Şirul episcopilor romaşcani începe cu vlădica Ioan, al cărui nume îl cunoaştem din pomelnicul de la Bistriţa, ctitoria voievodului Alexandru cel Bun, însă nu cunoaştem nimic din activitatea sa ca episcop de Roman. Întrucât pentru a vorbi despre fiecare dintre cei peste 70 de episcopi care s-au rânduit la Roman ne-ar trebui câteva zeci de pagini, ne vom opri atenţia asupra celor care s-au remarcat în mod deosebit şi despre ale căror perioade de păstorire există date certe.
Între perioadele 1531-1548 şi 1551-1558, în scaunul vlădicesc de la Roman s-a aflat Macarie al II-lea, un ierarh învăţat prin intermediul căruia cunoaştem foarte multe lucruri din perioada medievală a Bisericii şi nu numai. Este episcopul care se ocupă, din porunca voievodului Petru Rareş, de reconstrucţia actualei catedrale episcopale, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. A fost un episcop cultivat şi foarte influent. Este cronicarul care consemnează evenimentele istorice moldoveneşti începând cu trecerea în odihnă veşnică a Sfântului Ştefan (2 iulie 1504) până la începutul domniei lui Petru Rareş.
După statornicia vremurilor de la începutul veacului al XVII-lea, pe scaunul de la Roman era întronizat Anastasie Crimca (1606-1608), personalitate remarcabilă, însă a păstorit foarte puţin la Roman, întrucât a devenit mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Un alt episcop important în viaţa acestei eparhii a fost Evloghie (1641-1644) - cel care a fost desemnat de mitropolitul Varlaam al Moldovei şi de voievodul Vasile Lupu să întâmpine moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua de 13 iunie 1641, la Galaţi, însoţindu-le până la Iaşi. A participat în 1642 şi la Sinodul de la Iaşi. După moartea lui Evloghie, vine pe scaunul vlădicesc Anastasie (1644-1658). Acesta este cunoscut printre ierarhii Romanului prin faptul că din timpul păstoririi lui cunoaştem tradiţia statornicită de episcopii romaşcani, aceea de a îmbrăca veşmântul Sfântului Ioan Gură de aur în ziua de 13 noiembrie a fiecărui an. Mărturia este consemnată de diaconul cronicar Paul de Alep al patriarhului Macarie al Antiohiei, în vizită prin Moldova.
Sfinţii de la Roman
Între marii ierarhi ai Romanului din secolul al XVII-lea este Dosoftei al II-lea (1660-1671), versificatorul psalmilor şi autorul lucrării „Viaţa şi petrecerea sfinţilor“, unde găsim o listă de sfinţi pe care Biserica noastră i-a canonizat recent, între care figurează Sf. Ierah Ioan de Râşca şi Secu. Este canonizat de Biserica noastră sub numele de Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, fiind serbat la 13 decembrie. După ce Dosoftei trece pe scaunul mitropolitan de la Iaşi, la Roman vine, pentru patru ani, Teodosie (1671-1674), care ajunge, şi el, mitropolit al Moldovei. În anul 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl canonizează sub apelativul de Sfântul Ierarh mucenic Teodosie de la Brazi, cu dată de prăznuire 22 septembrie, întrucât a pătimit ca martir apărând credinţa strămoşească şi bunurile Bisericii.
Scaunul episcopal de la Roman este ocupat apoi de Ioan (1674-1685), care s-a dovedit cu viaţă aleasă şi pe care Biserica noastră l-a canonizat în 2008, intrând în calendar cu numele Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, unde îşi are mormântul, cu zi de prăznuire la 30 august.
Secolul al VIII-lea este marcat încă de la începutul lui de păstorirea episcopului Lavrentie (1701-1702), după care vine un mare trăitor isihast, Pahomie (1707-1714), ctitorul Schitului Procov, pe care Biserica noastră l-a canonizat în anul 2005, intrând în calendar sub numele Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, fiind serbat la 14 aprilie.
Consemnăm, apoi, la Roman, pe episcopul Ioanichie (1747-1769), care se trăgea din Ţuscanii din Deal, sat nu departe de Roman. Acesta a avut o păstorire îndelungată, fapt pentru care, în timpul său, episcopia şi-a îmbogăţit patrimoniul administrativ-gospodăresc. Pentru că în Moldova erau instalate domniile fanariote, acest episcop a intervenit de multe ori în apărarea drepturilor credincioşilor săraci împotriva abuzurilor domneşti, desfiinţând multe dintre birurile impuse. Reface multe biserici de eparhie şi este ctitor al Mănăstirii Vovidenia-Neamţ. În timpul său s-au tipărit câteva cărţi de slujbă: Psaltirea, Octoihul, Penticostarul, Pravila dumnezeieştii Liturghii. După o păstorire de 21 de ani, episcopul Ioanichie îşi dă obştescul sfârşit şi este înmormântat la Mănăstirea Neamţ.
Veniamin Costachi, episcop la 28 de ani
Între anii 1769 şi 1786, la cârma episcopiei vine Leon Gheucă, care s-a remarcat prin restaurarea catedralei episcopale şi a ansamblului arhitectural ce constituie centrul administrativ al eparhiei. Fiind un episcop cărturar, ierarhul romaşcan s-a evidenţiat printre susţinătorii mişcării iluministe, acţionând pentru reducerea limbii şi mentalităţii greceşti în şcoli, pentru primatul limbii române în viaţa culturală a ţării, pentru sprijinirea celor ce traduceau opere literare, moral-filosofice iluministe etc. Din 1786 este ales mitropolit al Moldovei.
La răspântia dintre secolele al XVIII-lea şi al IX-lea, păstoreşte la Roman marele Veniamin Costachi (1796-1803). Deşi avea 28 de ani când a luat cârma acestei episcopii, s-a remarcat, din primii ani de păstorire, prin fapte cu totul deosebite pe multiple laturi: cărturăreşti, pastoral-misionare, administrativ-gospodăreşti, social-filantropice etc. Experienţa dobândită la Roman l-a ajutat mult în activitatea sa de ilustru mitropolit al Moldovei. Dintre multele realizări de la Roman se păstrează, în incinta episcopiei, casa care-i poartă numele şi care adăposteşte astăzi o bogată colecţie patrimonială de obiecte bisericeşti. Tot lui îi aparţine prima farmacie din Roman şi bolniţa-spital din preajma Bisericii “Precista Mare” din Roman.
După trecerea lui Veniamin pe scaunul mitropolitan, la Roman este ales episcopul de Huşi, Gherasim Clipa (1803-1826), ierarh erudit cu studii în Germania, cunoscător al limbilor greacă, rusă, franceză şi germană. S-a remarcat prin multe înfăptuiri ca părinte duhovnicesc al Eparhiei Romanului în perioada de început a secolului al XIX-lea. A condus episcopia aproape 23 de ani. Arhipăstorirea sa a fost de mai lungă durată datorită faptului că vremurile se statorniciseră, întrucât la conducerea Moldovei au revenit domniile pământene. Ca şi Leon Gheucă, a fost un adept al iluminismului, dar a dat atenţie şi treburilor administrativ-gospodăreşti ale eparhiei şi ale centrului episcopal. Lui i se datorează multe modificări în interior şi în exterior, făcute Catedralei episcopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. De asemenea, în timpul lui, zestrea catedralei se îmbogăţeşte cu multe podoabe. Tot lui i se datorează dotarea catedralei cu o nouă catapeteasmă, ale cărei icoane sunt pictate de Eustaţie Altini. Facilitează traducerea multor cărţi filosofico-iluministe şi susţine mişcarea eteristă de la 1821 din Muntenia. Rămâne în amintirea romaşcanilor ca un episcop gospodar şi cultivat. Este înmormântat în Biserica „Sfântul Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, la 15 martie 1826.
Melchisedec Ştefănescu, un episcop simbol
Perioada anilor 1879-1892 s-a aflat sub păstorirea strălucită a inegalabilului Melchisedec Ştefănescu. Despre păstorirea acestui episcop-simbol s-au scris şi spus multe. Desigur că, în scurta noastră evocare, nu putem încadra toate înfăptuirile sale. Pentru a-l caracteriza este suficient să amintim ceea ce a spus mitropolitul Iosif Naniescu la instalarea sa pe scaunul de Roman, în ziua de 22 februarie 1879: „Melchisedec este cel mai învăţat episcop al românilor“.
Prin pregătirea sa intelectuală, prin vederile şi atitudinile sale social-patriotice, prin opera sa literal-academică şi prin înfăpuirile sale gospodăreşti, Melchisedec Ştefănescu a fost un episcop-instituţie pentru istoria vieţii bisericeşti a poporului nostru. A lăsat multe lucrări pe multiple planuri, iar testamentul său, scris de propria-i mână, reprezintă un document de mare însemnătate pastoral-creştină. A plecat la Hristos la 16 mai 1892 şi este înmormântat în grădina pe care o lăsase moştenire, din preajma episcopiei, în pitorescul oraş Roman, pe care patetic l-a numit „azilul bătrâneţilor mele“.
Primul traducător al comentariilor Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistolele pauline
Păstorirea episcopului Teodosie Atanasiu (1912-1923) a coincis cu evenimentele provocate de primul război mondial. Împreună cu mitropolitul Moldovei, Pimen Geogescu, a participat intens la evenimentele conflictuale ce se desfăşurau pe teritoriul eparhiei sale, cerând preoţilor şi credincioşilor săi, prin scrisori pastorale, să colecteze bani, alimente şi îmbrăcăminte pentru soldaţii de pe front; a cercetat şi ajutat spitalele de răniţi, a difuzat cărţi de îndrumare duhovnicească, a sprijinit cauza dreaptă pentru care lupta poporul român, iar după încheierea războiului a pledat pentru unirea Transilvaniei cu patria mamă. A fost un episcop erudit şi cu preocupări cărturăreşti, bun cunoscător al limbilor clasice şi moderne. A tradus pentru prima dată în româneşte din comentariile Sf. Ioan Gură de Aur la Epistolele pauline. Fiind bolnav, la 1 februarie 1923 se retrage din scaun la Mănăstirea Neamţ, de unde va trece în odihnă veşnică în ziua de 7 februarie 1927.
Din anul 1978, păstorirea Eparhiei Romanului este dată Preasfinţitului Eftimie Luca, pe care providenţa l-a păstrat până astăzi să fie ierarhul titular la împlinirea a 600 de ani de istorie neîntreruptă la Roman.
NOTĂ: Extrase din cuvântul PS Arhiereu-Vicar Ioachim Băcăuanul, adresat clerului şi credincioşilor din Episcopia Romanului, cu prilejul aniversării a 600 de ani de la prima atestare docu-mentară a eparhiei.
