„Fratele“ Sfântului Mucenic Dimitrie

▲ În fiecare an, la 27 octombrie, Bucureştiul îşi cinsteşte ocrotitorul, pe Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi ▲ Întrucât poartă acelaşi nume cu Sfântul Mucenic Dimitrie şi are data de serbare imediat după prăznuirea acestuia, evlavia populară îi consideră fraţi pe cei doi sfinţi ▲

Viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou a fost atât de smerită, încât datele biografice despre el sunt foarte puţine.

Nu se ştie cu exactitate când a trăit Sfântul Dimitrie cel Nou. Ipoteza cea mai vehiculată este că el a vieţuit în secolul al XIII-lea, în timpul imperiului vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Alţi istorici indică sec. al XII-lea.

Paisie de la Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos) consemnează în istoria sa că Sf. Dimitrie trăia în 1685. Este posibil ca varietatea acestor date să se datoreze unor confuzii de nume.

Nici naţionalitatea sfântului nu este cunoscută cu exactitate. Se ştie că satele de pe malul Dunării au avut o populaţie mixtă, datorită vitregiei timpurilor. Locuitorii migrau de pe un ţărm pe celălalt, forţaţi de împrejurări. Unii reveneau la locul de baştină, alţii rămâneau în satele adoptive. Satul Basarabi (din sudul Dunării), în care s-a născut sfântul, este un exemplu în acest sens.

Într-un alt document, o copie a istoriei slavo-bulgare, copiată de ieromonahul Pantelimon la Russe, se spune că Sf. Dimitrie a trăit în sec. al XVII-lea, fiind înmormântat la Mănăstirea Basarabovo, ctitorie a domnitorilor români. Întrucât deasupra mormântului său străluceau luminiţe, turcii au săpat, sperând să descopere o comoară. Dezamăgiţi că au găsit doar un trup neputrezit, l-au aruncat în râul Lom, un afluent al Dunării. A stat în albia râului timp de 33 de ani până să fie descoperit.

Şi-a pregătit singur sicriul

Din tradiţie, se ştie că Sfântul Dimitrie cel Nou, provenind dintr-o familie săracă, nu a mers la şcoală. Pentru a ajuta la întreţinerea familiei, păştea oile şi vacile locuitorilor din satul său pe malurile înverzite ale râului Lom. Întrucât în stâncile de pe malul râului îşi săpaseră chilii mai mulţi călugări, fără îndoială că îi vizita adesea. Atras de asprimea vieţii monahale, s-a retras în una dintre peşteri, dedicându-se unei vieţi de rugăciune, post şi priveghere. Sporind în viaţa duhovnicească, a devenit o pildă de vieţuire creştină atât pentru călugării din apropiere, cât şi pentru oamenii simpli. Nu se ştie câţi ani a trăit în acea peşteră, dar iconografia îl înfăţişează ca pe un bărbat matur, chiar în vârstă. Tradiţia spune că şi-a cunoscut dinainte ceasul morţii, pregătindu-se precum se cuvine. S-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu. Astfel s-a mutat la ceruri Cuviosul Dimitrie, smerit şi neştiut de nimeni.

Plecat spre Kiev, sfântul poposeşte la Bucureşti

Conform tradiţiilor locale, moaştele Sf. Dimitrie au fost descoperite în mod minunat. O fetiţă bolnavă l-a visat într-o noapte, spunându-i că o va vindeca, dacă le va cere părinţilor să îi scoată moaştele din apă. Mergând pe malul râului, credincioşii şi preoţii au văzut mai multe luminiţe licărind deasupra apei. Săpând în albie, au aflat moaştele întregi ale sfântului. După ce le-au curăţat de mâl şi pietriş, le-au aşezat într-o raclă, în biserica satului. Auzind despre această descoperire, domnitorii Ţării Româneşti au încercat să le aducă în ţară. Ele au ajuns mult mai târziu la Bucureşti, în timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774. Pentru a le feri de profanarea turcilor, generalul Piotr Salticov a hotărât să trimită racla cu moaştele Sf. Dimitrie la Kiev. Trecând prin apropierea Bucureştiului, mitropolitul Grigore al II-lea şi negustorul macedoromân Hagi Dimitrie l-au rugat să dăruiască moaştele poporului român. Astfel, din iunie 1774, moaştele Sf. Dimitrie Basarabov se odihnesc în Catedrala patriarhală (pe atunci, mitropolitană) din Bucureşti.

Pentru multele sale binefaceri, Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou a fost declarat ocrotitorul Bucureştiului şi al Ţării Româneşti. În şedinţele dintre anii 1950-1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului său în toată ţara. Sute de mii de pelerini trec anual pe la racla lui, pentru a-i cere mijlocirea în faţa lui Dumnezeu.