Epoca de aur din istoria artei noastre

Sub influenţa nemijlocită a canoanelor iconografice ale broderiilor bizantine, stabilite în cadrul unor concilii ecumenice posticonoclaste, când au devenit principii fundamentale, a evoluat o vreme şi broderia medievală românească, unul dintre cele mai strălucite capitole ale istoriei artei noastre din toate timpurile.

Ţinându-se cont de tradiţiile bizantine şi orientale, luându-se în considerare sugestii ale goticului târziu şi ale Renaşterii italiene, pe un fond autohton, epoca broderiilor româneşti a atins apogeul în a doua jumătate a veacului al XV-lea şi în prima jumătate a celui de al XVI-lea. Din punct de vedere tehnic, specialiştii au stabilit două faze distincte în evoluţia broderiei medievale româneşti, prima fiind cuprinsă între veacurile XIV-XVII, „când se coase în puncte foarte mici, cu fire de aur, de argint şi de mătase colorată“, iar a doua între secolele XVIII-XIX, „când firele de metal, adeseori şi cele de mătase, nu mai sunt cusute, ci aşezate pe traseul dat şi prinse aproape invizibil din loc în loc“.

După cum citim pe siteul Mănăstirii Putna, cea mai veche urmă de broderie bizantină descoperită pe teritoriul României datează din secolul al XI-lea şi reprezintă un fragment de rucaviţă, decorat cu fir de aur pe suport de mătase, provenind dintr-un mormânt dobrogean de la Garvăn-Dinogeţia. Astăzi, aceasta se păstrează acum la Institutul de arheologie din Bucureşti.

Introducerea, în secolul al XI-lea a războiului de ţesut orizontal, a stimulat, într-o mare măsură, cusăturile autohtone cu alesături de tradiţie străveche.

Deşi nu s-au păstrat vestigii directe se presupune, pe baza unor valoroase broderii româneşti datând de la sfârşitul veacului al XIV-lea şi începutul celui de al XV-lea, care marchează evident o evoluţie, că meşteşugul s-a practicat necontenit la noi.

Cele mai vechi broderii liturgice păstrate integral

Cele mai vechi broderii liturgice care s-au păstrat integral în patrimoniul ţării noastre datează din secolul al XIV-lea. Este vorba de un orar şi o bederniţă, aflate la Mănăstirea Tismana, ambele datate în jurul anului 1380; un epitaf din 1396, descoperit în 1860 de Alexandru Odobescu la Mănăstirea Cozia, păstrat acum în colecţia Muzeului de Artă al României; o bederniţă şi un epitrahil din patrimoniul Mănăstirii Putna, datate spre sfârşitul secolului al XIV-lea; de un epitaf, provenind de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi, datând din jurul anului 1400, şi existent în prezent la Mănăstirea Suceviţa.

Un loc aparte, dar insuficient definit în ansamblul celor mai vechi broderii din ţara noastră îl ocupă Epitaful principeselor Euthymia şi Eupraxia de la Mănăstirea Putna, operă de provenienţă sârbo-bizantină, care datează sigur din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, dar care a ajuns la noi în împrejurări necunoscute.

Broderiile moldoveneşti au început să capete o notă de autohton, arta ajungând la maturitate, în timpul lui Alexandru cel Bun. Măiestria artei moldoveneşti în ceea ce priveşte broderiile culminează cu Epitaful egumenului Siluan, executat la Mănăstirea Neamţ, în anul 1437, obiect care astăzi se păstrează în colecţia Muzeului de Artă din Bucureşti. Epitaful este considerat o capodoperă a genului, desăvârşită sub toate aspectele de ordin compoziţional, cromatic şi tehnic, ceea ce presupune îndelungate tradiţii locale.

Broderiile de la Putna, celebre pe mapamond

Iniţiind un vast program constructiv, profan şi religios, cu strălucite implicaţii cultural-artistice, în continuitatea vechilor tradiţii autohtone, dar şi cu largi deschideri către marile fenomene artistice ale Europei, epoca Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a reuşit să închege aşa-numitul stil moldovenesc, care integrează unitar elemente bizantine, gotice şi renascentiste, într-o viziune specifică spiritualităţii noastre. Şi aceasta nu numai în arhitectura vremii sale, ci în toate manifestările artistice, mai aflăm de pe siteul Mănăstirii Putna, care are deschisă o secţiune specială cu informaţii ample despre arta medievală românească.

Odată cu întemeierea complexului monastic de la Putna, centrul de gravitaţie al vieţii cultural-artistice din Moldova a început să se formeze aici. Alături de scriptoriul mănăstirii, de şcolile sale trilingve şi de atelierele în care se executau valoroase argintării şi icoane, sculpturi în piatră şi lemn, s-a înfiinţat în nordul Moldovei un puternic atelier de broderii, de unde au ieşit opere excepţionale, celebre azi în toată lumea pentru măiestria artistică, somptuozitatea, originalitatea şi unitatea lor stilistică.

Cea mai veche broderie românească, împodobită cu portrete ctitoriceşti, a fost epitrahilul executat în 1427 din porunca lui Alexandru cel Bun şi a doamnei sale Marina, conţinând, la poale, portretele acestor ctitori. Din păcate, lucrarea s-a pierdut în timpul Primului Război Mondial, fiind cunoscută astăzi numai după fotografii. Cele mai multe portrete ctitoriceşti brodate datează însă din vremea lui Ştefan cel Mare şi se găsesc, în marea lor majoritate, la Putna.