Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Episcopul Synesius de Cyrene, slujitor al Înțelepciunii (II)

Episcopul Synesius de Cyrene, slujitor al Înțelepciunii (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Arhim. Dr. Nectarie Șofelea - 07 Apr, 2021

Deși afirma adesea că ar dori să se dedice exclusiv studiului și vieții contemplative, Episcopul Synesius nu a lipsit vreodată din viața publică a cetății și provinciei sale, pe care le-a animat prin realul său talent oratoric. Modelul său în această privință era reprezentat de retorul Dion din Prusa sau Dion Hrisostomul, căruia i-a dedicat un tratat în trei părți, ce constituie o veritabilă apologie a culturii literare grecești, cât și un protreptic pentru studiul artelor liberale. La acesta se adaugă cele 156 de epistole ce s-au păstrat de la el - redactate într-un stil antic pur, ce îl consacră drept ultimul epistolograf de marcă al Antichității -, cât și două discursuri, dintre care unul reprezintă un elogiu al generalului victorios Anisius, iar cel de-al doilea este o exortație adresată locuitorilor Cyrenei, pe care îi îndemna să reziste până la capăt în fața atacurilor barbarilor. Totodată, considerația pe care ierarhul libian a arătat-o stu­diului artei oratorice, ca element-cheie în prezervarea moște­ni­rii culturale elene, a prevestit una dintre trăsăturile de bază ale literaturii bizantine ulterioare, tratatul și stilul său bucurându-se de aprecierea unor autori precum Mihail Psellos, Toma Magistrul, Macarie Hrisochefalos, Teodor Metochites ori Nichifor Gregoras.

Ca personalitate de prim plan a provinciei sale, popular atât în rândurile nobilimii, cât și printre repre­zen­tanții clerului, nu este de mirare că Episcopul Synesius a fost numit am­basador al Pentapolisului libian pe lângă curtea din Constantinopol, unde a rămas vreme de trei ani, în perioada 400-403. Aici a avut ocazia de a se apropia de Anthemius, prefectul pretoriului, un alt reprezentant al aristocrației conservatoare gre­co-romane, pe care l-a susținut în lupta sa împotriva influenței partidei goților arieni, prefigurând o formă de patriotism elenic conștient și viu, ce va constitui liantul politic al Imperiului Bizantin. Tot acum, el a rostit un discurs înaintea împă­ra­tului Arcadius (395-408), intitulat Despre imperiu, în cadrul căruia subliniază, pe baza filosofiei platonice, originea divină a suveranului, cât și datoria sa de a se îngriji de binele supușilor săi, renunțând la pompa și ceremonialul artificial care îl îndepărtau de oamenii obișnuiți.

Tot în Constantinopol, Episcopul Synesius a avut prilejul de a asista la conflictul iscat între arhiepiscopul orașului, Sfântul Ioan Gură de Aur, și împărăteasa Eudoxia, ceea ce l-a determinat pe patrologul francez H. Druon să afirme: „Cine știe dacă amintirea luptei încordate dintre patriarh și împărăteasă nu-i va fi dat puțin curaj, de care să uzeze în cearta cu guvernatorul Pentapolei. Poate că un plan secret al provi­denței a trimis un grec păgân să primească la Constantinopol lecții de eroism creștin”. Căci Synesius este primul ierarh din istoria Bisericii care pronunță o excomunicare solemnă, împotriva guvernatorului Lybiei Superior, Andronic, vinovat de extorcări și violențe împotriva locuitorilor.

În consecință, atunci când scaunul episcopal al Ptolemaidei - reședința eclesiastică a provinciei Pentapolisului - a fost vacantat, în jurul anului 410, alegerea preoților și a locuitorilor acestei urbe a căzut asupra celui căruia patrologul Henri-Irénée Marrou îi face următoarea caracterizare: „Nu omul religios a fost cel numit în această funcție, ci cetățeanul distins, oratorul iscusit, ambasadorul cu minte ageră, omul care era în stare să-și apere cauza în fața reprezentanților administrației imperiale și, mai presus de toate, soldatul capabil să organizeze rezistența împotriva triburilor din interior. Clerul și oamenii din Ptolemais au văzut în Synesius omul potrivit, în acele vremuri grele, pentru rolul de defensor plebis sau civitatis. Aceasta era o vocatio într-un sens activ, în sensul strict și originar al cuvântului”.

Synesius nu s-a arătat deloc dornic, la început, să-și asume această funcție, atât pentru că aceasta nu oferea o situație deloc ușoară în condițiile vremii, cât și din cauza mai multor obiecții personale, pe care le expune într-o scrisoare deschisă (Epistola 105) - fapt rar întâlnit în istoria bisericească - către fratele său, Evoptius, pe care ulterior a citit-o și Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Chiar dacă întinderea și cuprinsul acestei scrieri nu pot fi comparate cu tratatele despre preoție ale Sfântului Grigorie Teologul ori ale Sfântului Ioan Gură de Aur, fiorul resimțit în fața acestei slujiri nu este mai puțin autentic, iar la Episcopul Synesius el se exprimă și într-o scrisoare adresată consiliului bătrânilor orașului său natal, în care se observă tensiunea interioară ce îl stăpânea la acel moment și lupta ce se purta în inima sa între dragostea pentru filosofie și imboldul de a onora hotărârea concetățenilor săi și a lui Dumnezeu: „Aș fi vrut mai degrabă să mor mai multe morți decât să preiau acest oficiu religios, căci nu consider că puterile mele sunt pe măsura sarcinii. Dar acum că Dumnezeu a împlinit nu ceea ce eu cerusem, ci ceea ce El a voit, mă rog ca El, Care a fost Păstorul vieții mele, să devină și Apărătorul sarcinii mele ... se spune că la Dumnezeu toate sunt cu putință, chiar și lucrurile imposibile. Drept aceea ridicați-vă mâinile în rugăciune către Domnul pentru mine, și porunciți atât locuitorilor din oraș, cât și celor care locuiesc la câmpie ori frecventează bisericile satelor să se roage pentru mine atât în particular, cât și în comunitate. Dacă Dumnezeu nu mă părăsește, atunci voi cunoaște că preoția nu e o coborâre a filosofiei, ci o înălțare a acesteia”.

Păstorirea acestui episcop filosof nu a durat decât trei ani, sfârșin­du-se cu moartea sa prematură, rezultatul cel mai probabil al unei boli și consecință a unei vieți puse în slujba altora. Spiritualitatea creș­tină i-a păstrat o amintire favorabilă lui Synesius, așa cum consemnează Ioan Moshu în Limonariul său. Pornind de la relatarea lui Leonțiu din Apameea, acesta arată că în timpul Arhiepiscopului Evloghie al Alexandriei, Synesius l-ar fi convertit la creștinism pe un fost coleg de școală din Alexandria, Evagrie. Acesta, spre deosebire de el, îmbrățișase și polemica anticreș­tină a filosofiei, considerând mai ales învățăturile privind învierea trupurilor după moarte și mila arătată față de săraci ca fiind ridicole. Cu toate acestea, episcopul Ptolemaidei a reușit să-l convingă de adevărul credinței creștine, acesta botezându-se împreună cu întreaga sa familie. Însă, după un timp, oferind Evagrie trei dinari de aur ca milostenie unor săraci, a venit la Episcopul Synesius și i-a cerut să-i ofere o chitanță pentru această sumă, pentru ca Hristos să i-o înapoieze pe lumea cealaltă, iar ierarhul libian i-a împlinit dorința. Murind după ceva timp Evagrie, le-a cerut copiilor lui să-l înmormânteze cu chitanța în mână. Iar a treia zi după înmormântare i s-a arătat lui Syne­sius în vis, cerându-i să-l dezgroape și să ia chitanța din mâna sa, deoarece fusese plătit și scrisese cu mâna lui că nu-i mai datorează nimic. Și într-adevăr, dezgropân­du-l, au aflat în mâna lui chitanța pe care se afla scris, de mâna filosofului, următoarele: „Eu, Evagrie filosoful, către prea cuviosul Domn Synesie episcopul, salutare. Am primit suma scrisă în acest document, am fost plătit și nu-mi mai datorezi nimic pentru aurul pe care ți l-am dat, adică prin tine lui Hristos Dumnezeu și Mântuitorul nostru”.

Citeşte mai multe despre:   Episcopul Synesius de Cyrene