Gala Galaction pe drumul de la Ierusalim la Damasc (IV)

Gala Galaction a fost cunoscut elevilor români, în mod deosebit, prin textul nuvelei La vulturi! prezentă în manualele de limbă română. Câțiva pictori prieteni i-au pictat chipul: N. Tonitza, C. Isachie, Iosif Iser, Ion Țuculescu - ­ginerele său. Unele tablouri care îl înfă­ți­șează s-au vândut recent la licitație, provenind din colecția Mariei Galaction Țu­culescu, fiica sa.

Așa cum am afirmat deja, tema care l-a frământat pe Gala Galaction întreaga viață a fost convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc. Saul, dușmanul Evangheliei, ajunge, pe neașteptate, cel mai zelos apostol al credinței în Iisus cel răstignit și înviat. Întrebarea Mântuitorului către Saul: De ce Mă prigonești? Eu sunt Iisus pe care Îl prigonești a fost tradusă și interpretată de Gala Galaction cu: De ce Mă urmărești? Eu sunt Iisus pe care Îl cauți cu înverșunare. Pentru că Saul văzuse mormântul gol din Ierusalim și căuta trupul Domnului despre care era sigur că ucenicii L-au ascuns undeva, vrând să demaște „înșelătoria” la care aceștia, bieții de ei, nici nu se gândiseră în vreun fel. Este fascinant studiul publicat asupra problemei (dezbătute a câta oară de G. Galaction?) în revista Studii teologice din 1951, nr. 7-8. Acest moment din viața Sfântului Apostol Pavel constituia pentru Gala Galaction o dovadă palpabilă contra „progresismului” clamat de filosofia marxistă atee. Afirmația sa este foarte potrivită și astăzi: Cum să judecăm astăzi movila de cărți și de trufie, legiunea de „învățați” și de îngâmfați, uraganul de tăgadă: Iisus n-a existat! Totul este un vis și mit… Experiența lui Saul nimicește ca un incendiu și ca un cutremur citadela necredinței. N-a existat Iisus?... Întrebați-l pe Saul cel împuternicit de Sanhedrin să scoată la lumină cine a furat pe Iisus din mormânt. Cetatea labirintică a învățaților negativiști s-a prăbușit! Miile de cărți cari exclud pe Iisus din arena contimporană s-au făcut cenușă, sub fulgerul întrebării: De ce Mă urmărești? Sub trăsnetul afirmării: Eu sunt Iisus pe care tu Îl cauți cu înverșunare! Din vastul câmp de ruine, din vatra Sodomei și a Gomorei, trebuie să se ridice o nouă Bibliopolis! (Jurnal, 2007, p. 270).

Proiectele sale de literatură, după care a tânjit și pe care nădăjduia să le aștearnă în cuvinte, au rămas numai cu titlurile risipite prin jurnalul său și s-au statornicit numai în inima pe care a luat-o cu el în veșnicie, căci mâna amorțită și limba legată nu l-au lăsat să-și vadă visul împlinit.

În ziua de 22 ianuarie 1955, Gala Galaction s-a dus singur la Academie să își încaseze remunerația de membru titular onorific, căci era înțeles să se vadă cu unii prieteni pe care-i ajuta cu bani, fără să știe nimeni. De altfel, în fața casei sale, de zeci de ani poposeau mereu săraci „abonați” la milostivirea sa. Întors acasă de la Academie, a fost lovit de o congestie cerebrală care l-a amuțit și l-a țintuit la pat pentru totdeauna. Rămas imobil și mut, Gala Galaction și-a trăit ultimii șase ani din viață purtând acest greu canon pentru el, scriitorul și vorbitorul neodihnit în umbletele sale misionare. S-au făcut pentru el rugăciuni de către toți ucenicii săi preoți și ierarhi. Patriarhul Justinian l-a vizitat de mai multe ori, la fel C. I. Parhon, M. Sadoveanu, sculptorul Gh. Anghel și unii artiști care l-au și imortalizat; Episcopul Antim Nica i-a făcut sfinte masluri cu arhimandriți și duhovnici, Maria Tănase i-a cântat cântecele care îi plăceau atât de mult părintelui Gala Galaction. Împlinirea vârstei de 80 de ani, în 1959, l-a găsit în aceeași stare. A fost omagiat la Patriarhie, la Academie, i s-au dedicat emisiuni la radio, s-au scris articole omagiale, i s-au publicat operele chiar și în limbi străine, i s-au ecranizat unele opere literare… însă bătrânul preot-scriitor a rămas tăcut și nemișcat pentru a cugeta pe mai departe la marea ieșire din lume, fiind tot timpul deplin conștient.

Mănăstirea Cernica

Locul care i-a adus mare mângâiere sufletească, în care s-a pregătit și s-a împărtășit de supremul exod a fost Mănăstirea Cernica. Potrivită pentru înviorarea sufletească și refugiul din oboseala și tentațiile orașului, Mănăstirea Cernica a fost demult aleasă de Gala Galaction ca loc de pogribanie. A scris și un poem-reverie pentru unul din cei doi stejari arhicentenari aflați unul lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” și celălalt lângă Biserica „Sfântul Nicolae”. Acestuia din urmă, părintele Gala Galaction i se adresează pentru clipele când avea să-l vegheze plecând către locul de îngropăciune: Bătrân stejar, în ziua morții mele tu vei sta - cum stai și azi - neclătinat și falnic (…) de câte ori am trecut prin preajma ta, clipa mea s-a închinat cu drag vânjoșiei tale seculare și gândurile mele s-au odihnit în ramurile tale ca un stol de păsări călătoare (…) Și poate scris va fi să trec în racla mea, dusă pe umeri, pe lângă veacurile împietrite în trunchiul tău. Și tu vei arunca pe fruntea mea de ceară horbotele verii sau lacrămile toamnei. Ci eu - pacificat și alb - voi fi aiurea decât în sicriul cel cumpenit pe umeri (Jurnal, 2007, p. 157).

Miercuri, 8 martie 1961, în săptămâna Sfintei Cruci, Gala Galaction a trecut în lumea veșniciei, înfățișându-se în fața Dreptului Judecător și Blândului Mântuitor pe care L-a slujit cu ardoare întreaga viață. El a fost prohodit în Biserica „Sfântul Nicolae” de la Cernica de Efrem Enăchescu, fostul Mitropolit al Basarabiei, împreună cu episcopii-vicari Antim și Teoctist. Din rândurile personalităților venite să-l petreacă la mormânt nu a lipsit nici şef-rabinul Moses Rosen.

Pe marginea mormântului deschis, actorul Emil Botta de la Teatrul Național din București a citit poemul dedicat de Gala Galaction celor doi stejari cernicani multiseculari care au revărsat peste el uriașul caier negru al ramurilor.

Mormântul său, fără nici o podoabă, este străjuit azi de două cruci vechi din lemn, a sa și a sorei Zoe, soția lui. La câteva luni după trecerea din viața pământească, în octombrie 1961, strada Mihail Cornea, unde se afla casa în care locuise cel plecat în nemurire, a primit numele de Gala Galaction.

Mai târziu, la centenarul nașterii lui Gala Galaction, în 1979, în muzeul Mănăstirii Cernica a fost inaugurată o cameră memorială cu tablouri, manuscrise și câteva obiecte personale pe care el le avusese în chilia sa cernicană. Faptul a fost consemnat în România literară din 26 aprilie 1979.

Acum, când deja șase decenii s-au aș­ternut peste mormântul său smerit, fie ca amintirea celui mai mare predicator român din toate timpurile, părintele Gala Galaction, să reînvie în rugăciunile, dar și în lecturile noastre.