhiepiscop al acestei Eparhii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 13 martie 2002, a confirmat canonicitatea alegerii făcute de către Congres în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada.

Astfel, la 14 iulie 2002, în duminica a III-a după Rusalii - a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, în Catedrala ortodoxă română din Montreal, Canada, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, a fost hirotonit şi instalat Înalt preasfinţitul Nicolae Condrea în scaunul de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada. La evenimentul istoric pe care Biserica Ortodoxă Română l-a trăit pe 14 iulie 2002, a participat, o delegaţie a Bisericii noastre, condusă de către patriarhul Teoctist, reprezentanţi ai celorlalte Biserici Ortodoxe surori din America, precum şi multe personalităţi din viaţa bisericească, culturală şi socială, din România şi America.

Necesităţile misionare din ce în ce mai complexe ale Arhiepiscopiei au impus alegerea unui episcop-vicar. În urma recomandării făcute de arhiepiscopul Nicolae Condrea, în consultare cu Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de joi 2, martie 2006, l-a ales pe protosinghelul Ioan Casian Tunaru ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei, cu titulatura de Ioan Casian de Vicina.

Din nou împreună

La începutul lunii iulie a.c., în Grass Lake, Michigan, a avut loc cel de-al 76-lea Congres al Episcopiei Ortodoxe Române Vatra Românească din America. Congresul a luat în discuţie propunerea de unificare a celor două eparhii româneşti din America, respectiv Episcopia Ortodoxă Română (Vatra Românească), aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din America, şi Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Cele două structuri episcopale româneşti, despărţite, din punct de vedere jurisdicţional, încă din anul 1947, au făcut astfel paşi importanţi spre unitate. Propunerea a fost stipulată în documentul comun, rezultat în cadrul întâlnirii comisiei de dialog dintre cele două eparhii româneşti din America şi Patriarhia Română, care a avut loc în zilele de 25-27 februarie ale acestui an. În cadrul declaraţiei comune, semnate în luna februarie de către reprezentanţii celor două episcopii româneşti din America şi cei ai Patriarhiei Române, s-au făcut paşi importanţi în vederea realizării acestui deziderat al românilor ortodocşi de dincolo de ocean.

În zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „a luat act cu bucurie“ de decizia congreselor celor două eparhii ortodoxe româneşti din SUA şi Canada, de a aproba propunerile Comisiei mixte de dialog şi de a împuternici această comisie să-şi continue lucrarea, în vederea realizării unirii celor două eparhii într-o singură Mitropolie Ortodoxă Română pentru America de Nord.