Gherasim Iscu, mărturisitor şi mucenic al lui Hristos

Prigoana împotriva părintelui Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana, s-a declanşat la 15 august 1948, când, cu ocazia hramului mănăstirii, a ţinut o virulentă predică anticomunistă. Deşi nu fusese partizanul nici unui partid politic tradiţional, ba mai mult, „se afişa ca un om deştept şi critica pe legionari şi alte partide“, vrednicul monah nu a mai putut răbda abuzurile săvârşite de noua conducere a ţării şi a luat atitudine.

A fost începutul unui lung şi greu martiraj, încununat de trecerea sa la cele veşnice, laolaltă cu sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu.

După incidentul din 1948, stareţul Gherasim a fost anchetat împreună cu protosinghelul Gherasim Caravan (fost stareţ al mănăstirii în perioada 1942 - iunie 1943). La percheziţie, grupul de securişti veniţi de la Târgu-Jiu au găsit în mănăstire 480 de broşuri şi cărţi „cu caracter monarho-fascist“. În declaraţia dată celor care îl anchetau, Gherasim Caravan mărturisea că procurase aceste broşuri în primăvara anului 1944, de la „misionari antonescieni de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri“. După venirea regimului comunist, „împreună cu stareţul Gherasim Iscu, toate aceste cărţi şi broşuri le-au luat şi le-au ascuns în încăperea mănăstirii“. Au rămas acolo până la arestarea stareţului Gherasim Iscu, după care, „în urma venirii în inspecţie la mănăstire a preotului exarh Teofil Niculescu, am primit ordin să le ard pentru a nu fi găsite de Siguranţă, întrucât nu le-am putut arde pe toate, preotul exarh Niculescu le-a luat şi le-a ascuns în peştera de sub mănăstire, unde cu ocazia percheziţiei făcute de către organele Securităţii Târgu-Jiu au fost găsite şi ridicate“.

Începutul calvarului

Pentru stareţul Tismanei avea să înceapă calvarul. Suspectat că „nu ar avea păreri pozitive asupra noii forme de guvernare“, este anchetat în mai multe rânduri, iar în mănăstire au loc nenumărate percheziţii. La 26 septembrie 1948, a fost arestat de un grup de securişti din Târgu-Jiu. A fost trimis apoi la Craiova, unde a fost anchetat de căpitanul Constantin Oancă, subdirector al Securităţii Poporului, Direcţiunea Regională Oltenia. Este anchetat, bătut şi chinuit până în primăvara anului următor; la 21 mai 1949, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de „uneltire contra ordinii sociale“. Prin sentinţa nr. 928 din 21 iunie 1949, Tribunalul Militar Craiova îl condamnă la 10 ani de temniţă grea. A fost mutat pe rând la Aiud, Piteşti şi în cele din urmă la Poarta Albă. Aici este schingiuit cumplit de Ioan Vasilescu, un fost student trecut prin lagărul de reeducare de la Piteşti. Din cauza condiţiilor de detenţie şi a torturii zilnice la care a fost supus, se îmbolnăveşte de TBC pulmonar şi intestinal şi ulcer cavernos. A fost transferat la penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna, unde, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 1951, trece la cele veşnice. Se împlineau exact 545 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, primul stareţ al Mănăstirii Tismana.

Trebuie menţionat că după arestarea părintelui Gherasim, Mănăstirea Tismana a fost condusă, în perioada 1 octombrie 1948 - 15 septembrie 1949, de protosinghelul Vichentie Nănescu. Pentru că autorităţile comuniste încercau să închidă vechiul aşezământ monahal (drept pedeapsă pentru sprijinul oferit de călugări grupului de rezistenţă anticomunistă condus de generalul Iancu Carlaonţ şi pentru propagarea de idei contrarevoluţionare), Mitropolitul Firmilian Marin l-a transformat, începând cu 15 septembrie 1949, în mănăstire de maici, prima stareţă fiind maica Frumenţia Lupu, adusă de la Mănăstirea Horezu, judeţul Vâlcea. Toţi monahii de aici au fost trimişi la diferite mănăstiri din ţară, mulţi dintre ei scăpând în felul acesta de anchetele Securităţii.

Un isihast al temniţelor comuniste

Despre felul în care stareţul Gherasim Iscu a înţeles să rabde suferinţele, despre iertare, despre jertfa şi despre dragostea sa faţă de semeni aflăm din însemnările contemporanilor. Paradoxal, chiar organele de anchetă - ofiţerii de Securitate - consemnau în rapoartele întocmite multe date grăitoare în acest sens. Astfel, spre mirarea celor care îl torturau zilnic, monahul gorjean nu a spus nimic compromiţător despre vreunul din monahii de la Tismana ori despre membrii grupului anticomunist condus de generalul Carlaonţ. Preotul Constantin Hodoroagă, şi el închis la Aiud, avea să mărturisească mai târziu că „părintele Gherasim a fost un martir… păstra tuturor moralul ridicat… vorbea foarte frumos despre jertfă“. Unul din colegii săi de celulă de la Târgu-Ocna, Ion Ianolide, spunea că „dădea şi îndrumări isihaste nu numai din lectură, ci şi din bogata lui experienţă mistică“. Chiar şi un pastor luteran, Richard Wurmbrand, şi el coleg de celulă la acelaşi penitenciar-spital de la Târgu-Ocna cu stareţul Gherasim, avea să declare, după emigrarea sa în Statele Unite ale Americii, că a văzut în persoana vrednicului monah de la Tismana un model de iertare creştinească. Chiar înainte de a se muta la cele veşnice, Gherasim Iscu declara torţionarului său de la Poarta Albă, Ioan Vasilescu, ajuns şi el pe patul de moarte (bolnav de TBC pulmonar): „Te iert din toată inima…, iar dacă noi iertăm, cu siguranţă că Hristos, Care e mai bun decât noi, va ierta şi el“. De altfel cei doi, victimă şi călău, aveau să moară în aceeaşi noapte1. Ultimul stareţ al Tismanei a fost înmormântat în cimitirul deţinuţilor de la Târgu-Ocna.

Notă:

1 Toma Rădulescu, „Iscu Gherasim“, în vol. Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p. 389.