Funeraliile primului patriarh al României

În ultimii ani, istoriografia românească a început să producă numeroase studii şi volume care se ocupă de diversele ceremonii cu caracter public de-a lungul istoriei noastre. De la încoronările fastuoase ale domnilor din Moldova şi Ţara Românească la giganticele manifestări publice din anii regimului Ceauşescu, există o cantitate enormă de fapte, gesturi încadrabile în categoria ceremoniilor publice care, analizate cu atenţie, conţin o mare încărcătură simbolică şi ideologică, exprimând elocvent, sub formă verbală şi nonverbală, tendinţele şi dorinţele unei epoci.

Din această perspectivă, funeraliile primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, şi toate evenimentele conexe acestora ne ajută să intrăm în atmosfera unei epoci complicate şi în multe cazuri tulburi a istoriei României.

După cum se ştie, patriarhul Miron a trecut la cele veşnice la 6 martie 1939, în sudul Franţei, la Cannes, unde se afla pentru a-şi trata sănătatea şubrezită. Spectatori angajaţi sau simpli observatori spuneau deja la plecarea patriarhului spre Rivieră că acesta nu se va mai întoarce viu acasă. Pentru ei era de mirare slăbiciunea de care a dat dovadă brusc un om cu o constituţie robustă şi care nu dăduse semne că ar fi fost grav bolnav.

Odată constatat decesul, în rândul opiniei publice româneşti se răspândeşte zvonul că, nici mai mult, nici mai puţin, patriarhul Miron Cristea a fost de fapt otrăvit: "IPSS Patriarhul Miron Cristea ar fi fost omorât de agenţii dlui ministru Armand Călinescu pentru ca Domnia Sa să aibă deschis drumul către Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Se spune că IPSS a fost convins să plece în străinătate, întrucât aici ar fi avut un anturaj prea numeros, greu de înlăturat pentru a se executa un astfel de act". Se deschidea astfel lungul şir al zvonurilor referitoare la moartea violentă a majorităţii patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Această convingere era alimentată de faptul că, în ultimul timp, neînţelegerile dintre patriarhul Miron Cristea şi regele Carol al II-lea, cunoscut pentru lipsa sa de scrupule, ajunseseră la un punct critic. Instaurând dictatura personală, în urma loviturii de stat din februarie 1938, regele Carol l-a numit pe bătrânul patriarh preşedinte al Consiliului de Miniştri. Motivaţia unei asemenea numiri se poate regăsi în următoarele rânduri, publicate în ziarul "Curentul" din 8 martie 1939: "Viaţa celui ce-a fost patriarhul României n-a fost lipsită şi de un mare şi adânc înţeles politic. Nu numai lupta naţionalistă dusă în Ardeal, sub o maşteră stăpânire străină; nu numai rolul împlinit, cu atâta românească dârzenie, în actul Unirii de la Alba Iulia; nu numai rostul cumpănitor de înalt regent a revenit acestui vrednic fiu al Ardealului.

El a mai fost chemat, în vremuri de răspântie, să împlinească, în viaţa statului român, unul din acele istorice roluri, care se înscriu pentru totdeauna în cronica neamului, aceea de a pacifica spiritele învrăjbite ale fraţilor şi de-a aduce, în mijlocul dezorientării generale, cuvântul de sprijin moral şi creştin al Bisericii.

Din înţelepciunea regelui, guvernul menit a frâna mersul spre prăpastie al ţării a fost pus sub preşedinţia IPSS Patriarhul Miron.

Timp de un an şi mai bine, şeful Bisericii, cu toată slăbiciunea vârstei, a stat la locul de veghe, predicând pacea şi bună învoirea între fiii aceluiaşi neam.

Înţelepciunea şi ponderea IPSS Patriarh, ca şi înalta lui autoritate duhovnicească, au făcut să amuţească multe din pasiunile tulburi care tălăzuiau, în februarie 1938, conştiinţa unora dintre fiii ţării".

Ecouri ale personalităţii patriarhului în conştiinţele românilor

Prin urmare, patriarhul Miron fusese chemat în înalta funcţie să rezolve o problemă gravă din sânul societăţii româneşti. În fapt, era vorba de avântul luat de mişcarea legionară care propunea un model de societate totalitară, radical diferit de vechile rânduieli democratice, şi alierea României cu Germania nazistă şi Italia fascistă.

Alături de regele Carol au venit oameni de mare valoare. Abil, Carol al II-lea dorea să arate că poate să adune alături toate spiritele luminate ale României şi să le pună să lucreze pentru binele naţiunii. Patriarhul Miron nu a fost, prin urmare, singurul care a intrat în joc. În acele vremuri, înalţii prelaţi ai diferitelor culte religioase din România erau oameni de stat şi făceau politică, exprimându-şi în mod deschis preferinţele pentru un partid sau altul.

Patriarhul Miron, nu este un secret, a fost un apropiat al familiei Brătienilor şi al cercurilor liberale. Din poziţia sa de mitropolit primat şi patriarh după 1925, el a sprijinit amplul program de reforme iniţiat de I.I.C. Brătianu menit să unifice şi să modernizeze România Mare, fapt care, evident, a stârnit critici din partea celorlalte forţe politice. Patriarhul Miron nu era însă un "fanatic" în domeniul politic. Filosofia sa în acest domeniu a fost exprimată limpede în timpul discuţiilor pe marginea legii de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, când, în momentul în care poziţiile deveniseră ireconciliabile şi toată lumea critica textul legii ca un compromis de neacceptat, el susţine ideea compromisului necesar, menit să deblocheze lucrurile şi să le facă să meargă mai departe. Miron Cristea a fost un om al dialogului, al căutării unei căi de înţelegere. Văzând Biserica drept "maica iubitoare a ţării întregi", Miron Cristea a acceptat, în calitate de patriarh, şi anumite roluri politice, în care să se pună chezaş al unităţii şi dialogului, cum a fost funcţia de regent pe timpul minoratului regelui Mihai.

Această postură a fost considerată de unii echivocă, generând alte critici la adresa patriarhului, însă, în general, persoana lui Miron Cristea a fost respectată, fiind considerat un factor de echilibru şi unitate într-un spaţiu conflictual, dar care acţiona totuşi după valori democratice. Miron Cristea a crezut cu sinceritate că în februarie 1938 poate să ajute la detensionarea conflictelor din rândurile societăţii româneşti, fără să-şi dea seama iniţial că este de fapt utilizat fără scrupule de rege pentru ca acesta să-şi consolideze autoritatea personală. După cum se arată în numeroase mărturii, adevăratul conducător al guvernului era vicepreşedintele Armand Călinescu, devotat întru totul regelui. Acesta, împreună cu fidelii săi, acţionează în plan politic urmărind aceeaşi tactică a lui "dezbină şi stăpâneşte" şi a potenţării puterii personale, pacificarea României însemnând de fapt supunerea ei în faţa regelui. Astfel, în acelaşi timp asistăm la combaterea adepţilor mişcării legionare, uneori cu mijloace brutale, care merg până la cruzime, dar şi continuarea aplicării măsurilor de revizuire a cetăţeniei, iniţiată de vechiul guvern Goga - Cuza, care afectau o mare parte din locuitorii evrei ai ţării, asta pentru a satisface pe moment dorinţele curentului antisemit din România. Mai târziu, aceste măsuri vor fi oprite, în contextul dialogului cu ţările democratice, pentru ca la jumătatea anului 1940, în contextul victoriilor germane, regele să reia dialogul cu fruntaşii mişcării legionare.

Din păcate, toate aceste măsuri cu caracter represiv au căzut în seama patriarhului, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Mulţi legionari s-au bucurat sincer de moartea sa, considerând-o o pedeapsă cerească, iar unele cercuri ale comunităţii evreieşti

l-au condamnat pentru că nu a luat o poziţie clară în ceea ce priveşte legea cetăţeniei, deşi patriarhul, de-a lungul întregii sale vieţi, a făcut parte din acele elite liberale, neantisemite, ale societăţii româneşti.

Patriarhul şi-a dat seama în cele din urmă de capcana în care a intrat, iar acest lucru l-a făcut să sufere enorm, trăind cu dilema cum să iasă din această situaţie delicată. Chiar dacă nu a fost asasinat, aşa cum afirmă unii, este sigur însă că neînţelegerile cu regele şi frământările sufleteşti i-au grăbit sfârşitul.

Organizarea ceremoniilor funebre

Însă toate aceste lucruri nu trebuiau să iasă în public. Ceremoniile funebre trebuiau în aşa fel organizate, încât să rezulte limpede că patriarhul şi omul de stat Miron Cristea a fost un factor de unitate pentru societatea românească, care a sprijinit proiectul politic carlist şi că întreaga societate românească, sub aspect religios (credincioşi), dar şi al instituţiilor de stat şi al structurilor politice iau parte la funeraliile unui înalt demnitar care înţelesese de la început care era calea cea dreaptă pentru România.

Evident, patriarhul Miron merita din toate punctele de vedere funeralii măreţe, însă regele s-a folosit de prilej pentru a face propagandă regimului său dictatorial, pe baza memoriei răposatului ierarh. Faptul se vede foarte bine din discursurile ocazionale şi din articolele din presa vremii.

Ceremoniile au fost organizate cu minuţiozitate, după cum rezultă din documentul pe care-l publicăm alături. La căpătâiul ilustrului dispărut urma să se adune o imagine în mic a României carliste, într-o impresionantă procesiune, specifică de altfel regimului lui Carol al

II-lea. Totul este gândit la cele mai mici amănunte, pentru atingerea unui efect maxim. Aceste ceremonii mai satisfăceau, printre altele, patima pentru uniforme militare şi pentru decoraţii a regelui, care devenise primul "designer" al ţării în ceea ce priveşte uniformele. Această pasiune atingea uneori maladivul, după cum arăta în 1931 Grigore Gafencu: "Armata noastră şi-a schimbat cu desăvârşire înfăţişarea. Uniforme ciudate, multicolore, neobişnuite, în afară de tradiţiile şi datinile noastre; în opoziţie, de asemenea, cu simplicitatea şi uniformitatea cerute de necesităţile războiului. Regele privea defilarea. Călare pe un cal alb, cu buzduganul în mână, coiful imperial pe cap, şireturi, fireturi, zorzoane şi decoraţii, părea Wilhelm al II-lea pe calul lui Napoleon!" Faptul este dovedit încă o dată de indicaţiile vestimentare date participanţilor la funeraliile patriarhului Miron.

Acestea au fost într-adevăr grandioase. Pentru ca ele să se desfăşoare în bune condiţii au fost mobilizate un număr impresionat de forţe de ordine, existând teama că "elemente legionare teroriste", din ură faţă de cel decedat, vor încerca să tulbure ceremoniile. Însă nici un incident nu a umbrit ultimul drum al celui care a fost primul patriarh al României. Menţionăm că printre cei invitaţi la funeralii a fost şi Pavel Kukoliev, însărcinatul cu afaceri al URSS la Bucureşti. Acesta a exprimat condoleanţe pentru pierderea suferită, însă a spus că nu ştie dacă va fi prezent la ceremonii, deoarece "diplomaţii sovietici în străinătate, fără instrucţiuni speciale din partea guvernului de la Moscova, n-au dreptul să ia parte la ceremonii oficiale cu caracter religios!"

Programul funeraliilor naţionale ale patriarhului României, dr. Miron Cristea, preşedintele Consiliului de Miniştri şi Consilier Regal

Duminică, 12 martie 1939

Un serviciu religios se va oficia de către Înaltul Cler, în Salonul Regal din Gara de Nord (N.B.: trupul neînsufleţit al patriarhului a fost adus cu trenul de la Cannes), transformat în capelă, la ora 15, în prezenţa:

Familiei, Reprezentantului M.S. Regelui, Preşedintelui Consiliului de Miniştri, Ambasadorilor, Consilierilor Regali, Membrilor Guvernului, Comandantului "Străjii Ţării", Membrilor Corpului Diplomatic, Membrilor Consiliului Superior al "Frontului Renaşterii Naţionale", Foştilor Miniştri, Decanilor şi Profesorilor Facultăţilor de Teologie, Reprezentanţilor Bisericilor şi Cultelor Străine, Reprezentanţilor Înaltelor Autorităţi Civile şi Militare, care de obicei sunt invitaţi de Preşedinţie ca Reprezentanţi Oficiali, Reprezentanţi ai Academiei Române, ai Clerului din întreaga Ţară, o delegaţie de Comandanţi şi Comandamente de Străjeri şi a reprezentanţilor Societăţilor Culturale şi ai diferitelor Societăţi, cu drapelele, Armata.

După terminarea serviciului religios, sicriul va fi aşezat în carul mortuar.

În acel moment, clopotele bisericilor din Capitală vor suna pe tot timpul parcursului.

Cortegiul se va forma în ordinea următoare:

O secţie de jandarmi pedeştri, Coroanele, Clerul, Decoraţiile, Carul mortuar, ale căror cordoane vor fi ţinute de către: Consilierii regali, un membru al Guvernului, Primul-Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi doi Ofiţeri Generali; Familia, reprezentantul M.S. Regelui, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ambasadorii, Consilierii Regali, Membrii Guvernului, Comandantul "Străjii Ţării", Membrii Corpului Diplomatic, Membrii Consiliului Superior al "Frontului Renaşterii Naţionale", Foştii Miniştri, Decanii şi Profesorii Facultăţilor de Teologie, Reprezentanţii Bisericilor şi Cultelor Străine, reprezentanţii Înaltelor Autorităţi civile şi militare care de obicei sunt invitaţi de Preşedinţie ca reprezentanţi oficiali, reprezentanţii Academiei Române, ai Clerului din întreaga ţară, o delegaţie de Comandanţi şi Comandamente de Străjeri, Societăţile Culturale şi reprezentanţii diferitelor Societăţi cu drapele.

Trăsura de gală a M.S. Regelui, Armata.

Cortegiul va parcurge: Piaţa Gării, calea Griviţei, Calea Victoriei, Planşeul Dâmboviţei, Piaţa 8 Iunie până la Biserica Sf. Patriarhii, unde corpul defunctului va fi aşezat în naosul bisericii.

Armata va fi aşezată pe parcursul de la Gara de Nord la Patriarhie.

La trecerea cortegiului, muzicile şi gorniştii vor cânta ruga, iar trupele vor da onorul, descoperite.

Înapoia armatei vor fi aşezaţi: funcţionarii statului, străjerii, societăţile şi corporaţiile cu drapelele lor

cernite.

Ţinuta va fi:

Pentru membrii guvernului şi ai Frontului Renaşterii Naţionale: uniforma, ţinuta de ceremonie, mănuşi albe, cu decoraţii şi cordon, doliu la braţ.

Pentru civili: frac, cravată albă, mănuşi negre, pălărie înaltă, palton (decoraţiuni Comandorii).

Pentru militari: de ceremonie, decoraţiuni, Cordon, doliu la braţ.

Corpul defunctului va fi expus în naosul Patriarhiei, pentru a fi văzut de public, în ziua de luni 13 martie de la ora 8 până la ora 19.

Marţi, 14 martie 1939

Înmormântarea

La ora 11 va începe oficierea serviciului religios de înmormântare în Biserica Sf. Patriarhii, de către Înaltul Cler, în prezenţa:

Familiei, Reprezentantului M.S. Regelui, Preşedintelui Consiliului de Miniştri, Ambasadorilor, Consilierilor Regali, Membrilor Guvernului, Comandantului "Străjii Ţării", Membrilor Corpului Diplomatic, Membrilor "Consiliului Superior al "Frontului Renaşterii Naţionale", Foştilor Miniştri, Decanilor şi Profesorilor Facultăţilor de Teologie, Reprezentanţilor Bisericilor şi Cultelor Străine, Reprezentanţilor Înaltelor autorităţi civile şi militare, care de obicei sunt invitaţi de Preşedinţie ca reprezentanţi oficiali, Reprezentanţi ai Academiei Române, ai Clerului din întreaga ţară, o delegaţie de Comandanţi şi Comandamente de Străjeri şi a reprezentanţilor Societăţilor Culturale şi ai diferitelor Societăţi, cu drapelele.

După terminarea serviciului religios, urmează cuvântările, după care sicriul va fi ridicat şi se va face ocolul bisericii, apoi va fi coborât în criptă, pentru odihna de veci.

În acel moment, clopotele tuturor bisericilor vor suna.

O companie de onoare cu muzică va da onorurile.

Ţinuta în această zi va fi:

Pentru membrii guvernului şi ai Consiliului Superior al "Frontului Renaşterii Naţionale": uniforma de ceremonie, mănuşi albe, cu decoraţii şi cordon, doliu la braţ.

Pentru civili: frac, cravată albă, vestă neagră, mănuşi negre, decoraţii şi Mari Cruci cu cordon, pălărie înaltă.

Pentru militari: de ceremonie, cu decoraţii şi Cordon, doliu la braţ.

Toate autorităţile publice şi şcolile vor fi închise în ziua de marţi 14 martie.

Invitaţiuni speciale nu se fac; acest program

ţinând loc de invitaţie pentru toate persoanele prevăzute în el, cum şi pentru reprezentanţii înaltelor autorităţi civile şi militare, care de obicei sunt invitate de Preşedinţie, ca reprezentanţi oficiali şi pentru societăţile culturale etc.

Sâmbătă 11 şi Duminică 12 martie se va arbora în capitală drapelul tricolor cernit, iar marţi 14 martie se va executa această dispoziţie atât în Capitală, cât şi în ţară.