Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Episcopul Theodor Abu Qurra și contextul creștin din Țara Sfântă în secolele VIII-IX

Episcopul Theodor Abu Qurra și contextul creștin din Țara Sfântă în secolele VIII-IX

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar

Unul dintre cei mai importanţi scriitori creştini de limbă arabă a fost Episcopul de Harran Theodor Abu Qurra (Qurrah), cunoscut și sub numele de Aboucare sau Abou Kurra. Deşi activitatea lui s-a derulat în oraşul Harran, nordul Siriei (actualmente Altınbaşak, în Turcia, la graniţa cu Siria), Theodor nu a fost străin de contextul religios din Ţara Sfântă. El s-a remarcat prin contribuția avută cu prilejul controverselor dintre creștini și musulmani, în secolele VIII-IX, dar și pentru că a cercetat și popularizat scrierile Sfântului Ioan Damaschinul (cca. 675 - 4 decembrie 749).

Cele mai importante izvoare arată că Theodor Abu Qurra s-a născut în jurul anului 750, în Edessa. A trecut la Domnul către anul 820. Potrivit cercetătorului Andrew Louth, decesul lui Abu Qurra s-ar fi produs câţiva ani mai târziu, argument în acest sens stând faptul că, în jurul anului 830, ar fi revenit în scaunul episcopal după ce, în prealabil, fusese izgonit de Patriarhul Theodoret al Antiohiei († c. 812). A fost supranumit Abu Qurra sau Qurrah, termen arab compus care are sensul de „tatăl/izvorul mângâierii”. Pentru unii spe­cia­liști, numele ar avea legătură cu provincia Caria, din sud-vestul Asiei Mici.

În literatura de specialitate, opinia generală este aceea că Theodor Abu Qurra a fost monah la Mănăstirea „Sfântul Sava”, loc unde a continuat opera lui Ioan Damaschinul, scriind în limba arabă. O asemenea opinie se întemeiază pe dovezi externe, mai precis pe „Martiriul Sfântului Mihail Savaitul”, dar şi pe mărturii interne. În textul Martiriului amintit se precizează că Theodor vieţuia la Mănăstirea Sfântului Sava şi era extrem de apreciat de către monahii de acolo, care îi cereau adesea sfaturi duhovniceşti.

Nu se poate stabili momentul în care Theodor a intrat în viaţa monahală şi nici nu pot fi făcute aprecieri asupra biografiei sale de până la acel moment. Cunoştinţele sale de limbă arabă ne fac totuşi să ne gândim că Theodor a intrat în contact cu lumea arabă, probabil trăind pentru o perioadă într-unul din oraşele Califatului Abbasid, înainte de a se stabili în Ţara Sfântă. Viaţa sa la „Sfântul Sava” se va fi încadrat în tiparele vremii, Theodor, asemenea Sfântului Ioan Damaschinul, fiind preocupat de studiul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi. Este posibil să fi predicat în Ierusalim, împrejurare în care se va fi remarcat pentru calităţile sale. În titlul unei scrieri păstrate în limba greacă se menţionează că lucrarea este „prin glasul” (διὰ φωνῆς) lui Ioan Damaschinul. Se remarcă așadar că Theodor avea un respect deosebit pentru munca ilustrului său predecesor şi încerca să-i popularizeze învățăturile.

Sunt și cercetători care au pus sub semnul întrebării şederea lui Theodor la „Sfântul Sava”. Ei au arătat că, în fapt, este vorba de Teodor al Edessei, un alt important apologet creştin al veacurilor VIII-IX. Chiar dacă admitem o asemenea ipoteză, totuși legăturile lui Abu Qurra cu Ţara Sfântă nu pot fi tăgăduite, el aflându-se în centrul multor dispute antimusulmane. Se cunoaşte că Theodor a sărit în ajutorul unor creştini din Azot (Aşdod), care erau angajaţi într-o dispută cu musulmanii stabiliți în acel oraş. De asemenea, pe când se întorcea de la Ierusalim la Harran, fie dintr-un pelerinaj, fie tot după o dispută teologică, Theodor a fost interpelat de un musulman care i-a cerut să se lepede de credinţă şi să-l recunoască pe Muhammad ca profet al lui Dumnezeu. Răspunsul teologului creştin a fost acela că nu există vreo dovadă sau vreun semn care să ateste calitatea profetică a lui Muhammad. Sfânta Scriptură nu oferă vreo referinţă, fie ea cât de vagă, în legătură cu Muhammad ca trimis al lui Dumnezeu. Dovadă a polemicii sale acerbe contra islamului este şi faptul că gânditorul musulman Isa ibn Sabih al-Murdar (sau Abu Musa al-Murdar, † 840) a redactat o scriere împotriva lui Theodor, prin care răspundea acuzelor aduse de acesta doctrinei şi practicilor musulmane.

Prin urmare, chiar dacă şederea lui Theodor la Mănăstirea Sfântului Sava este pusă sub semnul întrebării, este dificil de contestat însăși prezenţa sa în Ţara Sfântă, în contextul disputelor dintre creştini şi musulmani, dispute în care Theodor a jucat un rol important.

Contribuția adusă în cadrul rivalităților dintre creștini și musulmani se reflectă și în opera acestui episcop. Scrierile sale sunt impregnate de un profund caracter apologetic. Polemica sa antimusulmană s-a concentrat pe demonstrarea adevărurilor credinţei creştine, în special a tainei Sfintei Treimi, fervent atacată de către musulmani. Prin raţionamentele sale atent gândite, Theodor a reuşit, în dese rânduri, să-i pună în dificultate pe interlocutori, provocând controverse chiar în sânul mişcării islamice, asupra unor probleme precum atributele divine, calitatea Coranului de cuvânt necreat, libertatea umană şi atotputernicia divină. Astfel de caracteristici se regăsesc şi în lucrarea Disputatio Saraceni et Christiani, atribuită Sfântului Ioan Damaschinul, dar care este foarte posibil să fi fost redactată de Theodor însuşi, pe baza învăţăturilor Sfântului Ioan, dovadă a faptului că ierarhul era în legătură cu obștea de la „Sfântul Sava”, chiar dacă, probabil, nu a locuit acolo ca monah. Scrierea este tradusă și în limba română, publicată în revista Mitropolia Olteniei, anul LXIII (2011), nr. 5-8, pp. 192-213.

Dintre cercetătorii preocupați de persoana şi opera lui Theodor Abu Qurra, Ignace Dick a reliefat contribuția acestui episcop în contextul creştin din Siria, Palestina şi nordul Mesopotamiei, în primele decenii ale Califatului Abbasid. Potrivit celor relatate în studiul „Un continuateur arabe de saint Jean Damascène: Théodore Abuqurra, évêque de Harran. La personne et son milieu”, Theodor este cel mai de seamă reprezentant non-bizantin al Ortodoxiei calcedoniene din această perioadă. El este important şi pentru înţelegerea modului în care filosofia aristoteliană a pătruns în gândirea arabă, limbajul său filosofic reliefând compromisul dintre gândirea aristoteliană şi cea teologică creştină, înainte de marile traduceri ale lui Aristotel în limba arabă. Polemica antimusulmană a lui Theodor Abu Qurra dezvăluie teologia islamică în zorii ei şi constituie un izvor important pentru cercetarea cadrului în care se derulau relaţiile creştino-musulmane în epocă.

Scrierile lui Theodor Abu Qurra s-au păstrat în limbile greacă și arabă. În colecția Patrologia Graeca se găsesc 43 de opuscule, în formă de dialoguri. În cuprinsul acestora, un creştin răspunde provocărilor lansate de un musulman, un eretic sau un evreu, ori combate anumite învăţături ale acestora. Câteva opuscule sunt dedicate în exclusivitate lămuririi unor aspecte de ordin doctrinar creştin. De exemplu, într-unul dintre aceste opuscule, Theodor vorbeşte despre cei cinci duşmani de care ne-a izbăvit Mântuitorul Hristos, prin Jertfa Sa: moartea, diavolul, blestemul Legii, păcatul şi iadul. În limba arabă, opera lui Abu Qurra este compusă din 28 de tratate, 16 dintre ele dedicate polemicii cu musulmanii.

Pe fondul celor prezentate, se poate constata că Theodor Abu Qurra a avut un rol important în viaţa religioasă din Ţara Sfântă, în perioada veacurilor VIII-IX. Fie că acceptăm sau nu calitatea sa de monah în Mănăstirea „Sfântul Sava”, trebuie recunoscut rolul său în sprijinirea creştinilor din Ierusalim şi din întreaga Palestină în polemica lor cu musulmanii, dar și preocupările acestuia de apărare a cultului icoanelor şi de clarificare a unor aspecte doctrinare mai puțin clare pentru creştinii din Orient.