File din istoria hramului Catedralei Patriarhale

În fiecare an, la 21 mai, Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române îşi sărbătoreşte hramul istoric. Ocrotitorii ei sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cinstiţi întocmai cu Apostolii lui Hristos de creştinii ortodocşi de pretutindeni. Ei au descoperit Sfânta Cruce. Sfântul Constantin a văzut-o pe cer, în amiaza mare, în apropiere de Roma, iar Sfânta Elena a descoperit Lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim, în pământul Ţării Sfinte. Tot ei au dat libertate creştinilor.

Domnitorul român Constantin Şerban Basarab Voievod (1656-1658), din neamul craioveştilor şi basarabilor din Oltenia, a ctitorit un locaş de închinare în cinstea ocrotitorului său, Sfântul Constantin cel Mare, primul împărat creştin care a cârmuit Imperiul Bizantin cu aproximativ 1.350 de ani ­înainte ca domnitorul român să ajungă pe tronul Ţării Româneşti. Deci, Constantin Şerban ştia bine cui a fost încredinţat spre ocrotire la botezul creştin şi pe cine a luat de model în complexa misiune de a fi conducător al poporului muntean, asemenea înaintaşilor săi, ctitori de locaşuri sfinte.

Nașterea unei catedrale

Nu există vreo însemnare din care să rezulte că domnitorul a avut intenţia de a aduce aici, la Bucureşti, pe vechiul Deal al Viilor de pe malul drept al Dâmboviţei, reşedinţa Mitropoliei Ungrovlahiei, care se afla atunci la Târgovişte. El a dorit să facă aici un locaş de închinare şi de pomenire pentru familia sa, înaintaşi şi urmaşi ai săi. Însă, legătura duhovnicească dintre Domnitorul Constantin Şerban şi Sfântul Constantin cel Mare ne face să înţelegem de ce această ctitorie, iniţial mănăstirească, are ca ocrotitori pe primii împăraţi creştini, dar mai ales de ce, după plecarea lui din viaţa politică şi trecerea din viaţa pământească, această biserică a ajuns în atenţia unor mari binefăcători. Voievodul Constantin Şerban a avut o legătură specială cu Dumnezeu, Căruia oamenii de bună credinţă Îi atribuie orice lucru şi orice lucrare pe care ei le fac bune şi bine. Dorinţa de a ctitori această biserică a fost din smerenie… Aceasta o putem observa din faptul că, nu după mult timp de la plecarea din ţară în mod forţat a Domnitorului Constantin Şerban, în anul 1658, următorul domnitor, Mihnea al III-lea Voievod, la îndemnul Mitropolitului Ştefan, a organizat sfinţirea bisericii prin mâinile Patriarhului Macarie al Antiohiei, deşi aceasta nu era pictată. La 10 ani de la zidirea bisericii, în 1668, după ce a fost între timp pictată de un zugrav anonim, Domnitorul Radu Leon Voievod, fiind sfătuit de noul Mitropolit Teodosie, în acord şi cu stareţii mănăstirilor, a organizat centrul mitropolitan în clădirile mănăstirii de pe cunoscutul Deal al Viilor. Ctitoria lui Constantin Şerban, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, nu mai era o simplă mănăstire, fiind ridicată la rang de Catedrală Mitropolitană.

Înzestrătorii sfântului locaș

Sfântul Constantin Brâncoveanu, ca domnitor al Ţării Româneşti, i-a ctitorit clopotniţa, iar arhimandritul Teofil, unul din primii stareţi ai mănăstirii, a cumpărat toate clopotele. Aşadar, într-un timp relativ scurt, deşi principalul ctitor nu a avut posibilitatea de a se mai îngriji de ctitoria sa, aceasta nu a rămas în părăsire, ci, prin rânduiala lui Dumnezeu, a fost frumos împodobită, devenind de mare folos Ortodoxiei românești. Astfel, în 1924, când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie, ctitoria lui Constantin Şerban Basarab a devenit Catedrală Patriarhală.

Sfinți care au rămas cu trupul sub cupola ei

Mai mult, în anul 1774, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, care era condus din satul Basarabi (Bulgaria) pentru a ajunge spre cinstire şi închinare în Rusia, a hotărât, prin voinţa lui Dumnezeu, că este mai bine să rămână aici, în această catedrală, pentru a deveni mângâiere bine-cre­din­cioșilor români aflaţi în suferinţe şi diferite necazuri. De asemenea, în anul 2001, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, au fost aşezate două mici fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, primite în dar de la o mănăstire din Cipru. Din 2013 avem în Catedrala Patriarhală şi o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Catedrala Patriarhală, locaş sfinţit iniţial prin mâna unui patriarh aflat în suferinţă, a devenit loc de sfinţenie şi de adăpostire pentru sfinţi spre pomenirea ctitorilor, binefăcătorilor şi a slujitorilor ei de-a lungul veacurilor, precum şi spre mângâierea bine-credincioşilor creştini şi alinarea suferinţelor lor.

O catedrală restaurată în mai multe rânduri

În decursul timpului, Catedrala cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost restaurată de mai multe ori şi împodobită așa cum s-a crezut că este mai potrivit pentru prima biserică a unei ţări. Ultima şi cea mai complexă restaurare s-a realizat la împlinirea a 350 de ani de la ctitorire, în anul Domnului 2008. Lucrările au început imediat după sărbătorirea hramului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar până la prăznuirea Sfântului Dimitrie, din iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat cea mai complexă şi mai completă restaurare: structura, pictura, mobilierul, diferitele instalaţii (termice, electrice, fonice, de aer condiţionat şi de apă), precum şi acoperişul. De aici, Radio TRINITAS şi TV TRINITAS ale Patriarhiei Române transmit zilnic slujba Vecerniei şi a Sfintei Liturghii, precum şi alte evenimente importante, informaţii care ajung în toată ţara şi în toată lumea. Apoi, în exterior, biserica a fost împodobită cu icoanele Sfinţilor 12 Apostoli şi ale Sfinţilor Ierarhi Români, toate în tehnica mozaic. Chiar şi clopotniţa a fost restaurată şi împodobită cu noi clopote. A fost o ofrandă adusă Sfinţilor Constantin şi Elena, precum şi Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorii Catedralei şi împreună rugători pentru noi, slujitori şi credincioşi. Astfel, pe o durată de peste 350 de ani, mulţi binefăcători s-au alăturat gândului bun de a dura ctitoria lui Constantin Şerban Basarab Voievod, cinstindu-i pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Catedrala în care Liturghia n-a încetat nicicând

Oficierea serviciului divin în această catedrală nu s-a întrerupt niciodată de la zidirea ei, iar hramul ocrotitorilor ei, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, s-a săvârşit totdeauna după rânduială. Chiar şi în perioada comunistă, când în clădirea de alături (astăzi Palatul Patriarhiei) era găzduită Marea Adunare Naţională, sărbătoarea de cinstire a ocrotitorilor Catedralei Patriarhale se oficia cu fastul cunoscut slujirilor în Biserica Ortodoxă Română: slujbă arhierească, sobor de preoţi şi diaconi, răspunsuri liturgice date de vestita Corală mixtă condusă de vrednicul profesor Nicolae Lungu.

După căderea dictaturii

Începând cu anul 1990, sărbătorirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii Catedralei Patriarhale, a fost marcată prin slujba de priveghere din ajun, la care îşi aduc contribuția numeroși psalţi, reuniţi în Grupul psaltic Tronos, apoi, în ziua praznicului se săvârşeşte Sfânta Liturghie în aer liber, pe Altarul amenajat lângă biserică, într-un mod mai apropiat de mulţimea credincioşilor, care vin, an de an, tot mai mulţi. Hramul Sfinţilor Împăraţi nu este numai o jertfă de laudă adusă sfinţilor sărbătoriţi, ci şi un mod de cinstire a lui Dumnezeu şi a prietenilor Săi, sfinţii. Ei sunt modele de credinţă în Dumnezeu, de dăruire şi jertfire pentru semeni, precum şi mijlocitori ai oamenilor înaintea lui Dumnezeu. În acest context, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Când povestim viaţa celor care au strălucit prin buna credinţă, slăvim întâi pe Stăpân prin robi (slujitori). Căci cinstirea dată celor buni (sfinţi) este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul de obşte” (Omilia a XVIII-a, PSB, vol. 17).

Aceasta este biserica bucureşteană, Catedrala-mănăstire Mitropolitană şi Patriarhală, în care, an de an, la sărbătoarea din 21 mai, îi aşteptăm pe cinstitorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii catedralei şi ai multora dintre binecredincioşii creştini ortodocşi români și de alte naționalități, de aici şi de pretutindeni.