"Un sătuc modest, alcătuit din câteva zeci de case, aşezat pe malul stâng al Siretului, mal înalt şi râpos, constituind o adevărată anomalie geografică." Acesta este satul Mălureni, comuna Nicoreşti, jud. Galaţi, unde a văzut lumina zilei în urmă cu un secol (la 23 noiembrie 1912) cel ce avea să devină preotul, profesorul şi folcloristul Vasile Gh. Popa.
Rămas orfan de mic şi crescut de familia unchiului său în Fântâni, aceeaşi comună Nicoreşti, s-a şcolit la Seminarul "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi între anii 1924 şi 1932. Înainte de a susţine examenul de admitere, tatăl său adoptiv l-a avertizat: "Dacă reuşeşti cu bursă, bine; dacă nu, acasă, înapoi la sapă, băiete, şi la chitonag!" A fost primul în toţi anii de studiu şi a terminat şcoala ca şef de promoţie, dovedindu-se "un adevărat talent literar şi de orator. Foştii colegi ai lui Vasile Popa îşi amintesc până târziu de lucrările prezentate cu diverse ocazii în şcoală şi în afara şcolii, în conformitate cu profesia cu care se pregătea" (Maria Luiza Ungureanu). Despre darul oratoric cu care Dumnezeu l-a înzestrat, Vasile G. Popa îşi va aminti de evenimentul din 30 noiembrie 1931 când, în calitate de elev seminarist, a predicat cu nemaipomenit talent din amvonul Catedralei episcopale din Galaţi, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al seminarului.
A făcut studii superioare strălucite la Facultatea de Teologie şi Facultatea de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii din Cernăuţi (1933-1939). La examenul de capacitate pentru Catedra de limba română este clasat primul pe ţară, iar la teologie al doilea. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1959-1960).
Hirotonit preot, a slujit la parohiile Sarasău din Maramureş şi Cişmăneşti din jud. Botoşani. În 1946 a optat pentru profesia de dascăl, predând religia şi limba română la Liceul "Nicu Gane" din Fălticeni (în anul şcolar 1947-1948 a fost chiar director al liceului), iar din 1948 (după laicizarea învăţământului) şi până în 1960, limba română şi limba latină. A cunoscut rigorile temniţelor comuniste, unde s-a aflat în detenţie între anii 1960 şi 1964 (Securitatea din Suceava şi Penitenciarul din Aiud; la acesta din urmă a fost coleg de celulă cu medicul poet Vasile Voiculescu), care i-au zdruncinat sănătatea. După eliberarea din închisoare (1964) a mai predat câţiva ani la aceeaşi şcoală ca profesor suplinitor. Era înrudit cu familia Lovinescu, fiind prieten apropiat cu eseistul şi hermeneutul literar Vasile Lovinescu (1905-1984).
Preotul şi profesorul Vasile Popa a trecut la cele veşnice în ziua de 18 iulie 1976, în Bucureşti, fiind înmormântat în cimitirul Oprişeni din Fălticeni.
Dat fiind statutul său de deţinut politic, în timpul vieţii n-a reuşit să publice decât foarte puţin din vasta operă literară, memorialistică şi folclorică pe care a scris-o. Graţie fiului său devotat, medicul Vasile V. Popa din Galaţi, au văzut lumina tiparului, după 1990, importante tomuri care ni-l prezintă pe preotul şi profesorul Vasile Popa drept un literat complet şi foarte talentat. Dintre acestea menţionăm: "Folclor din "Ţara de Sus"", Editura Minerva, Bucureşti, 1983; "Din copilărie", vol. I-II, Fundaţia Culturală "Antares", Galaţi, 2003, 2005; "Nicolae Labiş, folclorist", Editura Lidana, Suceava, 2006; "Mărturii. Convorbiri cu Vasile Lovinescu", Editura Arionda, Galaţi, 2009; "Convorbiri cu Virgil Tempeanu sau elogiul spiritualităţii Germaniei", Editura "Grai şi suflet - Cultura Naţională", Bucureşti 1998; "Letopiseţ fălticenian, ultima etapă", Fundaţia Culturală Antares, Galaţi, 2011; "Teatru popular românesc", Editura "Grai şi suflet - Cultura Naţională", Bucureşti, 2006; "Bunica", Editura Junimea, Iaşi, 2006.
Nicolae Labiş, elev şi prieten
La Liceul "Nicu Gane" din Fălticeni, preotul-profesor Vasile Gh. Popa l-a avut ca elev, printre alţii, pe poetul Nicolae Labiş, începând cu anul 1946. Vreme de 5-6 ani, fostul seminarist de la Galaţi i-a călăuzit "cu tact şi pricepere paşii lui Nicolae Labiş pe căile sinuoase ale creaţiei literare" (Nicolae Cârlan).
Cel mai pasionat culegător de folclor între elevii lui V. G. Popa a fost Nicolae Labiş. Profesorul mărturisea: "Labiş mi-a fost elev şi prieten. Ca şi alţi elevi ai mei, a cules folclor. Spre deosebire de alţii, cred că Labiş n-a cules la întâmplare, ci a selectat conform instinctului său artistic, fără greş" (Vasile Gh. Popa, "Letopiseţ fălticenian. Ultima etapă", Fundaţia culturală Antares, Galaţi, 2011, p. 12. Scrisoare din 4 iunie 1972 către profesoara şi folclorista M. L. Ungureanu).
"Din materialele bogate şi interesante păstrate în arhiva personală, din îndelungile discuţii dintre profesor şi elev, Vasile Popa şi-a format o imagine precisă, cuprinzătoare, despre înzestratul său elev, viitorul poet Nicolae Labiş. Colosala lui erudiţie folclorică despre care s-a vorbit mult de către cei ce i-au fost prieteni şi foarte apropiaţi lui Labiş a fost o realitate pe care a cunoscut-o şi i-a cultivat-o profesorul şi îndrumătorul său", arată Maria Luiza Ungureanu în Prefaţa volumului lui Vasile G. Popa "Folclor din "Ţara de Sus"" (Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p. XII-XIII).
Cu ocazia organizării unui concurs de limba şi literatura română (anul şcolar 1950-1951) la care Labiş dorea să ajungă până la faza republicană (ceea ce s-a şi întâmplat, obţinând premiul I), "s-a cimentat legătura dintre elev şi profesor. Sub îndrumarea acestuia, tânărul a cercetat materiale, a parcurs sute de pagini, a studiat culegeri… Au avut loc discuţii lungi în care elevul era îndrumat deschis să-şi spună părerile". Multe din creaţiile populare incluse în volumul postum al lui Vasile Popa ("Folclor din "Ţara de Sus"") sunt culese de Nicolae Labiş.
Despre relaţia preotului-profesor Vasile Popa cu poetul şi folcloristul Nicolae Labiş, dascălul tânărului stihuitor vorbeşte amănunţit în volumul apărut postum, "Nicolae Labiş, folclorist" (ediţie îngrijită de Nicolae Cârlan şi Adrian Cocârţă, Editura Lidana, Suceava, 2006, 132 p).
În finalul acestor evocatoare rânduri dorim a reda două "portrete" ale lui Vasile Gh. Popa, mentorul lui Nicolae Labiş. Primul este semnat de bine-cunoscutul şi apreciatul scriitor Grigore Ilisei: "Hermeneut al culturii populare, clasicist, fin interpret al literaturii româneşti şi universale, teolog, filosof al culturii, om legat prin toate fibrele făpturii de ţara sa, Vasile Gh. Popa a ştiut ca puţini alţii să facă deosebire între căminul patriei şi vremelnicii săi diriguitori, nu odată odioşi".
Cel de-al doilea aparţine poetului Cezar Ivănescu: "Vasile Gh. Popa, ca şi Petre Ţuţea, face parte din acea nobilă falangă de intelectuali români de rasă proveniţi din rândurile ţărănimii interbelice, ţărănime care a participat la construirea României moderne cu arma în mână, în Războiul de Independenţă din 1877 şi în Marele Război care a dus la întemeierea României Mari... Cu adevărat, tot ceea ce a aşternut pe hârtie Vasile Gh. Popa merită să vadă lumina tiparului, căci fiecare rând scris e străbătut de o profundă vibraţie morală înveşmântată într-o admirabilă rostire românească".
