Numele lui Ion C. Brătianu (1821-1891) nu poate fi despărțit de acte istorice precum Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române, cucerirea Independenţei de stat, proclamarea Regatului României. Pentru a avea însă capacitatea intelectuală și anvergura ideilor care l-au propulsat în prim-planul acelor evenimente, a avut nevoie de studii pe măsură. Importanța pe care a acordat-o instrucției școlare s-a văzut și în pregătirea pe care le-a asigurat-o copiilor săi. Familia Brătianu poate fi oricând un model în acest sens.
După dorința părinților, Ion C. Brătianu ar fi trebuit să devină militar de carieră și a ajuns chiar sublocotenent, dar s-a hotărât să studieze la Școala Politehnică de la Paris. Mediul intelectual parizian, prelegerile susținute de profesorii Jules Michelet şi Edgar Quinet, pe care-i audia cu C.A. Rosetti,
l-au făcut să înțeleagă mai bine ideea de conştiinţă naţională și valori precum libertatea individului și egalitatea socială.
După ce s-a căsătorit cu Pia Pleșoianu (1841-1920), a devenit un tată iubitor și în același timp adorat, care a făcut tot ce i-a stat în putere pentru educația copiilor. Este important să ne reamintim cine au fost copiii lui: Florica (1862-1865), Sabina (1863-1944), Ionel (1864-1927), făuritorul României Mari, Constantin (1866-1950), Vintilă (1867-1930), Maria (1868-1945), Tațiana (1870-1940), Pia (1872-1962).
Pe de altă parte, Pia, rămasă orfană de ambii părinți, crescută la pension, și-a dat seama de propriile lipsuri culturale când s-a căsătorit cu Ion C. Brătianu. „Mama a fost așa de impresionată de lumea în care se pomeni transplantată şi inferioritatea ei a jignit-o aşa de adânc, încât a cerut imediat tatii să-i dea profesori ca să-şi completeze instrucţiunea”, nota fiica ei, Sabina, în memorii. Cât erau încă mici şi locuiau la Florica, fetele şi băieţii familiei Brătianu au avut institutoare în casă, dar primeau lecţii acasă, cu program strict, şi de la profesori din Piteşti. Sabina povesteşte cum, după istorisirea institutoarei elveţiene Marie, redactase „tot Testamentul Vechi, iar din cel nou am învăţat pe dinafară Evanghelia lui Marcu şi a lui Ioan şi am citit cu comentarii pe Matei şi Luca”.
Casa din strada Colței devenise o a doua școală
Pentru că Ion C. Brătianu ajunsese prim-ministru, în 1877, familia a părăsit conacul și liniștea de la Florica și s-a mutat în București pe strada Colței, într-o casă pe care plăteau 3.000 de lei chirie. Totul era organizat „în jurul muncii tatei și al studiului copiilor”. S-au instalat într-o casă cam mică pentru nevoile lor: „Mama cu cei doi băieţi şi Pia ocupau camera de la intrarea în curte, colţ cu strada; tata pe cel opus, şi luase la el pe Ionel. În odaia din curte locuia institutriţa cu cele trei fete mai mari. Sufrageria era în odaia care dădea pe coridor, sala de studii şi nenea Ghiţă sus; şi nenea Carada ocupa odăiţa cea mică din curte. Acesta din urmă a locuit mai mulţi ani cu noi, ca să înlesnească prin pensiunea lui cheltuielile casei”. În treacăt fie spus, cine și-ar imagina că în zilele noastre ar mai putea exista un prim-ministru plătind chirie și neavând destui bani pentru cheltuielile casei?
Pe atunci, Ionel intra în clasa a III-a, Dinu în clasa I şi Vintilă într-a IV-a primară. Primii doi au fost trimiși la Colegiul „Sfântul Sava”, iar Vintilă li s-a alăturat mai târziu. Fetele studiau acasă cu profesori pentru toate disciplinele. Între aceștia: Spiru Haret, David Emmanuel, Vasile Păun, Eduard Wachmann, Vasile Conta, Dimitrie Grecescu, Ion Georgescu și mulți alții. Despre renumitul profesor V. Păun, memorialista scria: „Îmi aducea cărţile lui speciale, mă iniţia la filologie, autorii trebuiau cetiţi în întregime cu critici comparate. Ţinea mult la stil, în fiecare săptămână făceam o compoziţie”.
Toți cei șapte copii ai familiei Brătianu învăţau mult, dar nu se plângeau. Iată ce aflăm: „Munceam toţi din răsputeri, ne sculam la 6 jumătate şi până la 10 seara, afară de timpul mesei şi de o plimbare de o oră după dejun, nu ne opream din lucru. Era chiar excesiv, şi numai buna noastră constituţie ne-a păzit sănătatea”. În afară de Pia, celelalte trei surori au căpătat anemie, pregătindu-se pentru bacalaureat: „Mariuţa a avut o astfel de criză, încât a trebuit să suspende examenele clasei a VII-a, trăgând după ea și pe Tațiana”. În schimb, Sabina și Pia și-au luat examenele de bacalaureat. Despre Maria, căsătorită cu Nicolae Pillat, care aveau să devină părinții poetului Ion Pillat, aflăm că, însoțindu-și copiii la studii la Paris, a luat și ea cursuri de artă la Luvru și la Sorbona. Ea a fost doamnă de onoare a Reginei Maria.
Pia, căsătorită cu omul politic Alexandru Alimăneștianu, s-a implicat în acte caritabile: a fondat Liga Națională a Femeilor Române, Institutul de Puericultură și Educatoare din București și Casa Copilului. A scris mai multe cărți, între care „Însemnări din timpul ocupației germane (1916-1918)”.
Sabina s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. Era foarte cultă, iubea teatrul, muzica clasică, artele plastice, devenind o importantă colecționară de pictură românească și de obiecte de artă populară. În 1934, ea și cumnata sa Eliza, soția lui Ionel Brătianu, au donat 191 de piese de costum popular Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj-Napoca, ca simbol al consolidării României Mari. Sabina a contribuit la înființarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ și a Universității Libere. A lucrat o lungă perioadă la Așezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii pe principiile sistemului Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din București în timpul Primului Război Mondial, a înființat un spital pentru tuberculoși. A trăit până la 23 august 1944, iar locuința sa din București a donat-o pentru a fi „cămin pentru doctoranzi“.
Ionel Brătianu, șase ani de studii la Paris
Despre Ionel Brătianu, despre care mulți istorici și analiști spun că a fost cel mai mare om politic al României din toate timpurile, Sabina scria că „avea un talent deosebit pentru toate studiile, dezvoltat de profesori eminenţi” şi era cel mai bun din clasă la matematică la colegiu. Profesorul îi sugerase chiar că ar putea deveni matematician. El spusese de multe ori că, în alte condiții, ar fi vrut să devină istoric.
Din toamna anului 1883, Ionel Brătianu a început studiile la Paris și a învățat în total șase ani. A frecventat mai întâi Şcoala preparatorie „Saint-Barbe”, Şcoala Politehnică, iar apoi Şcoala de poduri şi şosele, obţinând diploma de inginer constructor. A fost inginer specialist la construcţia căii ferate Iaşi - Paşcani, dar a lucrat și la realizarea altor construcții. Nici el, nici frații săi nu au intrat imediat în politică, deoarece Ion C. Brătianu a dorit ca băieţii lui să demonstreze mai întâi, profesând în domeniul lor, că pot fi demni de a primi funcții politice.
Graţie studiilor temeinice, toţi membrii familiei Brătianu erau excelenți vorbitori de limbi străine, în special de franceză. De altfel, contele de Saint Aulaire, ministru plenipotențiar al Franței la București, lăuda în memoriile sale franceza literară impecabilă în care se exprima Ionel Brătianu.
Atât Constantin (Dinu), cât și Vintilă Brătianu au studiat ingineria la Paris, după ce în liceu fuseseră „cei dintâi din clasa lor”. Vintilă Brătianu a fost economist, primar al Bucureștiului, iar după moartea lui Ionel a fost prim-ministru, iar Dinu a fost inginer, deputat, ministru, iar în ultima parte a vieții sale președinte al Partidului Național Liberal. A murit în închisoarea de la Sighet la 84 de ani, arestat de comuniști în lotul „demnitarilor”.
„Tata nu le cerea altceva decât să fie oameni cumsecade”
Este de la sine înțeles că Ion C. și Pia Brătianu au fost mândri de devenirea copiilor lor. O scenă memorabilă, care răsplătește toate sacrificiile părintești, s-a petrecut imediat după Marea Unire din 1918, când o delegație a fruntașilor transilvăneni a fost invitată la masă de familia Brătianu, pentru a celebra și în acest fel bucuria Unirii. „La sfârșitul mesei, Episcopul dr. Miron Cristea făcu mamei (Pia Brătianu - n.r.) o prea frumoasă cuvântare, reamintind venerația ce Transilvania avea pentru numele Brătienilor, începând cu tatăl în 1848 până la 1877, și cimentată cu fiul prin înfăptuirea României Mari. Sfârși astfel: «Ca să fi fost în stare de astfel de lucruri mari trebuia să fi fost crescut de o mamă superioară. De aceea, într-acest cerc de familie, îi poate spune că ea este iubită și venerată de întreg neamul românesc și este considerată nu numai ca bunica nepoților ei, ci a fiecărui român. De aceea, deși arhimandrit (sic!), îi cer voie ca un nepot obștesc să-i sărut mâna.» I-a sărutat-o. Ionel, foarte emoționat și cu glasul înecat, i-a răspuns «că dacă face ceva este fiindcă a fost crescut de astfel de părinți, că întotdeauna tata nu le cerea altceva decât să fie oameni cumsecade și în ocaziile mari să-și asculte inima. Inima și-a ascultat și de rândul acesta și de aceea a reușit»”, scria Sabina Cantacuzino în amintirile sale.
