Sfântul Mercurie a trăit în vremea împăraţilor persecutori Decius (249-251) şi Valerian (253-260). Primele secole creştine sunt marcate de persecuţii şi, totodată, de martirii care şi-au dat viaţa pentru mărturisirea dreptei credinţe, nesupunându-se jertfirii zeilor. Printre aceşti martiri se numără şi Sfântul Mercurie.
Acest sfânt a fost ostaş în trupa ce se chema Martenses, din Armenia cea Mare, şi unde stăpânea voievodul Saturnin. Tatăl său se numea Gordian şi era de neam scit, fiind ostaş în oastea martianilor.
Tatăl său i-a insuflat dreapta credinţă, învăţându-l totdeauna că „Fericit este cel ce se ostăşeşte Împăratului ceresc, întrucât va primi de la El răsplată în împărăţia cea cerească! Căci acel Împărat a făcut toate numai cu cuvântul şi are să judece vii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui“.
Ostaş al lui Hristos
Sfântul Mercurie s-a remarcat ca fiind un bun ostaş şi pentru meritele sale deosebite. Decius, văzând vitejia lui cea mare, l-a pus voievod peste toate oştile sale. Înainte de lupta împotriva barbarilor, i s-a arătat îngerul Domnului, care l-a întărit şi l-a făcut biruitor. Atât de mult era preţuit de către împărat, încât acesta se sfătuia cu Sfântul în toate deciziile pe care trebuia să le ia. Mare a fost dezamăgirea împăratului când a auzit de la un sfetnic rău-credincios că tânărul Mercurie nu se închină zeilor şi nu aduce jertfă acestora. Întrebat fiind de ce nu se supune acestei porunci, deşi l-a cinstit cu atâtea, Mercurie, plin de Duhul Sfânt, a răspuns: „Cinstea ta să fie cu tine, căci eu n-am biruit pe vrăjmaşi cu ajutorul neputincioşilor voştri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, căci eu gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi duce“.
Spânzurat între patru furci, tăiat cu săbii şi pârjolit
De aici nu a mai fost decât un pas până la mucenicia propriu-zisă a Sfântului. Temniţa este prima din caznele la care a fost supus, însă şi aici, ca şi la începutul fiecărei lupte, i s-a arătat îngerul Domnului, care-l întărea. A doua zi, împăratul, văzând zelul cu care Sfântul îl mărturisea pe Hristos, l-a spânzurat gol între patru furci şi a poruncit să fie tăiat cu săbii şi cuţite ascuţite, apoi să pună foc dedesubt şi să pătimească cumplit. Toate acestea le răbda Sfântul având pe buze cuvintele: „Doamne Iisuse, ajută pe robul Tău“. Dar, şi după aceste chinuri, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său, care l-a vindecat. După ce l-a văzut pe Sfânt vindecat, împăratul s-a înverşunat şi mai tare, chinuindu-l mult mai rău, poruncind să-l spânzure cu capul în jos şi să-l bată cu bice.
Toate acestea le-a răbdat Sfântul cu mare stoicism, motivând prigonitorului că: „Stăpânire ai peste trupul meu, iar peste suflet, Dumnezeu; căci chiar de-mi vei pierde trupul meu, sufletul va rămâne nestricat în veci.
Ostaşii, luând pe Sfântul, l-au pus pe un dobitoc şi l-au legat, căci trupul lui era foarte slăbit de multe munci, şi l-au dus în Capadocia. Ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat Sfântului şi i-a zis: „Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi“. Iar mucenicul, întărindu-se prin acea vedenie a Mântuitorului şi dorind ca mai degrabă să se dezlege de trup şi să vieţuiască în Hristos, a zis către ostaşii care erau împreună cu dânsul: „Faceţi ceea ce vi s-a poruncit şi nu amânaţi porunca mai mult; iar Domnul, Care cheamă pe toţi spre pocăinţă, să vă dea darul Său; căci fiind bogat în milă, dă darurile Sale cu îndestulare celor ce vin la Dânsul!“.
Zicând acestea, ostaşii i-au tăiat capul în buna mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în a douăzeci şi cincea zi a lunii noiembrie.
Minunile Sfântului Mercurie
Prima minune a Sfântului, de după moarte, a fost aceea prin care trupul său a devenit alb ca zăpada şi ieşea dintr-însul o bună mireasmă duhovnicescă de mir de mult preţ şi tămâie.
Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi, sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat care dădea multe tămăduiri celor bolnavi. Pe acest sfânt ostaş şi Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucura cu sufletul în cer, l-a orânduit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la o minunată slujbă ostăşească, precum aceasta: Când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - lângă care era icoana Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş -, ca rău-credinciosul împărat Iulian Paravatul, mare prigonitor şi pierzător al drept-credincioşilor creştini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perşii, spre pierderea credinţei creştineşti. Atunci a observat că s-a făcut nevăzută, după puţin timp, icoana Sfântului Mercurie, care era lângă cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; apoi, după aceea, s-a arătat cu suliţa sângerată. Chiar în acelaşi timp, împăratul Iulian a murit de suliţa unui ostaş necunoscut care s-a şi făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa, a aruncat în sus, către cer, şi, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: „Ai biruit Galileene!“. Din această minune înţelegem că ostaşul necunoscut a fost chiar Sfântul Mare Mucenic Mercurie.
▲ Sfântul Mercurie, cinstit în Bucureşti
Şi în Bucureşti, Sfântul Mercurie este cinstit cu mare evlavie de credincioşi. Am aflat aceasta mergând la singura biserică din Capitală care îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Mercurie. Aceasta se află pe strada Constantin Brâncuşi, nr. 11, sector 3, Bucureşti.
Cei care vin să se închine la moaştele Sfântului mărturisesc cu tărie că este grabnic ajutător şi mare folositor în rugăciune. Minunile pe care le-a făcut Sfântul stau mărturie în acest sens: vindecarea de paralizie, redobândirea vorbirii. Un tânăr care a intrat în comă profundă mărturiseşte că şi-a revenit datorită unui sfânt ostaş pe care l-a recunoscut, apoi, în persoana Sfântului Mercurie.
În primii doi ani după construcţia bisericii a fost adus, ca odor de mare preţ, capul Sfântului Mucenic de la Râmnic, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gherasim. În prezent, în partea dreaptă a naosului, se află o raclă cu o părticică din sfintele moaşte, pusă spre cinstire celor care vin cu credinţă să se roage.
