Evlavia populară față de Horea în canonul iconografic al unor biserici din ţară

Anul acesta, 2024, în luna iulie, s-au împlinit 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi la București. După zece ani de la momentul poposirii Sfântului Dimitrie cel Nou în Țara Românească, în anul 1774, în Transilvania avea să înceapă mișcarea condusă de Horea, Cloșca și Crișan, numită de unii istorici Răscoală, iar de alții Revoluție. În anul următor, 1785, cele trei căpetenii aveau să fie executate. De la începutul tumultului (2 noiembrie 1784) se împlinesc anul acesta 240 de ani, fapt pentru care dedicăm aceste rânduri tuturor celor care s-au jertfit pentru neam și țară, pentru dreptateși libertate.

Canonul iconografic este rânduiala stabilă a Bisericii Ortodoxe care arată - în conformitate cu adevărul (de exemplu, în icoana Nașterii Mântuitorului, Dreptul Iosif nu poate fi reprezentat cu chip de tânăr) - ordinea din biserici a fiecărei picturi ce reprezintă un eveniment din viața Mântuitorului sau a Preacuratei Maicii Sale ori a unui sfânt. De exemplu, pictura evenimentului Nașterii Mântuitorului se înfățișează pe peretele din­spre miazăzi al bisericii, iar cea a Învierii pe peretele dinspre miazănoapte. Deși în canonul iconografic sunt cuprinse norme fixe, totuși, în anumite situații, aceste norme au fost excedate. Așa este cazul Sfântului Vasile de la Poiana Mărului și al Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, care au fost pictați în biserici ca sfinți înainte de momentul canonizării fiecăruia dintre ei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), fiind stareț la Mănăstirea Sfântul Mamas din Constantinopol, în fiecare an aducea un cult părintelui său duhovnicesc, Simeon Evlaviosul († 986), de ziua adormirii sale în Domnul și în cinstea căruia ucenicul alcătuise o slujbă, îi scrisese viața și-i pictase icoana. Prăznuirea era cunoscută și aprobată de Patriarhul Nicolae al II-lea Hrisoverghi al Constantinopolului (984-996), deși Simeon Evlaviosul nu fusese canonizat (a se vedea la Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Ediția a II-a revăzută, Deisis, Sibiu, 2001, p. 22).

Unul dintre argumentele canonizării starețului Vasile de la Poiana Mărului (1692-1767) a fost acela al pictării lui în biserici de-a lungul timpului (deci, anterior canonizării din anul 2003), ceea ce a însemnat, de fapt, introducerea lui în canonul iconografic. Cuviosul stareț Vasile a fost pictat în mai multe biserici din Eparhia Buzăului și Vrancei, cum ar fi: Biserica „Sfântul Ilie” din comuna Unirea, județul Vrancea; biserica din Albești, județul Buzău; paraclisul Mănăstirii Rogozu-Vrancea; paraclisul de la demisolul Bisericii „Sfântul Mucenic Sava” din Buzău și foișorul Palatului episcopal din Buzău (Protos. prof. Chiril Lovin, în Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, Propuneri de canonizare, Editura Sfintei Episcopii a Buzăului și Vrancei, 2003, pp. 32-33).

În biserica rupestră a Sfinților Mari Mucenici Teodor Tiron și Teodor Stratilat din complexul monahal din Ivanovo, din secolul al XIV-lea, este pictată Cuvioasa Teofana Basarab alături de sfinții ocrotitori ai bisericii. Acesta este unul dintre cele două portrete contemporane cunoscute. Această frescă reprezintă un temei explicit al recunoașterii sfințeniei Cuvioasei Teofana Basarab (Răzvan Mihai Clipici, Istoria Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 46). În anul 1991, iconarul Grigore Popescu a pictat-o pe Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab în biserica nouă a Mănăstirii Râmeț din județul Alba. O regăsim pe Sfânta Cuvioasă Teofana pictată în Biserica „Sfânta Vineri” din Drumul Taberei - București, în Paraclisul Institutului de Endocrinologie C. I. Parhon din București, în baptisteriul de sub Catedrala Mitropolitană din Iași și în multe alte biserici și mănăstiri din România, dar și din Viena, Austria și Nürnberg, Germania. Din cele de mai sus se poate observa cu ușurință faptul că Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab a fost canonizată de evlavia populară înainte de canonizarea acesteia, din anul 2022, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Fiecare dintre cele trei exemple de mai sus - Simeon Evlaviosul, starețul Vasile de la Poiana Mărului și Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab (ordinea enumerării sfinților ține de cronologia canonizărilor) - arată cinstirea de care s-au bucurat toți aceștia din partea ucenicilor lor ori din partea urmașilor lor întru credință. 

Pictarea lui Horea în mai multe biserici

Prinos de recunoștință i-a adus neamul românesc și lui Vasile Ursu Nicola, rămas în istorie cu supranumele Horea, întrucât, asemenea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului și Sfintei Teofana Basarab, a fost pictat și Horea (uneori singur, alteori alături de Cloșca și Crișan) în mai multe biserici din Ardeal.

Toate acestea constituie exprimarea evlaviei poporului față de Horea prin introducerea lui în canonul iconografic al Bisericii Ortodoxe Române. Prima la care ne referim, în ordinea cronologică a realizării picturilor, este unicat în România.

Biserica din localitatea Tisa, județul Hunedoara

În anul 1748, în satul Chelmac din județul Arad era ridicată o biserică de lemn de către credincioșii acelei comunități. Ulterior, cei din Chelmac și-au construit o altă biserică de zid, astfel încât, în jurul anului 1780, lăcașul de lemn a fost demontat și transportat aproximativ 70 km, pe apa râului Mureș, cu plutele trase de boi, din aval înspre amonte și remontat în satul Tisa, comuna Burjuc, județul Hunedoara, unde există și astăzi.

În centrul naosului, pe partea interioară a bolții bisericii, este pictat într-un medalion Mântuitorul Pantocrator. Lângă pictura Mântuitorului, înspre pronaos, a fost pictată în anul 1793 scena martiriului lui Horea, care înfățișează frângerea cu roata a unui „mucenic” (Marius Porumb, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, p. 420): „Chipul supus cumplitei osânde corespunde fizionomiei lui Horea, așa cum ea se desprinde din cronică, dar și din portretul realizat [...] de Martin Stock” (Ioana Cristache Panait, Arhitectura de lemn din județul Hunedoara, Editura ARC 2000, București, 2000, p. 110). În plus, acest chip are aureolă asemenea sfinților.

Johann Martin Stock, de origine austriacă, era consilierul artistic al baronului Samuel Brukenthal (guvernatorul Ardealului) și a fost chemat din Sibiu la Alba Iulia pentru a-i picta în ­închisoarea cetății, după natură, pe Horea, Cloșca și Crișan (Octavian Beu, Răscoala lui Horia în arta epocei, Atelierele „Cartea Românească”, București, 1935, p. 30, notele 11 și 12).

Așadar, după doar opt ani de la martiriul lui Horea și Cloșca, credincioșii din satul Tisa, prin pictorul anonim, își manifestau evlavia față de moartea mucenicească a lui Horea din anul 1785. Biserica din Tisa, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, a fost târnosită în anul 2010, de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. 

Biserica din Lăpugiu de Jos, Hunedoara

Tot în județul Hunedoara există din anul 1765 un alt lăcaș de cult de lemn, monument istoric, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în localitatea Lăpugiu de Jos. Ulterior mișcării de la 1784 a fost pictată pe peretele vestic al bisericii scena „Celei de-a doua veniri a Mântuitorului”.

În această pictură este înfățișat Arhanghelul Mihail îmbrăcat în cămașă populară și ițari. Chipul Arhanghelului Mihail corespunde fizionomiei lui Cloșca, așa cum trăsăturile i-au reieșit din portretul cronicăresc, ca și din cel în ulei realizat de același Martin Stock (Ioana Cristache Panait, op. cit., pp. 156-157). 

Biserica din Olănești, Vâlcea

În jurul anilor 1746-1752 a fost ridicată o biserică de lemn în localitatea Albac, din județul Alba. Horea, născut în anul 1730, a participat la construcția acestei biserici, unde ulterior a fost cantor și epitrop. În iarna dintre anii 1907 și 1908, lăcașul de cult a fost demontat bârnă cu bârnă, transportat și remontat pe moșia lui Brătianu de la Florica, județul Argeș, iar în anul 1958 Patriarhul Justinian Marina l-a mutat în localitatea Olănești din județul Vâlcea.

Pe peretele vestic al naosului există pictați în două medalioane Sfântul Sofronie de la Cioara și Horea.

Nicolae Iorga afirma că Horea asculta, în biserica din Albac, predicile preotului Sofronie de la Cioara și a participat el însuși la mișcarea acestuia.

După cum în calendarul Bisericii Greciei Sfântul Simeon Evlaviosul este prăznuit în fiecare an la 12 martie, împreună cu Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru a arăta paternitatea duhovnicească a acestuia din urmă, tot astfel, punerea celor două portrete - a Sfântului Sofronie de la Cioara și a lui Horea - unul lângă altul, arată paternitatea duhovnicească a lui Horea.

Biserica a fost târnosită în anul 1958 de trei arhierei: Patriarhul Justinian Marina, Episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu și Episcopul locului, Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului.

Mănăstirea Rohia, județul Maramureș

La inițiativa părintelui stareț Serafim Man de la Mănăstirea Rohia, județul Maramureș, între 1973 și 1975 a fost construit un paraclis încorporat într-o con­s­trucție numită Casa Paraclisului.

Catapeteasma paraclisului a fost lucrată între 1975 și 1979 de către profesorul universitar Ioan Rucăreanu de la Facultatea de Belle-Arte din București. În partea stângă, pe structura de lemn a catapetesmei care încadrează icoana Sfântului Ierarh Nicolae, sunt sculptați de jos în sus, într-o ordine cronologică, voievodul Mihai Viteazul, Sfinții Martiri Brâncoveni - Constantin, Constantin, Ștefan, Radu și Matei - și apoi Horea, Cloșca și Crișan, iar deasu­pra tuturor Tudor Vladimirescu și Avram Iancu. Toți aceștia sunt numiți printr-un înscris sculptat cu majuscule „Martiri pentru Lege și Neam”.

Dintre toți amintiți, cei care au fost puși în contextul istoric sunt Horea, Cloșca și Crișan, întrucât pe peretele nordic al paraclisului, exact pe partea sculpturilor, sunt pictați Sfântul Cuvios Visarion Sarai, Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș și Sfântul Cuvios Sofronie de la Cioara (de la stânga la dreapta). Pictura a fost realizată de Gheorghe Busuioc din București în anul 1979.

Paraclisul a fost târnosit în anul 1996 de doi arhierei: Justinian Chira Maramureșeanul și Iustin Hodea. 

Biserica cu Lună din Oradea, Bihor

Potrivit unei tradiții locale, împăratul Iosif al II-lea a dat aprobarea pentru construirea unei biserici ortodoxe în Oradea datorită unei intervenții a lui Horea. Construcția lăcașului de cult a început în chiar anul răscoalei de la 1784 și a fost terminată în 1790. Pictura originală a bisericii a fost datată între anii 1830 și 1832.

În anul 1979, Eremia Profeta a refăcut pictura murală a Bisericii cu lună și l-a pictat pe Horea pe arcada de deasupra catapetesmei, între crucea răstignirii lui Hristos de deasupra catapetesmei și icoana Sfintei Treimi de pe bolta bisericii.

În urma refacerii picturii din anul 1979, cu ocazia împlinirii a două sute de ani de existență a bisericii, Episcopul Vasile Coman a resfințit-o în anul 1984; de asemenea și Episcopul Sofronie, în anul 2015. 

Biserica din Albac, Alba

Așa cum am amintit mai sus, între 1746 și 1752, Horea a participat la construcția bisericii de lemn din Albac, mutată în anul 1958 de către Patriarhul Justinian Marina în localitatea Olă­nești, din Vâlcea, via Florica, din Argeș, de către Brătianu între 1907 și 1908.

Înmulțindu-se poporul din Albac, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare și astfel s-a simțit nevoia unui alt lăcaș de cult mai mare și mai încăpător. Construc­ția noii biserici de piatră a început în anul 1884 și s-a încheiat în anul 1935.

Pictura lui Horea, stând în picioare față în față cu Avram Iancu, străjuind intrarea în biserică, a fost realizată în anul 1984, cu binecuvântarea Episcopului Emilian Birdaș.

Biserica din localitatea Horea, județul Alba

În localitatea Horea din județul Alba există două biserici: una veche, care a fost sfințită în anul 1847, și alta nouă, construită între anii 1990 și 2006. Pictura bisericii celei noi a fost realizată în anul 2004, cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Andrei Andreicuț, pe atunci Arhiepiscop al Alba Iuliei, care a și târnosit-o în anul 2006, împreună cu Arhi­ereul Ignatie de Volos-Grecia. Aceasta cuprinde, chiar la intrarea în lăcașul de cult, chipurile lui Horea și Avram Iancu.

Biserica Mănăstirii Crișan, Hunedoara

Biserica Mănăstirii Crișan, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” (din localitatea Vaca, jud. Hunedoara, a celei de-a treia căpetenii a răscoalei de la 1784), potrivit pisaniei, a fost construită între anii 1992 și 2005 și sfințită în anul 2006 de către Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Seviciu al Aradului și Hunedoarei.

Pe peretele vestic al lăcașului de cult, în partea dinspre miazănoapte, sunt pictați Horea, Cloșca și Crișan și, alături de ei, Avram Iancu.

Biserica din Țebea, Hunedoara

Biserica din localitatea Țebea a fost construită, potrivit pisaniei, între anii 1893 și 1896, în zilele împăratului Franz Joseph I și ale Mitropolitului Miron Românul.

Pictura bisericii a fost refăcută între anii 2018 și 2020 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a și târnosit-o în anul 2022, împreună cu ierarhul locului, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, Episcopii Andrei al Covasnei și Harghitei, Nicodim al Severinului și Strehaiei și Siluan al Ungariei.

Lăcașul de cult are două intrări: una pe peretele vestic și cealaltă pe cel sudic. Intrarea în biserică dinspre vest se face printr-un hol, unde sunt pictați pe peretele dinspre miazăzi toți cei trei conducători ai răscoalei de la 1784 - Horea, Cloșca și Crișan - care îl au alături pe Avram Iancu.

Cinstirea eroilor, peste veacuri

Cinstirea celor trei eroi ai nea­mului - Horea, Cloșca și Crișan - a început încă din anii martirajului lor prin poezii populare și culte. Ei au rămas în inimile țăranilor de rând, ale iobagilor.

Însă mai presus de acea cinstire este introducerea lor de facto în „canonul iconografic al Bisericii Ortodoxe Române”, asemenea Sfinților Vasile de la Poiana Mărului și Teofana Basarab. Tot țăranii au fost aceia care, prin pictori, unii anonimi, alții cunoscuți, i-au reprezentat pe Horea și Cloșca în bisericile din localitățile cuprinse de „flacăra” răscoalei, cu dorința libertății și a dreptății. Prin aceste picturi, ei au dat mărturie celor de peste veacuri asupra evenimentului istoric prin care au trecut și deopotrivă asupra martiriului celor trei căpetenii.

Însă aceste sentimente nu au fost doar trăiri de moment ale celor implicați în evenimente sau ale urmașilor apropiați acelora, ci au fost o constantă în timp, de vreme ce de-a lungul a aproape două secole și jumătate simțirile și atitudinile dreptcredincioșilor au rămas aceleași.

Astfel, de la 1793 - la opt ani de la martiriul lui Horea - prin pictura bisericii din Tisa și până în anul 2020, prin cea de la Țebea, sentimentele poporului au rămas neschimbate și statornice, pe de o parte; pe de altă parte, dacă primele mărturii aparțin ardelenilor, totuși, prin sculpturile și picturile de la Mănăstirea Rohia îi regăsim pe autorii acestora în București, respectiv în Țara Românească.

Așadar, Horea, Cloșca și Crișan s-au bucurat nu numai de o cinstire locală, ci și de una națională. Toate cele menționate mai sus arată nu numai evlavia poporului - exprimată în mod natural și voluntar și care a fost supusă probei timpului - ci și ceea ce este mai presus de aceasta: introducerea lor în canonul iconografic.

Cinstirii aduse de către popor i se adaugă evlavia și binecuvântările celor șaisprezece arhierei care au sfințit bisericile respective. Prin toate aceste sfințiri de lăcașuri de cult în care sunt pictați și sculptați Horea și Cloșca, ierarhii au confirmat introducerea lui Horea și Cloșca în canonul iconografic, dându-i valoare și, deopotrivă, la rândul lor, și-au adus prinosul de recunoștință față de jertfa acestor martiri.

După cum pentru Sfinții Vasile de la Poiana Mărului și Teofana Basarab picturile au fost mărturia pentru „canonizarea lor de către evlavia populară” și au constituit „temei explicit al recunoașterii sfințeniei” lor, atunci și aceste cel puțin nouă mărturii cunoscute - introduceri în canonul iconografic - ar trebui să constituie argumente (alături de cel mai important argument: Martiriul) pentru canonizarea lui Horea Cantorul și Cloșca Preotul.

„A fost din necuprinsuri nevîrstnice iscată/ O piatră mai nebună din cîte ape-ncerc/ Și mai zvîrlind din spițe, și mai rotind în cerc/ Urcatu-s-a pe-un bulgăr și-ncremenit-a: roată!// Din ea plecat-a Dînsul, bucată cu bucată/ Și s-a ajuns din urmă pe sine însuși, cum?/ E poate direptatea? E stihuirea toată/ A cîte se-nfiripă din pulberi stinse-n drum?// Îi cîntă-n cale cîntec și mierlele și cucii/ Cînd trece ca o umbră, jur-împrejur cu foc:/ Ba sfinții din biserici cu creștetele lucii/ Îi dau și ei binețe, cătînd a-i face loc.//” (Horia, în Leonid Dimov, Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 8) 

*  Majoritatea datelor istorice au fost culese la fața locului de la pr. Valentin Popa din Tisa; pr. prof. Florin Dobrei pentru Lăpugiu de Jos; pr. Emilian Groșenoiu din Olănești; pr. Paisie Cinar și pr. Varlaam pentru Mănăstirea Rohia; pr. Ionică Codorean din Oradea; pr. Gavrilă Trifa din Albac; pr. Sorin Trif din Horea; pr. Mirel Petrica din Țebea și din pisania bisericii Mănăstirii Crișan.