Episcopia Cetăţii Albe - Ismail în anii celui de-al Doilea Război Mondial

Înfiinţată la 10 martie 1923, ca parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române Autocefale, Episcopia Cetăţii Albe - Ismail a reprezentat, timp de mai bine de două decenii, un focar de credinţă ortodoxă care a iradiat într-un mediu multietnic, aflat la frontiera românismului, în preajma ameninţării bolşevice.

Ierarhii din fruntea episcopiei, proveniţi din Bucovina (PS Nectarie Cotlarciuc), Transilvania (PS Iustinian Teculescu) sau din Basarabia (PS Dionisie Erhan), adică din regiuni unde românii aveau experienţa convieţuirii cu alte neamuri, dar şi experienţa marginalizării, au ştiut, alături de valorile credinţei, misiunea lor fundamentală, să creeze şi un mediu propice promovării valorilor naţionale româneşti, respectând însă diversitatea culturală şi etnică a regiunii.

Valoarea spirituală şi naţională a Bisericii din Basarabia a reprezentat motivul pentru care sovieticii, imediat după ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru, în vara anului 1940, au purces la deportarea şi uciderea preoţilor. Numărul preoţilor din cadrul Episcopiei Cetăţii Albe - Ismail care au căzut victimă terorii bolşevice într-un singur an de ocupaţie este impresionant. Acestor adevăraţi martiri le vom dedica în scurt timp un articol aparte. De asemenea, mulţi preoţi au ales să se refugieze în ţara rămasă liberă, odată cu armata şi administraţia. Cu inima grea a trebuit să se refugieze şi venerabilul episcop Dionisie Erhan, fiu al Basarabiei şi iubit arhiereu al Ismailului.

După un an de zile, armatele române, în alianţă cu cele germane, eliberau teritoriul basarabean. În faţa dezastrului pe care l-au întâlnit, autorităţile române au decis punerea Basarabiei sub un regim administrativ special şi luarea de măsuri energice prin care să fie lichidate efectele acţiunilor bolşevice.

Misiunea Bisericii în Basarabia, devastată de ateismul comunist

În cadrul acestui plan de reînsănătoşire a societăţii basarabene, Biserica urma să joace un rol major. Episcopia Cetăţii Albe - Ismail, aflată într-o zonă extrem de complexă din punct de vedere etnic, cultural şi cu multe probleme socio-economice, a trebuit să-şi mobilizeze la maximum energiile pentru a lupta pe teren duhovnicesc, social, naţional în propria arie de jurisdicţie, dar şi dincolo de Nistru, deoarece preoţii eparhiei, buni cunoscători ai limbilor slave sau chiar etnici ruşi, bulgari, ucraineni, care slujeau Sf. Liturghie în aceste limbi, erau cei mai potriviţi pentru a ajuta la renaşterea vieţii spirituale în Transnistria şi în alte regiuni afectate de ateismul comunist.

Cum coordonarea unei asemenea misiuni era prea grea pentru bătrânul episcop Dionisie Erhan, acesta s-a pensionat la 1 septembrie 1941, trecând la cele veşnice în ziua de 17 septembrie 1943, rămânând cu bucuria în suflet că Basarabia a redevenit românească. Drept locţiitor al scaunului vacant a fost numit PS Policarp Moruşca, episcopul Americii, care a acceptat, în condiţiile în care nu se putea întoarce în propria eparhie, să-şi pună energia în slujba românilor şi a tuturor credincioşilor ortodocşi din marginea de răsărit a ţării.

Documentele care conţin informaţii despre activitatea misionară şi culturală a slujitorilor Episcopiei Cetăţii Albe - Hotin în perioada septembrie 1941 - ianuarie 1944 sunt extrem de numeroase, arătând voinţa de a readuce cât mai repede starea de normalitate în cuprinsul întinsei eparhii (cuprindea judeţele Cahul, Ismail, Chilia şi Cetatea Albă). Prin inspecţii amănunţite care să arate exact situaţia din teritoriu (starea bisericilor, a preoţilor şi credincioşilor), prin organizarea minuţioasă a instituţiilor şi trasarea unor sarcini precise, numirea unor oameni potriviţi la locul potrivit, prin formarea preoţilor şi a credincioşilor şi antrenarea lor în activităţi comune, prin implicarea în problemele sociale pentru ajutorarea victimelor terorii bolşevice, Episcopia Cetăţii Albe - Ismail a căutat să contribuie la ridicarea morală, duhovnicească şi culturală a credincioşilor din acest spaţiu greu încercat.

Un bilanţ al acestei activităţi pe teren cultural datează din aprilie 1943, fiind semnat din partea Secţiei culturale de către preotul Mihail Madan, unul dintre iluştrii clerici români din perioada interbelică, care, după reocuparea Basarabiei de către sovietici, s-a refugiat la Bucureşti, fiind folosit ca interpret de limbă rusă de patriarhul Nicodim. Acest raport ne ajută să înţelegem direcţiile de acţiune pe teren cultural şi misionar ale slujitorilor eparhiei şi rolul major duhovnicesc, cultural şi social al preotului în acea perioadă.

Cateheză şi slujire

Evident, credinciosul, cu problemele şi îndoielile sale, formează obiectul de acţiune al slujitorilor Bisericii. Unul din mijloacele eficiente de menţinere a credincioşilor în cadrul comunităţii creştine şi pentru lămurirea adevărurilor de credinţă a fost conferinţa de duminică: "Pentru luminarea poporului şi întărirea lui în adevărurile credinţei, în întreaga eparhie au fost organizate conferinţe duminicale, care se ţin în fiecare parohie duminică după-amiază... Aceste conferinţe sunt încadrate de cântarea de obşte a rugăciunilor mai însemnate, cum este Tatăl nostru, Crezul, Mântuieşte, Doamne, poporul tău, Cu noi este Dumnezeu şi altele. Cu ajutorul acestor conferinţe, preoţii au căutat să dezvolte în popor dragoste de neam şi lege, totodată ferindu-l de propaganda comunistă şi ateistă şi îndemnându-l la fapte de milă creştină". Conferinţele erau organizate după o programă unitară pe toată eparhia, ca material ajutător pentru preot fiind distribuit volumul patriarhului Nicodim, "75 predici catehetice pentru popor".

Pentru buna organizare a activităţii pastoral-misionare, eparhia a fost împărţită în 14 cercuri protopopeşti, iar fiecare protopopiat a fost împărţit în 4-5 subcercuri pastorale, care cuprindeau parohii învecinate. Preoţii din cadrul subcercului se întâlneau în fiecare parohie, cel puţin o dată pe an (măcar în ziua hramului bisericii), pentru a sluji solemn în sobor, fapt de natură să atragă un număr mai mare de credincioşi la biserică, să predice şi să ţină conferinţe populare "cu sfaturi şi îndemnuri folositoare pentru popor". Părintele Madan constata că aceste acţiuni "s-au dovedit a fi de un real folos pentru întărirea sentimentului religios şi pentru ferirea lui de rătăcirile religioase". În acelaşi spirit, al comuniunii, au fost organizate "misiuni pentru popor", la mănăstirile Borisăuca, Alexandreni şi "Cetatea" - Ismail, "la care au participat mulţi preoţi şi mulţime mare de popor, căruia i s-au ţinut predici în limba română şi în limba înţeleasă de ei. Toate aceste misiuni au fost conduse de însuşi PS Episcop Policarp".

Preotul, un model duhovnicesc

La nivelul conducerii eparhiei s-a acordat mare atenţie conferinţelor pastorale generale, care aveau drept scop "ridicarea nivelului cultural al preoţimii, cimentarea legăturilor dintre clerici şi difuzarea ideilor, problemelor ce frământă Biserica la un moment dat". Spre exemplu, temele discutate la conferinţa din anul 1942 au fost "Comunismul în lumina creştinismului" şi "Ce ne spun mormintele. Necesitatea îngrijirii lor". De asemenea, pentru cântăreţi s-a pus accentul pe promovarea cântării de obşte, astfel încât credincioşii să participe mai intens la slujbe. "Aceste conferinţe, arată preotul Madan, au mai avut darul să ilustreze capacitatea intelectuală a clerului şi să arate prin subiectele pe care le-a tratat adevărurile neschimbătoare ale ortodoxismului nostru. Mult a contribuit la însufleţirea acestor conferinţe prezenţa PS Episcop Policarp, care a urmărit cu cel mai viu interes dezbaterile ce au avut loc, dând îndrumări clerului şi aducând cuvinte de laudă şi încurajare pentru preoţii care s-au prezentat cu lucrări temeinice studiate şi bine scrise."

Cuvinte către tineri

Tineretul, care a constituit o ţintă privilegiată a acţiunilor bolşevice, a beneficiat de o atenţie mărită, în şcoală şi în afara ei. În şcolile primare, predarea învăţământului religios s-a făcut de preoţi, diaconi şi chiar de cântăreţi care aveau studii teologice. Coordonarea învăţământului religios la ciclul primar a căzut în seama inspectorilor misionari pr. I. Petrovan şi pr. M. Sberea, ajutaţi de misionarii cercuali, conducerea eparhiei insistând foarte mult pe ideea de preot misionar, specializat pe anumite tipuri de acţiune. În multe cazuri, preoţii au suplinit pe învăţătorii mobilizaţi, preluând întreaga misiune de educare a copiilor. De asemenea, în fiecare şcoală au fost organizate coruri, sub conducerea cântăreţilor bisericeşti, copiii trebuind să participe la strană la slujba de duminică.

În ceea ce-i priveşte pe adolescenţi, aceştia au fost chemaţi la şezători în căminele culturale, la biserică şi la şcoală: "Fiecare întâlnire cu ei a fost un prilej de a prinde în ei lumina lui Hristos... Potrivit programului stabilit de comun acord cu autorităţile premilitare, toţi preoţii au fost invitaţi ca în fiecare sâmbătă, după-amiază, să facă catehizarea premilitarilor şi extraşcolarilor, iar duminică dimineaţa, între orele 9:30 - 10:30, să oficieze Sfânta Liturghie, ţinând predici corespunzătoare pentru paramilitari şi extraşcolari. Preoţii au mai fost obligaţi să înlocuiască pe comandanţii premilitari respectivi, acolo unde aceştia au fost mobilizaţi, îndeplinind toate ce sunt compatibile cu situaţia lor de preot".

În ceea ce priveşte şcolile secundare, în acea perioadă existau în cele patru judeţe ale eparhiei 20 de şcoli secundare, în care predau religia 12 profesori preoţi şi o profesoară. Coordonarea învăţământului religios în şcolile secundare i-a revenit consilierului cultural pr. Mihail Madan. PS Policarp a vizitat la rândul său şcoli din eparhie, îndemnându-i pe elevi la învăţătură şi la credinţă.

Credinţă şi cultură

Un alt domeniu în care preoţii s-au implicat a fost activitatea din cadrul căminelor culturale, ca misionari "pentru luminarea poporului şi solidarizarea lui în jurul ideii de unitate naţională".

Una din marile griji ale PS Episcop Policarp a fost redeschiderea Seminarului Teologic "Melchisedec Episcopul" din Ismail. Prezenţa acestui seminar era considerată extrem de importantă pentru formarea unor preoţi proveniţi din mediul local, care să stăpânească deopotrivă limba română şi graiurile minorităţilor conlocuitoare, astfel încât să poată răspândi mai bine Cuvântul Domnului. Aceşti absolvenţi puteau să fie o resursă şi pentru Transnistria, unde lipsa de preoţi era acută. Din păcate, absenţa unui local corespunzător (în fosta clădire funcţionau alte trei licee) şi lipsa banilor au împiedicat realizarea acestui deziderat. În schimb, s-a reuşit deschiderea la Ismail a unei şcoli de cântăreţi, sub coordonarea părintelui protodiacon Pavel Berezescu, cu 6 profesori şi 43 de elevi.

Înainte de ocupaţia sovietică, pe lângă Reşedinţa episcopală, funcţiona un muzeu bisericesc, înfiinţat în anul 1924, din îndemnul savantului Nicolae Iorga. Acest muzeu, care adăpostea lucruri de mare valoare, a fost complet devastat de sovietici, dispărând toate obiectele. Pentru ca situaţia să nu rămână aşa, conducerea eparhiei a iniţiat renaşterea muzeului, cu noi obiecte donate de credincioşi. Biblioteca, la rându-i devastată, a fost recreată, cu un fond de 1.719 volume, pentru nevoile clerului. De asemenea, parohiile au primit cărţile trebuitoare cultului şi nevoilor sufleteşti ale credincioşilor, prin serviciul de colportaj distribuindu-se peste 35.000 de cărţi de rugăciuni, precum şi numeroase broşuri, cruciuliţe etc.

Organizarea activităţii misionare

Cât priveşte organizarea activităţii propriu-zis misionare, eparhia a fost împărţită în două sectoare misionare. Sectorul compus din judeţele Chilia şi Cetatea Albă a fost încredinţat inspectorului misionar pr. Iacob Petrovan, iar sectorul compus din judeţele Ismail şi Cahul, preotului Mihai Sberea: "Inspectorii misionari, în vizitele lor, au cercetat la faţa locului situaţia fiecărei parohii, dând clerului îndrumările necesare pentru rodnica desfăşurare a activităţii pastorale şi îndeplinirea dispoziţiunilor conducerii eparhiale... au organizat conferinţe misionare, având concursul consiliilor parohiale, comitetelor de râvnitori ai Ortodoxiei şi Oastea Domnului şi autorităţilor administrative", în vederea promovării valorilor credinţei ortodoxe. În cadrul activităţii de propagandă misionară, de mare succes s-a bucurat folosirea "aparatelor de proiecţie fixe şi cinematografice cu filme religioase".

Activitatea inspectorilor misionari a fost sprijinită de cei 14 misionari cercuali "recrutaţi dintre preoţii cei mai buni, entuziaşti şi cu experienţă pastorală" şi de toţi ceilalţi preoţi, astfel încât se constata o revenire puternică la ortodoxie a celor care abandonaseră credinţa sau trecuseră la alte grupări religioase. Rolul acestor misionari era să contribuie şi la întărirea moralei publice şi a familiei creştine, prin combaterea concubinajului şi cununarea acelor perechi care nu putuseră, în perioada ocupaţiei, să-şi oficializeze relaţia înaintea lui Dumnezeu. Astfel, 3.442 de perechi de concubini

s-au căsătorit legiuit numai într-un singur an. O altă problemă deosebit de gravă a satului românesc din acea perioadă, alcoolismul, a fost la rându-i tratată cu toată seriozitatea.

În ceea ce priveşte oraşele din eparhie, cu problemele misionare specifice, s-a acordat o mare atenţie intelectualilor, care au fost atraşi să ia parte la promovarea valorilor culturale şi spirituale, dar şi mahalalelor muncitoreşti, cu oameni dezrădăcinaţi din locurile natale, aflaţi în căutarea unui reper.

Misiune în Transnistria

Acestei activităţi bogate cu caracter misionar-cultural din cuprinsul Eparhiei Cetăţii Albe - Ismail i s-a adăugat participarea a nu mai puţin de 61 de preoţi din cuprinsul acestei episcopii la eforturile de renaştere a vieţii creştine dincolo de Nistru, în cadrul Misiunii Bisericii Ortodoxe Române din Transnistria.

În cadrul Misiunii, preoţii din sudul Basarabiei au primit posturi de protopopi, subprotopopi şi misionari în oraşele şi judeţele: Odesa, Ananiev, Berezovca, Oceacov, Golta, Ovidiopol şi Tiraspol.

Conform părintelui Madan, "din rapoartele primite se constată că preoţii noştri lucrează cu toată râvna la posturile lor, străbătând satele şi cătunele împrăştiate, ce n-au văzut preoţi de mai mulţi ani, aducând până şi în casele cele mai sărace mângâiere şi bucurie.

Tot pentru nevoile din Transnistria s-au adunat de la bisericile din eparhia noastră cărţi de ritual în limba slavonă, care s-au expediat în şapte lăzi mari.

Însuşi PS Episcop Policarp, în zilele de 28 şi 29 iunie 1942, a condus un pelerinaj alcătuit din intelectualii din oraşul Cetatea Albă la locurile de lângă Odesa, unde s-au dat cele mai crâncene lupte pentru dezrobirea Transnistriei, oficiind la cimitirele eroilor parastase şi ţinând predici impresionante.

La 30 august 1942, PS Episcop a fost la Ovidiopol, unde împreună cu PS Efrem al Chişinăului a sfinţit catedrala oraşului, iar la 14 martie 1943, de Duminica Ortodoxiei, a luat parte la slujba solemnă şi procesiunea religioasă din oraşul Odesa".

Cele de mai sus sunt numai câteva aspecte dintr-o bogată activitate desfăşurată pentru credinţă şi neam de oameni care au fost consideraţi mai apoi "criminali de război", mulţi dintre ei găsindu-şi sfârşitul în Gulagul comunist. De fapt, ei sunt martiri şi mărturisitori uitaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, al căror nume trebuie readus în conştiinţa naţională şi cinstiţi aşa cum merită.