Episcopul Synesius de Cyrene, slujitor al Înțelepciunii

Perioada târzie a Anti­chi­tă­ții a cunoscut, odată cu evoluția creș­tinis­mu­lui spre statutul de religie majoritară în spațiul mediteraneean, concomitentă cu criza finală a Imperiului Roman, separat definitiv în urma morții împăratului Teodosie I cel Mare (395), unele personalități ­care ilustrează expresiv această epocă de profunde transformări.

Între acestea, unul dintre cele mai complexe cazuri este reprezentat de Synesius, Episcop al Cyrenei de la începutul secolului al V-lea, căruia patrologii i-au acordat unele epitete aparent contrastante: „episcopul filosof - sau - moșier”, „platonicianul cu mitră”, „umanist timpuriu” ori „primul platonician botezat”. Principalul motiv pentru care personalitatea sa a fost oarecum marginalizată în istoria Bisericii este reprezentat de faptul că acest nobil elenofil nu și-a terminat drumul spre Hristos, deși a deținut în ultimii săi trei ani de viață demnitatea de episcop.

Convertirea lui Synesius la creștinism dă dreptate cuvintelor Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni (1, 22): „...iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune”, cărora profesorul de istorie a gândirii bizantine Basile Tatakis le dă următoarea interpretare: „Revelația este, în realitate, un apel la grecul de atunci care se convertește ca să își extindă cadrele puțin cam rigide ale ra­ți­unii sale; ca și pe cele ale con­științei sale”. Dacă putem identifica un crez clar al acestui personaj profund original dintr-o perioadă de mari tulburări, acesta este reprezentat de dragostea sa pentru cultură, de dorința de a vedea perpetuarea acesteia. Parcursul său spre însușirea preceptelor teologiei și trăirii creștine este marcat de numeroase ezitări, de o „schismă a su­fletului”, așa cum o caracteriza un patrolog francez, și de adaptări incomplete ale conceptelor filosofiei neoplatonice la acestea - deși, potrivit afirmației lui Claudio Moreschini, „...creștinismul său a fost ceva mai mult decât o formală travestire de concepte”. Este posibil ca o cauză a acestei convertiri șo­vă­ielnice să fi fost formarea sa intelectuală, desăvârșită în cadrul Universității ptolemaice din Alexandria, cunoscută în epocă sub denumirea de Museion, ce adăpostea cea mai mare bibliotecă a lumii antice, cât și o comunitate de sa­vanți plătiți de stat pentru a se dedica studiului. Deși ultimii profesori erau majoritar păgâni, promovau o atitudine de neutralitate religioasă în mediul universitar și nu împărtășeau polemica anticreș­tină a corespondenților lor din Atena, ce urmau doctrinei lui Iamblichos, vizând transformarea neoplatonismului într-un cult care să se substituie creștinismului.

Synesius și-a însușit deplin aceste convingeri, nefiind vreodată un adversar al religiei creștine. De exemplu, el a condamnat deopotrivă ignoranța (ἀμαθία) sofiștilor păgâni, cât și cea a unor monahi, iar veridicitatea criticilor sale a fost dovedită peste puțină vreme de abuzurile săvârșite de către parabolanii egipteni. Din contră, acest filosof cu origini nobiliare era mai degrabă favorabil religiei creștine - așa cum arată istoricii bisericești contemporani, precum Fotie, Evagrie Scolasticul ori Suidas -, dar a fost un credincios lipsit de entuziasm, deși nu și de convingere, deoarece a trăit convertirea ca pe un act interior, al con­științei, similar idealului urmărit de acel bios theoretikos promovat de filosofia antică.

Dacă însă acest literat căruia Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei i-a acordat mitra episcopală la anul 410 este departe de idealul sfin­țeniei, el avea alte calități care l-au impus în fața intransigentului ierarh egiptean, cunoscut pentru disputa sa cu Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, finalizată prin depunerea acestuia din urmă în cadrul Sinodului de la Stejar (404). Synesius provenea dintr-o provincie marginală a Imperiului Roman, Libya Superior, cunoscută și sub numele de Pentapolisul african, ce ocupa teritoriul actualei Cirenaice, regiunea estică a Libiei. Situată pe linia de demarcație dintre Imperiul Roman de Răsărit și cel de Apus și relativ săracă în resurse, această provincie era din ce în ce mai neglijată în contextul declinului economic și militar al epocii, rămânând expusă atacurilor triburilor berbere ale machetilor și ausonienilor (numiți ausurieni de către Synesius). Dar Libya Superior se afla sub juris­dicția ecleziastică a Alexandriei, iar conducătorul Bisericii de aici nu avea de gând să-i abandoneze pe credincioșii din părțile apusene ale eparhiei sale.

Synesius era omul de care era nevoie la acea vreme, în primul rând prin originea sa: acesta provenea dintr-o familie nobiliară greco-romană cu îndelungate tradiții, dat fiind că regiunea Cirenaică fusese colonizată de către greci în secolul al VII-lea î.Hr. și se afla sub stăpânire romană de aproximativ cinci veacuri. De la părinții săi moștenise mai multe moșii în regiunea Anchemachos, aflată în apropierea Cyrenei și, urmând parcursului epocii, se implicase în treburile cetății, primind în jurul vârstei de 25 de ani rangul de magistrat (curialis). S-a dovedit a fi un administrator talentat, reușind să organizeze milițiile locale și să refacă fortificațiile orașului, ceea ce a contribuit la respingerea a două atacuri ale triburilor berbere.

De asemenea, acest aristocrat avea o vie pasiune pentru știință, pe care și-a manifestat-o, spre exemplu, prin realizarea unui nou model de catapultă, folosit în apărarea cetății sale. Nici astronomia nu îi era străină, așa cum reiese din scrierea sa, Cuvânt despre darul astrolabului, adresată unui prieten, Paeonios din Constantinopol: „Astronomia este o știință foarte venerabilă și probabil cu un trecut îndepărtat; eu o consider drept un instrument apropiat de negrăita teologie. Fericitul corp al aerului supune materia. Mișcarea acestui corp imită inteligența, după părerea celor mai cinstiți filosofi; demonstrațiile sunt certe. Astronomia se slujește de geometrie și aritmetică, pe care dacă cineva le controlează prin astrolab, regulă a adevărului, n-ar greși”. Preocuparea lui Synesius pentru această știință a mers până într-acolo încât a proiectat un astrolab, așa cum arată titlul lucrării antecitate, adică o hartă cerească, o proiecție co­nică a sferei stelelor, și un hidroscop, numit actualmente aerometru, un instrument prevăzut cu un flotor de greutate ce permite măsurarea greutății specifice a lichidelor printr-o simplă gradare. Este foarte posibil ca și cunoștințele sale de astronomie să-i fi atras simpatia lui Teofil, care era implicat în controversa pascală cu celelalte scaune bisericești.

Chiar dacă majoritatea cercetătorilor vieții și operei sale afirmă că Episcopul Synesius a fost mai degrabă retor decât filosof, este incontestabil că era un om de spirit și cu vedere pătrunzătoare, așa cum reiese din tratatul umoristic intitulat Lauda calviției, cât și din cea mai profundă dintre scrierile sale, Despre vise (De Insomniis), un studiu asupra sufletului ca sediu și origine a imaginilor onirice, ce demonstrează supraviețuirea con­știin­ței dincolo de existența trupului și prezintă conceptul de „valuri îna­intate” (προχυλωδήματα) ale evenimentelor viitoare. (Va urma)